ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1295/2018

Deliberând asupra recursului, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2014, reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN a solicitat obligarea pârâtei A. la restituirea sumei de 4.991,77 RON, pentru anul 2010 și 8.224,88 RON aferente anului 2011, reprezentând drepturi salariale încasate în mod nedatorat, în perioada 2010-2011, decurgând din contractul individual de muncă încheiat între reclamant și pârâtă precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5373 din 27 mai 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2014, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepția prescripției dreptului material la acțiune, precum și acțiunea, astfel cum a fost precizată de reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN, în contradictoriu cu pârâta A. și a fost obligat reclamantul la plata sumei de 868 RON, către pârâtă, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocațial.

Prin aceeași sentință, a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în esență că, în cauză, nu sunt incidente elementele unei plăți nedatorate, în sensul dispozițiilor C. civ., în condițiile în care sumele încasate de intimata-pârâtă au avut ca temei un act juridic care nu a fost desființat pe cale judecătorească sau prin acordul părților.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN, iar pârâta A., a formulat apel incident.

Prin decizia nr. 775/2017 din 9 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, s-a admis apelul formulat de reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici Și Mijlocii S.A. - IFN, cu consecința anulării în parte a sentinței civile nr. 5373/27.05.2016 pronunțată de Tribunalul București și s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecata cererii principale fiind păstrate dispozițiile de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.

Prin aceeași decizie, a fost respins apelul incident formulat de pârâta A., ca fiind rămas fără efect.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 500 RON cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a luat act de cererea de renunțare la judecarea cauzei formulată de reclamant, în raport cu dispozițiile art. 406 alin. (4) și (5) C. proc. civ., coroborate cu prevederilor art. 480 alin. (2) același cod.

Totodată, instanța de apel a păstrat dispozițiile de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, față de prevederile art. 406 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că renunțarea la judecată s-a făcut în apel la data de 9 februarie 2017, ulterior momentului comunicării cererii de apel, la data de 4 octombrie 2016, s-a apreciat că devin aplicabile prevederile art. 453 C. proc. civ. referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată.

Astfel, față de renunțarea la judecată efectuată în apel, în temeiul art. 451 alin. (1) și 453 alin. (1) C. proc. civ., se impune obligarea reclamantului la plata către pârâtă a sumei de 500 RON, cheltuieli de judecată efectuate în apel, potrivit facturilor și chitanței depuse la dosar, privind plata onorariului avocațial. În acest sens, s-a apreciat că valoarea cheltuielilor trebuie redusă, potrivit prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., întrucât suma solicitată cu acest titlu, în cuantum de 1200 RON, este nepotrivit de mare față de natura și valoarea pricinii, complexitatea cauzei, având în vedere și pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei nr. 1385 din 26 aprilie 2016, prin care, pe fond a fost anulată în parte decizia Curții de Conturi a României nr. 1/14.01.2013 și încheierea nr. 34/28.03.2013, în ceea ce privește măsurile analizate la punctele 2, 3, 4 și 8 din încheiere, cu consecințe și în privința apelului.

Având în vedere circumstanțele cauzei, faptul că o parte din onorariu a fost plătit pentru susținerea apelului incident, instanța a constatat că onorariul plătit de pârâtă avocatului apare ca fiind disproporționat, motiv pentru care a fost redus în funcție de aceste aspecte la cuantumul de 500 RON, apreciat a fi îndestulător de către instanța de apel.

Cu privire la apelul incident formulat de pârâta A., acesta a fost respins ca fiind rămas fără obiect, conform art. 472 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 27 martie 2017, recurenta-pârâtă A. a formulat recurs împotriva deciziei evocate anterior, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În cuprinsul acestuia, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, conform art. 497 C. proc. civ.

Motivul de nelegalitate pe care recurenta l-a invocat este greșita aplicare a dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., raportat la faptul că instanța de apel nu a pus în discuția părților cererea de reducere a cheltuielilor de judecată, având această obligație potrivit art. 14 alin. (5) și (6) C. proc. civ., și în consecință a fost încălcat principiul contradictorialității.

Din această perspectivă, s-a mai arătat că instanța de apel a ignorat faptul că reclamantul nu a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., deoarece dacă reclamantul ar fi apreciat că onorariul avocațial, în cuantum de 1200 RON, ar fi vădit disproporționat, ar fi solicitat reducerea acestuia, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.

Intimatul-reclamant Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul a susținut că motivul de recurs invocat de recurentă, respectiv art. 488 pct. 5 C. proc. civ., nu subzistă, având în vedere că nu a fost încălcată de către instanța de apel nicio regulă de procedură.

Pe de altă parte din coroborarea dispozițiilor art. 451 C. proc. civ. și art. 14 alin. (5) același cod, rezultă că, în cazul reducerii cheltuielilor de judecată de către instanță, din oficiu, nu există obligativitatea punerii în discuția părților a acestei chestiuni.

