ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3999/2018

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1919 din 26 septembrie 2017 a Tribunalului Constanța, secția I civilă a fost admisă acțiunea reclamanților A., B., C., D., E. și F., formulată în contradictoriu cu pârâții Comuna Corbu prin Primar, Primarul Comunei Corbu, Consiliul Local al Comunei Corbu, G. și H..

S-a dispus anularea dispoziției nr. x din 12 decembrie 2013 emise de Primarul Comunei Corbu, jud. Constanța, acesta fiind obligat la emiterea unei noi dispoziții privind soluționarea notificării înregistrate sub nr. x din 18 august 2001 la BEJ I., cu menționarea ca beneficiari și a reclamanților.

Prin Decizia civilă nr. 58/C din 2 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, s-a admis excepția tardivității apelului incident formulat de pârâții Comuna Corbu prin Primar, Primarul Comunei Corbu, Consiliul Local al Comunei Corbu și a fost respins apelul formulat de pârâta G. împotriva Sentinței civile nr. 1919 din 26 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Constanța, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta G., indicând dispozițiile art. 488 pct. 1, 4, 6 și 8 din C. proc. civ.

Prin întâmpinările formulate, intimații au invocat inadmisibilitatea recursului declarat împotriva unei decizii definitive.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat, la data de 17 septembrie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport s-a apreciat că recursul nu este admisibil.

La data de 18 septembrie 2018, Completul de filtru C11, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

În termenul prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., recurenta a formulat punct de vedere cu privire la raport.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 15 noiembrie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin demersul judiciar, reclamanții au solicitat anularea dispoziției nr. x din 12 decembrie 2013 emisă de Primarul Comunei Corbu și obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziții privind soluționarea notificării înregistrate sub nr. x din 18 august 2001 la BEJ I., cu menționarea ca beneficiari și a reclamanților.

Acțiunea reclamanților a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Relativ la procedura de retrocedare a imobilelor preluate abuziv de stat, este cunoscut faptul că aceasta se derulează doar ca efect al parcurgerii procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, care debutează prin depunerea notificării de către persoana îndreptățită, continuă prin emiterea dispoziției prin care unitatea deținătoare se pronunță asupra cererii de restituire în natură și contestarea acestei dispoziții în instanță, în condițiile art. 26 alin. (3) din lege.

Actul emis de autoritatea publică locală, în soluționarea notificărilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, este un act juridic civil care produce efecte în planul dreptului de proprietate, astfel că pentru respectarea principiului stabilității raporturilor juridice, acesta poate fi contestat doar în condițiile expres prevăzute de lege.

Cum litigiul de față are ca obiect recunoașterea calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, cu toate consecințele ce decurg din aceasta, iar instanțele devolutive, în contextul cadrului procesual al investirii, au statuat asupra modalității de aplicare a legii speciale în soluționarea notificărilor formulate de către moștenitorii fostului proprietar, precum și a formei de reparație ce se impune a fi acordată acestora, Înalta Curte reține că litigiul nu poate fi subsumat decât dispozițiilor acestui act normativ, evocat ca temei de drept în susținerea cererilor formulate, fiind astfel incidente dispozițiile înscrise în art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, potrivit cărora "Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel."

Reiese, deci, că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2001, hotărârea tribunalului de soluționare a contestației împotriva deciziei sau a dispoziției motivate de respingere a notificării este supusă recursului de competența curții de apel.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceste prevederi trebuie însă coroborate cu dispozițiile alin. (1) și (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României nr. 365 din 30 mai 2012, care prevăd următoarele:

"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

(2)Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară."

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale sus menționate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. cu cele ale art. art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin art. XII din Legea nr. 202/2010, cu referire la art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a C. proc. civ., rezultă că decizia recurată este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

În cauza supusă analizei, natura pretenției dedusă judecății, respectiv contestație împotriva dispoziției emisă în procedura Legii nr. 10/2001, se circumscrie dispozițiilor art. 26 alin. (3) din actul normativ evocat, astfel cum au fost modificate prin art. XII din Legea nr. 202/2010, astfel încât, hotărârea curții de apel nu este supusă recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta G. împotriva Deciziei nr. 58/C din 2 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM