ÎCCJ, decizie (scj.ro #82109)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82109) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Hotărâre irevocabilă. Drept de proprietate. Puterea lucrului
judecat.
Cuprins
pe materii
: Drept procesual civil
civil
.
Hotărâre irevocabilă. Drept de proprietate. Ingerință. Puterea lucrului
judecat.
Index
alfabetic
: Drept procesual civil.
- Proprietate.
Constituția României,
art
. 20 alin. 2
Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și
a Libertăților Fundamentale.
Protocolul
nr
. 1 adițional la
C.E.D.O
.:
art
. 1
C.
proc
.
civ
.
art
. 166
Principiul securității raporturilor juridice și a hotărârilor
judecătorești, devenite
res
judicata
,
trebuie respectat, întrucât în caz contrar, desființarea unei
hotărâri irevocabile creează un climat de insecuritate juridică care
reduce încrederea persoanelor în sistemul judiciar și în statul de
drept.
Î.C.C.J
. Secția civilă și de proprietate intelectuală,
decizia
nr
. 3111 din 24 martie 2006.
Prin sentința civilă
nr
. 2101 din 28
noiembrie 2002, Tribunalul Hunedoara a admis acțiunea formulată de reclamantul
I.A
. împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Tribunalul
Hunedoara și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de
Justiție, a obligat pe pârâți să restituie reclamantului suma de 5 370 824 lei,
reținută acestuia din salariu drept contribuție la fondul de asigurări sociale
de sănătate pe perioada ianuarie-aprilie 2000, reactualizată ; a respins
cererea de chemare în judecată a pârâtei
CASAOPSNAJ
,
a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâți, a obligat pe
chemata în garanție
CASAOPSNAJ
să restituie pârâților
suma reactualizată la data plății și a respins cererea de chemare în garanție
formulată de
CASAOPSNAJ
împotriva Casei Naționale de
Asigurări de Sănătate.
Prin decizia civilă
nr
. 1006 din 21
aprilie 2003 Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul declarat de chemata în
garanție
CASAOPSNAJ
, a modificat sentința, a respins
cererea de chemare în garanție a acesteia, formulată de pârâți, a menținut
celelalte dispoziții ale sentinței și a respins ca
nefondat
recursul declarat de pârâți.
La data de 2 octombrie 2003 Curtea Supremă de Justiție – actualmente
Înalta Curte de Casație și Justiție – a fost sesizată de Procurorul general al
Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție cu soluționarea recursului
în anulare îndreptat împotriva ambelor hotărâri, pe considerentul că acestea au
fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o
soluționare greșită a cauzei pe fond.
Recursul în anulare este
nefondat
.
Din punct de vedere procedural recursul în anulare este
admisibil deoarece, chiar dacă prin
O.U.G
.
nr
. 58/2003 articolele 330 - 330/4 c.
pr
.
civ
. au fost abrogate, la data pronunțării deciziei
curții de apel acestea erau în vigoare, or hotărârea este susceptibilă de a fi
atacată pe căile prevăzute de legea în vigoare la momentul pronunțării.
Art
. 330
pct
.
2 c.
pr
.
civ
. prevedea că
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, din
oficiu sau la cererea ministrului justiției, poate ataca cu recurs în anulare,
la Curtea Supremă de Justiție, o hotărâre judecătorească irevocabilă, când prin
aceasta s-a produs o încălcare esențială a legii, ce a determinat o soluționare
greșită a cauzei pe fond, iar
art
. 330/1 prevedea că,
în atare situație, recursul în anulare se poate declara în termen de 1 an de
când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă.
Recursul în anulare a fost declarat în termen de 1 an de la data
pronunțării deciziei irevocabile a instanței de recurs.
Admiterea acestei căi de atac extraordinare ar constitui o
violare a articolului 1 al Protocolului
nr
. 1
adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar conform
art
. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există
neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale
ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate cele
dintâi.
Hotărârea irevocabilă pronunțată în favoarea reclamantului
nu poate fi anulată, deoarece aduce atingere dreptului său de
proprietate, adică unuia din drepturile garantate prin Convenția pentru
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care și România
este parte din anul 1994.
Articolul 1 alin. 1 din primul Protocol adițional la Convenție
prevede că:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea
bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză
de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile
generale ale dreptului internațional.”
Reclamantul se bucură de un bun în sensul Convenției, iar acest
bun îl constituie creanța exigibilă, care i-a fost constatată față de stat,
prin decizia irevocabilă
nr
. 1006 din 21 aprilie 2003
a Curții de Apel Alba Iulia.
Admiterea recursului în anulare, cu consecința respingerii
acțiunii, ar constitui o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantului
care, chiar dacă s-ar admite că această cale extraordinară de atac este
prevăzută de lege și că urmărește protejarea unui interes general, nu
îndeplinește cerința respectării unui raport rezonabil de proporționalitate
între mijloacele folosite și scopul propus.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat într-o cauză
similară și în care a condamnat statul român pentru violarea articolului 1 din
Primul Protocol adițional la Convenție, și anume cauza Stere și alții contra
României, 23 februarie 2006.
În motivarea deciziei, Curtea a amintit că „preeminența
dreptului, unul din principiile fundamentale ale unei societăți democratice,
este inerentă ansamblului articolelor Convenției.(...) Ea presupune respectarea
principiului securității raporturilor juridice, și mai ales a deciziilor
judecătorești devenite
res
judicata
. Nici o parte nu este îndreptățită la
revizuirea unei decizii finale și executorii numai în scopul de a obține o
reexeminare
a cauzei și o nouă decizie. Altminteri,
desființarea unei decizii finale ar crea un climat general de incertitudine
juridică, care ar reduce încrederea publicului în sistemul judiciar și, în
consecință, și în statul de drept.
(...) Având în vedere că intervenția Procurorului General - care
nu a fost parte în proces - după finalizarea procedurii, a condus la anularea
totală a creanței, Curtea consideră că o ingerință atât de serioasă în
drepturile reclamanților a rupt, în defavoarea lor, justul echilibru care
trebuie menținut între protejarea proprietății și cerințele interesului
general.
(...) În consecință, a avut loc o violare a articolului 1 din
Protocolul
nr
.
1”.
Pentru aceleași
considerente recursul în anulare declarat de Procurorul general a fost
respins ca
nefondat
.