ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3289/2018

Asupra cererilor de revizuire de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată, la data de 8 noiembrie 2017, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Consiliul Local al Comunei Corbu și Comuna Corbu prin Primar au formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 2767 din 3 octombrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. x/2011.

Cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, susținându-se că decizia atacată cu revizuire este contradictorie cu Decizia nr. 3830 din 30 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2008.

La data de de 6 martie 2018, A. a depus la dosar cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 2767 din 3 octombrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. x/2011, fiind invocat motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ.

Astfel, s-a arătat că prin Adresa nr. x din data de 9 martie 2018, autoritățile publice locale ale comunei Corbu i-au comunicat mai multe înscrisuri care nu au fost depuse la dosarul cauzei și din care rezultă o altă situație decât cea reținută de către instanța de judecată în soluționarea cererilor de recurs.

1.1. Apărarea formulată prin întâmpinare

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Ministerul Apărării Naționale a solicitat respingerea cererii de revizuire și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală.

S-a arătat că nu există hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad, în una și aceeași pricină, întrucât cauzele prezentate de revizuente au avut obiecte diferite. De asemenea, s-a arătat că litigiile din dosarele menționate nu s-au purtat între aceleași persoane, având aceeași calitate, apreciind faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă de A., la data de 5 februarie 2018, s-a solicitat admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererilor de revizuire

2.1. Asupra cererii de revizuire formulată de A.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea cererii de revizuire formulată, va anula cererea ca netimbrată, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 3 lit. h) din Legea nr. 146/1997, cererea de revizuire se timbrează cu suma de 10 RON. De asemenea, prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 statuează în mod expres că:

"Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat".

Potrivit art. 20 alin. (3) din același act normativ, "Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii".

În cauza dedusă judecății, se constată că, prin încheierea de ședință din data de 25.05.2018, instanța a dispus comunicarea obligației de achitare a taxei judiciare de timbru datorate pentru soluționarea cererii de revizuire către revizuentă, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.

Verificând actele dosarului, instanța de revizuire constată că revizuenta nu și-a îndeplinit obligația de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul dispus de instanță, până la data pronunțării prezentei decizii.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va aplica sancțiunea prevăzută de lege, anulând cererea de revizuire, ca netimbrată.

2.2. Asupra cererii de revizuire formulată de Consiliul Local al Comunei Corbu și Comuna Corbu prin Primar

2.2.1. Hotărârea judecătorească atacată cu revizuire

Prin Decizia nr. 2767 din 3 octombrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. x/2011 au fost respinse recursurile declarate de reclamanții Comuna Corbu prin Primar și Consiliul Local al Comunei Corbu și de intervenienta A. împotriva Sentinței civile nr. 65/CA din 22 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut faptul că litigiul dedus judecății vizează legalitatea H.G. nr. 1705 din 29 noiembrie 2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în privința dispozițiilor anexei 4, poziția cu nr. M7 207064, cod clasificare 8.29.09, imobil cu indicativ 769 în suprafață de 422,05 care se compune din următoarele terenuri: P 274 - pășune; P 541 - pășune; NS 594 - teren neproductiv sărătură; NM 521 - teren neproductiv mocirle și smârcuri; NM 539 - teren neproductiv mocirle și smârcuri.

În Nota de fundamentare a H.G. nr. 1705/2006 a fost evidențiată necesitatea reactualizării inventarului bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările intervenite de la data intrării în vigoare a H.G. nr. 2060/2004 pentru aprobarea inventarelor din domeniul public al statului.

Instanța de recurs a reținut faptul că înscrierea terenului în litigiu ca bun proprietate publică a statului aflat în administrarea M.Ap. N. s-a realizat pentru prima dată prin H.G. nr. 1045 din 6 noiembrie 2000 pentru aprobarea inventarelor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 566/15 noiembrie 2000, și nu prin H.G. nr. 1075/2006, contestată în prezenta cauză.

Ulterior, Inventarele bunurilor din domeniul public al statului au fost aprobate prin H.G. nr. 1326/2001, H.G. nr. 45/2003, H.G. nr. 15/2004, H.G. nr. 2060/2004 respectiv H.G. nr. 1075/2006.

