ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 232/2019

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, la data de 29.09.2014, sub nr. x/2014, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Alexandria, prin primar, a formulat contestație împotriva dispoziției de respingere a notificării nr. x/29.08.2014, emisă de pârât, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța: să se constate că este persoană îndreptățită la retrocedarea imobilului situat în Alexandria, str. x, compus din suprafața de 700 m.p. teren intravilan și casă de locuit construită din cărămidă, acoperită cu tablă, formată din 3 apartamente; să se dispună retrocedarea în natură a terenului liber și retrocedarea prin echivalent a terenului care nu mai poate fi restituit, precum și a construcției care a fost demolată.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

La data de 3.11.2014, reclamanta a depus și cerere completatoare, prin care a solicitat anularea Dispoziției nr. 1632/28.08.2014 privind acordarea de măsuri reparatorii unor persoane neîndreptățite, solicitând în același timp, introducerea acestora în cauză.

Tribunalul Teleorman, prin încheierea de ședință din 19.02.2015, a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâte, a numitelor B. și C., beneficiare ale Dispoziției nr. 1632/2014, emise cu privire la același imobil ca și cel care face obiectul Dispoziției nr. 1639/2014, contestate în cauză.

Reclamanta a depus cerere precizatoare a contestației, menționând că solicită ca, prin hotărârea care se va pronunța, să se dispună: anularea, ca nelegale și netemeinice, a Dispozițiilor nr. 1632/2014 și 1639/2014, emise de Municipiul Alexandria și să se constate că este persoană îndreptățită la retrocedarea imobilului situat în Alexandria, str. x, compus din suprafața de 700 m.p. teren intravilan și casă de locuit construită din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din 3 apartamente și să se dispună acordarea de măsuri compensatorii pentru acest imobil care nu mai poate fi restituit în natură, potrivit Legii nr. 165/2013.

Prin Sentința civilă nr. 407/17.09.2015, Tribunalul Teleorman, secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în ce privește cererea completatoare, invocată de pârâta C. A respins cererea completatoare pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei. A respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Alexandria - prin Primar, C. și B., astfel cum a fost precizată, prin care a solicitat anularea Dispoziției nr. 1639/2014, constatarea calității de persoană îndreptățită la retrocedare și acordarea de măsuri compensatorii.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta A.

Prin Decizia civilă nr. 344A din data de 3 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de reclamantă, sens în care a dispus anularea sentinței atacate; a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în ceea ce privește cererea completatoare; a admis cererea completatoare și a dispus anularea Dispoziției nr. 1632/28.08.2014, emisă de Municipiul Alexandria, prin Primar; a admis contestația formulată de reclamantă și a dispus anularea Dispoziției nr. 1639/29.08.2014, emisă de Municipiul Alexandria, prin Primar; a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri compensatorii prin puncte în condițiile Legii nr. 165/2013 pentru imobilul teren în suprafață de 700 mp și construcție demolată, situat în municipiul Alexandria, str. x, urmând a fi emisă dispoziție în acest sens.

Această ultimă decizie a fost atacată cu recurs de către pârâții C. și Municipiul Alexandria prin Primar.

Recurenta C. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Recurentul Municipiul Alexandria a solicitat admiterea recursului formulat și casarea Deciziei civile nr. 344A din data de 3 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a dispus, la data de 30 august 2018, întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, prin raport apreciindu-se că acestea sunt inadmisibile.

În cauză nu au fost depuse întâmpinări.

La data de 15 octombrie 2018, Completul de filtru C4 a dispus comunicarea raportului pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor a fost comunicat părților.

În cauză, recurentul Municipiul Alexandria prin Primar a depus punct de vedere, prin care a susținut admisibilitatea recursului din perspectiva dezlegărilor date prin Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale. A arătat, că, pe de o parte, decizia curții de apel a fost pronunțată la 03.04.2018, adică după momentul publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 369/2017, respectiv 20.07.2017, iar, pe de altă parte, solicitarea reclamantei din prezentul litigiu poate fi asimilată cu "alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" la care face referire art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, terenul de 700 mp și construcția fiind evaluabile în bani.

