ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 953/2018

Ședința publică din data de 15 martie 2018

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 31 martie 2015, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii - IFN, a solicitat obligarea acestuia la plata sumei totale de 2.239.951,74 RON, alcătuita din:

a) 1.599.951,74 RON RON, reprezentând 80% din soldul creditului restant, în sumă de 1.999.939,67 RON, acordat S.C. B. S.R.L. prin Contractul de credit nr. x/08.06.2012, prin care i-a fost acordat societății un credit în valoare de 2.000.000 RON, modificat ulterior prin Actul adițional nr. x/02.07.2013 și Actul adițional nr. x/29.04.2014, sumă la garantarea căreia pârâtul s-a obligat în calitate de fidejusor;

b) 640.000 RON, reprezentând 80% din soldul creditului restant, în sumă de 800.000 RON acordat S.C. C. S.R.L. prin Contractul de credit nr. x/25.07.2012, modificat ulterior prin Actul adițional nr. x/31.07.2013 și Actul adițional nr. x/29.11.2013, sumă la garantarea căreia paratul s-a obligat in calitate de fidejusor;

Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor interese, reprezentând dobânda legală penalizatoare la nivelul ratei dobânzii de referință plus 8 puncte procentuale aferentă sumelor indicate la punctul 1, calculată astfel: pentru suma de 1.599.951,74 RON RON, de la data de 27.01.2015 (data împlinirii scadentei) până la data achitării integrale a acesteia; pentru suma de 640.000 RON, de la data de 05.10.2014 (data împlinirii scadentei) și până la data achitării integrale a acestora, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 7214 din 17 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a admis cererea reclamantei astfel cum a fost precizată, obligând pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.467.530,65 RON reprezentând 80% din soldul creditului restant acordat societății B. S.R.L. prin contractul de credit nr. x/08.06.2013, precum și suma de 28.393,66 RON daune-interese reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată la acest debit principal pe perioada 27.01.2015 - 31.03.2015, precum și în continuare până la data achitării integrale a garanției datorate. De asemenea, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 44.010,96 RON reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada 5.10.2014-2.06.2015 pentru garanția în sumă de 640.000 RON consemnată pentru creditul acordat S.C. C. S.R.L. prin contractul de credit nr. x/25.07.2012, modificat ulterior prin actele adiționale, precum și suma de 34.151,61 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii - IFN.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 1469A din 29 septembrie 2016 a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii - IFN împotriva sentinței civile nr. 7214 din 17 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în contradictoriu cu reclamanta A. S.A..

Prin decizia civilă nr. 1287A din 7 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1469 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă formulată de petenta A. S.A. și a dispus completarea deciziei în sensul admiterii cererii intimatei A. S.A. și a obligării apelantului Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. - IFN la plata, în favoarea intimatei a sumei de 4483,05 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva deciziilor civile nr. 1469A din 29 septembrie 2016 și nr. 1287A din 7 septembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a declarat recurs pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii - IFN.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 13 octombrie 2017.

În susținerea motivului de recurs invocat, recurentul-pârât, a arătat, în esență, că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dând o interpretare proprie prevederilor convenției încheiate între părți.

Cu privire la garanția aferentă beneficiarului B. S.R.L., după o prezentare a situației de fapt și a art. 4 din Convenție, recurentul susține că, potrivit legii contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar Banca nu a verificat cu diligența unui profesionist îndeplinirea de către beneficiar a condițiilor de eligibilitate prevăzute de art. 3.1.1 din Convenție, deși și-a asumat acest fapt prin Convenție, precum și prin Notificarea de includere în plafonul de garantare nr. CGP 25942 din data de 11.06.2013.

În continuarea motivării, recurentul-pârât a prezentat caracterele unei garanții personale, interpretarea dată de Bancă acestor caractere susținând că Fondul nu a anulat garanția, ci a respins cererea de plată ca urmare a neîndeplinirii de către Bancă a obligațiilor convenționale.

În ceea ce privește caracterul necondiționat al garanției, recurentul-pârât, făcând trimitere la Regulamentul BNR nr. 5/2012, susține că Fondul nu ar fi putut respinge cererea de plată pentru alte motive decât cele prevăzute convențional. În acest sens, consideră că întrucât A. S.A. nu a respectat prevederile legale și convenționale, Fondul avea obligația de a respinge cererea de plată a Băncii.

După o prezentare a motivelor respingerii cererii de plată, recurentul-pârât a susținut că emiterea de către Fond a confirmării de garantare se face în baza documentelor menționate și transmise către Bancă, verificarea îndeplinirii celorlalte condiții de eligibilitate - inclusiv a prevederilor legale incidente - de către beneficiarul finanțării făcându-se de către Bancă, care își asumă, conform mențiunilor din Finalul Notificării, că a verificat aceste condiții.

Recurentul consideră că răspunderea Băncii pentru neverificarea corectitudinii informațiilor din situațiile financiare ale beneficiarului garanției, trebuie analizată de către instanță pornind de la diligența pe care un profesionist în sistemul financiar-bancar ar fi trebuit să o manifeste, iar conform art. 8.1 din Convenție, A. S.A. ar fi trebuit să monitorizeze creditele acordate cu garanția Fondului cu diligența pe care o practică în cazul creditelor pe care le acordă fără această protecție.

