ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 751/2019

Ședința publică din data de 03 aprilie 2019

Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 29.10.2015, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii IFN S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 468.800 RON, reprezentând 80% din soldul restant în sumă de 586.000 RON, al creditului acordat B. S.R.L., prin contractul de credit nr. x/19.11.2013, modificat prin actele adiționale nr. x/05.02.2014 și nr. y/27.05.2014, sumă la garantarea căreia pârâtul s-a obligat în calitate de fidejusor; reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor-interese, reprezentând dobânda legală penalizatoare la nivelul ratei dobânzii de referință plus 8 puncte procentuale aferentă debitului principal, calculată de la scadență, 17.08.2015, până la data achitării integrale a acestuia, precum și cheltuieli de judecată.

La data de 16.11.2015, reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată, solicitând ca pârâtul să fie obligat doar la plata sumei de 9.141,6 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare, precizând că debitul principal a fost achitat la 29.10.2015.

Prin sentința civilă nr. 2456/18.04.2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis acțiunea, astfel cum a fost modificată și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente sumei de 486.000 RON, de la data de 17.08.2015 și până la data plății debitului principal, 29.10.2015.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul, calea de atac astfel promovată fiind respinsă ca nefondată prin decizia civilă nr. 1499/A/10.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă; apelantul a fost obligat să plătească intimatei suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii IFN S.A.

Recurentul invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că instanța a dat o interpretare proprie clauzelor convenției părților, în cuprinsul căreia sunt specificate obligațiile lor și condițiile în care se procedează la aprobarea cererii de plată.

Astfel, în opinia recurentului, instanța de apel a considerat în mod neîntemeiat că acesta este obligat la plata dobânzii legale de la 17.08.2015 și până la plata debitului, 29.10.2015.

Părțile au prevăzut la art. 9.4 din convenție ca plata garanției se efectuează în termen de 90 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată însoțită de toate documentele prevăzute la art. 9.2. Însă, întrucât pentru soluționarea cererii de plată au fost necesare clarificări, iar intimata a răspuns solicitării abia în data de 05.10.2015, recurentul susține că nu poate fi obligat la plata dobânzii legale începând cu 17.08.2015, termenul de plată fiind suspendat pe perioada cât documentația era incompletă.

Recurentul susține că cel mult putea fi obligat la plata dobânzii legale de la data transmiterii ultimului document, respectiv de la data de 05.10.2015 și până la data plății efective, respectiv până la 29.10.2015, așa încât apreciază că instanța a greșit obligându-l la plata dobânzii legale de la 17.08.2015 până la 29.10.2015, interpretând greșit convenția părților, în conformitate cu care termenul de plată nu curge pe perioada cât documentația era incompletă.

Printr-o altă critică, arată că instanța de apel a apreciat neîntemeiat că primul motiv de apel reflectă o eroare materială ce nu putea fi îndreptată pe calea apelului. În acest sens, susține că instanța de fond l-a obligat la achitarea dobânzii aferente sumei de 486.000 RON, în loc de 468.800 RON.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Prin încheierea din 26.02.2019, recursul a fost admis în principiu și s-a stabilit termen pentru judecata sa la 03.04.2019.

Înalta Curte, analizând recursul prin prisma criticilor formulate, reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Între părți s-a încheiat Convenția cadru - Plafon de garantare nr. 143/29.06.2011, modificată prin mai multe acte adiționale, prin care recurentul, în calitate de fidejusor, s-a obligat, în mod expres, irevocabil și necondiționat, să garanteze obligațiile de rambursare a finanțărilor individuale acordate de intimată beneficiarilor, întreprinderi mici și mijlocii, în limita unui plafon de garantare.

Ca urmare a nerespectării de către beneficiarul B. S.R.L. a obligațiilor contractuale, intimata a solicitat recurentului, în aplicarea art. 9 din contract, plata garanției.

Înalta Curte reține că, în conformitate cu art. 9.4 din Convenția cadru, plata garanției trebuia executată în termen de 90 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată însoțită de documentele prevăzute la art. 9.2.

Instanțele devolutive au reținut că prin adresa nr. x/05.05.2015, recurentul a solicitat intimatei să transmită în completare mai multe documente; acestea au fost trimise recurentului prin adresa nr. x/15.05.2015.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a criticat interpretarea greșită de către instanța de apel a prevederilor convenției încheiate de părți în cuprinsul căreia sunt specificate obligațiile părților și condițiile în care se procedează la aprobarea cererii de plată.

Critica este nefondată.

Dincolo de faptul că instanța de apel a reținut în mod corect că refuzul Fondului de a plăti garanția pentru B. S.R.L. a fost nejustificat, dat fiind faptul că, deși în data de 15.05.2015 banca a răspuns solicitării Fondului și i-a transmis în copie conformă cu originalul, documentele solicitate, acesta a lăsat să expire termenul stabilit de părți pentru efectuarea plății garanției, critica nu relevă nicio încălcare ori aplicare greșită a vreunei norme de drept material.

Cum ulterior datei comunicării de către intimată a înscrisurilor solicitate, recurentul nu a afirmat că documentația ar fi incompletă, în mod corect s-a determinat data scadenței obligației de plată, de la care a fost calculată dobânda penalizatoare, iar împrejurarea că recurentul a solicitat intimatei precizări cu privire la un dosar penal în care erau efectuate cercetări față de administratorul societății împrumutate nu îl exonerează de obligația de a respecta termenul de plată stabilit, în condițiile în care cererea Fondului a fost formulată după ce scadența fusese împlinită.

De aceea, atitudinea recurentului de a întârzia în mod nejustificat plata este de natură să releve legalitatea hotărârilor anterioare, prin care acesta a fost obligat să plătească dobânda penalizatoare aferentă perioadei cuprinsă între data scadenței și data achitării integrale a garanției asumate.

Recurentul a criticat și faptul că instanța de apel a apreciat neîntemeiat că prima critică referitoare la faptul că tribunalul a dispus obligarea sa la achitarea dobânzii aferente sumei de 486.000 RON, în loc de 468.800 RON, reflectă o eroare materială ce nu poate fi îndreptată pe calea apelului.

Nici această critică nu este fondată.

Potrivit art. 445 C. proc. civ., îndreptarea erorilor materiale cuprinse în hotărâri nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442-444.

Din acest text de lege, rezultă că pentru îndreptarea unei erori materiale, dispozițiile legale procedurale prevăd o cale de soluționare diferită de cea a apelului.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că decizia recurată este legală, motiv pentru care, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-pârât să plătească intimatei-reclamante suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii IFN S.A. împotriva deciziei civile nr. 1499/A/10.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurentul-pârât să plătească intimatei-reclamante suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 aprilie 2019.