Decizia nr. 1000/2019 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată, la data de 24 aprilie 2018, pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă, sub nr. x/2018, revizuenta A. a solicitat revizuirea decizie nr. 819 din data de 21 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/2015, susținând că există contrarietate între aceasta și Sentința civilă nr. 1233 din data de 11 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin Decizia nr. 465 din data de 26 februarie 2014 a Curții de Apel Pitești. Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Decizia pronunțată de instanța de revizuire: Prin Decizia civilă nr. 1942 din data de 12 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 819 din data de 21 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în Dosarul nr. x/2015, formulată de revizuenta A.

Cererea de recurs: Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-revizuentă A., care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub același număr de dosar. Criticând Decizia civilă nr. 1942 din data de 12 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, recurenta-revizuentă A. a susținut că hotărârea pronunțată în revizuire este nelegală și netemeinică. A arătat că revizuirea a fost respinsă, ca inadmisibilă, curtea de apel reținând că în al doilea proces s-a invocat autoritatea de lucru judecat, însă, prin considerente, s-a constatat și că nu există contrarietate de hotărâri, fiind vorba de perioade de timp diferite. Totodată, a susținut că, în prezenta cauză este incidentă autoritatea de lucru judecat, prin cea de-a doua hotărâre încălcându-se aceasta excepție, iar instanța, care a soluționat cererea de revizuire, a considerat-o ca fiind inadmisibilă, pe motiv că în cauză se opune puterea de lucru judecat asupra problemei respective, nefiind astfel admisibilă revizuirea. Recurenta-revizuentă a apreciat că instanța de revizuire a făcut o greșită aplicare a celor două instituții juridice, nefăcând distincția dintre autoritatea de lucru judecat și puterea de lucru judecat, deși se impunea acest fapt, efectele fiind diferite și existând diferențe între cele doua instituții juridice. În opinia sa, distincția teoretică dintre autoritatea de lucru judecat și puterea de lucru judecat se raportează la efectele hotărârilor definitive. Primul efect este efectul pozitiv, care constituie temeiul juridic al executării dispozițiilor sentinței (eficiența activă), exprimat concis prin puterea lucrului judecat, ce conferă persoanei în favoarea căreia au fost pronunțate dispozițiile hotărârii dreptul de a folosi mijloacele legale pentru executarea acestor dispoziții. Al doilea efect este efectul negativ, ce se exprimă prin împiedicarea unei noi judecăți pentru faptele și pretențiile soluționate prin hotărâre, exprimat în conceptul de autoritate de lucru judecat. A apreciat că articolul 431 alin. (2) C. proc. civ. nu cere întrunită tripla identitate, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, fie prin decizie, fie prin considerente. Totodată, a susținut și că, atunci când se invocă autoritatea de lucru judecat ca excepție procesuală, se folosește expresia de autoritate de lucru judecat, iar când aceasta se invocă ca o prezumție, se folosește expresia de putere de lucru judecat. Recurenta-revizuentă a apreciat că, în speța dedusă judecății, prin hotărârea recurată, instanța nu a analizat autoritatea de lucru judecat, ci s-a referit la puterea de lucru judecat, întemeindu-și hotărârea și apreciind că cererea de revizuire este inadmisibilă, pe motiv că în cauza se opune puterea de lucru judecat, ceea ce contravine înseși esenței motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. A mai considerat că instanța a reținut în mod greșit că ar fi invocat în al doilea proces puterea de lucru judecat ca excepție, și, astfel, a ajuns la pronunțarea unei hotărâri nelegale, în condițiile în care partea s-a referit, în cererea de revizuire, la excepția autorității de lucru judecat, ceea ce se impunea în raport de motivul de revizuire invocat.