În privința cuantumului cheltuielilor de judecată solicitat de pârâtă, intimatul-reclamant a susținut că acesta a fost vădit disproporționat, având în vedere complexitatea redusă a cauzei, activitatea avocatului, care a presupus doar redactarea întâmpinării și reprezentarea clientului la un singur termen de judecată.

De asemenea, intimatul a mai arătat că nu are relevanță faptul că reclamantul nu a solicitat reducerea cheltuielilor de judecată, în condițiile în care instanța poate dispune cu privire la acest aspect din oficiu.

La data de 22 iunie 2017, recurenta-pârâtă A. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimat prin întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 17 octombrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că acestea pot formula puncte de vedere la raport.

Intimatul-reclamant a formulat punct de vedere la raport, prin care a invocat excepția nulității recursului, raportat la faptul că recursul nu îndeplinește condițiile de formă instituite de lege, în sensul că nu este motivat, fiind astfel incidente dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 486 alin. (1) lit. d) teza I și art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

S-a stabilit termen pentru admiterea în principiu la data de 20 februarie 2018 fiind respinsă excepția nulității recursului, cu motivarea că recurenta-pârâtă a formulat critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., sub acest aspect recurenta susținând greșita aplicare a dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. de către instanța de apel, raportat la prevederile art. 14 alin. (5) și (6) C. proc. civ.

Prin aceeași încheiere a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei nr. 775/2017 din 9 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauza privind conflictele de muncă și asigurări sociale, stabilindu-se termen de judecată, în ședință publică, la data de 24 aprilie 2018.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă A., prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte îl va respinge pentru următoarele considerente:

Motivul de nelegalitate invocat de recurenta-pârâtă și încadrat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează greșita aplicare de către instanța de apel a prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că a fost redus cuantumul cheltuielilor de judecată, de la suma de 1200 RON, la 500 RON, fără ca această împrejurare să fie pusă în discuția părților, fiind astfel încălcate principiul contradictorialității și normele imperative prevăzute de art. 14 alin. (5) și (6) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că "instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei".

În acest sens, se constată că, măsura reducerii cheltuielilor de judecată poate fi adoptată de instanță și din oficiu, așadar, nu numai la cererea părții care a pierdut procesul, dar nimic nu se opune ca părțile să adreseze instanței o astfel de solicitare. O atare cerere va fi trebui formulată în cadrul dezbaterilor pe fond, având în vedere că instanța, dacă optează pentru aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., o va face după închiderea dezbaterilor, în cadrul deliberărilor, la momentul pronunțării soluției, deci al stabilirii părții care a câștigat și a celei care a pierdut procesul.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte apreciază că este nefondată critica recurentei referitoare la faptul că instanța de apel nu a pus în discuția părților măsura reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată, nefiind astfel încălcat principiul contradictorialității.

Textul de lege mai prevede că, soluția de reducere a cheltuielilor de judecată va trebui să fie temeinic motivată, întrucât ea reprezintă excepția de la regula posibilității de recuperare a cheltuielilor.

Analizând decizia recurată din această perspectivă, Înalta Curte constată că aceasta a fost motivată, instanța de apel reținând în considerentele hotărârii că, suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată, în cuantum de 1200 RON a fost nepotrivit de mare față de natura și valoarea pricinii, complexitatea cauzei, având în vedere și împrejurarea pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei nr. 1385 din 26 aprilie 2016, prin care, pe fond a fost anulată în parte decizia Curții de Conturi a României nr. 1/14.01.2013 și încheierea nr. 34/28.03.2013, în ceea ce privește măsurile analizate la punctele 2, 3, 4 și 8 din încheiere, cu consecințe și în privința apelului.

În acest context, s-a apreciat că, raportat și la circumstanțele cauzei, formularea unei cereri de chemare în judecată, cât și împrejurarea că parte din onorariu a fost plătit pentru susținerea apelului incident, onorariul plătit de intimată avocatului apare ca fiind disproporționat, fiind astfel redus la cuantumul de 500 RON, apreciat a fi îndestulător de către instanță.

Critica recurentei-pârâte referitoare la aplicarea greșită a art. 451 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la reducerea cheltuielilor de judecată vizează aspecte de netemeinicie și de apreciere a probelor, care nu pot face obiect de analiză în această etapă procesuală.

Pe de altă parte Înalta Curte constată că, în speță, cheltuielile de judecată solicitate de pârâtă au vizat atât apărările formulate cu privire la apelul declarat de reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN, pe fondul cauzei, cât și susținerea propriului apel incident, care a fost constatat ca rămas fără efect, ca urmare a faptului că instanța a luat act de renunțarea la judecarea apelului reclamantului.

Prin urmare, este corectă argumentarea instanței de apel de reducere a cheltuielilor de judecată raportat și la faptul că, parte din onorariu a fost plătit pentru susținerea apelului incident, fiind astfel aplicat corect art. 451 alin. (2) coroborat cu art. 453 C. proc. civ.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta- pârâta A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei nr. 775/2017 din 9 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2018.