ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3739/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3739/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra prezentei cereri de revizuire constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 422 din data de 15 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă SC D. SA Râmnicu Vâlcea împotriva Sentinței civile nr. 783 din data de 9 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul A.
A schimbat sentința în parte, în sensul că a respins contestația și a menținut în rest sentința apelată.
Pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă, la data de 15 martie 2018, sub nr. x/2018, a fost înregistrată cererea formulată de revizuentul A. prin care acesta a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 422 din data de 15 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2016.
În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 1941 din data de 12 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub același număr de dosar, la data de 26 iulie 2018 și a fost repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 10.
Prin rezoluția din data de 6 septembrie 2018, a fost fixat termen de judecată în vederea soluționării cererii de revizuire la data de 24 octombrie 2018.
Analizând cererea de revizuire, prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. și a temeiului de drept invocat, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu îndeplinește cerințele de admisibilitate, pentru considerentele ce succed.
Înalta Curte reține că, în prezenta cauză, revizuentul a solicitat instanței anularea Deciziei civile nr. 422 din data de 15 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata SC D. SA Râmnicu Vâlcea, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., normă care deschide părților calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
În motivarea cererii, în esență, revizuentul a arătat că hotărârea atacată este contrară Deciziilor civile nr. 107 din data de 15 ianuarie 2018 și nr. 3865 din data de 15 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2016 și, respectiv, în Dosarul nr. x/2016, prin care au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de către intimata SC D. SA.
Revizuentul a arătat că pricinile, în care au fost pronunțate hotărârile pretins a fi contradictorii, sunt disjunse din Dosarul nr. x/2016 și au același obiect și cauză.
A precizat că motivele de apel formulate în cele trei dosare și actele depuse sunt identice, iar toate privesc art. 3 din deciziile de concediere, precum și regulamentul și actele adiționale.
Totodată, a apreciat că singura diferență între decizii constă în interpretarea momentului când au fost semnate actele adiționale, în decizia pronunțată în cauza sa reținându-se că actul adițional pe care l-a încheiat este nul de drept, deoarece a fost semnat după deschiderea procedurii generale a insolvenței, iar în altă decizie se dă eficiență actului adițional la contractul individual de muncă.
A mai susținut că actul adițional al contractului individual de muncă a fost încheiat în baza Hotărârii Consiliului de Supraveghere nr. 13 din data de 6 mai 2016, anterior procedurii de intrare în insolvență, care, până la desființarea sa pe cale juridică, își produce toate efectele juridice, actul adițional fiind unul subsecvent acestei hotărâri, în sensul că valabilitatea sa depinde de valabilitatea actului în baza căruia s-a încheiat.
În aplicarea dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că revizuirea este inadmisibilă, întrucât pentru a fi incidentă teza de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiții, care nu se verifică în cauza de față.
Astfel, este necesar să fie vorba despre hotărâri definitive ale căror dispozitive sunt contradictorii; hotărârile să fi fost pronunțate în același litigiu (ceea ce presupune să fi existat tripla identitate de părți, obiect și cauză); hotărârile contradictorii să nu fi fost pronunțate în același proces (dosar), ci în procese diferite și, în cauza în care a fost pronunțată hotărârea care se atacă, să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată.
Pentru existența cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este necesară existența triplei identități de părți, obiect și cauză, condiție fundamentală față de finalitatea căii de atac a revizuirii, respectiv aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorității de lucru judecat.
În cauza dedusă judecății, raportat la hotărârile invocate și la hotărârea a cărei anulare se solicită, se reține că nu este îndeplinită condiția identității de părți.
Revizuentul nu invocă pronunțarea unor hotărâri potrivnice în litigii care să privească aceleași părți, ci obținerea unor soluții favorabile de către alte persoane (B. - Decizia nr. 107 din data de 15 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2016 și C. - Decizia civilă nr. 3865 din data de 15 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2016).
Or, câtă vreme în ipoteza susținută de revizuent în cauza pendinte, se afirmă o pretinsă contrarietate între hotărâri definitive ale aceleiași instanțe (Curtea de Apel Pitești, secția I civilă), pronunțate în cauze similare, în privința altor persoane ce sunt în aceeași situație ca și revizuentul, acesta din urmă nu poate obține anularea deciziei instanței de apel pronunțate în cauza sa, întrucât practica neunitară a instanțelor nu poate fi remediată pe calea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Contrar susținerii revizuentului, soluțiile obținute de alte părți în alte litigii, chiar dacă acestea ar viza circumstanțe asemănătoare sau identice cu cele din procesul de față și chiar dacă pricinile au fost disjunse din același dosar, nu pot fundamenta cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile legale anterior menționate, deoarece nu asigură îndeplinirea cerinței identității de părți, enunțată mai sus.
Mecanismele privind asigurarea unei practici judiciare unitare, reglementate de normele de procedură civilă, sunt recursul în interesul legii și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform dispozițiilor art. 514 și 519 C. proc. civ.
Lipsa identității de părți din litigiile în care au fost pronunțate deciziile pretins a fi contrare face de prisos examinarea celorlalte condiții de admisibilitate a cererii de revizuire.
Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu se verifică identitatea de părți necesară pentru a se constata incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 422 din data de 15 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2016.
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2018.
Procesat de GGC - CT