ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1095/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 17.01.2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună suspendarea executării actelor administrativ fiscale, constând în Raportul de inspecție fiscală nr. xnr. 356 din data de 19.12.2016 și Decizia de impunere nr. x întocmită la data de 29.12.2016, ambele emise de DGRFP Brașov - AJFP Mureș, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea acestora.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 44/F/2019 din 5 aprilie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, ca neîntemeiată, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube iminente.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta S.C. A. S.A a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, admiterea cererii de suspendare, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat, în esență, că motivarea judecătorului de fond depășește limitele procedurii suspendării, printr-o analiză exhaustivă a condițiilor cazului bine justificat și iminenței producerii unei pagube.

A susținut recurenta-reclamantă că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, existând dubii serioase în ceea ce privește legalitatea actelor administrativ-fiscale contestate. Astfel, dreptul organelor fiscal de a stabili creanțe suplimentare de plată pentru anul 2010 este prescris, iar inspecția fiscal privește perioade neavizate, prin necomunicarea acestora potrivit dispozițiilor art. 122 Codul de procedură fiscală.

A mai arătat că organele fiscale au aplicat greșit dispozițiile legale în materie și, pe cale de consecință, în mod greșit au stabilit obligații suplimentare de plată. Astfel, nu s-a luat în considerare amortizarea și deducerea cheltuielilor; se stabilesc obligații fiscale de plată pentru lucrări de funcționare, întreținere și reparații aferente autoturismelor folosite de persoanele cu funcții de conducere și de administrare ale persoanei juridice; pentru suma de 54.625,8 RON reprezentând material lemnos, există avize de însoțire a mărfii în care se indică punctul de descărcare Poiana Brașov, cheltuielile constând în plata onorariului executorului judecătoresc, au fost efectuate în vederea stingerii debitului existent și pentru a evita o eventuală executare silită.

A opinat recurenta că a aprecia a fost dovedită și existența unei pabuge iminente, față de aspectul că are în desfășurare sute de contracte, iar această activitate poate fi susținută numai în măsura în care există suficiente disponibilități bănești pentru acoperirea cheltuielilor, ori obligarea la plata sumei de 1.508.837 RON, care depășește 200% din profitul realizat, presupune imposibilitatea susținerii activității economice.

Executarea actelor administrativ-fiscale va conduce la imposibilitatea achitării salariilor și taxelor aferente pentru angajații săi, la imposibilitatea achitării utilităților necesare desfășurării activității, contractelor în derulare.

Astfel, perturbarea activității sale este gravă, este previzibilă și este evidentă, executarea actelor administrativ-fiscale fiind susceptibilă să-i afecteze iremediabil activitatea, atât pe plan extern, față de furnizori, clienți, cocontractanți, cât și pe plan intern, față de proprii angajați.

Intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea suspendării executării actelor contestate de recurentă.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Examinând criticile de nelegalitate expuse de reclamantă, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, prima instanță constatând în mod corect că, în cauză, nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cerințele prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune suspendarea executării Raportul de inspecție fiscală nr. xnr. 356 din data de 19.12.2016 și Decizia de impunere nr. x întocmită la data de 29.12.2016, ambele emise de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la motivele invocate de reclamantă, care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului. Pe cale de consecință, împrejurările de fapt și de drept care ar putea contura existența unui caz bine justificat nu pot coincide cu motivele de nelegalitate a deciziei contestate, ce reclamă o cercetare amănunțită, pe baza unui probatoriu mult mai complex decât cel necesar pentru decelarea facilă a elementelor care afectează forma sau conținutul actului administrativ a cărui executare s-a cerut a fi suspendată.

În raport de aceste considerații de ordin teoretic, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a invocat, drept caz bine justificat pentru temporizarea efectelor deciziei contestate, argumente ce constituite veritabile motive de nelegalitate a deciziei de impunere, ce pot forma obiectul analizei doar în cadrul unei acțiuni în anulare.

Astfel, aspectele referitoare la prescripția dreptului organului fiscal de a stabili creanțe fiscale pentru anul 2010, stabilirea unor obligații suplimentare de plată cu titlu de impozit pe profit, TVA și accesorii, aferente unei perioade pentru care reclamantei nu i-au fost comunicate avizele de inspecție fiscală, cercetarea impozitului pe veniturile din dividente distribuite persoanelor fizice fără existența unui aviz în acest sens, tranzacțiilor derulate de reclamantă cu privire la bunurile mobile, respectiv elicopter x și cele șase autoturisme de lux, inclusiv din perspectiva caracterului real al operațiunilor și a temeiului de drept aplicabil, necesită administrarea unor probatorii și examinarea unor împrejurări de fapt ce exced analizei sumare realizată în cadrul cererii de suspendare, astfel încât nu pot fi considerate argumente în sensul dovedirii cazului bine justificat.

