ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1659/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1659/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr.
1659/2016
Asupra
cauzei deduse judecății, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, sub nr. x/87/2015,
contestatorul A. a formulat contestație în anulare și revizuire
împotriva sentinței civile nr. 182 din 29 octombrie 2009, pronunțată
de Tribunalul Teleorman.
În
motivarea cererii, contestatorul a arătat că Hotărârea nr. 182/2009
este rezultatul unei greșeli materiale, eludându-se prevederile Legii nr. 10/2001;
că, în realitate, Primăria Alexandria nu a respectat hotărârea
tribunalului de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru
terenurile preluate abuziv, în fapt, acordând terenuri în compensare după
formula „metru la metru”, or,conform Legii nr. 10/2001, în echivalent,
înseamnă evaluarea valorică a terenurilor de către comisia de evaluare.
Intimații
au depus întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei
calității procesuale pasive a Primăriei Alexandria,
întemeiată pe prevederile art. 20 și art. 21 din Legea nr. 215/2001
și excepția lipsei calității de reprezentant al persoanelor
menționate în cererea de chemare în judecată, B. și C.,
moștenitoare ale defunctului D., persoana trecută în dispoziția primarului
municipiului Alexandria din 25 ianuarie 2015, și ai numiților E.
și F., comoștenitori cu contestatorul/revizuientul, conform
certificatului de calitate de moștenitor, emis de pe urma defunctei G., de
asemenea, persoana trecută în dispoziția menționată.
În
ședința publică din 2 decembrie 2015, contestatorul A. a
precizat că a introdus contestație în anulare împotriva
sentinței civile nr. 182 din 29 octombrie 2009 a Tribunalului Teleorman.
Intimata
a invocat excepția tardivității contestației în anulare
formulate, în raport de prevederile art. 319 alin. (2), ultima teză C.
proc. civ.
Prin
sentința civilă nr. 582 din 15 decembrie 2015, Tribunalul Teleorman, secția
civilă, a respins, ca nefondate, excepțiile lipsei
calității procesuale pasive a Primăriei municipiului Alexandria
și a lipsei calității de reprezentant; a admis excepția
tardivității și, pe cale de consecință, a respins
contestația în anulare, ca tardiv formulată.
Tribunalul
a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității
procesuale pasive a Primăriei municipiului Alexandria, că, potrivit dispozițiilor
art. 41 alin. (1) C. proc. civ.,orice persoană care are folosința
drepturilor civile poate să fie parte în judecată.
În
ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant,
având în vedere că, la dosarul cauzei, au fost depuse procurile judiciare,
din care rezultă că celelalte două contestatoare l-au
împuternicit pe A. să le reprezinte în fața tuturor
instituțiilor naționale, pentru a face orice fel de acțiuni legate
de mandatul încredințat, s-a dispus respingerea acesteia.
Verificând
excepția tardivității contestației în anulare formulate,
s-a reținut că aceasta este întemeiată, fiind admisă, în
temeiul art. 319 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora, împotriva
hotărârilor irevocabile,contestația poate fi introdusă în termen
de 15 zile de la data când contestatorul aluat cunoștință de
hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a
rămas irevocabilă.
Or,
în speța dedusă judecății, hotărârea judecătorească
invocată, respectiv sentința civilă nr. 182 din 26 octombrie 2009,
pronunțată de Tribunalul Teleorman,a devenit definitivă și
irevocabilă prin Decizia nr. 5162 din 11 septembrie 2012 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
Împotriva
acestei sentințe, a declarat apel contestatorul A., înregistrat pe rolul
Curții de Apel București, secția a III-a civilă și
pentru cauze de minori și de familie, sub același număr unic de
dosar.
În
motivarea apelului, s-a arătat că abordarea juridică
aparține exclusiv instanței, contestatorul fiind un simplu
cetățean nemulțumit, care a formulat recurs în anulare, revizuire,
sau recurs în interesul legii.
S-a
arătat că instanța însăși a fost victima vicleniei din
partea Primăriei Municipiului Alexandria și nu a sesizat eludarea
legii în ceea ce privește evaluarea terenurilor.
Apelantul
a arătat că, în ședința publică din data de 09
noiembrie 2015, instanța i-a cerut să opteze între recursul în
anulare și revizuire și a optat pentru recursul în anulare, pentru ca,
ulterior, acesta să fie respins ca tardiv, în realitate, dorind să
promoveze un recurs în interesul legii.