Hotărârile de Guvern adoptate în temeiul art. 19 - 21 din Legea nr. 213/1998 nu constituie, prin ele însele, titlu de proprietate, ci au ca efect delimitarea domeniului public de domeniul privat al statului/unităților administrativ-teritoriale, cu consecințe în privința regimului juridic aplicabil bunurilor respective.

Instanța de recurs a reținut că dacă actul normativ de aprobare a inventarului bunurilor din domeniul public nu a fost atacat în condițiile și termenele stabilite de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, forța probantă a înscrierii nu mai poate fi combătută decât dacă a intervenit un fapt juridic nou, în sens larg, cum ar fi un act administrativ care să ateste trecerea ulterioară a bunurilor din domeniul public în domeniul privat.

În speța de față, H.G. nr. 1045/2000, prin care a fost aprobat primul Inventar al bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului întocmit potrivit Legii nr. 213/1998 și în care terenul în litigiu figurează ca făcând parte din domeniul public al statului, nu a fost contestată în condițiile și termenele instituite de Legea contenciosului administrativ.

Mai mult, de la data adoptării acestei hotărâri de Guvern nu a intervenit nicio modificare a regimului juridic, în sensul trecerii bunului din domeniul public în domeniul privat, potrivit procedurii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 213/1998.

Observând și faptul că înscrierea terenului ca bun proprietatea publică a statului aflat în administrarea M.Ap. N. s-a făcut anterior emiterii atât a H.C.L. nr. 48 din 16 decembrie 2004 privind suplimentarea domeniului privat al Comunei Corbu cu terenul în suprafață de 8.732,02 ha aflat în extravilanul localității, cât și a primelor titluri de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, instanța de recurs a reținut că sunt neîntemeiate susținerile recurenților potrivit cărora la emiterea H.G. nr. 1705/2006 ar fi fost încălcate drepturile și interesele lor legitime și principiul securității raporturilor juridice.

Constatând, de asemenea, din succesiunea înscrisurilor prezentate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, că recurenții-reclamanți nu au dovedit dreptul de proprietate asupra terenurilor, în mod corect instanța de primă jurisdicție a considerat ca fiind lipsită de relevanță în examinarea legalității H.G. nr. 1705/2006 împrejurarea că unitatea administrativ-teritorială Comuna Corbu a procedat la inventarierea terenurilor în domeniul său privat prin HCL nr. 48/2004, respectiv la înscrierea lor în cartea funciară a localității și la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea unor persoane fizice.

Mențiunile din procesele-verbale din decembrie 1965 și 24 decembrie 1959, care au precedat emiterea Deciziilor nr. 836/1957 și nr. 554/1960 prin care Ministerului Apărării Naționale i s-a transmis dreptul de administrare pentru terenul în suprafață de 476,2042 ha, precum și înscrierile în evidențele cadastrale din anii 1985-1987, invocate de recurenții-reclamanți, nu au caracter constitutiv de drepturi. Prin urmare, în lipsa unor acte juridice care să confirme transmiterea dreptului de proprietate sau de folosință către CAP sau IAS, nu poate fi reținută incidența prevederilor art. 18 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, constatările primei instanțe fiind corecte și sub acest aspect.

Referitor la apartenența terenului în litigiu la domeniul public al statului, situație juridică atestată inițial prin H.G. nr. 1045/2000, confirmată ulterior prin H.G. nr. 1326/2001, H.G. nr. 45/2003, H.G. nr. 15/2004, H.G. nr. 2060/2004 și H.G. nr. 1075/2006 (a cărei anulare parțială se solicită în cauză), instanța de recurs a reținut că sunt relevante dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/2008.

La pct. I din Lista Anexă la Legea nr. 213/1998 sunt enumerate cu caracter exemplificativ bunurile care alcătuiesc domeniul public al statului, printre care figurează terenurile destinate exclusiv instrucției militare (pct. 23) și terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unități ale Ministerului Apărării Naționale (pct. 29).