Aceeași concluzie se impune și în cazul motivului de nelegalitate a deciziei de impunere referitor la stabilirea unui impozit suplimentar rezultând din cheltuieli considerante de reclamantă nedeductibile, respectiv achiziții de material lemnos, servicii de transport aerian de la Societatea B. S.A., onorariu executor judecătoresc achitat de către reclamantă în dosarul execuțional nr. x/2014, achiziții gazon și servicii de amenjare a acestuia, plante ornamentale, motorină etc., analiza acestei critici impunând examinarea conținutului juridic al documentelor care le justifică, pentru a se stabili corectitudinea reîncadrării operațiunilor de către organul fiscal.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt reliefate, de către recurenta-reclamantă, împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepțiunea dată de legiuitor acestei cerințe, conform definiției din cuprinsul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Mai reține Înalta Curte că, din informațiile furnizate de programul informatic ECRIS, acțiunea în anularea actelor administrativ-fiscale ce fac obiectul cererii de suspendare a fost soluționată pe fond, prin sentința nr. 127 din 20 decembrie 2019 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, fiind admisă în parte, numai pentru impozitul pe profit suplimentar în sumă de 80.699 RON pentru perioada 01.01.2010 - 31.12.2010 și accesorii aferente, de 1931 RON reprezentând TVA pentru luna decembrie 2010.

Instanța, care a analizat și fondul actelor, a reținut că argumentele reclamantei sunt întemeiate numai cu privire la aplicarea dispozițiilor legale care reglementează prescripția dreptului organului fiscal de a stabili obligații fiscale, momentul la care trebuie raportat începutul prescripției fiind momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care generează taxa suplimentară (art. 23 coroborat cu art. 91 O.G.. 92/2003). Așadar, în privința calculării termenului de prescripție sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură fiscală care reglementează prescripția dreptului organului fiscal de a stabili obligații de plată suplimentare. Așadar, pentru sumele menționate în raportul de expertiză tehnică pentru perioada 01.01.2010-31.12.2010 în ceea ce privește impozitul pe profit suplimentar calculat de inspectorii fiscal și TVA suplimentar pentru luna decembrie 2010, instanța a dispus anularea actelor administrativ fiscale contestate, inclusiv a obligațiilor fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, sub aspectul dobânzilor și penalităților de întârziere aferente sumelor 1931 RON reprezentând TVA pentru luna decembrie 2010 și 80.699 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar pentru perioada 01.01.2010-31.12.2010.

Or, restul susținerilor reclamantei, care au fost iterate în susținerea prezentei cereri de suspendare, au fost găsite a fi neîntemeiate de instanța de judecată.

Această sentință constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, posibilitate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În jurisprudența sa constantă, secția contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că o soluție de respingere a cererii de anulare a actului administrativ atacat reprezintă și o confirmare a prezumției de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se cere și conferă consistență concluziei că, în cauză, nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii a suspendării executării, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, este adevărat că executarea actelor administrative-fiscale contestate ar fi de natură a conduce la o perturbare previzibilă gravă a funcționării societății, însă acest lucru are la bază acte administrative ce se bucură de prezumția de legalitate, astfel că, măsura respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că cerința pagubei iminente este îndeplinită prin punerea în executare a deciziei de impunere, ceea ce ar determina îngreunarea situației financiare a societății.

Înalta Curte reține că, în justificarea îndeplinirii condiției pagubei iminente, nu pot fi invocate pur și simplu efectele actului, constând în stabilirea unei creanțe fiscale și îndeplinirea de către organul fiscal a formelor de recuperare a sumelor impuse, reclamanta având obligația de a dovedi producerea unui prejudiciu concret, real, prin punerea în executare a actului.

Din această perspectivă, se constată că reclamanta nu a depus nicio dovadă la dosarul cauzei, privitoare la stadiul procedurilor de executare a creanței fiscale reținută în decizia de impunere și nu a depus nici înscrisuri în dovedirea situației sale economico-financiare. Prin urmare, deși reclamanta a înfățișat o serie de consecințe ale actului administrativ fiscal a cărui suspendare o solicită, se constată că acestea au caracter teoretic și pur ipotetic, fiind raportate la un risc financiar eventual, iar nu la unul actual și iminent.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reține că, în absența dovedirii existenței unui caz bine justificat și a unei pagube iminente, hotărârea primei instanțe este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, raportat la prevederile art. 2 lit. ș) și t) din același act normativ.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, raportat la dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței nr. 44/F/2019 din data de 5 aprilie 2019 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 februarie 2020.