Decizia nr. 504/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 174/2016 a Curții de Apel Brașov

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 29 septembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș și Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 31 martie 2016, a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 31 martie 2016 și a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x din 12 mai 2016, emise de pârâte, până la pronunțarea instanței de fond, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 174 din 17 noiembrie 2016, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, a admis cererea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș și Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov și, în consecință, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 31 martie 2016, a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 31 martie 2016 și a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x din 12 mai 2016, emise de pârâte, până la soluționarea definitivă a cererii de anulare a actelor mai sus identificate, obligând pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 6.000 RON cheltuieli de judecată reduse. Prin încheierea de cameră de consiliu din 25 ianuarie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamanta A. SRL și a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul și considerentele Sentinței civile nr. 174 din 17 noiembrie 2016, în sensul că în cuprinsul alin. (3) al minutei și al dispozitivului sentinței civile, în loc de "până la soluționarea definitivă a cererii de anulare a actelor mai sus identificate", se va trece "până la pronunțarea instanței de fond", iar în cuprinsul alin. (1) pag. 1 și alin. (2) pag. 3 din considerentele sentinței civile, în loc de "până la soluționarea definitivă a cererii de anulare a actelor mai sus identificate", se va trece "până la pronunțarea instanței de fond".

Cererile de recurs declarate în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 174 din 17 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs ambele pârâte. 3.1. Prin recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Mureș - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de suspendare a executării actelor administrativ fiscale, ca neîntemeiată. Recurenta-pârâtă a formulat, în esență, următoarele critici în privința sentinței atacate: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, în mod nejustificat instanța de fond a respins această excepție, reținând că decizia de impunere a fost emisă de pârâta menționată. În susținerea excepției, se arată că, deși Decizia de impunere nr. x din 31 martie 2016 a fost emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, începând cu data de 01 martie 2016, competența de administrare fiscală a reclamantei, potrivit Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 3649/2015 raportat la dispozițiile Ordinului nr. 560/2016, revine în exclusivitate Administrației pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov. Pe fondul cauzei, sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât intimata-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Astfel, în cauză, deși prima instanță a reținut că ar exista o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actele administrativ fiscale, această concluzie s-a întemeiat în mod exclusiv pe o serie de susțineri neverificate ale reclamantei. Referitor la cerința existenței pagubei iminente, din cuprinsul sentinței recurate rezultă că argumentația instanței de fond se întemeiază aproape în întregime pe cuantumul valoric al obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei, fără a se verifica, în concret, dacă executarea sumelor în discuție, raportat la cifra de afaceri a societății, constituie un impediment real în derularea activității curente a acesteia. În ceea ce privește obligarea pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș la plata cheltuielilor de judecată, se solicită exonerarea de la plata acestora, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 C. proc. civ. 3.2. Prin recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Mureș - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov, s-a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de suspendare a executării actelor administrativ fiscale, ca neîntemeiată, în esență, pentru următoarele motive: Instanța de fond, cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, a respins excepția excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, având în vedere că, începând cu data de 01 martie 2016, competența de administrare fiscală a reclamantei, potrivit Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 3649/2015 raportat la dispozițiile Ordinului nr. 560/2016, revine Administrației pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov. Pe fondul cauzei, prima instanță în mod greșit a considerat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Astfel, motivele invocate de reclamantă în susținerea cererii de suspendare a executării, nu se circumscriu noțiunii de "caz bine justificat", întrucât motivele relative la legalitatea actelor administrativ fiscale și a întregii activități de inspecție fiscală din perspectiva neregularităților referitoare la avizele de inspecție fiscală, nu întrunesc elementele cazului bine justificat. De asemenea, paguba invocată de reclamantă, generată de aptitudinea societății de a acoperi sumele suplimentare prin utilizarea lichidităților de care dispune și consecințele negative ale unei eventuale executări silite asupra societății, este una ipotetică și eventuală, astfel încât prejudiciul pretins de către reclamantă nu este previzibil și iminent. În ceea ce privește dispoziția de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, în cauză nu poate fi reținută culpa procesuală a pârâtelor pentru a incidente dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă A. SRL a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 9 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 23 ianuarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâte sunt nefondate. