ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1994/2019

Ședința publică din data de 6 noiembrie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 29.07.2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtul FONDUL NAȚIONAL de GARANTARE a CREDITELOR pentru ÎNTREPRINDERI MICI și MIJLOCII S.A. - IFN, solicitând obligarea acestuia la plata următoarelor sume:

- suma totală de 512.749,29 RON, alcătuită din: a) 140.000 RON, reprezentând 80% din soldul restant în sumă de 175.000 RON, al creditului acordat S.C. B. S.R.L. prin contractul de credit nr. x/06.09.2013, în valoare de 175.000 RON, sumă la garantarea căreia pârâtul s-a obligat în calitate de fideiusor; b) 180.000 RON, reprezentând 80% din soldul restant în sumă de 225.000 RON, al creditului acordat S.C. B. S.R.L. prin contractul de credit nr. x/23.01.2013, în valoare de 225.000 RON, sumă la garantarea căreia pârâtul s-a obligat în calitate de fideiusor; c) 192.749,29 RON, reprezentând 80% din soldul restant în sumă 240.936,61 RON, al creditului acordat S.C. C. S.R.L. prin contractul de credit nr. x/27.10.2014, în valoare de 444.000 RON, sumă la garantarea căreia pârâtul s-a obligat în calitate de fideiusor;

- daune-interese, reprezentând dobânda legală penalizatoare la nivelul ratei dobânzii de referință plus 8 puncte procentuale aferentă sumelor indicate la punctul 1, calculată astfel: pentru suma de 140.000 RON, de la data de 03.06.2015 (data depunerii documentației complete) până la data achitării integrale a acesteia; pentru suma de 180.000 RON, de la data de 03.06.2015 (data depunerii documentației complete) și până la data achitării integrale a acesteia; pentru suma de 192.749,29 RON, de la data de 11.06.2015 (data depunerii documentației complete) și până la data achitării integrale a acesteia.

Prin sentința civilă nr. 885/2016 din 12 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost admisă cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta A. S.A și pe pârâtul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 512.749,29 RON, reprezentând contravaloare garanție. A fost, de asemenea, obligat pârâtul la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data scadenței la data plății debitului, sumă scadentă astfel: 140.000 RON la data de 03.06.2015; 180.000 RON la data de 03.06.2015; 192.749,29 RON la data de 11.06.2015. A mai fost obligat pârâtul la plata sumei de 14.093,08 RON către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 873 A din 10 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins apelul declarat de apelantul FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva sentinței civile nr. 855/12.02.2016, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata A. S.A., ca nefondat. A fost obligat apelantul să plătească intimatei suma de 4.506,25 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Prin cererea formulată la 30 mai 2018, pârâtul FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN a solicitat completarea deciziei civile nr. 873 A din 10 mai 2017.

Prin decizia civilă nr. 3 din 9 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă ca nefondată cererea de completare a deciziei civile nr. 873 A din 10 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 873 A din 10 mai 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a formulat recurs recurentul-pârât, FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN., motivele fiind, în esență, următoarele:

Hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, instanța nesocotind prevederile convenționale încheiate între părți, prevederi care aveau rolul de normă specială în soluționarea prezentei cauze.

Întrucât rolul instanței de judecată este acela de a aplica legea și de a manifesta un rol activ în aflarea adevărului, iar contractul este legea părților, instanța trebuia să se pronunțe asupra respectării/nerespectării prevederilor convenționale și legale și nu să facă aprecieri în legătură cu relevanța prevederilor convenționale incidente în procesul de efectuare a plății garanției de către Fond, susținând indirect că singura sancțiune pentru nerespectarca prevederilor de către bancă este suspendarea efectuării plății până la îndeplinirea obligațiilor de către aceasta.

Era obligația A. S.A. să solicite și să obțină din partea beneficiarului de finanțare înscrisurile în forma prevăzută în convenție, finanțatorul fiind ținut să acționeze cu diligența unui profesionist în îndeplinirea obligațiilor asumate.

În prezenta cauză, recurentul a intrat prima dată în posesia documentelor numite "declarații privind încadrarea în categoria IMM" la momentul transmiterii cererilor de plată de către A. S.A., deci ulterior emiterii confirmărilor de includere în plafonul de garantare, și nu anterior, așa cum în mod eronat a reținut instanța de apel.