Încheierea de admitere în principiu: Prin rezoluția din data de 6 septembrie 2018, s-a dispus comunicarea cererii de recurs către intimații B. și Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, cu mențiunea de a depune întâmpinare, precum și efectuarea celorlalte formalități de comunicare menționate în dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ. Cererea de recurs a fost comunicată intimaților la data de 12 septembrie 2018, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosar, iar, în termen legal, la data de 3 octombrie 2018, intimatul Spitalul Județean de Urgență Vâlcea a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului promovat de către partea adversă și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. De asemenea, a solicitat a se analiza dacă prezenta cale de atac este admisibilă, raportat la împrejurarea că recurenta-revizuentă nu a invocat în mod expres niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Intimata B. nu a formulat întâmpinare. Întâmpinarea depusă de intimatul Spitalul Județean de Urgență Vâlcea a fost comunicată celorlalte părți la data de 8 octombrie 2018, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosar, iar recurenta-revizuentă nu a formulat răspuns la întâmpinare. Prin raportorul privind admisibilitatea în principiu a recursului, raportorul și-a exprimat opinia în sensul că prezentul recurs este scutit de plata taxei judiciare de timbru, este declarat în termen legal și îndeplinește condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulității, iar părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate. Totodată, a reținut și că intimatul-pârât Spitalul Județean de Urgență Vâlcea a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, iar intimatul Spitalul Județean de Urgență Vâlcea a depus punct de vedere prin care a reiterat excepția nulității recursului. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin încheierea de ședință din data de 27 februarie 2019, a respins excepția nulității recursului, invocată de către intimatul Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, și a admis, în principiu, prezenta cale de atac.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Cu caracter preliminar, Înalta Curte reține că, prin încheierea de ședință din data de 27 februarie 2019, s-a constatat că susținerile recurentei-revizuente se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Recurenta-revizuentă, în esență, a susținut că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât cererea de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă, pentru motivul că în al doilea proces s-a invocat autoritatea de lucru judecat, însă, prin considerente, s-a reținut că nu există contrarietate de hotărâri, fiind vorba despre perioade de timp diferite. A arătat că instanța de revizuire a nu a făcut distincția dintre autoritatea de lucru judecat și puterea de lucru judecat, făcând o aplicare greșită a celor două instituții. Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Așadar, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri își are suportul logic în respectarea puterii lucrului judecat, în situația în care instanțele au dat soluții contrare, a căror executare este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorității de lucru judecat. Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă autoritatea de lucru judecat și presupune îndeplinirea mai multor condiții cumulative. Astfel, este necesar ca hotărârile potrivnice să întrunească cerința triplei identități de cauză, obiect și părți, cu mențiunea că hotărârile trebuie pronunțate în dosare diferite, și nu pe parcursul ciclurilor procesuale ale aceleiași pricini. Totodată, admisibilitatea unei revizuiri pentru contrarietate de hotărâri este supusă condiției ca în cel de-al doilea proces să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat sau, dacă aceasta a fost invocată, să nu se fi discutat. Rațiunea acestei condiții este aceea ca instanța de revizuire, învestită cu soluționarea unei cereri întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., să nu încalce ea înseși autoritatea de lucru judecat a hotărârii a cărei anulare se solicită. În speță, recurenta-revizuentă a susținut că Decizia nr. 819 din data de 21 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2015, încalcă autoritatea de lucru judecat a Sentinței nr. 1233 din data de 11 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, definitivă prin Decizia nr. 465 din data de 26 februarie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. În cel de-al doilea proces, ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2015, prin întâmpinarea depusă, recurenta-revizuentă s-a apărat susținând că în ceea ce privește îndreptățirea sa de a beneficia de sporurile de 100% și respectiv 20%, ce trebuie calculate la nivelul salariului de bază, care este salariul din luna respectivă, este incidentă puterea de lucru judecat, întrucât prin Sentința civilă nr. 1233 a Tribunalului Vâlcea, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 465/2014 a Curții de Apel