Intimatul
Municipiul Alexandria a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului
formulat.
Prin
Decizia nr. 177/A din 25 martie 2016, Curtea de Apel București, secția
a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a
respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul - contestator A., împotriva
sentinței civile nr. 582 din 15 decembrie 2015, pronunțată de
Tribunalul Teleorman, secția civilă, în contradictoriu cu intimatele B.
și C., ambele prin mandatar A. și intimatul primarul Municipiului
Alexandria.
Pentru
a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin
cererea de chemare în judecată, de învestire a primei instanțe, reclamantul
A. a arătat că formulează recurs în interesul legii împotriva
sentinței civile nr. 182/2009 a Tribunalului Teleorman, secția
civilă.
Prin
cererea depusă la data de 02 noiembrie 2015, reclamantul a arătat
că, în susținerea contestației sale în anulare, face o serie de
precizări. La data de 09 noiembrie 2015, contestatorul a arătat
că formulează recurs în interesul legii, contestație în anulare
și revizuire, potrivit precizării de la fila 105 dosar.
În
ședința publică din 02 decembrie 2015, contestatorul a precizat
personal, în fața instanței de judecată, faptul că a formulat
contestație în anulare împotriva sentinței civile nr. 182/2009,
pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă, în Dosarul
nr. x/87/2009, precizare în raport de care s-au discutat și
excepțiile procesuale invocate de intimată, inclusiv excepția
tardivității formulării acestei căi extraordinare de atac.
Prin
urmare, având în vedere poziția exprimată de parte, motivele invocate
de aceasta în susținerile sale, precum și existența unei
hotărâri definitive, în mod corect, prima instanță a
reținut că este învestită cu calea de atac extraordinară a
contestației în anulare.
Potrivit art. 319 alin. (2) C. proc. civ.: „co
ntestația
se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în
timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la
art. 401
alin. (1) lit. b) sau c). Împotriva
hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de
executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15
zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de
hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a
rămas irevocabilă”.
Cum
sentința atacată în prezenta cauză a rămas irevocabilă
prin Decizia civilă nr. 5162 din 11 septembrie 2012 a Înaltei Curți
de Casație și Justiție, astfel că,
de la data
rămânerii irevocabile, au trecut peste 3 ani, în mod judicios, prima
instanță a admis excepția de tardivitate a contestației în
anulare, hotărârea atacată fiind legală și temeinică.
Împotriva
acestei decizii, a declarat recurs reclamantul A.,solicitând acordarea
dreptului „de a o lua de la capăt cu contestația sa, învederând
că nu dorește revizuirea hotărârii sau recurs în anulare, ci
recurs în interesul legii”.
În
susținerea motivelor de recurs, recurentul a arătat că
instanțele anterioare au avut de judecat contestația formulată
împotriva Hotărârii nr. 582 din 15 decembrie 2015, care, deși este
definitivă și irevocabilă, a înțeles că o poate ataca
în interesul legii, pentru trei motive:rezultatul hotărârii constituie o
greșeală, și anume,nu s-a aplicat efectuarea unui raport de evaluare
prin măsuri reparatorii prin echivalent, ci a fost pus în posesia unor terenuri
egale ca suprafață; viclenia primăriei Alexandria constă în
faptul că, deși a scris că acordă măsuri reparatorii
prin echivalent, în realitate,s-a acordat teren după formula „metru la
metru”, eludându-se aplicarea legii.
Ca
persoana fără studii de drept, lezată în dreptul de proprietate
privată, a gândit să prezinte instanței opțiunile de atac
asupra hotărârii. Astfel cum primele două proceduri sunt tot în
interesul legii, iar legea nu a fost respectată în litera și spiritul
ei, cu motivațiile respective, totuși,la insistențele
reprezentantului intimatei, instanța l-a pus să răspundă
pentru care dintre proceduri optează, răspunzând că vrea
judecata în interesul legii.
Intimatul
Municipiul Alexandria, prin primar, a formulat întâmpinare, obligatorie în
condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care a solicitat
respingerea recursului exercitat de recurentul A., pentru nemotivare, întrucât
instanța de apel a soluționat cererea reclamantului pe excepția
tardivității contestației în anulare, iar nu pe fondul său,
motivele de recurs vizând fondul cauzei. În subsidiar, a solicitat respingerea
recursului ca nefondat.
Deliberând
cu prioritate asupra nulității recursului, Înalta Curte reține
următoarele:
Potrivit
art. 302¹ alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub
sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se
întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 306 alin.
