ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4900/2004

Asupra recursului

în anulare

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.- Prin cererea înregistrată sub

nr. 2142 din 17 octombrie 2002 pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția civilă,

reclamanții D.V., ș.a., având calitatea de judecători, respectiv de personal de

specialitate auxiliar la Judecătoria Brad, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul

Justiției, Tribunalul Hunedoara și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., solicitând instanței

ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie obligați să le restituie

sumele încasate cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate în

procent de 7% din salariul brut realizat de reclamanți în perioada 1 ianuarie

2000 – 30 martie 2001, reevaluată la rata inflației, până la plata efectivă.

2.- Prin întâmpinarea formulată de

Ministerul Justiției în nume propriu și în calitate de reprezentant al

Tribunalului Hunedoara a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive,

arătând că reclamanții se află în raporturi de muncă cu Tribunalul Hunedoara

care nu a făcut reținerile pentru sine ci ca intermediar al C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Pe fond a solicitat respingerea

acțiunii ca nefondată, deoarece reclamanții au dreptul la asistență medicală

gratuită, doar dacă fac dovada reținerii în contul contribuției lunare de

asigurări de sănătate, a primelor de asigurare, astfel că trebuie să achite

contribuția lunară pentru asigurările de sănătate.

prin întâmpinarea formulată a cerut respingerea acțiunii pentru lipsa calității

sale procesuale pasive, deoarece sumele reținute reclamanților au fost datorate

în temeiul Legii nr. 145/1997, art. 53 alin. (1) și a invocat incompetența

instanței întrucât sediul său se află în București. A mai formulat și o cerere

de chemare în garanție împotriva C.N.A.S., căreia i-a virat 25% din sumele

încasate, conform art. 21 alin. (1) lit. c) din Statutul C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

4.- C.N.A.S. București, prin

întâmpinarea formulată a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii,

deoarece în litigiile de muncă nu există raporturi juridice între persoane

încadrate în muncă (reclamanții în speță) și partea chemată în garanție, iar

potrivit art. 111 C. muncii răspunderea juridică este întemeiată pe culpa

unității, consecința vinovăției unei persoane. S-a învederat că potrivit O.U.G.

nr. 11/1996 între unitățile bugetare operează compensația legală de drept și

s-a invocat excepția lipsei calității procesuale deoarece aceasta administrează

și gestionează fondurile proprii de asigurări sociale de sănătate, asigurând

funcționarea acestui sistem public fără a colecta contribuții de la asiguratori

sau de la asigurații C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., precum și excepția lipsei

competenței teritoriale a instanței sesizate, potrivit art. 5 C. proc. civ.

Pe fond s-a solicitat respingerea

acțiunii invocându-se dispozițiile art. 8 și art. 52 din Legea nr. 145/1997 și

ale art. 1 din H.G. nr. 409/1998 potrivit cărora gratuitățile se acordă

persoanelor prevăzute în art. 99 și art. 141 alin. (2) din Legea nr. 92/1992

numai în condițiile Legii nr. 145/1997.

din 5 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Hunedoara s-a admis acțiunea

reclamanților și s-a dispus obligarea pârâților să plătească acestora sumele

reținute cu titlu de contribuție la asigurările de sănătate pe perioada 1

ianuarie 2000 – 31 martie 2001, reactualizate până la data de 30 septembrie

2002 în cuantumul precizat în dispozitivul sentinței pentru fiecare, obligând

pârâții la plata acestor sume reactualizate prin aplicarea coeficientului de

inflație începând cu data de 1 octombrie 2002 și până la data plății efective a

sumei.

Totodată s-a respins acțiunea

reclamanților față de pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. pentru lipsa calității

procesuale pasive și s-a respins ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în

garanție formulată de pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva chematei în

garanție C.N.A.S.

S-a respins excepția lipsei

calității procesuale a Ministerului Justiției și a Tribunalului Hunedoara,

deoarece, potrivit art. 4 alin. (1) pct. 12 și 18 din H.G. nr. 212/2001

Ministerul Justiției are ca atribuții luarea măsurilor corespunzătoare pentru

funcționarea normală a instanțelor judecătorești, de a asigura condițiile

materiale necesare, de a elabora proiectul de buget de stat și de a repartiza

alocațiile bugetare pe ordonatori secundari și terțiari de credite, precum și

de a coordona și controla activitățile economico-administrative ale

instituțiilor aflate sub autoritatea sa.

De asemenea, s-a constatat că

atribuții similare ale pârâților 1 și 2 în domeniul salarizării se regăsesc și

în Legea nr. 50/1996 republicată, iar potrivit prevederilor art. 7 alin. (4)

din H.G. nr. 212/2001 Ministerul Justiției și președinții tribunalelor sunt

împuterniciți ca ordonatori de credite.

