ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1631/2004

Asupra recursului

în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 11 octombrie 2002 sub nr. 9208 pe rolul Tribunalului Hunedoara reclamanții C.N.

ș.a., au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul

Hunedoara, C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care

o va pronunța să oblige pârâții la restituirea sumelor încasate cu titlu de

contribuție la asigurările sociale de sănătate în procent de 7% din salariul

brut realizat de reclamanți în perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001,

reevaluată la rata inflației.

La termenul din 4 noiembrie 2002,

reclamanții și-au precizat pretențiile, în sensul obligării pârâților la plata

cuantumului comunicat de serviciul de contabilitate a Tribunalului pentru

fiecare reclamant în parte.

Ministerul Justiției prin

întâmpinare în nume propriu, și în calitate de reprezentant al Tribunalului

Hunedoara, a invocat excepția lipsei calității procesuale, arătând că

reclamanții se află în raporturi de muncă cu Tribunalul Hunedoara care nu a

făcut reținerile pentru sine, ci ca intermediar al C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Pe fond, a solicitat respingerea

acțiunii, ca nefondată, deoarece reclamanții au dreptul la asistență medicală

gratuită, doar dacă fac dovada reținerii, în contul contribuției lunare de

asigurări de sănătate, a primelor de asigurare.

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. prin

întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii pentru lipsa calității sale

procesual pasive, întrucât sumele au fost datorate în temeiul Legii nr.

145/1997 art. 53 alin. (1) și a invocat de asemenea necompetența teritorială a

instanței de soluționare a cauzei, întrucât sediul său se află în București.

A formulat și o cerere de chemare în

garanție împotriva Casei Naționale de Sănătate căreia i-a virat 25% din sumele

încasate.

Casa Națională de Sănătate București

a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de inadmisibilitate,

deoarece în litigiile de muncă nu există raporturi juridice între persoana

încadrată în muncă (reclamanții) și chemata în garanție.

Pe fond, a solicitat respingerea

acțiunii, invocându-se faptul că gratuitățile se acordă persoanelor prevăzute

de art. 99 și art. 141 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 numai în condițiile

Legii nr. 145/1997.

Tribunalul Hunedoara, prin sentința

civilă nr. 2099 din 28 noiembrie 2002, a admis acțiunea formulată și precizată

de către reclamanți împotriva pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul

Hunedoara și i-a obligat pe pârâți să plătească reclamanților sumele reținute

cu titlul de contribuție la asigurările de sănătate, pe perioada 1 ianuarie

2000 – 31 martie 2001, reactualizate până la data de 30 septembrie 2002, în

cuantumul precizat în dispozitiv pentru fiecare, respectiv reactualizarea

acestor sume prin aplicarea coeficientului de inflație, până la achitarea

integrală.

A respins acțiunea reclamanților

față de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. pentru lipsă de calitate procesual pasivă.

A respins ca rămasă fără obiect

cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

împotriva chematei în garanție Casa Națională de Sănătate.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut în primul rând că Ministerul Justiției și Tribunalul

Hunedoara au calitate procesual pasivă pentru că au atribuții în domeniul

salarizării prevăzute în Legea nr. 50/1996, iar în H.G. nr. 212/2001 se arată

că Ministerul Justiției și președinții Tribunalelor sunt împuterniciți ca

ordonatori de credite.

Pe fondul cauzei s-a reținut în

esență că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 alin. (2) din

Legea nr. 92/1992 reclamanții având calitatea de magistrați și personal

auxiliar de specialitate au beneficiat în mod gratuit, de asistență medicală,

medicamente și proteze până la data de 30 martie 2001, când prin Legea nr.

118/2001 s-a reglementat obligația de plată a contribuției la asigurările de

sănătate.

S-a reținut de asemenea că

reclamanții nu au avut raporturi juridice cu pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și în

consecință cererea față de aceasta a fost respinsă pentru lipsa calității

procesuale pasive.

Prin decizia civilă nr. 662 din 17

martie 2003 au fost respinse recursurile formulate de către reclamanți și

pârâtul Ministerul Justiției în nume propriu și în calitate de reprezentant al

Tribunalului Hunedoara. În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din

Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul general al Parchetului

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva

acestor două hotărâri considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială

a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În acest sens se susține că în

conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992 magistrații și personalul

auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală,

medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost

stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și prin Normele emise pentru aplicarea

acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile

prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se mai susține că printr-o interpretare sistemică a

tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că

magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență

medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul

contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se invocă, că în Legea nr. 145/1997 se prevede

obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară,

pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România și totodată

și obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei exceptați de la plata

contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar

în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar

de specialitate.

Se concluzionează în recursul în anulare că prin

tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe

magistrați se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plata pentru

fondul de asigurări sociale de sănătate.

Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate,

instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare când

au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar

această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei

pe fond.

În consecință pentru aceste motive s-a solicitat

admiterea recursului în anulare, și pe fond respingerea acțiunii reclamanților.

Recursul în anulare este fondat.

Este de reținut în primul rând că atât în

considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în recursul

în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind

însă total diferită.

Astfel, printr-o interpretare sistemică a tuturor

dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a

reține:

Este de necontestat că în conformitate cu prevederile

art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie

1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.

Condițiile de acordare a acestora se stabilesc însă

prin hotărâre a Guvernului, se precizează în aliniatul al doilea al art. 99.

În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie

1998 Hotărârea nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste

gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate

nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) același lucru este

prevăzut și în Normele comune nr. 318/F.B. – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise

de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În consecință, având în vedere aceste acte normative

care prevăd fără echivoc că beneficiul gratuităților prevăzut de art. 99 și art.141

din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede în

art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în

țară iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti

o contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”.

În art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate

categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției

și cele care sunt scutite de această plată.

Deci, din interpretarea acestor prevederi legale

rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa, anume că

beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de

specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art.

99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați, fără plata

contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile Legii

nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile

prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.

Legiuitorul însă nu a dorit acest lucru pentru că în

categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu

pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Ca atare, instanțele care au reținut în hotărârile

criticate de recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997”

a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992

și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele

normative mai înainte menționate încălcând esențial legea ceea ce a determinat

o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Distinct de cele mai înainte menționate urmează a mai

reține că mai înainte de soluționarea irevocabilă a cauzei, prin Legea nr. 118

din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999

privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a

căpătat următorul cuprins: „magistrații în activitate sau pensionari precum și

soțul sau soția și copii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile

respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări

sociale de sănătate” ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a

fost constantă în sensul că gratuitățile să se acorde cu condiția plății

contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate.

Astfel fiind „față de considerentele mai înainte

arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite

recursul în anulare, a casa hotărârile criticate și pe fond, a respinge

acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei civile nr. 662 din 17 martie 2003 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția civilă, și a sentinței nr. 2099 din 28 noiembrie 2002 a

Tribunalului Hunedoara, secția civilă, pe care le casează.

Pe fond, respinge acțiunea formulată de

reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2004.