(3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage
nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă
încadrarea lor într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc.
civ.
Per
a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă
încadrarea lor într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres
și exhaustiv de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine
este nulitatea recursului.
Din
interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulțumire a
părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate,
întrucât a motiva recursul înseamnă nu doar indicarea formală a
motivelor de recurs reglementate de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., ci și
dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale
deciziei ce formează obiect al recursului.
Astfel,
în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu
are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al
judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate
în apel.
În
recursul dedus judecății, ceea ce se reproșează
instanței de apel este faptul că aceasta nu a interpretat cererea
formulată de reclamanți în maniera în care această cerere
să fie considerată și acceptată ca un recurs în interesul
legii.
Or,
o asemenea critică ignoră atât dispozițiile legale care
reglementează căile extraordinare de atac, ci și pe cele care
reglementează recursul în interesul legii, ca mecanism de unificare a
jurisprudenței divergente.
Astfel,
este evident că atunci când declanșezi un demers judiciar, acesta
trebuie supus rigorilor procesuale de tip general care guvernează orice
cerere de chemare în judecată, dar și special, adaptate tipului de
demers pe care intenționezi să-l supui cenzurii instanței
competente.
În
contextul procesual al cauzei, reclamantul a învestit instanța cu o cerere
întemeiată în mod esențial pe eroarea materială a
instanțelor care soluționaseră litigiul său într-un ciclu
procesual anterior și a intitulat această cerere „contestație,
revizuire sau recurs în anulare”. La solicitarea instanței de a califica
cererea introdusă, potrivit principiului disponibilității care
guvernează procesul civil, reclamantul a precizat, în ședință
publică de la 2 decembrie 2015, că a introdus o contestație în
anulare, pentru ca, doar ulterior, după adoptarea soluției de
respingere a acestei contestații ca tardivă, să revină
și să menționeze că a avut o altă intenție
procesuală.
În
temeiul prerogativelor pe care i le conferă atât principiul rolului activ,
reglementat de art. 129 C. proc. civ., cât și dispozițiile art. 84 C.
proc. civ. privind caracterizarea unei cereri, grefate însă pe principiul
disponibilității și luând în considerare scopul spre care
tindeau reclamanții și cauza juridică a cererii, prima
instanță a calificat cererea formulată de reclamanți ca o
contestație în anulare și a supus această contestație,
rigorilor procesuale care reglementează termenul în care poate fi
exercitată o asemenea cale extraordinară de atac, respingând
contestația în anulare ca tardivă, soluție menținută
de instanța de apel.
Prin
prezentul recurs, se poate constata că recurentul nu formulează nicio
critică de nelegalitate privind soluția respingerii contestației
în anulare, ca tardiv formulată, ci acesta solicită să i se
considere demersul judiciar ca un recurs în interesul legii. O asemenea
critică nu are legătura cu cauza dedusă judecății
și nu poate fi susținută și apărată, întrucât o
parte a unui litigiu particular nu poate fi titularul recursului în interesul
legii, iar acest mecanism de interpretare și aplicare unitară a legii
de către toate instanțele judecătorești nu poate fi
declanșat decât în condițiile strict reglementate de
dispozițiile procesual civile.
Astfel,
dacă în anumite condiții nerespectarea dispozițiilor art. 84 C.
proc. civ., privind calificarea juridică a unei cereri, poate constitui
motiv de nelegalitate, în cazul particular dedus judecății, nu ne
aflăm într-o asemenea ipoteză, întrucât nu i se poate pretinde în mod
rezonabil nici unei instanțe să se considere învestită cu un
recurs în anulare, cale de atac, în prezent, abrogată, sau cu un recurs în
interesul legii, ce nu poate fi declanșat, pentru niciun motiv, într-un
asemenea cadru procesual.
Acestea
sunt argumentele pentru care instanța de recurs apreciază că
motivele de recurs formulate sunt străine de cauză și nu pot
constitui veritabile critici de nelegalitate ale deciziei pronunțate în
cauză, susceptibile de cenzură în recurs.
În
consecință, reținând că recursul nu poate fi analizat în
afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ. și că nu pot fi decelate
în cauză motive de ordine publică ce ar putea fi invocate de instanță
ex officio, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va
constata nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 177/A
din 25 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a
civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată
nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 177/A din 25
martie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a
civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 28 septembrie 2016.