ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4848/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4848/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Hunedoara, sub nr. 9287 din 15 octombrie 2002, reclamanții O.V.V., L.D.C., B.M., T.D.I. și alții, judecători și personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Hunedoara, au chemat în judecată pe pârâții: Tribunalul Hunedoara, Ministerul Justiției și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., pentru a fi obligați, prin hotărâre judecătorească, să le restituie sumele de bani reținute nedatorat din salariul lunar, în perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001, în procent de 7%, cu titlu de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate, reactualizate la rata inflației. În susținerea acțiunii au fost invocate dispozițiile art. 99 și 141 din Legea nr. 92/1992, potrivit cu care reclamanții beneficiau de asistență medicală gratuită.
Prin întâmpinare, Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu motivarea, în esență, că gratuitatea, la care face referire Legea nr. 92/1992, vizează exclusiv serviciile medicale reglementate de Legea nr. 145/1997 și nu scutirea de la plata contribuției la fondul de asigurări de sănătate. De asemenea, s-a mai arătat că, în Legea nr. 14/1997, sunt enumerate categoriile de persoane care beneficiază de asigurări sociale de sănătate fără plata contribuției de 7%, categoria de persoane din care fac parte reclamanții nu este cuprinsă la acest capitol. Totodată, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției. Pârâta, C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., a formulat cerere de chemare în garanție a C.N.A.S.
La rândul său, C.N.S.A., prin întâmpinarea formulată, a invocat excepțiile de inadmisibilitate a cererii de chemare în garanție, a lipsei calității de chemat în garanție și de necompetență teritorială. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, invocând, în principal, aceleași motive ca pârâtul Ministerul Justiției. Prin sentința civilă nr. 137 din 25 februarie 2003, Tribunalul Hunedoara, a admis acțiunea reclamanților și a obligat pe pârâții, Tribunalul Hunedoara și Ministerul Justiției, să le restituie sumele reținute cu titlu de contribuție de sănătate în perioada 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001, reactualizate. Totodată, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., și s-a respins acțiunea reclamanților față de aceasta, iar cererea de chemare în garanție, formulată împotriva C.N.A.S., a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
Recursul declarat de Ministerul Justiției, în nume propriu și pentru Tribunalul Hunedoara, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia civilă nr. 1372 din 9 iunie 2003. La 16 octombrie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a atacat hotărârile pronunțate în cauză cu recursul în anulare de față, invocând, în temeiul dispozițiilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., încălcarea esențială a legii, cu consecința soluționării greșite a fondului litigiului.
Procurorul General a susținut, în esență, că, potrivit art. 4 din Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, ulterioară Legii nr. 92/1992, privind organizarea judecătorească, obligația de a contribui la asigurările sociale de sănătate revine tuturor cetățenilor români, precum și celor străini și apatrizilor cu reședința în România, cu excepția persoanelor strict prevăzute în art. 6, în care nu sunt incluși magistrații și personalul de specialitate din cadrul instituțiilor puterii judecătorești. În același sens, a fost invocat pct. 6 I din Normele comune nr. 318/FB/64/807/C din 26 mai 1999, emise în aplicarea H.G. nr. 409/1988, în care se arată explicit că, de beneficiul gratuității, profită cei care fac dovada plății contribuției de asigurări de sănătate sau care fac parte din categoria persoanelor scutite de această obligație.
Recursul se dovedește fondat. În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează descentralizat, pe baza principiului solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor. Potrivit art. 4 din Legea nr. 145/1997, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998, sunt supuși, în mod obligatoriu, asigurării cetățenii români cu domiciliul în țară, cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România, alin. (2) al articolului citat prevăzând obligativitatea ca asigurații să plătească lunar o contribuție pentru asigurări de sănătate.
Art. 6 din același act normativ enumeră categoriile de persoane care beneficiază de asigurare de sănătate fără plata contribuției, și anume: copiii și tinerii până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, studenți sau ucenici și dacă nu realizează venituri din muncă; persoanele cu handicap, care nu realizează venituri din muncă sau care se află în îngrijirea familiei; soțul, soția, părinții și bunicii, fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate; persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990, persoanele ale căror drepturi sunt stabile prin Legea nr. 44/1994 și art. 2 din Legea nr. 42/1990, dacă nu realizează venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de lege, precum și cele provenite din pensii.
În art. 55 din Legea nr. 145/1997 au fost stabilite categoriile de persoane care sunt asigurate prin efectul legii, cu scutire de plata contribuției pentru asigurările de sănătate, și anume: persoanele care satisfac serviciul militar în termen; se află în concediu medical sau în concediul medical pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 6 ani; execută o pedeapsă privativă de libertate sau arest preventiv; fac parte dintr-o familie care beneficiază de ajutor social, potrivit Legii nr. 67/1995. Conform art. 99 din Legea nr. 92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997, magistrații, în activitate sau pensionarii, precum și soțul, soția, copii aflați în întreținerea acestora, beneficiază, în mod gratuit, de asistență medicală, medicamente și proteze, condițiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin hotărâre de Guvern.
La pct. 6 I al Normelor comune nr. 318/FB/64/807/C/1995 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiției, Curții Supreme de Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, emise în aplicarea H.G. nr. 409 din 2 iulie 1998, se prevede că soții sau soțiile magistraților și ale personalului auxiliar de specialitate, în activitate sau pensionari, beneficiază de gratuitățile prevăzute de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuția lunară de asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuției lunare de asigurări de sănătate. Din interpretarea dispozițiilor legale citate rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.
De altfel, legiuitorul nu putea să prevadă, în mod expres, obligația de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru magistrați în Legea nr. 92/1992, deoarece Legea asigurărilor sociale de sănătate a fost adoptată în anul 1997 și a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998. Reclamanții au încheiat contract cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., prin care a recunoscut că, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 145/1997, angajatorul avea obligația de a reține și vira contribuția de asigurări de sănătate prevăzută de lege. Față de cele ce preced, recursul în anulare se privește ca fondat și, urmare a admiterii lui, vor fi casate hotărârile pronunțate în cauză, în sensul respingerii acțiunii, a cererii de intervenție și a cererii de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 1372 din 9 iunie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, și a sentinței nr. 137 din 25 februarie 2003 a Tribunalului Hunedoara, secția civilă, pe care le casează. Pe fond respinge acțiunea reclamanților. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 29 iunie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.