ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1659/2016

Decizia nr. 1659/2016 Asupra cauzei deduse judecății, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, sub nr. x/87/2015, contestatorul A. a formulat contestație în anulare și revizuire împotriva sentinței civile nr. 182 din 29 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman. În motivarea cererii, contestatorul a arătat că Hotărârea nr. 182/2009 este rezultatul unei greșeli materiale, eludându-se prevederile Legii nr. 10/2001; că, în realitate, Primăria Alexandria nu a respectat hotărârea tribunalului de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenurile preluate abuziv, în fapt, acordând terenuri în compensare după formula „metru la metru”, or,conform Legii nr. 10/2001, în echivalent, înseamnă evaluarea valorică a terenurilor de către comisia de evaluare.

Intimații au depus întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Alexandria, întemeiată pe prevederile art. 20 și art. 21 din Legea nr. 215/2001 și excepția lipsei calității de reprezentant al persoanelor menționate în cererea de chemare în judecată, B. și C., moștenitoare ale defunctului D., persoana trecută în dispoziția primarului municipiului Alexandria din 25 ianuarie 2015, și ai numiților E. și F., comoștenitori cu contestatorul/revizuientul, conform certificatului de calitate de moștenitor, emis de pe urma defunctei G., de asemenea, persoana trecută în dispoziția menționată. În ședința publică din 2 decembrie 2015, contestatorul A. a precizat că a introdus contestație în anulare împotriva sentinței civile nr. 182 din 29 octombrie 2009 a Tribunalului Teleorman.

Intimata a invocat excepția tardivității contestației în anulare formulate, în raport de prevederile art. 319 alin. (2), ultima teză C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 582 din 15 decembrie 2015, Tribunalul Teleorman, secția civilă, a respins, ca nefondate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului Alexandria și a lipsei calității de reprezentant; a admis excepția tardivității și, pe cale de consecință, a respins contestația în anulare, ca tardiv formulată. Tribunalul a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului Alexandria, că, potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ.,orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată.

În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant, având în vedere că, la dosarul cauzei, au fost depuse procurile judiciare, din care rezultă că celelalte două contestatoare l-au împuternicit pe A. să le reprezinte în fața tuturor instituțiilor naționale, pentru a face orice fel de acțiuni legate de mandatul încredințat, s-a dispus respingerea acesteia. Verificând excepția tardivității contestației în anulare formulate, s-a reținut că aceasta este întemeiată, fiind admisă, în temeiul art. 319 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora, împotriva hotărârilor irevocabile,contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul aluat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Or, în speța dedusă judecății, hotărârea judecătorească invocată, respectiv sentința civilă nr. 182 din 26 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman,a devenit definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 5162 din 11 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel contestatorul A., înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze de minori și de familie, sub același număr unic de dosar. În motivarea apelului, s-a arătat că abordarea juridică aparține exclusiv instanței, contestatorul fiind un simplu cetățean nemulțumit, care a formulat recurs în anulare, revizuire, sau recurs în interesul legii. S-a arătat că instanța însăși a fost victima vicleniei din partea Primăriei Municipiului Alexandria și nu a sesizat eludarea legii în ceea ce privește evaluarea terenurilor.

Apelantul a arătat că, în ședința publică din data de 09 noiembrie 2015, instanța i-a cerut să opteze între recursul în anulare și revizuire și a optat pentru recursul în anulare, pentru ca, ulterior, acesta să fie respins ca tardiv, în realitate, dorind să promoveze un recurs în interesul legii. Intimatul Municipiul Alexandria a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului formulat. Prin Decizia nr. 177/A din 25 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul - contestator A., împotriva sentinței civile nr. 582 din 15 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă, în contradictoriu cu intimatele B. și C., ambele prin mandatar A. și intimatul primarul Municipiului Alexandria.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, de învestire a primei instanțe, reclamantul A. a arătat că formulează recurs în interesul legii împotriva sentinței civile nr. 182/2009 a Tribunalului Teleorman, secția civilă. Prin cererea depusă la data de 02 noiembrie 2015, reclamantul a arătat că, în susținerea contestației sale în anulare, face o serie de precizări. La data de 09 noiembrie 2015, contestatorul a arătat că formulează recurs în interesul legii, contestație în anulare și revizuire, potrivit precizării de la fila 105 dosar.

În ședința publică din 02 decembrie 2015, contestatorul a precizat personal, în fața instanței de judecată, faptul că a formulat contestație în anulare împotriva sentinței civile nr. 182/2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă, în Dosarul nr. x/87/2009, precizare în raport de care s-au discutat și excepțiile procesuale invocate de intimată, inclusiv excepția tardivității formulării acestei căi extraordinare de atac. Prin urmare, având în vedere poziția exprimată de parte, motivele invocate de aceasta în susținerile sale, precum și existența unei hotărâri definitive, în mod corect, prima instanță a reținut că este învestită cu calea de atac extraordinară a contestației în anulare.