Pitești, s-a dispus obligarea pârâtului la plata integrală a diferențelor salariale, stabilite și calculate conform OMS nr. 547/2010, pe perioada anilor 2010 - 2012, deci luând în calcul salariul avut în luna respectivă, și nicidecum salariul din luna decembrie 2009. Aceste susțineri au fost formulate și prin concluziile orale ale avocatului recurentei-revizuente de la termenul de judecată la care a fost pronunțată decizia a cărei revizuire a fost solicitată. Instanța a analizat aceste susțineri ale părții și a reținut că "această apărare este neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, din hotărârea indicată nu rezultă faptul că diferența de drepturi salariale constând în sporuri ar reieși din modalitatea de calcul pe care în prezentul litigiu reclamantele o invocă", iar, pe de altă parte, "chiar dacă litigiul anterior a avut ca obiect calcularea sporurilor în maniera în care o solicită reclamantele, hotărârea anterioară, vizând o altă perioadă, nu are putere de lucru judecat în prezenta cauză". Prin urmare, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de revizuire a constatat că în al doilea proces a fost invocată autoritatea de lucru judecat, iar instanța s-a pronunțat cu privire la acest aspect, nefiind, astfel, întrunită una dintre condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire. Sunt nefondate susținerile recurentei-revizuente potrivit cărora instanța de revizuire nu a făcut distincția între autoritatea de lucru judecat și puterea de lucru judecat și a reținut în mod în mod greșit că ar fi invocat în al doilea proces puterea de lucru judecat, ca excepție procesuală. Astfel, prin decizia recurată, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, reținând că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a revizuirii întrucât în al doilea proces s-a invocat autoritatea de lucru judecat. A constatat că, în cadrul considerentelor Deciziei nr. 819 din data de 21 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, se arată că, în ceea ce o privește reclamanta A., apărarea acesteia în sensul că modalitatea de calculare a sporurilor solicitate a fost stabilită irevocabil prin Sentința civilă nr. 1233 din data de 11 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, irevocabilă prin Decizia nr. 465 din data de 26 februarie 2014 a Curții de Apel Pitești, nu este întemeiată, precum și că această instanță a avut în vedere și că hotărârea anterioară vizând o altă perioadă de timp nu are putere de lucru judecat în cauza ce formează obiectul dosarului. Prin urmare, contrar celor arătate de către recurenta-revizuentă, instanța de revizuire nu a reținut că partea a invocat acest aspect pe cale de excepție, ci a constatat invocarea autorității de lucru judecat și analizarea de către curtea de apel a susținerilor formulate. Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de revizuire trebuie să analizeze dacă este încălcată autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar una dintre condițiile de admisibilitate a revizuirii formulate în baza acestui temei de drept vizează verificarea împrejurării dacă autoritatea de lucru judecat a fost invocată în cel de al doilea proces și instanța a analizat-o. Autoritatea de lucru judecat, astfel cum este reglementată de art. 430 și 431 C. proc. civ., cunoaște două manifestări procesuale, respectiv excepția și prezumția, astfel că, atunci când se face trimitere la autoritatea de lucru judecat, contrar celor susținute de către recurenta-revizuentă, nu se poate reține că se are în vedere doar excepția autorității de lucru judecat, ci această trimitere desemnează inclusiv prezumția, puterea de lucru judecat. Esența motivului de revizuire invocat în cauză, astfel cum s-a mai arătat, este autoritatea de lucru judecat, dispozițiile legale nefăcând vreo distincție între efectul negativ sau efectul pozitiv al acesteia. Ca atare, nu se poate reproșa instanței de revizuire că ar fi aplicat în mod greșit dispozițiile vizând autoritatea de lucru judecat, nefăcând distincție între cele două manifestări procesuale ale acesteia, iar susținerile recurentei-revizuente în sensul că referirea instanței la puterea de lucru judecat contravine chiar esenței motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt, de asemenea, nefondate. În ceea ce privește afirmația recurentei-revizuente potrivit căreia, în considerentele deciziei recurate, s-a reținut că nu există contrarietate de hotărâri, fiind vorba despre perioade de timp diferite, Înalta Curte constată că aceasta nu se verifică în speță, instanța de revizuire cercetând doar condiția privind invocarea și analizarea autorității de lucru judecat în cel de-al doilea proces, iar referirea la perioadele de timp diferite este cuprinsă în redarea celor reținute în motivarea deciziei revizuite în sensul că aspectele dezlegate prin Sentința nr. 1233 din data de 11 octombrie 2013 a Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, nu au putere de lucru judecat în prezentul litigiu. Față de cele anterior reținute, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.