ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 489/2021

Ședința publică din data de 24 februarie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 10 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN (B.) a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 1.479.429,91 RON, reprezentând garanția acordată de B. pentru creditele de care a beneficiat societatea C. S.R.L. și să oblige pârâta la plata dobânzii legale, calculată de la 11 martie 2014 și până la data plății.

Prin sentința civila nr. 3848/2017 din 23 octombrie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A. S.A. Prin cererea de apel, reclamanta și-a diminuat pretențiile la suma de 1.337.254,29 RON.

Prin decizia civilă nr. 2646 din 18 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul formulat de reclamanta A. S.A., a schimbat sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea așa cum a fost precizată și a obligă pârâta B. la plata către reclamantă a sumei de 1.337.254,29 RON, precum și la plata dobânzii legale aferente, de la 11 martie 2014 până la data plății efective.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B., solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-pârâtă susține că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 1266, art. 1267, art. 1170, art. 1270 și art. 1272 C. civ., convenția părților fiind deturnată de la scopul pentru care a fost încheiată. Se apreciază că în mod greșit a reținut curtea de apel că obligația intimatei-reclamante referitoare la depunerea documentelor necesare aprobării cererii de plată a garanțiilor este îndeplinită prin prezentarea biletelor la ordin avalizate de asociatul unic al beneficiarului garanțiilor. Autoarea căii de atac afirmă că nici considerentele prin care s-a reținut că verificarea condițiilor de plată trebuie să se facă la momentul încheierii contractului de garantare, și nu la momentul cererii de plată, și nici cele referitoare la semnificația emiterii confirmărilor de garantare nu sunt corecte și încalcă dispozițiile convenției, cu nerespectarea voinței comune a părților.

Se mai susține că decizia nu este motivată deoarece curtea de apel reia susținerile intimatei fără a le analiza și fără a arăta de ce a înlăturat de la aplicare art. 3.1.2 lit. c) din convenție și cum a ajuns la concluzia că voința părților a fost aceea de a se constitui o garanție personală a unei persoane fizice, indiferent de denumirea juridică a acesteia. Nu este motivată nici afirmația referitoare la momentul verificării condițiilor de plată a garanției.

În opinia recurentei-pârâte, curtea de apel nu a identificat în mod corect conținutul raporturilor juridice dintre părți, natura și întinderea obligațiilor și nu a motivat în fapt și în drept soluția pronunțată.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea cererii de recurs față de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că soluția preconizată este aceea de anulare a recursului.

Prin încheierea din 16 septembrie 2020 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimata-reclamantă a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a solicitat anularea recursului. Prin punctul de vedere formulat, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului.

S-a fixat termen în vederea examinării recursului la 13 februarie 2021, termen care a fost preschimbat la 24 februarie 2021, în contextul adoptării unor măsuri de protecție în scopul prevenirii unor eventuale situații generate de pandemia de COVID-19.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în complet de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Recurenta-pârâtă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Din memoriul de recurs nu se desprind critici care să justifice nemotivarea deciziei atacate, partea neaducând argumente concrete în susținerea cazului de casare invocat. Astfel, instanța de recurs reține că motivul de nelegalitate reglementat la pct. 6 al art. 488 din același cod a fost invocat formal deoarece autoarea căii de atac își exprimă de fapt nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a apreciat asupra cererii de apel și a apărărilor formulate prin întâmpinare.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă formulează critici referitoare la nerespectarea de către instanța de apel a prevederilor convenției de garantare și invocă aplicarea greșită a art. 1266, art. 1267, art. 1170, art. 1270 și art. 1272 C. civ.. Aceste texte de lege din materia contractului reglementează aspecte legate de buna-credință, interpretarea și efectele contractului, enunțând principii generale de drept a căror respectare se impune în cazul oricărei convenții. Autoarea căii de atac nu dezvoltă critici de nelegalitate din care să rezulte în ce constă aplicarea greșită a legii raportat la obiectul cauzei, ci solicită instanței de recurs să reanalizeze apărările pe care le-a susținut prin întâmpinare în stadiul procesual al apelului și care se referă în esență la a stabili dacă prezentarea unui bilet la ordin avalizat înseamnă îndeplinirea de către intimata-reclamantă a obligației de a pune la dispoziția recurentei-pârâte un contract de fidejusiune conform prevederilor convenției de garantare încheiate între părți.

Instanța de recurs nu poate reanaliza clauzele contractuale în discuție și nici nu poate reevalua situația de fapt. Recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia nu se poate rejudeca fondul și se pot analiza exclusiv aspectele de nelegalitate, nu și cele de netemeinicie.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta-pârâtă nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că prin cererea de recurs nu au fost invocate critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., va da eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) din același cod și, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN împotriva deciziei nr. 2646 din 18 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI SI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva deciziei nr. 2646 din 18 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2021.