S-a înlăturat apărarea Tribunalului

Hunedoara privind efectuarea reținerii contribuțiilor pentru asigurările de

sănătate din salariile reclamanților în calitate de intermediar al C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

motivat de faptul că tribunalul nu a acționat ca mandatar al acesteia și nici

nu s-a aflat în prezența executării unor obligații directe asumate între

reclamanți și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Pe fondul cauzei s-a reținut că

reclamanții având calitatea de magistrați și personal auxiliar de specialitate

au beneficiat conform Legii nr. 92/1992 modificată prin Legea nr. 142/1997 și O.U.G.

nr. 179/1994 de asistență medicală gratuită până la data de 30 martie 2001,

când prin Legea nr. 118/2001 s-a reglementat obligația de plată a contribuției

la asigurările de sănătate pentru magistrați.

Întrucât reclamanții nu au avut

raporturi juridice cu pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. înființată prin O.G. nr.

56/1998 instanța a respins acțiunea față de aceasta pentru lipsa calității

procesuale pasive.

Excepția de necompetență teritorială

a fost înlăturată, raportat la prevederile art. 5 C. proc. civ. și art. 72 din

Legea nr. 168/1999.

fost menținută prin decizia nr. 661 din 17 martie 2003 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția civilă, care a respins ca nefondat recursul declarat în nume

propriu și în calitate de reprezentant al Tribunalului Hunedoara.

f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat recurs în

anulare împotriva sentinței civile nr. 2140 din 5 decembrie 2002 a Tribunalului

Hunedoara și deciziei civile nr. 661 din 17 martie 2003 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția civilă, considerând că hotărârile recurate au fost pronunțate cu

încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat soluționarea greșită a

cauzei pe fond.

În esență criticile formulate prin

recursul în anulare se referă la încălcarea esențială a legii, respectiv a

dispozițiilor art. 1, art. 4, art. 6, art. 52 și art. 55 din Legea nr. 145/1997

privind asigurările sociale de sănătate și art. 6/I din Normele comune emise la

26 mai 1999 în aplicarea H.G. nr. 409/1998.

Că reclamanții, întrucât nu fac

parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata

contribuției lunare de asigurări de sănătate, beneficiază de gratuitățile

prevăzute de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 409/1998 numai dacă facă dovada

plății contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Din interpretarea dispozițiilor

arătate, coroborate cu prevederile Legii nr. 92/1992 se desprinde intenția

legiuitorului ca magistrații și personalul de specialitate să nu fie scutiți de

plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.

Se mai menționează în motivarea

recursului în anulare că, de altfel, reclamanții au închiriat contracte cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

și deci au cunoscut faptul că în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 145/1997,

angajatorul, în ceea ce privește pe asigurați, are obligația de a vira

contribuția de asigurări de sănătate prevăzută de lege.

Se solicită admiterea recursului în

anulare, casarea hotărârilor pronunțate și pe fond respingerea acțiunii.

fondat.

Este de necontestat că în

conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992,

republicată la 30 septembrie 1997 magistrații și personalul auxiliar de

specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și

proteze. Condițiile de acordare a acestora, se stabilesc, potrivit art. 99

alin. (2) din lege prin hotărâre a Guvernului.

În acest sens Guvernul a emis la

data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409/1998 care în art. 1 arată fără echivoc

că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale

de sănătate nr. 145/1997; același lucru este prevăzut și în normele comune nr.

318/FB – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emisă de Ministerul Justiției, Curtea

Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru

aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În consecință, având în vedere

aceste acte normative care prevăd fără echivoc că beneficiul gratuităților

prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se acordă în condițiile

Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru

toți cetățenii români cu domiciliul în țară, iar în alineatul al doilea arată

în mod imperativ că asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru

asigurările sociale de sănătate.

În art. 6 și art. 55 din aceeași

lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără

plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată.

Deci din interpretarea acestor

prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este

voința sa și anume că beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul

auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei

prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de

asigurați fără plata contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut

trimitere la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat acest lucru

expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această

lege.

Astfel fiind, față de considerentele

mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a

se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile criticate și pe fond a se

respinge acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei nr. 661 din 17 martie 2003 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția civilă, și a sentinței civile nr. 2140 din 5 decembrie 2002 a

Tribunalului Hunedoara

Casează hotărârile atacate și, pe

fond, respinge acțiunea reclamanților ca nefondată.

Respinge cererea de chemare în

garanție formulată de pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva C.N.A.S ca rămasă

fără obiect

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2004            .