Prin punctul de vedere formulat de reclamanta A., aceasta a îmbrățișat concluziile magistratului asistent raportor exprimate în raportul de admisibilitate, potrivit cărora prezentul litigiu are ca obiect o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, care nu deschide calea de atac a recursului.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat, prin rezoluția din 14 noiembrie 2018, termen pentru judecarea recursurilor la 31 ianuarie 2019, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursurile formulate, Înalta Curte le va respinge, ca inadmisibile, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că, în prezentul litigiu, astfel cum a fost configurat prin cererea de chemare în judecată și prin cererea precizatoare, reclamanta A. și pârâtele C. și B. își revendică calitatea de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii reglementate de dispozițiile legii speciale în legătură cu același imobil și urmăresc, prin demersurile judiciare, valorificarea propriilor pretenții ca efect al notificărilor formulate în procedura Legii nr. 10/2001, dat fiind faptul că, în accepțiunea legii speciale, calitatea de persoană îndreptățită constituie premisa în analiza de ansamblu a cererii de acordare a măsurilor reparatorii și obținere a unei forme de reparație pentru imobilul preluat abuziv de către stat în perioada de referință a legii speciale.

Prin urmare, aceste părți urmăresc, în esență, tocmai recunoașterea pe cale judiciară a unei situații de drept raportate la regimul juridic consacrat de Legea nr. 10/2001, demersuri care sunt subsumate scopului final urmărit deopotrivă de reclamantă și de pârâtele C. și B., respectiv acela al recunoașterii dreptului la măsuri reparatorii prin restituirea în natură a aceluiași imobil litigios.

Cum litigiul de față are ca obiect recunoașterea, dar și contestarea calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, cu toate consecințele ce decurg din aceasta, iar instanțele devolutive, în contextul cadrului procesual al învestirii, au statuat asupra modalității de aplicare a legii speciale în soluționarea notificărilor formulate, precum și a formei de reparație ce se impune a fi acordată părților în cauză, Înalta Curte reține că litigiul nu poate fi subsumat decât dispozițiilor acestui act normativ, evocat ca temei de drept în susținerea cererilor formulate, fiind astfel incidente dispozițiile înscrise în art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.

Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, "Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel."

Aceste prevederi trebuie coroborate cu dispozițiile tranzitorii ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 365/20.05.2012, care dispun: "(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară."

Din textele legale anterior citate reiese că singura cale de atac ce poate fi formulată împotriva hotărârii tribunalului prin care a fost soluționată contestația reclamantei în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este apelul, sens în care calea de atac formulată de recurenți nu este prevăzută de lege, fiind, deci, inadmisibilă.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Rezultă astfel că Decizia nr. 344A din 3 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, atacată în prezenta cauză, nu poate fi supusă recursului, fiind o decizie definitivă, pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție reținând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Faptul că în dispozitivul hotărârii curții de apel a fost menționată calea de atac a recursului, nu poate crea părților o cale de atac în afara cadrului legal, astfel cum impun dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., redate în cuprinsul prezentei hotărâri.

Contrar apărărilor recurentului pârât formulate în cadrul punctului de vedere la raportul de admisibilitate, exceptarea prezentei pricini de la calea extraordinară a recursului nu este dată de dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., ci de cele ale Legii nr. 10/2001 coroborate cu cele ale Legii nr. 202/2010, menționate anterior, reglementări speciale cu prioritate în aplicare față de dispozițiile dreptului comun.

De asemenea, Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu are nicio relevanță asupra regimului juridic al căii de atac ce se poate exercita împotriva hotărârii pronunțate într-un litigiu având ca obiect Legea nr. 10/2001 (cum este prezenta cauză), întrucât, așa cum s-a arătat, în speță, prevalează dispozițiile legii speciale în materie, conform cărora hotărârea tribunalului este supusă apelului, care este de competența curții de apel.

În consecință, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile exercitate de pârâții C. și Municipiul Alexandria prin Primar împotriva Deciziei civile nr. 344A din 3 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de pârâții C. și Municipiul Alexandria prin Primar împotriva Deciziei civile nr. 344A din 3 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN