ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1254/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1254/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia
nr. 1254/2016
Asupra
cauzei de față, reține următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția conflicte
de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și
fiscal, sub nr. x/87/2014, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului
Consiliul Local al Municipiului Alexandria la plata sumei de 563.200 lei,
reprezentând obligații contractuale, conform art. 12 pct. 2 și Cap. X
din Contractul de Mandat nr. 815 din 26 martie 2011.
În
motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 26
martie 2012, a fost încheiat contractul de mandat nr. 815, prin care a fost
numit în funcția de director general al SC B. SRL.
Prin
Sentința civilă nr. 1218 din 30 septembrie 2014, Tribunalul
Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și
contencios administrativ și fiscal, a admis excepția
necompetenței materiale invocate din oficiu și a declinat competența
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alexandria.
Astfel
învestită, judecătoria Alexandria, prin Sentința civilă nr.
308 din 23 ianuarie 2015, a admis excepția necompetenței materiale
invocată de reclamant și a declinat competența de soluționare
a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secția civilă.
Cauza
a fost înregistrată la Tribunalului Teleorman, secția civilă,
sub nr. x/87/2014* la data de 04 februarie 2015.
Prin
Sentința civilă nr. 198 din 08 aprilie 2015, Tribunalul Teleorman, secția
civilă, a admis excepția invocată de pârâtul Consiliul Local al
Municipiului Alexandria, a respins acțiunea formulată de reclamantul
A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Alexandria,
pentru lipsa calității procesual pasive a Consiliului Local al
Municipiului Alexandria.
Pentru
a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, în
cauza dedusă judecății, contractul de mandat a fost încheiat
între reprezentanții desemnați ai Adunării Generale a
Asociaților reprezentând SC B. SRL, în calitate de mandanți și
reclamant, în calitate de director la SC B. SRL, în calitate de mandatar. Or,
între Consiliul Local al Municipiului Alexandria și A. nu au existat
raporturi juridice, motiv pentru care a admis excepția invocată de
pârât și a respins acțiunea pentru lipsa calității
procesuale pasive a Consiliului Local ai Municipiului Alexandria.
Prin
Decizia civilă nr. 28 din 22 ianuarie 2016, Curtea de Apel București,
secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de
familie, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant A.
împotriva Sentinței civile nr. 198 din 08 aprilie 2015
pronunțată de Tribunalul Teleorman în contradictoriu cu
intimatul-pârât Consiliul Local al Municipiului Alexandria.
Împotriva
deciziei curții de apel a formulat prezentul recurs reclamantul A.
Cauza
a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și
Justiție la data de 23 februarie 2016.
Prin
rezoluția completului de filtru din 24 februarie 2016, cererea de recurs a
fost comunicată intimatului Consiliul Local al Municipiului Alexandria la
data de 29 februarie 2016, conform dovezii aflate la Dosarul nr. x/2/2015 al
Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La
data de 25 martie 2016, cu respectarea termenului legal impus de
dispozițiile art. XVII coroborat cu dispozițiile art. XV din Legea
nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor
judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în
aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă,
republicat, intimatul Consiliul Local al Municipiului Alexandria a depus
întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului
pentru nemotivare, în raport de dispozițiile art. 489 din Legea nr.
134/2010 privind Codul de procedură civilă, iar în subsidiar, a
solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului.
Întâmpinarea
a fost comunicată recurentului la data de 30 martie 2016, conform dovezii
aflate la dosar.
La
data de 31 martie 2016, recurentul a transmis prin e-mail răspuns la
întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției
nulității recursului apreciind că recursul este întemeiat pe
dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind
Codul de procedură civilă.
Constatând
finalizată procedura de comunicare, astfel cum este reglementată de
dispozițiile art. XV coroborate cu dispozițiile art. XVII din Legea
nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor
judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în
aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă,
publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 89/12.02.2013, la data de 06
aprilie 2016, magistratul-asistent raportor a trecut la întocmirea raportului
asupra admisibilității, în principiu, a recursului, așa cum
prevăd dispozițiile art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind
Codul de procedură civilă.
După
analiza acestuia în completul de filtru, raportul asupra
admisibilității, în principiu, a recursului a fost comunicat
părților la data de 20 aprilie 2016, conform dovezilor aflate la
dosar, care nu au depus punct de vedere la raport.
La
termenul stabilit pentru 01 iunie 2016, Înalta Curte a rămas în
pronunțare asupra admisibilității în principiu a recursului.
Conform
prevederilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru
degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru
pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă", astfel cum a fost modificată prin O.U.G.
nr. 62 12015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013
privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor
judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în
aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă,
"Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul
de procedură civilă, republicată, se aplică proceselor
pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017. În procesele pornite începând cu
data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31
decembrie 2016, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în
cererile prevăzute la art. 94 pct. I lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010
privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind
navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de
muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în
cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum
și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000
lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului
hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea
prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse
numai apelului".
De
asemenea, potrivit dispozițiilor art. 101 din Legea nr. 134/2010 privind
Codul de procedură civilă, "în cererile privitoare la executarea
unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenței
instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau,
după caz, de aceea a părții din obiectul dedus
judecății."
Reiese,
deci, că, potrivii dispozițiilor procedurale redate, în acele cereri
de chemare în judecată, evaluabile în bani, cu o valoare mai mica de
1.000.000 lei, având ca obiect executarea unui contract sau a unui alt act
juridic, legiuitorul român a asigurat două grade de jurisdicție, fond
și apel.
În
cauza dedusă judecății reclamantul a solicitat obligarea
pârâtului la plata sumei de 563.200 lei cu titlu de despăgubiri conform
dispozițiilor art. 12 pct. 2 și Cap. X din contractul de mandat nr.
815 din 26 martie 2012 prin care reclamantul A. a fost numit director general
al SC B. SRL.
Față
de valoarea obiectului juridic dedus judecății, inferioară
pragului de 1.000.000 lei, decizia curții de apel nu este supusă
recursului.
Analizând
cauza și din perspectiva obiectului sub care a fost înregistrat pe rolul
Tribunalului Teleorman, respectiv plata de drepturi salariale, se constată
art. XVIII din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea
instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea
punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură
civilă, prevede că hotărârile pronunțate în cererile privitoare
la conflictele de muncă și de asigurări sociale, nu sunt supuse
recursului.
În
ceea ce privește mențiunea instanței de apel din cuprinsul
dispozitivului deciziei recurate, potrivit căreia împotriva acesteia,
părțile pot declara recurs, Înalta Curte reține
următoarele:
Potrivit
dispozițiilor art. 457 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă, "Hotărârea judecătorească este
supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în
condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de
mențiunile din dispozitivul ei. (2) Mențiunea inexactă din
cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra
acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac
prevăzută de lege."
Prin
urmare, din interpretarea literală a dispozițiilor legale redate,
rezultă că indiferent de mențiunile instanței din cuprinsul
dispozitivului hotărârilor judecătorești, părțile sunt
îndrituite să exercite numai căile de atac prevăzute de lege.
Legiuitorul a lipsit de efecte juridice mențiunea greșită sau
inexactă cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată, dând
astfel eficacitate principiului legalității căilor de atac.
Față
de considerentele arătate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil,
recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 28 din 22
ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de
familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile
nr. 28 din 22 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori
și de familie.
Potrivit
dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă, decizia nu este supusă niciunei căi de
atac și se va comunică părților în temeiul
dispozițiilor art. 427 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 01 iunie 2016.
Procesat
de GGC - GV