ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 907/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 22.08.2017 reclamanta reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.06.2017 emisă de D.G.R.F.P. - Brașov - A.J.F.P. Mureș, până la pronunțarea instanței de fond și obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 3770 din 17 octombrie 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de către reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.06.2017 emisă de D.G.R.F.P. - Brașov - A.J.F.P. Mureș, până la pronunțarea instanței de fond, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea cererii de suspendare a executării deciziei de impunere și respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurenta a arătat că hotărârea primei instanțe este rezultatul unei aplicări greșite a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât în cauză nu a fost dovedită îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de textul de lege precizat - existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube. Astfel, reclamanta nu a invocat acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ-fiscal. În același timp, instanța trebuie să-și limiteze verificarea doar la astfel de împrejurări și nu trebuie să analizeze criticile de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ.

În privința celei de a doua condiții, argumentația instanței s-a întemeiat aproape în întregime pe cuantumul valoric al obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei, fără a se verifica în concret dacă executarea sumelor în discuție, raportat la cifra de afaceri a reclamantei, constituie un impediment real în derularea activității curente a acesteia.

Recurenta a criticat și soluția primei instanțe de obligare la plata cheltuielilor de judecată și a apreciat că în cauză nu au fost întrunite condițiile impuse de art. 453 C. proc. civ.. În opinia acesteia, pentru a putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, partea care a pierdut procesul trebuie să se afle în culpă procesuală sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului (rea-credință, comportare neglijentă sau exercitare abuzivă a drepturilor procesuale), să fi determinat aceste cheltuieli. De asemenea, este necesar și ca partea care solicită aceste cheltuieli să fi câștigat în mod irevocabil procesul.

Intimata-reclamanta S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii instanței de fond.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/26.06.2017 emisă de D.G.R.F.P. - Brașov - A.J.F.P. Mureș.

Prin acest act administrativ-fiscal s-au stabilit în sarcina reclamantei următoarele obligații fiscale suplimentare: suma de 1.300.779 RON reprezentând impozit pe profit aferent unei baze de impunere stabilită suplimentar în cuantum de 8.129.867 RON; suma de 804.459 RON reprezentând T.V.A. aferent unei baze de impunere stabilită suplimentar în cuantum de 3.380.057 RON; suma de 5025 RON stabilită cu titlu de impozit pe profit aferent unei baze impozabile de 31.405 RON și suma de 395 RON impozit pe profit aferentă unei baze impozabile de 2.469 RON. De asemenea, s-a dispus ajustarea T.V.A. dedusă aferentă mărfurilor lipsă în gestiune și anularea dreptului de deducere a T.V.A. în sumă de 1.098.249 RON aferentă perioadei decembrie 2013- octombrie 2016 și anularea dreptului de deducere a T.V.A. în sumă de 1.467.280 RON aferentă perioadei decembrie 2015 - ianuarie 2016, februarie 2016 - noiembrie 2016, anulări ce au ca efect fiscal calculul de accesorii bugetare .

Potrivit art. 14 din legea contenciosului administrativ în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 autorității publice care a emis actul sau a celei ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței pe fond, cerere ce poate fi promovată conform art. 15 din același act normativ și prin acțiunea în anulare, în tot sau în parte, a actului atacat.

Astfel, admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ este condiționată de întrunirea cumulativă a cerințelor prevăzute de normele legale precizate mai sus, respectiv sesizarea autorității emitente sau celei ierarhic superioare, existența cazului bine justificat așa cum este bine definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, respectiv împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ și paguba iminentă definită de art. 2 lit. ș) din același act normativ, fiind reprezentată de prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorității publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă și unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie, însă, evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Din această perspectivă, instanța de control judiciar constată ca fiind fundamentată aprecierea primei instanțe, în sensul identificării împrejurărilor calificate de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 drept cazuri bine justificate.

În speță, s-a reținut, în mod corect, o aparență de nelegalitate a actului administrativ a cărei suspendare se solicită, rezultată din modul de determinare a naturii juridice și a existenței livrărilor și achizițiilor, fiind apreciate ca relevante argumentele referitoare la valabilitatea documentelor justificative, existența tranzacțiilor, interpretarea greșită a modalității de executare a obligațiilor contractuale, imputarea unor fraude fiscale din amonte ale furnizorilor, despre care reclamanta nu știa și nu putea avea cunoștință, ori nu le putea influența, încălcarea principiului bunei credințe, fără a se face dovada de către organele fiscale a relei-credințe a societății reclamante.

Contrar susținerilor recurentei, în cauză este îndeplinită și condiția referitoare la paguba iminentă, instanța de fond apreciind, în mod corect, impactul deosebit și efectele pe care executarea deciziei de impunere le-ar produce în patrimoniul reclamantei, cu atât mai mult cu cât la acest moment au fost instituite, în temeiul art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, măsuri asiguratorii precum măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile ale societății, pârâta a suspendat soluționarea contestației administrative pentru o parte importantă a debitului impus, iar reclamanta a fost pusă în imposibilitatea de a supune controlului judecătoresc actul administrativ-fiscal.

În aceste condiții, motivul de recurs ce vizează interpretarea eronată a dispozițiilor legale în materie și neîndeplinirea condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării deciziei de impunere este nefondat, în cauză nefiind incident cazul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nefondată este și critica vizând obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Recurenta susține, fără temei, că procesul trebuia să fie câștigat în mod definitiv de către reclamantă pentru ca acesteia să îi fie acordate cheltuielile ocazionate de soluționarea acestuia.

Dispozițiile art. 453 C. proc. civ. nu instituie o astfel de condiție, părții îi pot fi acordate cheltuieli de judecată pentru fiecare etapă procesuală pe care o câștigă, iar fundamentul răspunderii astfel instituite este culpa procesuală.

Cum în prezenta cauză, a fost pronunțată o soluție de admitere a cererii de suspendare a executării unui act administrativ-fiscal emis de recurenta-pârâtă, în mod corect prima instanță a reținut și culpa procesuală a acesteia și a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată de reclamantă.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința instanței de fond nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș împotriva sentinței nr. 3770 din 17 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2019.