ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 480/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria, la data de 13 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâții B. și C., pentru pronunțarea unei hotărâri care să se țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru imobilul cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a municipiului Alexandria, str. x, iar în subsidiar obligarea, în solidar, a pârâților la plata sumei de 105.000 RON, reprezentând clauza penală de neîndeplinire a obligației asumate prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare încheiată la data de 28 martie 2018. În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1669 și următoarele din C. civ., art. 1530 și următoarele din același act normativ. Pârâții B. și C. au depus întâmpinare, la data de 29 decembrie 2020, prin care au solicitat să se respingă acțiunea, în principal ca prescrisă și în secundar, ca nefondată. În subsidiar, au solicitat admiterea, în parte, a acțiunii în sensul de a se respinge cererea de constatare a vânzării-cumpărării imobilului teren și construcții din Alexandria, str. x, jud. Teleorman și admiterea, în parte, a cererii de obligare a lor la plata unor sume de bani. Prin sentința civilă nr. 963 din 26 aprilie 2021 pronunțată de Judecătoria Alexandria a fost admisă excepția necompetenței sale materiale, soluționarea cererii de chemare în judecată fiind declinată în favoarea Tribunalului Teleorman. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 26 mai 2021, sub nr. x/2020.

Hotărârea Tribunalului Teleorman Prin sentința civilă nr. 114 din 4 aprilie 2022, Tribunalul Teleorman a respins prescripția dreptului material la acțiune, invocată de pârâți, ca nefondată, a admis acțiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., a constatat că între părți a intervenit la data de 28 martie 2018, vânzarea-cumpărarea cu privire la imobilul din Alexandria, str. x, compus din terenul în suprafață de 1301 mp (1270 mp conform cărții funciare), locuința C1 în suprafață de 110 mp, anexa C2 în suprafață de 25 mp și anexa C3 în suprafață de 2 mp, la prețul de 390.000 RON, din care 35.000 RON au fost achitați la data încheierii promisiunii, iar diferența a fost consemnată conform recipisei eliberată de D. la data de 10 noiembrie 2020, hotărârea ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Pârâții au fost obligați la plata, către reclamant, a sumei de 13.505 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Hotărârea Curții de Apel București Prin decizia civilă nr. 369A din 10 martie 2023, Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a decăzut apelanții B. și C. din dreptul de a formula motive noi de apel, prin notele de ședință depuse la dosar în data de 07 martie 2023, și a respins apelurile acestora împotriva sentinței civile nr. 114 din 4 aprilie 2022 pronunțate de Tribunalul Teleorman, secția Civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul - reclamant A., ca nefondate. A obligat apelanții să plătească intimatului cheltuieli de judecată în cuantum de 4.500 RON.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 369A din 10 martie 2023 a Curții de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pârâții B. și C. au formulat recurs, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. În cuprinsul cererii de recurs, recurenții prezintă, detaliat, situația de fapt, arătând, în esență, că au încheiat la data de 28 martie 2018 o promisiune de vânzare-cumpărare cu intimatul – reclamant A. pentru un imobil situat în Alexandria. Contractul trebuia perfectat în termen de 20 de zile de la data înscrierii dreptului de proprietate asupra imobilului în cartea funciară. Intimatul i-a notificat că o persoană autorizată se va prezenta pentru măsurători și intabulare, aspect cu care aceștia nu au fost de acord. Ulterior, i-a notificat, prin executor judecătoresc, să se prezinte la un birou notarial, la data de 2 noiembrie 2020 pentru a ridica diferența de preț și, întrucât nu s-au prezentat, suma de 355.000 RON a fost consemnată pe numele lor, prin încheierea din data de 10 noiembrie 2020 a executorului judecătoresc E.. Arată că promitentul-cumpărător a învestit instanța de judecată cu prezenta acțiune, pe care o apreciază ca fiind introdusă cu rea-credință. Tribunalul Teleorman a constatat că, la data de 16 martie 2020, prin încheierea nr. 27856 a OCPI Teleorman, s-a admis cererea de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul promisiunii, acesta dobândind numărul cadastral x. Prin urmare, reclamantul avea la dispoziție 6 luni pentru sesizarea instanței, termen pe care l-a depășit. Promitenții – vânzători au fost notificați, prin executor judecătoresc, să se prezinte, la data de 9 noiembrie 2020, la Biroul Notarului Public F. în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Iar față de această situație, au învederat Tribunalului Teleorman că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, apărare respinsă de către instanța de fond. Au arătat că au recunoscut că au primit suma de 35.000 RON însă recurenta C. are probleme medicale, vederea fiindu-i afectată. Aceasta nu și-a dat acordul pentru vânzarea imobilului, apreciind că este vorba de un împrumut. Fiind, însă, de bună-credință, au susținut pe tot parcursul procesului că sunt dispuși să restituie suma împrumutată, cu dobândă aplicată. Pe de altă parte, recurentul B. își amintește că a semnat un act, dar nu a înțeles care sunt consecințele acestuia, crezând și el că este vorba de un împrumut. Cu toate acestea, ambele instanțe au apreciat că acțiunea este întemeiată. Recurenții au apreciat că hotărârea instanței de apel încalcă regulile de procedură prevăzute de art. 436 din C. proc. civ. întrucât nu a ținut seama de efectele recunoașterii pârâților. Așa cum menționează Tribunalul Teleorman, pârâții au depus întâmpinare prin care au solicitat, în subsidiar, să se admită, în parte, cererea de obligare a lor la plata unor sume de bani întrucât sunt de acord să restituie avansul încasat. Or, instanța nu a luat în considerare această recunoaștere. Au arătat că instanța de apel a respins toate motivele de apel deși trebuia să reia întreg fondul cauzei având în vedere nu doar motivele de apel ci absolut toate elementele care s-au invocat în fața Tribunalului Teleorman, ca primă instanță. Trebuia să analizeze toate aspectele referitoare la prescripție și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. De asemenea, era necesară o analiză a înscrisului sub semnătură privată semnat, în necunoștință de cauză, de recurenți. Intimatul avea cunoștință de faptul că cei doi recurenți au nevoie de bani pentru a obține un certificat de moștenitor. Le-a acordat un împrumut și, după ce a crescut valoarea imobilului, a făcut demersuri pentru a dobândi proprietatea acestuia. Reaua intenție rezultă și din clauzele contractuale, fiind prevăzută o clauză penală de trei ori mai mare decât avansul plătit. Chiar și în aceste condiții, a căutat să profite de creșterea valorii imobilului, valorificând clauza penală doar în subsidiar. Prin urmare, soluția instanței de apel este urmarea interpretării greșite a normelor de drept material. De aceea, în opinia recurenților, se impune casarea hotărârii recurate, trimiterea cauzei la instanța de apel și rejudecarea fondului cu o corectă aplicare a dispozițiilor legale.