Se observă astfel că principalul criteriu utilizat de legiuitor în determinarea apartenenței bunurilor la domeniul public al statului îl constituie destinația acestora.

În această privință, sunt concludente constatările și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, astfel cum acesta a fost completat cu suplimentul întocmit în rejudecare, precum și înscrisurile depuse de intimatul Ministerul Apărării Naționale din care rezultă situația construcțiilor și amenajărilor cu caracter militar amplasate pe terenul Cazărmii 769 Corbu și identificate prin măsurători topografice.

Astfel, prin raportul de expertiză a fost identificat terenul deținut de Ministerul Apărării Naționale conform planului de situație anexă, s-a constatat existența pe acest teren a unor amenajări cu caracter militar, respectiv: amplasamente pentru trageri cu armament de artilerie, amplasamente destinate tehnicii de supraveghere terestră și aeriană, amplasamente pentru lansare aparate de zbor de exercițiu, căi de comunicație către aceste amplasamente, căi ferate cu ecartamentul îngust pentru deplasarea țintelor terestre, poligon de tragere armament de infanterie, componente de țintă.

Totodată, expertul a constatat că pe întregul amplasament al imobilului cazarmă M.Ap. N. se află aproximativ 80 de clădiri cu destinație administrativă, cazare, depozitare, pregătire și instrucție, a căror activitate este în strânsă legătură cu instalațiile poligonale evidențiate.

Toate aceste elemente atestă legalitatea includerii terenului în litigiu în Inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului, fiind vorba de un bun proprietate publică în temeiul legii, inalienabil, insesizabil și imprescriptibil, potrivit art. 136 alin. (4) teza I din Constituție art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/2008 și art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.

Încălcarea regulii inalienabilității prin acte juridice de drept privat atrage nulitatea absolută a acestora, sancțiune expres prevăzută de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.

Suplimentar, art. 5 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 18/1991 precizează că aceste bunuri "nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public".

Prin urmare, dacă nu există o prevedere legală care să fie interpretată în sensul trecerii prealabile a unor bunuri din domeniul public în domeniul privat, bunurile din domeniul public, fiind inalienabile, nu pot forma obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991.

2.2.2. Hotărârea judecătorească considerată potrivnică

Prin Decizia nr. 3830 din 30 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2008, a fost admis recursul declarat de Comuna Corbu prin Primar și Consiliul Local al Comunei Corbu împotriva Sentinței civile nr. 213/CA din 9 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal. A fost casată sentința atacată și a fost admisă acțiunea reclamanților, fiind dispusă anularea parțială a dispozițiilor Anexei 1 din H.G. nr. 1705/2006, privind suprafața de teren de 33 ha, aflat în extravilanul comunei Corbu, Județul Constanța.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că U.M. X Constanța a primit de la IAS Săcele suprafața de 33 ha., în parcela A112, în baza protocolului de predare-primire încheiat între acestea la 9 ianuarie 1988, fapt confirmat și de adresa din 1 februarie 1988.

Ulterior, prin adresa din 29.11.1998, U.M. X Constanța a solicitat Primăriei Corbu să fie de acord cu schimbul locului de dispunere a celor 33 de hectare din sola A433 în sola A266, pentru faptul că terenul se afla în vecinătatea subunității sale, ușurând activitățile de lucrare a pământului.

Însă, astfel cum și expertiza de specialitate întocmită în cauză a constatat, parcela A266 (conform numerotației cadastrale actuale), fostă A206 (numerotația cadastrală din anul 1972), nu a fost niciodată în patrimoniul statului, ci în cel al CAP Corbu de Nord.

Este adevărat că în anul 2006 s-a inventariat patrimoniul statului, iar terenul în suprafață de 33 ha aflat în administrarea M.A.I. a fost înregistrat ca făcând parte din parcela A266 în loc de A112, fără a se lămuri aspectele privind identitatea între terenul de 33 ha din parcela A112 primit de U.M. X Constanța de la IAS Săcele în baza protocolului de predare-primire din anul 1988 cu terenul din parcela A266, în condițiile în care parcelele fac parte din unități administrative diferite.

