ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1706/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 08.12.2014 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a, conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2014, reclamantul A. S.A. - IFN a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând obligarea acesteia să-i restituie suma de 9.543,12 RON, încasată necuvenit în anul 2010 și suma de 14.912,68 RON, încasată necuvenit în anul 2011, reprezentând cheltuieli cu personalul (salarii).

Prin sentința civilă nr. 6636 din data de 28.06.2016 pronunțată de Tribunalului București, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, și, în consecință, respinsă cererea cu privire la pretențiile aferente perioadei anterioare datei de 03.12.2011 ca fiind prescrisă; a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A. S.A. - IFN împotriva pârâtei B., sub celelalte aspecte, ca fiind neîntemeiată; a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1.800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A. S.A. - IFN la data de 30.09.2016, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 03.10.2016, în dosarul nr. x/2014.

La data de 01.03.2017 apelantul-reclamant A. S.A. - IFN a depus la dosar o cerere prin care a solicitat a se lua act de faptul că renunță la judecata cererii de chemare în judecată, în temeiul dispozițiilor art. 406 alin. (5) și (6) din C. proc. civ., cu consecința anulării hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Prin decizia civilă nr. 2157 din data de 5 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost anulată sentința civilă nr. 6636 din data de 28.06.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2014; s-a luat act de renunțarea reclamantului A. S.A. - IFN, la judecata cererii de chemare în judecată formulată împotriva pârâtei B. și a obligat apelantul-reclamant să plătească intimatei-pârâte suma de 476 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 406 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., partea apelantă-reclamantă manifestându-și, prin mandatarul avocat cu împuternicire expresă, în mod neechivoc voința de a renunța la judecata cererii introductive, astfel, în temeiul art. 406 alin. (5) din C. proc. civ., s-a luat act de renunțarea apelantului-reclamant la judecata cererii introductive, urmând a dispune, anularea hotărârii apelate.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată pretinse în cauză, având în vedere, în primul rând, dispozițiile art. 406 alin. (3) din C. proc. civ., s-a reținut că, cheltuiala făcută de intimata-pârâtă la judecata de fond a constat în onorariul de 1.800 RON plătit Societății Profesionale de Avocați C., prin chitanța nr. x din 30.05.2016, onorariu ce a fost avut în vedere la stabilirea cuantumului total al cheltuielilor în cauză, urmare anulării sentinței pronunțate de prima instanță. La această sumă s-a adăugat 476 Iei, reprezentând onorariul plătit Societății Civile de Avocați D., prin chitanța nr. x din 04.04.2017, pentru reprezentare în apel.

S-a mai arătat că s-au redus cheltuielile de judecată, pe temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., având în vedere cuantumul vădit disproporționat al onorariului total în raport cu complexitatea cauzei, durata procesului și volumul de muncă depus de reprezentanții convenționali al părții intimate-pârâte, în condițiile în care era cunoscută deja poziția apelantei-reclamante de renunțare la cererea de chemare în judecată. În temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., a fost obligat apelantul-reclamant să plătească intimatei-pârâte cheltuieli de judecată în sumă de 476 RON.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, recurenta - pârâtă B. înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 septembrie 2017, sub nr. x.

În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată, fără să pună în discuția părților acest aspect, așa cum avea obligația potrivit art. 14 alin. (4), (5) și (6) din C. proc. civ., încălcând în mod vădit principiul contradictorialității.

Astfel, deși apelanta nu a solicitat instanței reducerea cheltuielilor de judecată, instanța din oficiu și fără a pune în discuția părților problema cheltuielilor de judecată, a procedat la eliminarea cheltuielilor de judecată efectuate de recurentă în prima faza procesuală și a concluzionat că nu sunt întemeiate cheltuielile de 1.800 RON suportate în primă instanță.

În raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. s-a arătat că, pe de o parte, instanța a reținut că onorariul de 1.800 RON va fi avut în vedere la stabilirea cuantumului total al cheltuielilor de judecată, la care se va adăuga și suma de 476 RON reprezentând cheltuieli de judecată aferente fazei de apel, pe de altă parte, în contradicție cu cele susținute a considerat că se justifică măsura reducerii cheltuielilor, reducând în totalitate suma de 1.800 RON din culpa intimatei reclamante.

S-a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 451 alin. (2) și cu încălcarea prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., fiind incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din cod.