Potrivit art. 319 alin. (2) C. proc. civ.: „co ntestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă”. Cum sentința atacată în prezenta cauză a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 5162 din 11 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că, de la data rămânerii irevocabile, au trecut peste 3 ani, în mod judicios, prima instanță a admis excepția de tardivitate a contestației în anulare, hotărârea atacată fiind legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul A.,solicitând acordarea dreptului „de a o lua de la capăt cu contestația sa, învederând că nu dorește revizuirea hotărârii sau recurs în anulare, ci recurs în interesul legii”. În susținerea motivelor de recurs, recurentul a arătat că instanțele anterioare au avut de judecat contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 582 din 15 decembrie 2015, care, deși este definitivă și irevocabilă, a înțeles că o poate ataca în interesul legii, pentru trei motive:rezultatul hotărârii constituie o greșeală, și anume,nu s-a aplicat efectuarea unui raport de evaluare prin măsuri reparatorii prin echivalent, ci a fost pus în posesia unor terenuri egale ca suprafață; viclenia primăriei Alexandria constă în faptul că, deși a scris că acordă măsuri reparatorii prin echivalent, în realitate,s-a acordat teren după formula „metru la metru”, eludându-se aplicarea legii.

Ca persoana fără studii de drept, lezată în dreptul de proprietate privată, a gândit să prezinte instanței opțiunile de atac asupra hotărârii. Astfel cum primele două proceduri sunt tot în interesul legii, iar legea nu a fost respectată în litera și spiritul ei, cu motivațiile respective, totuși,la insistențele reprezentantului intimatei, instanța l-a pus să răspundă pentru care dintre proceduri optează, răspunzând că vrea judecata în interesul legii. Intimatul Municipiul Alexandria, prin primar, a formulat întâmpinare, obligatorie în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului exercitat de recurentul A., pentru nemotivare, întrucât instanța de apel a soluționat cererea reclamantului pe excepția tardivității contestației în anulare, iar nu pe fondul său, motivele de recurs vizând fondul cauzei.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Deliberând cu prioritate asupra nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 302¹ alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres și exhaustiv de art. 304 C. proc.

civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă nu doar indicarea formală a motivelor de recurs reglementate de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., ci și dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiect al recursului. Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel. În recursul dedus judecății, ceea ce se reproșează instanței de apel este faptul că aceasta nu a interpretat cererea formulată de reclamanți în maniera în care această cerere să fie considerată și acceptată ca un recurs în interesul legii.

Or, o asemenea critică ignoră atât dispozițiile legale care reglementează căile extraordinare de atac, ci și pe cele care reglementează recursul în interesul legii, ca mecanism de unificare a jurisprudenței divergente. Astfel, este evident că atunci când declanșezi un demers judiciar, acesta trebuie supus rigorilor procesuale de tip general care guvernează orice cerere de chemare în judecată, dar și special, adaptate tipului de demers pe care intenționezi să-l supui cenzurii instanței competente. În contextul procesual al cauzei, reclamantul a învestit instanța cu o cerere întemeiată în mod esențial pe eroarea materială a instanțelor care soluționaseră litigiul său într-un ciclu procesual anterior și a intitulat această cerere „contestație, revizuire sau recurs în anulare”.

La solicitarea instanței de a califica cererea introdusă, potrivit principiului disponibilității care guvernează procesul civil, reclamantul a precizat, în ședință publică de la 2 decembrie 2015, că a introdus o contestație în anulare, pentru ca, doar ulterior, după adoptarea soluției de respingere a acestei contestații ca tardivă, să revină și să menționeze că a avut o altă intenție procesuală. În temeiul prerogativelor pe care i le conferă atât principiul rolului activ, reglementat de art. 129 C. proc. civ., cât și dispozițiile art. 84 C. proc. civ.

privind caracterizarea unei cereri, grefate însă pe principiul disponibilității și luând în considerare scopul spre care tindeau reclamanții și cauza juridică a cererii, prima instanță a calificat cererea formulată de reclamanți ca o contestație în anulare și a supus această contestație, rigorilor procesuale care reglementează termenul în care poate fi exercitată o asemenea cale extraordinară de atac, respingând contestația în anulare ca tardivă, soluție menținută de instanța de apel. Prin prezentul recurs, se poate constata că recurentul nu formulează nicio critică de nelegalitate privind soluția respingerii contestației în anulare, ca tardiv formulată, ci acesta solicită să i se considere demersul judiciar ca un recurs în interesul legii.

O asemenea critică nu are legătura cu cauza dedusă judecății și nu poate fi susținută și apărată, întrucât o parte a unui litigiu particular nu poate fi titularul recursului în interesul legii, iar acest mecanism de interpretare și aplicare unitară a legii de către toate instanțele judecătorești nu poate fi declanșat decât în condițiile strict reglementate de dispozițiile procesual civile. Astfel, dacă în anumite condiții nerespectarea dispozițiilor art. 84 C. proc. civ., privind calificarea juridică a unei cereri, poate constitui motiv de nelegalitate, în cazul particular dedus judecății, nu ne aflăm într-o asemenea ipoteză, întrucât nu i se poate pretinde în mod rezonabil nici unei instanțe să se considere învestită cu un recurs în anulare, cale de atac, în prezent, abrogată, sau cu un recurs în interesul legii, ce nu poate fi declanșat, pentru niciun motiv, într-un asemenea cadru procesual.

Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs apreciază că motivele de recurs formulate sunt străine de cauză și nu pot constitui veritabile critici de nelegalitate ale deciziei pronunțate în cauză, susceptibile de cenzură în recurs. În consecință, reținând că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ. și că nu pot fi decelate în cauză motive de ordine publică ce ar putea fi invocate de instanță ex officio, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 177/A din 25 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 177/A din 25 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 septembrie 2016.