Dată fiind situația expusă, instanța de recurs a constatat că nu a fost probată modalitatea în care terenul a intrat în proprietatea statului, deși instanța de recurs a solicitat atât Guvernului României, cât și Ministerului Administrației și Internelor, să depună la dosarul cauzei actele în baza cărora terenurile în litigiu au intrat în proprietatea publică a statului.

Prin urmare, nefiind făcută dovada dreptului de proprietate publică a statului în vreuna din modalitățile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, bunul nefăcând parte nici din lista anexă a bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, instanța de recurs apreciază că H.G. nr. 1705/2006, Anexa nr. 1, privind inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului cu referire la terenul în suprafață de 33 ha în litigiu, este nelegală.

Faptul că prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Corbu nr. 22/2006 s-a acordat avizul de trecere a terenului în suprafață de 33 ha în sola A266 din domeniul public al statului în domeniul public al comunei Corbu și administrarea Consiliului Local Corbu, nu schimbă cele statuate anterior, aceasta neavând valoarea de act care face dovada apartenenței terenului la domeniul public al statului.

2.3 Asupra admisibilității cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ.

Examinând, cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 326 alin. (3) din vechiul C. proc. civ., admisibilitatea cererii de revizuire în raport de cazul de revizuire invocat și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

2.3.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Analizând motivul de revizuire invocat de revizuenți, Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere:dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate."

Pentru a fi aplicabile dispozițiile mai sus arătate este necesar ca hotărârile să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat, să fie vorba de aceeași pricină, aceleași părți, în aceeași calitate.

În cauza de față, din analiza hotărârilor invocate ca fiind potrivnice, în raport de care se analizează motivul de revizuire invocat, se constată că acestea nu conțin elementele caracteristice pentru existența lucrului judecat.

Așa cum au fost detaliate mai sus hotărârile invocate ca fiind potrivnice, obiectul supus cenzurii instanței de contencios administrativ și fiscal nu este același. Este adevărat că este atacată aceeași hotărâre de guvern, însă sunt vizate terenuri diferite, identificate ca atare în anexele în cauză ale hotărârii de guvern indicate.

Astfel, în hotărârea atacată cu revizuire obiectul cauzei privește Anexa nr. 4 din H.G. nr. 1705/2006, poziția cu nr. M7 207064, cod clasificare 8.29.09, imobil cu indicativ 769 în suprafață de 422,05 care se compune din următoarele terenuri: P 274 - pășune; P 541 - pășune; NS 594 - teren neproductiv sărătură; NM 521 - teren neproductiv mocirle și smârcuri; NM 539 - teren neproductiv mocirle și smârcuri, în condițiile în care hotărârea invocată ca fiind potrivnică, are ca obiect Anexa nr. 1 din aceeași hotărâre de guvern, privind suprafața de teren de 33 ha, aflat în extravilanul comunei Corbu, Județul Constanța.

Având în vedere situația de fapt prezentată, Înalta Curte constată că nu există hotărâri potrivnice, deoarece nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. invocate în susținerea cererii.

Înalta Curte reține că rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de dispoziția arătată se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Având în vedere că instanța învestită cu soluționarea unei cereri de revizuire în temeiul art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. procedează strict la verificarea faptului dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii de lucru judecat, Înalta Curte constată faptul că în dosarele arătate, în care au fost pronunțate hotărârile ce sunt invocate ca fiind potrivnice, nu a fost afectat principiul autorității de lucru judecat.

Văzând dispozițiile art. 326 alin. (3) din vechiul C. proc. civ. în conformitate cu care, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecății, criticile revizuenților nu se încadrează în cazul indicat în cererea de revizuire, motiv pentru care se constată că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale cererii.

2.3.2. Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele arătate, în raport cu dispozițiile art. 326 și 328 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2767 din 3 octombrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrată.

Respinge cererea de revizuire formulată de Consiliul Local al Comunei Corbu și Comuna Corbu prin Primar împotriva aceleiași decizii, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM