ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4900/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4900/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului
în anulare
de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.- Prin cererea înregistrată sub
nr. 2142 din 17 octombrie 2002 pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția civilă,
reclamanții D.V., ș.a., având calitatea de judecători, respectiv de personal de
specialitate auxiliar la Judecătoria Brad, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul
Justiției, Tribunalul Hunedoara și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., solicitând instanței
ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie obligați să le restituie
sumele încasate cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate în
procent de 7% din salariul brut realizat de reclamanți în perioada 1 ianuarie
2000 – 30 martie 2001, reevaluată la rata inflației, până la plata efectivă.
2.- Prin întâmpinarea formulată de
Ministerul Justiției în nume propriu și în calitate de reprezentant al
Tribunalului Hunedoara a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive,
arătând că reclamanții se află în raporturi de muncă cu Tribunalul Hunedoara
care nu a făcut reținerile pentru sine ci ca intermediar al C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Pe fond a solicitat respingerea
acțiunii ca nefondată, deoarece reclamanții au dreptul la asistență medicală
gratuită, doar dacă fac dovada reținerii în contul contribuției lunare de
asigurări de sănătate, a primelor de asigurare, astfel că trebuie să achite
contribuția lunară pentru asigurările de sănătate.
– Pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.,
prin întâmpinarea formulată a cerut respingerea acțiunii pentru lipsa calității
sale procesuale pasive, deoarece sumele reținute reclamanților au fost datorate
în temeiul Legii nr. 145/1997, art. 53 alin. (1) și a invocat incompetența
instanței întrucât sediul său se află în București. A mai formulat și o cerere
de chemare în garanție împotriva C.N.A.S., căreia i-a virat 25% din sumele
încasate, conform art. 21 alin. (1) lit. c) din Statutul C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
4.- C.N.A.S. București, prin
întâmpinarea formulată a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii,
deoarece în litigiile de muncă nu există raporturi juridice între persoane
încadrate în muncă (reclamanții în speță) și partea chemată în garanție, iar
potrivit art. 111 C. muncii răspunderea juridică este întemeiată pe culpa
unității, consecința vinovăției unei persoane. S-a învederat că potrivit O.U.G.
nr. 11/1996 între unitățile bugetare operează compensația legală de drept și
s-a invocat excepția lipsei calității procesuale deoarece aceasta administrează
și gestionează fondurile proprii de asigurări sociale de sănătate, asigurând
funcționarea acestui sistem public fără a colecta contribuții de la asiguratori
sau de la asigurații C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., precum și excepția lipsei
competenței teritoriale a instanței sesizate, potrivit art. 5 C. proc. civ.
Pe fond s-a solicitat respingerea
acțiunii invocându-se dispozițiile art. 8 și art. 52 din Legea nr. 145/1997 și
ale art. 1 din H.G. nr. 409/1998 potrivit cărora gratuitățile se acordă
persoanelor prevăzute în art. 99 și art. 141 alin. (2) din Legea nr. 92/1992
numai în condițiile Legii nr. 145/1997.
– Prin sentința civilă nr. 2140
din 5 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Hunedoara s-a admis acțiunea
reclamanților și s-a dispus obligarea pârâților să plătească acestora sumele
reținute cu titlu de contribuție la asigurările de sănătate pe perioada 1
ianuarie 2000 – 31 martie 2001, reactualizate până la data de 30 septembrie
2002 în cuantumul precizat în dispozitivul sentinței pentru fiecare, obligând
pârâții la plata acestor sume reactualizate prin aplicarea coeficientului de
inflație începând cu data de 1 octombrie 2002 și până la data plății efective a
sumei.
Totodată s-a respins acțiunea
reclamanților față de pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. pentru lipsa calității
procesuale pasive și s-a respins ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în
garanție formulată de pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva chematei în
garanție C.N.A.S.
S-a respins excepția lipsei
calității procesuale a Ministerului Justiției și a Tribunalului Hunedoara,
deoarece, potrivit art. 4 alin. (1) pct. 12 și 18 din H.G. nr. 212/2001
Ministerul Justiției are ca atribuții luarea măsurilor corespunzătoare pentru
funcționarea normală a instanțelor judecătorești, de a asigura condițiile
materiale necesare, de a elabora proiectul de buget de stat și de a repartiza
alocațiile bugetare pe ordonatori secundari și terțiari de credite, precum și
de a coordona și controla activitățile economico-administrative ale
instituțiilor aflate sub autoritatea sa.
De asemenea, s-a constatat că
atribuții similare ale pârâților 1 și 2 în domeniul salarizării se regăsesc și
în Legea nr. 50/1996 republicată, iar potrivit prevederilor art. 7 alin. (4)
din H.G. nr. 212/2001 Ministerul Justiției și președinții tribunalelor sunt
împuterniciți ca ordonatori de credite.
