ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1296/2021

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 06.06.2019, sub dosar nr. x/2019, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN la plata sumei de 47.286,19 EUR (echivalent în moneda națională 224,547,93 RON, calculată la cursul de 1 euro/4,7487 RON), reprezentând procentul de 61,9677% din finanțarea garantată restantă acordată de reclamantă beneficiarului B. S.R.L., în temeiul Confirmării de garantare nr. x din data de 21.09.2011, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data de 13.06.2016 și până la achitarea efectivă a debitului principal și cheltuielile de judecată. În drept, a invocat dispozițiile art. 194 din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 3067/25.10.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepția lipsei de interes și, în consecință, a fost respinsă cererea dec chemare în judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. S.A., solicitând anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1284/01.10.2020, a respins apelul reclamantei ca nefondat.

În data de 9 decembrie 2020, împotriva deciziei civile nr. 1284/01.10.2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată. Recurenta a susținut că este incident motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 5 din cod întrucât nu deține un titlu executoriu în original pentru a începe executarea silită, însă instanța a reținut greșit că acest argument nu este întemeiat deoarece apelanta nu și-a dovedit susținerile, deși avea această obligație conform art. 249 alin. (1), raportat la art. 10 alin. (1) din C. proc. civ.. Astfel, deși reclamanta susține că titlul executoriu a fost pierdut nu a făcut nicio dovada în acest sens. Recurenta a apreciat că, din punct de vedere procedural, interesul trebuie analizat sub două aspecte: existența titlului executoriu, aspect necontestat, instanța reținând în mod corect că societatea reclamantă deține un titlu executoriu în conformitate cu art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, respectiv posibilitatea creditorului de a iniția executarea silita în baza titlului executoriu, aspect pe care instanța nu l-a analizat. Cererea de chemare în judecată nu este lipsită de interes având în vedere că reclamanta nu mai deține, în original, titlul executoriu, care a fost pierdut, neputându-se demonstra un fapt negativ. Potrivit art. 664 alin. (4) C. proc. civ., pentru a putea iniția executarea silită, la cerere se vor atașa titlul executoriu în original sau în copie legalizată, după caz, și dovada achitării taxelor de timbru, inclusiv timbrul judiciar, precum și, dacă este cazul, înscrisurile anume prevăzute de lege. Or, recurenta nu are titlul executoriu în original sau o copie legalizată, astfel că nu înțelege cum ar putea iniția procedura executării silite. Analizând textul de lege anterior arătat, recurenta concluzionează că singurul remediu procedural pentru creditorul care deși are un titlu executoriu, nu-l posedă în original sau în copie legalizată, pentru a nu pierde dreptul de creanță pe care îl deține, este acela de a formula o cerere de chemare în judecată, prin care autoritatea judecătorească să îi recunoască dreptul, pentru ca ulterior instrumentul prin care poate iniția procedura execuțională să fie hotărârea judecătoreasca definitivă. Dacă ar fi să achieseze tezei conform căreia simpla deținere a unui titlu executoriu, ce nu poate fi pus în executare, întrucât creditorul nu îl deține în original sau în copie legalizată, ar lipsi de interes formularea unei cereri de chemare în judecată, ar insemna de plano că dreptul de creanță este pierdut. Cu titlu de jurisprudență, recurenta a invocat decizia civilă nr. 650/18.09.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a Civila, precum și faptul că în cauze similare cererile au fost admise, nefiind antamate aspecte privind lipsa de interes. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a susținut că în ceea ce privește excepția lipsei de interes, decizia recurată nu a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod, întrucât instanța s-a limitat doar la faptul că reclamanta nu a probat un fapt negativ, însă nu a analizat motivele pe care aceasta le are în promovarea unei astfel de acțiuni, respectiv lipsa titlului executoriu în original și, în fapt, imposibilitatea de a iniția executarea silită. Ce nu a indicat nici prima instanță și nici instanța de apel, este remediul procedural pentru creditorul care pierde originalul titlului executoriu. Exigența motivării, a mai susținut recurenta, impune prezentarea coerentă și efectivă a examenului critic al instanței de natură să susțină rezultatul deliberării, dar și concordanța aspectelor deduse judecății. Nicio afirmație a recurentei nu a fost cercetată corespunzător și nu a servit ca suport al concluziilor instanței, concluzii care nu se fundamentează pe stabilirea unei stări de fapt sau pe maniera în care legea devine incidentă în cauză. Singura modalitate prin care ar fi fost îndeplinite cerințele textelor de lege mai sus indicate era ca instanța de apel să combată în mod argumentat, cu indicarea motivelor de fapt și de drept, raționamentele prezentate de recurentă cu privire la interesul formulării acțiunii și să indice în mod expres calea procedurală care ar fi trebuit urmată, dacă cea aleasă de parte nu este corectă. Concluzionând, recurenta susține că întrucât nu mai are în posesie titlul executoriu în original pentru a putea iniția procedura executării silite, rezulta că sunt îndeplinite condițiile interesului în formularea cererii de chemare în judecată, astfel cum prevede art. 33 din C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat, în principal, respingerea recursului ca fiind nul și, în subsidiar, ca nefondat. Astfel, intimatul a invocat excepția nulității cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând anularea recursului în conformitate cu art. 489 alin. (2) din același cod, deoarece recurenta nu a adus în concret critici de nelegalitate hotărârii atacate și nu menționează care sunt regulile de procedură încălcate de instanța de apel, susținând generic că instanța trebuia să analizeze interesul sub aspectul existenței titlului executoriu și a posibilității de a iniția executarea silită. