ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1254/2016

Decizia nr. 1254/2016 Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/87/2014, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Consiliul Local al Municipiului Alexandria la plata sumei de 563.200 lei, reprezentând obligații contractuale, conform art. 12 pct. 2 și Cap. X din Contractul de Mandat nr. 815 din 26 martie 2011. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 26 martie 2012, a fost încheiat contractul de mandat nr. 815, prin care a fost numit în funcția de director general al SC B. SRL. Prin Sentința civilă nr. 1218 din 30 septembrie 2014, Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alexandria.

Astfel învestită, judecătoria Alexandria, prin Sentința civilă nr. 308 din 23 ianuarie 2015, a admis excepția necompetenței materiale invocată de reclamant și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secția civilă. Cauza a fost înregistrată la Tribunalului Teleorman, secția civilă, sub nr. x/87/2014* la data de 04 februarie 2015. Prin Sentința civilă nr. 198 din 08 aprilie 2015, Tribunalul Teleorman, secția civilă, a admis excepția invocată de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Alexandria, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Alexandria, pentru lipsa calității procesual pasive a Consiliului Local al Municipiului Alexandria.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, în cauza dedusă judecății, contractul de mandat a fost încheiat între reprezentanții desemnați ai Adunării Generale a Asociaților reprezentând SC B. SRL, în calitate de mandanți și reclamant, în calitate de director la SC B. SRL, în calitate de mandatar. Or, între Consiliul Local al Municipiului Alexandria și A. nu au existat raporturi juridice, motiv pentru care a admis excepția invocată de pârât și a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Local ai Municipiului Alexandria. Prin Decizia civilă nr. 28 din 22 ianuarie 2016, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva Sentinței civile nr. 198 din 08 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman în contradictoriu cu intimatul-pârât Consiliul Local al Municipiului Alexandria.

Împotriva deciziei curții de apel a formulat prezentul recurs reclamantul A. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23 februarie 2016. Prin rezoluția completului de filtru din 24 februarie 2016, cererea de recurs a fost comunicată intimatului Consiliul Local al Municipiului Alexandria la data de 29 februarie 2016, conform dovezii aflate la Dosarul nr. x/2/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La data de 25 martie 2016, cu respectarea termenului legal impus de dispozițiile art. XVII coroborat cu dispozițiile art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicat, intimatul Consiliul Local al Municipiului Alexandria a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, în raport de dispozițiile art. 489 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, iar în subsidiar, a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului. Întâmpinarea a fost comunicată recurentului la data de 30 martie 2016, conform dovezii aflate la dosar.

La data de 31 martie 2016, recurentul a transmis prin e-mail răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului apreciind că recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Constatând finalizată procedura de comunicare, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. XV coroborate cu dispozițiile art. XVII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 89/12.02.2013, la data de 06 aprilie 2016, magistratul-asistent raportor a trecut la întocmirea raportului asupra admisibilității, în principiu, a recursului, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

După analiza acestuia în completul de filtru, raportul asupra admisibilității, în principiu, a recursului a fost comunicat părților la data de 20 aprilie 2016, conform dovezilor aflate la dosar, care nu au depus punct de vedere la raport. La termenul stabilit pentru 01 iunie 2016, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra admisibilității în principiu a recursului. Conform prevederilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă", astfel cum a fost modificată prin O.U.G.

nr. 62 12015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, "Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017. În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. I lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv.

De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 101 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, "în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății." Reiese, deci, că, potrivii dispozițiilor procedurale redate, în acele cereri de chemare în judecată, evaluabile în bani, cu o valoare mai mica de 1.000.000 lei, având ca obiect executarea unui contract sau a unui alt act juridic, legiuitorul român a asigurat două grade de jurisdicție, fond și apel.

În cauza dedusă judecății reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 563.200 lei cu titlu de despăgubiri conform dispozițiilor art. 12 pct. 2 și Cap. X din contractul de mandat nr. 815 din 26 martie 2012 prin care reclamantul A. a fost numit director general al SC B. SRL. Față de valoarea obiectului juridic dedus judecății, inferioară pragului de 1.000.000 lei, decizia curții de apel nu este supusă recursului. Analizând cauza și din perspectiva obiectului sub care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Teleorman, respectiv plata de drepturi salariale, se constată art. XVIII din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, prevede că hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului.

În ceea ce privește mențiunea instanței de apel din cuprinsul dispozitivului deciziei recurate, potrivit căreia împotriva acesteia, părțile pot declara recurs, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 457 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. (2) Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege." Prin urmare, din interpretarea literală a dispozițiilor legale redate, rezultă că indiferent de mențiunile instanței din cuprinsul dispozitivului hotărârilor judecătorești, părțile sunt îndrituite să exercite numai căile de atac prevăzute de lege.

Legiuitorul a lipsit de efecte juridice mențiunea greșită sau inexactă cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată, dând astfel eficacitate principiului legalității căilor de atac. Față de considerentele arătate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 28 din 22 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 28 din 22 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se va comunică părților în temeiul dispozițiilor art. 427 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 iunie 2016. Procesat de GGC - GV