ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 491/2021

Ședința publică din data de 24 februarie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 31 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N. (B.) a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul la plata sumei de 417.877,20 RON, reprezentând 80% din soldul restant în sumă de 522.346,50 RON al creditului acordat societății C. S.R.L. prin contractul de credit nr. x din 15 iulie 2013, modificat prin actul adițional nr. x din 9 septembrie 2013 și actul adițional nr. x din 9 octombrie 2013, suma la garantarea căreia pârâtul s-a obligat în mod irevocabil și necondiționat, și la plata dobânzii legale penalizatoare la nivelul ratei dobânzii de referință plus 8 puncte procentuale, calculată de la 26 iunie 2018 (data respingerii cererii de plată) până la data achitării integrale a acesteia, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civila nr. 3645/2018 din 5 decembrie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A. S.A.

Prin decizia civilă nr. 1237 din 9 iulie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul formulat de reclamanta A. S.A., a schimbat sentința apelata, în sensul că a admis acțiunea, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 417.887,20 RON debit principal și a dobânzii legale penalizatoare (la nivelul dobânzii de referință plus 8 puncte procentuale) aferente debitului principal, începând cu 26 iunie 2018 și până la data achitării integrale a acestuia și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 22.658 RON cheltuieli de judecată în primă instanță și apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B., solicitând admiterea căii de atac formulate, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurentul-pârât susține că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material statuate de art. 1270, art. 1266, art. 1268 alin. (3), art. 1170 și art. 2315 C. civ.. Mai susține că au fost nesocotite prevederile convenției nr. 143/2011 încheiate între părți, respectiv art. 8.1, despre care curtea de apel a reținut că reglementează o obligație de diligență, și nu una de rezultat.

Autorul căii de atac afirmă că intimata-reclamantă nu a dovedit același grad de diligență în relația cu debitorul în cauză și că lipsa sa de reacție a determinat o monitorizare defectuoasă a creditului și face trimitere la înscrisurile din dosar. Apreciază că neîndeplinirea obligației de monitorizare reprezintă o încălcarea a mandatului acordat și duce la un dezechilibru între prestațiile părților și că sunt îndeplinite condițiile pentru a fi angajată răspunderea civilă contractuală a intimatei, în temeiul dispozițiilor art. 1350 C. civ.

Recurentul-pârât și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că soluția preconizată este aceea de anulare a recursului.

Prin încheierea din 16 septembrie 2020 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Prin punctul de vedere formulat, recurentul-pârât a arătat că nu este de acord cu concluziile raportului.

S-a fixat termen în vederea examinării recursului la 13 februarie 2021, termen care a fost preschimbat la 24 februarie 2021, în contextul adoptării unor măsuri de protecție în scopul prevenirii unor eventuale situații generate de pandemia de COVID-19.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în complet de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Recurentul-pârât a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care este incident atunci când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Deși prin memoriul de recurs se invocă nerespectarea de către instanța de apel a prevederilor art. 1270 (forța obligatorie a contractului), art. 1266 (interpretarea după voința concordantă a părților), art. 1268 alin. (3) (interpretarea clauzelor îndoielnice), art. 1170 (buna-credință) și art. 2315 C. civ. (liberarea fideiusorului prin fapta creditorului), în concret autorul căii de atac critică modul în care instanța de apel a interpretat prevederile art. 8.1 din contract, a apreciat asupra modului în care intimata-reclamantă și-a îndeplinit obligațiile contractuale și a stabilit natura juridică a obligației de monitorizare a creditului ca fiind o obligație de diligență.

Autorul căii de atac nu dezvoltă critici de nelegalitate din care să rezulte în ce constă aplicarea greșită a legii raportat la obiectul cauzei, iar instanța de recurs nu poate reanaliza clauzele contractuale în discuție și nici nu poate reevalua situația de fapt. Recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia nu se poate rejudeca fondul și se pot analiza exclusiv aspectele de nelegalitate, nu și cele de netemeinicie.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurentul-pârât nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va da eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) din același cod și, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul-pârât Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. - I.F.N. împotriva deciziei civile nr. 1237 din 9 iulie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII S.A. - I.F.N. împotriva deciziei civile nr. 1237 din 9 iulie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2021.