ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1631/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 11 octombrie 2002 sub nr. 9208 pe rolul Tribunalului Hunedoara reclamanții C.N. ș.a., au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Hunedoara, C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâții la restituirea sumelor încasate cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate în procent de 7% din salariul brut realizat de reclamanți în perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001, reevaluată la rata inflației. La termenul din 4 noiembrie 2002, reclamanții și-au precizat pretențiile, în sensul obligării pârâților la plata cuantumului comunicat de serviciul de contabilitate a Tribunalului pentru fiecare reclamant în parte.

Ministerul Justiției prin întâmpinare în nume propriu, și în calitate de reprezentant al Tribunalului Hunedoara, a invocat excepția lipsei calității procesuale, arătând că reclamanții se află în raporturi de muncă cu Tribunalul Hunedoara care nu a făcut reținerile pentru sine, ci ca intermediar al C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, deoarece reclamanții au dreptul la asistență medicală gratuită, doar dacă fac dovada reținerii, în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate, a primelor de asigurare. C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii pentru lipsa calității sale procesual pasive, întrucât sumele au fost datorate în temeiul Legii nr. 145/1997 art. 53 alin. (1) și a invocat de asemenea necompetența teritorială a instanței de soluționare a cauzei, întrucât sediul său se află în București.

A formulat și o cerere de chemare în garanție împotriva Casei Naționale de Sănătate căreia i-a virat 25% din sumele încasate. Casa Națională de Sănătate București a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de inadmisibilitate, deoarece în litigiile de muncă nu există raporturi juridice între persoana încadrată în muncă (reclamanții) și chemata în garanție. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, invocându-se faptul că gratuitățile se acordă persoanelor prevăzute de art. 99 și art. 141 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 numai în condițiile Legii nr. 145/1997.

Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr. 2099 din 28 noiembrie 2002, a admis acțiunea formulată și precizată de către reclamanți împotriva pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul Hunedoara și i-a obligat pe pârâți să plătească reclamanților sumele reținute cu titlul de contribuție la asigurările de sănătate, pe perioada 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001, reactualizate până la data de 30 septembrie 2002, în cuantumul precizat în dispozitiv pentru fiecare, respectiv reactualizarea acestor sume prin aplicarea coeficientului de inflație, până la achitarea integrală. A respins acțiunea reclamanților față de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. pentru lipsă de calitate procesual pasivă. A respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

împotriva chematei în garanție Casa Națională de Sănătate. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în primul rând că Ministerul Justiției și Tribunalul Hunedoara au calitate procesual pasivă pentru că au atribuții în domeniul salarizării prevăzute în Legea nr. 50/1996, iar în H.G. nr. 212/2001 se arată că Ministerul Justiției și președinții Tribunalelor sunt împuterniciți ca ordonatori de credite. Pe fondul cauzei s-a reținut în esență că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 reclamanții având calitatea de magistrați și personal auxiliar de specialitate au beneficiat în mod gratuit, de asistență medicală, medicamente și proteze până la data de 30 martie 2001, când prin Legea nr. 118/2001 s-a reglementat obligația de plată a contribuției la asigurările de sănătate.

S-a reținut de asemenea că reclamanții nu au avut raporturi juridice cu pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și în consecință cererea față de aceasta a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive. Prin decizia civilă nr. 662 din 17 martie 2003 au fost respinse recursurile formulate de către reclamanți și pârâtul Ministerul Justiției în nume propriu și în calitate de reprezentant al Tribunalului Hunedoara. În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor două hotărâri considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În acest sens se susține că în conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992 magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997. Se mai susține că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se invocă, că în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România și totodată și obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate. Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plata pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.

Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În consecință pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare, și pe fond respingerea acțiunii reclamanților. Recursul în anulare este fondat. Este de reținut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.

Astfel, printr-o interpretare sistemică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reține: Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze. Condițiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a Guvernului, se precizează în aliniatul al doilea al art. 99. În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) același lucru este prevăzut și în Normele comune nr. 318/F.B.

– 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998. În consecință, având în vedere aceste acte normative care prevăd fără echivoc că beneficiul gratuităților prevăzut de art. 99 și art.141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”. În art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată.

Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa, anume că beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați, fără plata contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege. Legiuitorul însă nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Ca atare, instanțele care au reținut în hotărârile criticate de recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai înainte menționate încălcând esențial legea ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Distinct de cele mai înainte menționate urmează a mai reține că mai înainte de soluționarea irevocabilă a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins: „magistrații în activitate sau pensionari precum și soțul sau soția și copii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate” ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuitățile să se acorde cu condiția plății contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate. Astfel fiind „față de considerentele mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc.

civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate și pe fond, a respinge acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 662 din 17 martie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, și a sentinței nr. 2099 din 28 noiembrie 2002 a Tribunalului Hunedoara, secția civilă, pe care le casează. Pe fond, respinge acțiunea formulată de reclamanți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2004.