ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 430/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 430/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul litigiului dedus judecății
Prin cererea înregistrată la data de 17 ianuarie 2017, sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat în baza dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 544/2004 suspendarea executării actelor administrativ fiscale, constând în Raportul de inspecție fiscală nr. x din data de 19 decembrie 2016 și Decizia de impunere nr. x întocmită la data de 29 decembrie 2016, ambele emise de D.G.R.F.P. Brașov - A.J.F.P. Mureș, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea lor.
Hotărârea primei instanțe
Prin Sentința nr. 44/2017 pronunțată în data de 2 martie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Contribuabililor Mijlocii Brașov, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu aceste pârâte, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș și în consecință a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x din data de 29 decembrie 2016 și a raportului de inspecție fiscală nr. x din 29 decembrie 2016, emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii în anulare a acestor acte și a obligat Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș la plata către societatea reclamantă a sumei de 20 RON reprezentând taxă judiciară de timbru.
Recursul formulat în cauză și motivele de casare invocate
Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.
A precizat că sentința este netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond prezumă, "ab initio" și fără niciun suport legal, că actele a căror suspendare la executare se solicită ar fi nelegale.
Astfel, pentru prima condiție de suspendare, aceea a cazului bine justificat invocat de către reclamantă, instanța a apreciat că din dosarul cauzei rezultă împrejurări concludente de natură a crea o serioasă îndoială în privința legalității actelor administrative, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Mai exact, urmare a efectuării unei cercetări doar aparente a dreptului, se statuează că ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate.
Deși se reține că, în speță, actele atacate nu au fost emise de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, nu au fost emise în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nu sunt nemotivate, totuși, în opinia instanței de fond, acestea s-ar raporta "la o situație și o modalitate de calcul prezumtiv incorecte ce urmează a fi clarificate odată cu soluționarea fondului cauzei, întrezărindu-se și oportunitatea efectuării unei expertize de specialitate."
Contrar celor reținute în sentința criticată, aspectele reținute de judecătorul fondului reprezintă doar afirmații și opinii ale reclamantei și nicidecum împrejurări vădite de fapt și de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actele administrative în discuție, (...). Prin urmare, a apreciat că instanța de fond a reținut în mod eronat că aparența dreptului ar fi în favoarea reclamantei, și că "susținerile sale sunt întemeiate sub aspectul existenței cazului bine justificat."
S-a mai precizat că deși reclamanta își întemeiază cererea de suspendare pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ, contrar celor reținute în sentința criticată, aceasta nu face dovada îndeplinirii cerințelor impuse de textul de lege.
În ceea ce privește prima condiție de admisibilitate a cererii de suspendare, aceea a cazului bine justificat, a arătat că judecătorul fondului reținut în mod eronat ca fiind întemeiată doar pe susținerile și aprecierile reclamantei și pe diverse prezumții ce nu au un fundament legal.
Instanța de fond a considerat că susținerile făcute în conținutul cererii de către societatea comercială reclamantă ar putea constitui motive suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal, ceea ce este lipsit de temei legal, dispozițiile legale citate referindu-se în mod expres la împrejurări de fapt și de drept, iar nu la afirmațiile părților.
În privința celei de-a doua condiții, a prevenirii unei pagube iminente așa cum este ea definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, instanța a apreciat că aceasta este dovedită, simpla afirmație a reclamantei din cererea de suspendare ar fi susținută cu înscrisuri ce atestă situația sa financiară, începerea formelor de executare silită, și nu numai cu raționamente centrate pe situația de criză economică.
S-a mai arătat că, deși se reține că legea nu permite instanței să judece numai pe simple raționamente bazate pe situația generală de criză, în sensul de prezumții de producere iminentă a pagubei pentru reclamanți, ci obligă la examinarea cererii pe baza probelor administrate, cu toate acestea se apreciază că materializarea formelor de executare va bloca orice posibilitate a reclamantei de a achita orice alte obligații de plată datorate, ceea ce va genera încetarea relațiilor contractuale cu parteneri de afaceri și chiar insolvența reclamantei, prejudiciul iminent fiind, în opinia instanței de fond, evident și previzibil.
Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinările depuse la dosar pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Contribuabililor Mijlocii Brașov au solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și menținerea soluției instanței de fond doar în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive.
Intimata-reclamantă SC A. SA a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat, urmând a se menține soluția atacată, respectiv suspendarea actelor administrative contestate și acordarea cheltuielilor de judecată.
Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș a solicitat admiterea recursului, conform motivelor expuse pe larg.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Acțiunea are ca obiect cererea formulată de reclamanta SC A. SA de suspendare a executării Raportului de inspecție fiscală nr. x din data de 19 decembrie 2016 și Deciziei de impunere nr. x întocmită la data de 29 decembrie 2016, ambele emise de DGRFP Brașov - AJFP Mureș.
În speță, așa cum a argumentat și recurenta-pârâtă, este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Acest motiv de recurs vizează ipoteze variate, precum nemotivarea, motivarea insuficientă, implicită, confuză sau motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Ipoteza care se regăsește în cauza supusă judecății are în vedere motivarea insuficientă a hotărârii, de vreme ce, din analiza acesteia se constată că prima instanță nu a răspuns și nu a motivat cazul bine justificat, conform prevederilor de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, reluând, în realitate, exclusiv susținerile reclamantei, expuse prin cererea de chemare în judecată.
O astfel de conduită procedurală nu răspunde exigențelor impuse de art. 425 C. proc. civ. și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, drept care nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt în mod real examinate de către instanța sesizată.
Principiul general consacrat de art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ. impunea în sarcina primei instanțe obligația de motivare a hotărârii pronunțate, în sensul de prezenta "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".
Or, în speță, reluarea în mod exclusiv a argumentelor uneia dintre părți, anume ale reclamantei, fără a le însoți, în mod vădit, de analiza proprie a aspectelor de fapt și de drept relevante, fără a prezenta argumentele proprii nu corespunde exigențelor textului legal sus-citat.
Nemotivarea hotărârii, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 497 alin. (1) coroborat cu art. 480 alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care impun casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei.
Casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție.
Găsind fondat motivul de recurs prevăzut dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile recurentei-pârâte întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu vor mai fi analizate, urmând a fi avute în vedere la soluționarea în rejudecare a cauzei.
În consecință, pentru considerentele arătate, constatând că sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-pârâtă sub aspectul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu cele ale art. 496 și art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș împotriva Sentinței civile nr. 44/2017 din 02 martie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 februarie 2019.
Procesat de GGC - CT