S-a arătat că onorariul de 1.800 RON a fost rezonabil și nu vădit disproporționat așa cum s-a apreciat, că nu avea cum să prevadă că angajatorul avea să renunțe la judecata acțiunii, arătând că onorariul a fost plătit în faza procesuală a fondului, iar cererea de renunțare a fost formulată după aproape un an de la acea dată.

Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei instanței de apel pentru o justă soluționare, conform prevederilor art. 497 din C. proc. civ.

Prin punctul de vedere exprimat la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, intimatul-reclamant a invocat excepția nulității recursului apreciind că susținerile formulate de recurenta-pârâtă nu pot fi încadrate în motivele de recurs invocate.

Contrar intimatului-reclamant, această excepție nu poate fi primită, întrucât criticile recurentei-pârâte permit încadrarea în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., astfel cum au fost invocate și analizate mai jos.

Recursul declarat de pârâta B. va fi admis, pentru următoarele considerente:

În raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se poate cere casarea hotărârii când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigența a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

În raport de acest motiv de recurs se constată că instanța de apel a precizat în motivarea hotărârii din ce sunt alcătuite cheltuielile de judecată efectuate de pârâtă pe parcursul întregului litigiu, respectiv, onorariul de 1.800 RON, plătit Societății Profesionale de Avocați C., prin chitanța nr. x din 30.05.2016, la fond, și cel de 476 RON, plătit Societății Civile de Avocați D., prin chitanța nr. x din 04.04.2017, pentru reprezentare în apel. Făcând aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a dispus reducerea acestor cheltuieli la suma de 476 RON, care coincide cu valoarea onorariului plătit avocatului în apel, eliminând în totalitate onorariul avocațial de 1.800 RON plătit de recurentă la instanța de fond.

Măsura reducerii cheltuielilor, reține instanța, s-ar justifica, față de cuantumul vădit disproporționat al onorariului total, în raport cu complexitatea cauzei, durata procesului și volumul de muncă depus de reprezentanții convenționali al părții intimate-pârâte, în condițiile în care era cunoscută deja poziția apelantei-reclamante de renunțare la cererea de chemare în judecată.

Această motivare nu este suficientă, deoarece aprecierea volumului de muncă depus de avocat nu se poate face global, ci prin raportare la fiecare fază procesuală în parte, iar motivarea referitoare la cunoașterea de către reclamantă a poziției apelantei de renunțare la cererea de chemare în judecată nu poate viza cheltuielile de judecată efectuate în cursul primei instanțe, câtă vreme manifestarea de voință a reclamantului în sensul renunțării la judecată s-a materializat abia în faza apelului.

Prin urmare, instanța de apel nu a arătat motivul pentru care a fost eliminată în totalitate suma de 1.800 RON, onorariu avocațial plătit de recurentă la instanța de fond și care a fost avut în vedere la stabilirea cuantumului total al cheltuielilor în cauză, ceea ce face ca motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să fie incident în cauză.

Pentru considerentele arătate, constatând incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curtea, va admite recursul declarat de pârâtă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare pe aspectul problemei legate de cheltuielile de judecată.

Cât privește critica potrivit căreia hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 451 alin. (2) și cu încălcarea prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., fiind invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din cod, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi examinată, deoarece vizează un aspect de netemeinicie, referitor la aprecierea instanței de apel cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată. Urmează ca aceste aspecte să fie avute în vedere de instanța de apel, în rejudecare.

Recurenta a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susținând că instanța de apel nu a respectat obligațiile prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (4), (5) și (6) din C. proc. civ., cu privire la principiul contradictorialității.

Se susține că, potrivit acestor prevederi legale, instanța era obligată să pună în discuția părților problema cheltuielilor de judecată și aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la această critică, Înalta Curte constată că eventuala vătămare care s-a produs părții prin nepunerea în discuție a aplicării în cauză a prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. a fost înlăturată prin posibilitatea pe care recurenta a avut-o de a-și formula apărările în cadrul prezentului recurs. Hotărârea recurată urmează a fi casată pentru motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., situație în care hotărârea atacată rămâne, parțial, fără efect, în ceea ce privește dispoziția referitoare Ia cheltuielile de judecată, fiind astfel înlăturată și vătămarea produsă ca urmare a nerespectării principiului contradictorialității, astfel încât nu se mai impune o analiză distinctă a acestui motiv de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 2157 din data de 5 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2018.