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., intimatul a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, întrucât decizia recurată respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) din cod. Prin răspunsul la întâmpinare recurenta a solicitat respingerea apărărilor intimatului ca neîntemeiate și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și a temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente: Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ. Cu titlu prealabil, în ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că, pe de o parte, aceasta a fost formulată doar cu privire la primul motiv de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 5 -, deși lipsa criticilor de nelegalitate, ca motiv de nulitate a cererii de recurs, trebuie să privească ansamblul memoriului de recurs, și nu anumite critici din cuprinsul acestuia, instanța de recurs fiind cea care va efectua o filtrare a acestora potrivit criteriului arătat. Pe de altă parte, se constată că argumentele aduse în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. pot fi subsumate unor critici de nelegalitate susceptibile de a fi examinate de instanța de recurs. Prin urmare, excepția nulității, invocată prin întâmpinare, este neîntemeiată. În prima parte a recursului, autoarea căii extraordinare de atac a dezvoltat critici în susținerea motivului de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. În speță, se constată că soluția de respingere a apelului, pronunțată de instanța de prim control judiciar, care a confirmat sentința tribunalului prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca fiind lipsită de interes, a fost luată cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, astfel încât este întemeiat primul motiv de recurs de care se prevalează reclamanta. Se reține că potrivit dispozițiilor art. 32 din C. proc. civ., "(1) Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală, în condițiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenție; d) justifică un interes. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, și în cazul apărărilor". Totodată, art. 33 din același cod statuează că "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara". Instanța de apel în mod greșit a reținut lipsa de interes, având în vedere că reclamanta nu mai deține în original titlul executoriu (și nicio copie legalizată a acestuia), argumentul pentru care partea a formulat cererea de chemare în judecată fiind acela că a pierdut respectivul titlu. În speță, se constată că recurenta a afirmat în mod constant că nu mai deține titlul executoriu și că nu poate demonstra un fapt negativ, astfel că față de dispozițiile art. 664 alin. (4) din C. proc. civ. nu poate porni executarea silită împotriva debitorului. Într-adevăr, această normă prevede că, "La cerere se vor atașa titlul executoriu în original sau în copie legalizată, după caz, și dovada achitării taxelor de timbru, inclusiv timbrul judiciar, precum și, dacă este cazul, înscrisurile anume prevăzute de lege". Or, în condițiile în care recurenta a susținut cu consecvență că nu mai deține originalul titlului executoriu în baza căruia ar fi putut porni executarea silită împotriva pârâtului este evident că, față de prevederile art. 664 alin. (4) C. proc. civ., nu poate formula cererea de executare silită. Așa fiind, reclamanta are interes în formularea unei acțiuni în pretenții împotriva pârâtului, pentru că doar astfel are posibilitatea obținerii unui titlu executoriu (hotărâre judecătorească), în baza căruia să își poată realiza creanța împotriva acestuia. Prin urmare, întrucât, pentru a iniția procedura de executare silite, așa cum impune art. 664 alin. (4) din C. proc. civ., este necesar a se atașa la cerere titlul executoriu în original sau în copie legalizată și, cum recurenta a susținut permanent că nu mai deține originalul titlului executoriu, Înalta Curte reține că nu poate fi primită lipsa de interes a reclamantei în formularea prezentei acțiuni. O altfel de soluție este inacceptabilă în sistemul actual de drept fiindcă s-ar încălca grav dreptul fundamental la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragr. 1 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în componenta ce implică dreptul persoanei de a apela la instanță, conform unei proceduri legale, în scopul satisfacerii unui drept sau interes legitim, componentă ce implică și dreptul de a i se oferi și mijloacele necesare pentru punerea în executare a unui titlu executoriu. Având în vedere că a fost găsit întemeiat motivul de casare prevăzut de pct. 5 alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu se mai impun a fi analizate criticile recurentei formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de pct. 6 al aceluiași articol. Față de aspectele reținute și, văzând că recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul reclamantei A. S.A., cu consecința casării deciziei civile nr. 1284 din 1 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și trimiterii cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel. Văzând că nu se pune problema acordării cheltuielilor de judecată în această etapă a procesului,