Recurentul-pârât susține că în condițiile în care Banca ar fi acționat cu diligență și ar fi verificat situațiile financiare ale împrumutatului B. S.R.L., ar fi avut posibilitatea să solicite beneficiarului rectificarea acestora.

În ceea ce privește daunele interese, recurentul-pârât consideră că solicitarea acestora este neîntemeiată, având în vedere solicitările de clarificare a modului de analiză a cererilor de plată, transmise de Fond către A. S.A..

Cu privire la garanția aferentă beneficiarului C. S.R.L., recurentul-pârât a arătat că la momentul recepționării de către Fond a cererii de chemare în judecată formulată de A. S.A., cererea de plată aferentă beneficiarului C. S.R.L. era în analiză, iar în ce privește solicitarea Băncii la plata garanției aferente acestui beneficiar, aceasta a rămas fără obiect, având în vedere că plata a fost aprobată de către Fond.

În ceea ce privește daunele interese solicitate de către Bancă, recurentul-pârât consideră că acestea nu sunt întemeiate, întrucât documentele transmise inițial de către Bancă împreună cu cererea de plată nu au fost complete, abia în data de 2 februarie 2015, fiind înregistrate la Fond toate documentele prevăzute la art. 9.2 din convenție.

În consecință, recurentul-pârât susține că începând cu data de 2 februarie 2015 trebuie calculat termenul de 90 de zile calendaristice în care trebuie efectuată plata - termen care s-a împlinit în data de 2 mai 2015 - zi nelucrătoare, care se prelungește până în data de 04.05.2015, prima zi lucrătoare, iar acțiunea a fost depusă în data de 31.03.2015, astfel încât, Banca nu mai poate solicita daunele interese.

Pentru aceste motive, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea spre rejudecare la o instanță de același grad cu instanța a cărei hotărâre a recurat-o, iar în situația admiterii recursului solicită respingerea acțiunii formulate de A. S.A..

În susținerea motivului de recurs invocat, după o prezentare a parcursului judiciar al cauzei la instanța de apel și a faptului că împotriva deciziei nr. 1469A din 29 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție recurentul a arătat, în considerarea admiterii recursului promovat împotriva deciziei nr. 1469A/2016, că solicită admiterea prezentului recurs și exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată din apel la care a fost obligat prin decizia de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1469/A/2016.

Pentru aceste motive, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei atacate privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată din apel, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 1 februarie 2018 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., opinia raportorului fiind în sensul că recursul este nul.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 5 februarie 2018.

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus la 9 februarie 2018 punct de vedere privind raportul asupra admisibilității în principiu a recursului solicitând constatarea nulității recursului și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii - IFN a depus la 20 februarie 2018 punct de vedere privind raportul asupra admisibilității în principiu a recursului considerând că recursul este admisibil, sens în care a solicitat respingerea susținerilor intimatei-reclamante privind constatarea nulității recursului.

Analizând deciziile atacate în raport cu criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte va anula recursurile declarate de recurentul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii - IFN, pentru următoarele considerente:

Cu privire la recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1469A din 29 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, Înalta Curte constată că recurentul-pârât, în dezvoltarea motivului de recurs evocat, nu formulează veritabile critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva cazului de casare prevăzut limitativ de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel, ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii de respingere a apelului ca nefondat.

În susținerea motivului de recurs recurentul-pârât a prezentat situația de fapt a cauzei, prezentând opinii privind desfășurarea activității de plată a cererilor și critici la adresa intimatei-reclamante referitoare la modul în care aceasta și-a îndeplinit obligațiile din convenție.

Or, aceste argumente vizează aspecte de netemeinicie și nu pot fi examinate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurentul-pârât.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel în soluționarea cauzei.

Cu privire la recursul declarat de recurentul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii - IFN împotriva deciziei nr. 1287A din 7 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, Înalta Curte constată că deși, recurentul își întemeiază cererea pe motivul de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta nu argumentează sub ce aspecte instanța de apel a aplicat greșit sau a încălcat normele de drept material și în ce constă nelegalitatea deciziei atacate.

Astfel, prin cererea de recurs recurentul a solicitat "în considerarea admiterii recursului promovat împotriva deciziei nr. 1469A/2016 admiterea prezentului recurs și exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată din apel", fără însă a formula critici care să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și fără a fi dezvoltate acestea, sub aspectul încadrării criticilor.

Așadar, față de lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare indicate, este imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs, din cuprinsul argumentației neputându-se desprinde elemente relevante care să permită verificarea legalității deciziei recurate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

În speță, se constată că recurentul nu a prezentat critici de nelegalitate privind deciziile atacate, criticile acestuia rezumându-se la exprimarea nemulțumirii cu privire la respingerea ca nefondată a apelului declarat, cât și la admiterea cererii privind completarea dispozitivului deciziei atacate cu privire la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni față de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității cererilor de recurs în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. va anula recursurile declarate de recurentul-pârât Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii - IFN împotriva deciziei civile nr. 1469A din 29 septembrie 2016 și a deciziei civile nr. 1287A din 7 septembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta să-i achite intimatei-reclamante A. S.A. suma de 15.400 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, conform facturii fiscale aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de recurentul-pârât FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII - IFN împotriva deciziei civile nr. 1469A din 29 septembrie 2016 și a deciziei civile nr. 1287A din 7 septembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta să-i achite intimatei-reclamante A. S.A. suma de 15.400 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2018.