Fară a avea temei legal și nici convențional, instanța de apel a reținut în mod eronat că Fondul nu ar putea să invoce unele neconformități ale declarațiilor de eligibilitate a IMM ale beneficiarului, în scopul neplății sumelor garantate potrivit convenției, în condițiile în care a verificat aceste declarații atât la confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare, cât și la prelungirea termenului de garantare, în caz contrar fiind în situația de a-și invoca propria culpă.

Or, cu privire la refuzul de plată pentru beneficiarul B. S.R.L., din răspunsul băncii rezulta cu certitudine că aceasta nu a transmis declarația - anexa 6 pentru perioada de referință 2012, deoarece nu deținea acest înscris.

Cu privire la la refuzul de plată pentru beneficiarul C. S.R.L., declarația pe propria răspundere nu a fost însușită de către reprezentantul legal al societății, elementul care lipsește fiind chiar semnătura prin care reprezentantul legal își asumă datele din cuprinsul declarației.

Banca și-a asumat îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 3 din convenția 143, implicit și a prevederilor art. 3.1.1; or, aceasta a transmis către Fond documente care nu respectau nici prevederile convenției, dar nici prevederile legale, instanța de control judiciar reținând în mod eronat că în mod întemeiat a reținut instanța de fond că, deși semnătura reprezentantului C. S.R.L. nu se regăsește în rubrica special destinată în acest scop, ci în altă parte a declarației privind eligibilitatea ca IMM, aceasta nu poate conduce la concluzia că respectivul înscris nu este semnat și însușit de către reprezentantul societății.

Instanța de apel nu se putea pronunța și nu putea califica obligațiile asumate a fi îndeplinite de părți ca fiind formale, având în vedere că obligația prezentării documentelor a fost stabilită de către părți convențional, și că nu există prevederi legale care să interzică stabilirea unei asemenea clauze în cuprinsul convenției.

Potrivit art. 6.8 din convenție, garanția este acordată în considerarea calităților finanțatorului, și nu în considerarea IMM-urilor beneficiari ai garanției, cu privire la care recurentul nu avea obligația și nici posibilitatea convențională de a efectua verificări la momentul emiterii confirmării notificării de includere în plafonul de garantare, ci abia în momentul cererii de plată înaintată de către finanțator împreună cu documentele anexate acesteia. Astfel, din art. 7.1 rezultă procedura exactă de funcționare a sistemului de garantare în limita plafonului maxim prevăzut de art. 2 din convenție.

În mod nelegal instanța de apel a cenzurat conținutul convenției nr. 143, ce reprezintă legea părților, fără ca instanța de apel să fie învestită să se pronunțe în acest sens, încălcând dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Instanța de apel a înțeles să dea o altă interpretare prevederilor convenționale astfel cum acestea au fost stabilite de către părți, care contravine regulilor generale de interpretare a unui contract, respectiv prevederilor art. 1.266, coroborate cu art. 1.267 și art. 1.269 alin. (2) din noul C. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Părțile au depus asemenea puncte de vedere.

Analizând recursul declarat de recurentul-pârât FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN. împotriva deciziei civile nr. 873 A din 10 mai 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Valoarea capătului principal al cererii deduse judecății este în cuantum de 512.749,29 RON.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 29.07.2015, la acel moment fiind în vigoare Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României nr. 89 din 12 februarie 2013.

Prin decizia nr. 369/30.05.2017, pronunțată de Curtea Constituțională, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32) s-a reținut că, efectul constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Decizia nr. 369/30.05.2017 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 20.07.2017.

Hotărârilor pronunțate în apel anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369/30.05.2017 a Curții Constituționale, cum este și cazul deciziei recurate în prezenta cauză, li se aplică prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în forma anterioară deciziei CCR nr. 369/2017.

În speță, valoarea pretențiilor se situează sub pragul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 și alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia sunt definitive, de la data pronunțării, hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Așa fiind, decizia ce formează obiectul prezentei cauze are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga recurentul-pârât FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN la plata sumei de 4.709,15 RON, către intimata-reclamantă A. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva deciziei civile nr. 873 A din 10 mai 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca inadmisibil.

Obligă recurentul-pârât FONDUL NAȚIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII S.A. - IFN la plata sumei de 4.709,15 RON, către intimata-reclamantă A. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 noiembrie 2019.