Apărări formulate în cauză Intimatul A. a formulat întâmpinare, în termen procedural, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea argumentelor în motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ. și pentru invocarea unor agumente omisso medio.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția de primire din data de 10 octombrie 2023, s-a stabilit o taxă judiciară de timbru în valoare de 3.852,5 RON, calculată în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013. Prin încheierea din camera de consiliu din data de 13 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis cererea de ajutor public judiciar și s-a dispus scutirea recurenților de la plata taxei judiciare de timbru de 3.852,5 RON. La termenul din data de 27 februarie 2024, recurenții au invocat excepția lipsei coparticipării procesuale active întrucât reclamantul este căsătorit iar imobilul ar intra în comunitatea de bunuri. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepției de nulitate, invocate de intimatul A., a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: În noua lege procesual civilă, legiuitorul a reașezat căile de atac, recursul constituind o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită numai pentru motive de nelegalitate și în condițiile prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și numele și prenumele consilierului juridic care întocmește cererea. Prezentele dispoziții se aplică și în cazul în care recurentul locuiește în străinătate; b) numele și prenumele, domiciliul sau reședința ori, după caz, denumirea și sediul intimatului; c) indicarea hotărârii care se atacă; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității". Art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiași articol dispune "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate față de soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată, nefiind suficientă mențiunea potrivit căreia hotărârea recurată este netemeinică și nelegală. Cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Prin urmare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din actul normativ menționat, normă de ordine publică. În cauza pendinte, se constată că, prin cererea de recurs, se detaliază raporturile juridice dintre părți, notificările anterioare ale reclamantului, împrejurările care au condus la prezentul demers judiciar, modalitatea în care recurenții au perceput relațiile cu reclamantul, situația financiară și starea de sănătate a acestora. De asemenea, se insistă pe anumite aspecte de fond și probatorii care nu ar fi fost avute în vedere de către instanțele care s-au pronunțat în speță. Aceste argumente ale recurenților se circumscriu situației și fapt și probatoriului administrat, însă, în calea de atac extraordinară a recursului nu se poate tinde la o la o devoluare a fondului și o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă, ci se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația faptică stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei. Deși susțin, repetitiv, că instanța de apel a încălcat dispozițiile de drept procedural și material aplicabile cauzei, nu fac referire, în concret, la acestea, pentru ca instanța de recurs să poată exercita un control judiciar efectiv. Singurul text de lege, a cărui încălcare o susțin, este art. 436 din C. proc. civ., întrucât apreciază că Tribunalul Teleorman nu a reținut recunoașterea pretențiilor de către B. și C., pentru a pronunța o soluție în acord cu această instituție juridică. Înalta Curte reține că acest argument este invocat omisso medio și vizează conduita procesuală a instanței de fond iar nu a celei de apel, neputând fi avut în vedere de către instanța de recurs. De altfel, recurenții critică, în principal, modalitatea în care instanța de fond a reținut anumite aspecte ale cauzei. Sunt expuse doar câteva argumente care vizează motivarea instanței de apel, însă, și în aceste cazuri, criticile sunt de netemeinicie, nu de nelegalitate. Prin urmare, argumentele expuse nu se încadrează nici în cele două motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8, invocate de recurenți, însă nici în celelalte motive de casare reglementate de legiuitor. Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire poate duce la casarea unei hotărâri. Fără să combată în vreun fel argumentele instanței de judecată și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenții au nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate. Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar memoriul de recurs formulat de recureți nu conține critici propriu-zise ale acesteia, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În consecință, reținând că recurenții nu au prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, constatând că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, în condițiile art. 489 alin. (2) din același act normativ, soluție în raport de care nu se mai impune analizarea celorlalte aspecte invocate în cauză. În ceea ce privește solicitarea intimatului de plată a cheltuielilor de judecată, aceasta urmează a fi admisă. Art. 453 din C. proc. civ. stabilește că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească părții adverse cheltuielile de judecată. În cauză, s-a formulat o cerere de obligare a recurenților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.000 RON iar intimatul a făcut dovada existenței și întinderii lor, astfel că aceasta va fi admisă.