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Cu titlu preliminar, se constată că, deși la dosar au fost înregistrate două cereri de recurs distincte, având în vedere criticile similare formulate de recurente, care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, instanța de control judiciar va trata în mod unitar aceste critici. Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat, sentința recurată reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei. Criticile recurentelor vizând soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, sunt neîntemeiate. Împrejurarea că, în prezent, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș nu mai reprezintă autoritatea cu atribuții de administrare fiscală în privința societății reclamante, nu prezintă relevanță în determinarea cadrului procesual în cauză, având în vedere calitatea pârâtei de emitent al deciziei de impunere a cărei executare se solicită a fi suspendată, precum și faptul că toate petitele cererii deduse judecății vizează stabilirea situației fiscale a societății, astfel că, în cauză sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale a pârâtelor Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș și Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov. În ceea ce privește soluția pronunțată de prima instanță pe fondul cauzei, criticile formulate de recurentele-pârâte sunt neîntemeiate. Intimata-reclamantă a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 31 martie 2016, a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 31 martie 2016 și a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x din 12 mai 2016, emise de pârâte, până la pronunțarea instanței de fond. Susținerile recurentelor potrivit cărora, în cauză, nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi reținute. Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității actelor administrative presupune, atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanța de judecată nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate a actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anulare. Prin urmare, pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului. În cauză, prin încheierea din 7 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul înregistrat sub nr. x/2016, a fost admisă cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta A. SRL, în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, și în consecință, s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 31 martie 2016 și a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x din 12 mai 2016, emise de pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș și Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov, până la soluționarea definitivă a cauzei. Prin Decizia nr. 334 din 30 ianuarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016/a1, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de pârâte împotriva încheierii din 7 aprilie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Înalta Curte constată că aspectele de nelegalitate invocate în motivarea cerinței cazului bine justificat în cadrul prezentei cereri de suspendare a executării, au fost analizate de către instanța învestită cu cererea de suspendare a executării, întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar soluția pronunțată, rămasă definitivă, constituie un criteriu pentru verificarea cazului bine justificat și în prezenta cauză, confirmând astfel susținerile intimatei-reclamante. În contextul arătat, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiției cazului bine justificat, sens în care, are în vedere și jurisprudența europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, B. inc și Comisia CE, prin care s-a reținut că cerința cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existența "cel puțin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate." În ceea ce privește condiția referitoare la iminența pagubei, în acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, se reține că intimata a probat iminența producerii pagubei invocate, având în vedere că inițierea procedurii de executare silită i-ar crea societății reclamante un prejudiciu material, punând-o în imposibilitatea de a-și continua activitatea, în condițiile în care aceasta are în derulare contracte de o valoare considerabilă. Distinct de argumentele arătate, se constată că efectele încheierii din 7 aprilie 2017, prin care s-a dispus, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei de impunere și a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii, se întind până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare a respectivelor acte administrativ fiscale. În aceste condiții, deși Sentința civilă nr. 174 din 17 noiembrie 2016, prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, își va înceta efectele la data pronunțării instanței de fond, va opera, în continuare, suspendarea executării până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare. Instanța de control judiciar va respinge, ca neîntemeiate, și criticile formulate de recurentele-pârâte vizând aplicarea în mod greșit de către prima instanță a dispozițiilor art. 451 și urm. C. proc. civ. În conformitate cu prevederile legale menționate, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile efectuate, în mod justificat, de către partea care a câștigat procesul. Dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. conferă instanței de judecată posibilitatea de a reduce motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, fără ca prin aceasta să afecteze convenția părților, care își păstrează toate efectele prevăzute de lege. În speță, judecătorul fondului a obligat pârâtele la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară și onorariul de avocat, constatând întemeiat că, în raport de soluția dată cererii de chemare în judecată, culpa procesuală aparține pârâtelor. Totodată, în mod judicios prima instanță a apreciat că se impune aplicarea în cauză a prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., sens în care a redus cheltuielile reprezentând onorariul avocațial, reținând că acesta este disproporționat în raport de complexitatea cauzei. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursurilor declarate de pârâte, ca nefondate.