S-a înlăturat apărarea Tribunalului
Hunedoara privind efectuarea reținerii contribuțiilor pentru asigurările de
sănătate din salariile reclamanților în calitate de intermediar al C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
motivat de faptul că tribunalul nu a acționat ca mandatar al acesteia și nici
nu s-a aflat în prezența executării unor obligații directe asumate între
reclamanți și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
Pe fondul cauzei s-a reținut că
reclamanții având calitatea de magistrați și personal auxiliar de specialitate
au beneficiat conform Legii nr. 92/1992 modificată prin Legea nr. 142/1997 și O.U.G.
nr. 179/1994 de asistență medicală gratuită până la data de 30 martie 2001,
când prin Legea nr. 118/2001 s-a reglementat obligația de plată a contribuției
la asigurările de sănătate pentru magistrați.
Întrucât reclamanții nu au avut
raporturi juridice cu pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. înființată prin O.G. nr.
56/1998 instanța a respins acțiunea față de aceasta pentru lipsa calității
procesuale pasive.
Excepția de necompetență teritorială
a fost înlăturată, raportat la prevederile art. 5 C. proc. civ. și art. 72 din
Legea nr. 168/1999.
- Soluția instanței de fond a
fost menținută prin decizia nr. 661 din 17 martie 2003 a Curții de Apel Alba
Iulia, secția civilă, care a respins ca nefondat recursul declarat în nume
propriu și în calitate de reprezentant al Tribunalului Hunedoara.
- În conformitate cu art. 27 lit.
f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul General al
Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat recurs în
anulare împotriva sentinței civile nr. 2140 din 5 decembrie 2002 a Tribunalului
Hunedoara și deciziei civile nr. 661 din 17 martie 2003 a Curții de Apel Alba
Iulia, secția civilă, considerând că hotărârile recurate au fost pronunțate cu
încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat soluționarea greșită a
cauzei pe fond.
În esență criticile formulate prin
recursul în anulare se referă la încălcarea esențială a legii, respectiv a
dispozițiilor art. 1, art. 4, art. 6, art. 52 și art. 55 din Legea nr. 145/1997
privind asigurările sociale de sănătate și art. 6/I din Normele comune emise la
26 mai 1999 în aplicarea H.G. nr. 409/1998.
Că reclamanții, întrucât nu fac
parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata
contribuției lunare de asigurări de sănătate, beneficiază de gratuitățile
prevăzute de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 409/1998 numai dacă facă dovada
plății contribuției lunare de asigurări de sănătate.
Din interpretarea dispozițiilor
arătate, coroborate cu prevederile Legii nr. 92/1992 se desprinde intenția
legiuitorului ca magistrații și personalul de specialitate să nu fie scutiți de
plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.
Se mai menționează în motivarea
recursului în anulare că, de altfel, reclamanții au închiriat contracte cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
și deci au cunoscut faptul că în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 145/1997,
angajatorul, în ceea ce privește pe asigurați, are obligația de a vira
contribuția de asigurări de sănătate prevăzută de lege.
Se solicită admiterea recursului în
anulare, casarea hotărârilor pronunțate și pe fond respingerea acțiunii.
- Recursul în anulare este
fondat.
Este de necontestat că în
conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992,
republicată la 30 septembrie 1997 magistrații și personalul auxiliar de
specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și
proteze. Condițiile de acordare a acestora, se stabilesc, potrivit art. 99
alin. (2) din lege prin hotărâre a Guvernului.
În acest sens Guvernul a emis la
data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409/1998 care în art. 1 arată fără echivoc
că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale
de sănătate nr. 145/1997; același lucru este prevăzut și în normele comune nr.
318/FB – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emisă de Ministerul Justiției, Curtea
Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru
aplicarea H.G. nr. 409/1998.
În consecință, având în vedere
aceste acte normative care prevăd fără echivoc că beneficiul gratuităților
prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se acordă în condițiile
Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru
toți cetățenii români cu domiciliul în țară, iar în alineatul al doilea arată
în mod imperativ că asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru
asigurările sociale de sănătate.
În art. 6 și art. 55 din aceeași
lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără
plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată.
Deci din interpretarea acestor
prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este
voința sa și anume că beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul
auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei
prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de
asigurați fără plata contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut
trimitere la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat acest lucru
expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această
lege.
Astfel fiind, față de considerentele
mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a
se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile criticate și pe fond a se
respinge acțiunea reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat
de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție împotriva deciziei nr. 661 din 17 martie 2003 a Curții de Apel Alba
Iulia, secția civilă, și a sentinței civile nr. 2140 din 5 decembrie 2002 a
Tribunalului Hunedoara
Casează hotărârile atacate și, pe
fond, respinge acțiunea reclamanților ca nefondată.
Respinge cererea de chemare în
garanție formulată de pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva C.N.A.S ca rămasă
fără obiect
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2004 .