ÎCCJ, decizie (scj.ro #83139)

Contractul de mandat. Cesionare părți sociale

aparținând asociatului minor. Natura și limitele mandatului.

Cuprins pe materii

: Drept comercial.

Contracte comerciale.

Index alfabetic:

mandat special

-

nulitate

absolută

-

patrimoniu

minor

Cod civil, art.948 pct.2, art.1536

Cod familie, art.129 alin.1-3

Cod comercial, art.374,  art.375 alin.3

Mandatarul nu poate

vinde părțile sociale aparținând unei asociate minore, întrucât s-ar produce o

diminuare a patrimoniului minorei. În acest caz, este obligatorie încuviințarea

dată de către autoritatea tutelară.

Cesionarea părților

sociale în baza unui mandat  general și nu special, făcut prin depășirea

limitelor mandatului general, fără consimțământul minorei, este  sancționată

cu  nulitatea absolută a actului de cesiune.

ICCJ, Secția

Comercială, Decizia nr.1217 din 8 aprilie 2009

Reclamantele I.I. și

L.A. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul I.V., constatarea nulității

absolute a actului adițional nr.3001/6 noiembrie 2002 la statutul SC M. SRL

Fălticeni.

S-a susținut că prin

actul adițional contestat, reclamanta L.A. (soția supraviețuitoare a

defunctului I.N. – fost asociat

la SC

M.

SRL Fălticeni), în nume propriu și în

calitate de mandatară a reclamantei I.I. (fiica sa minoră și moștenitoare a

defunctului I.N.), a cooptat în societate, prin cesionarea unui număr de 33

părți sociale, pe pârâtul I.V.. Reclamanta a susținut că actul adițional este

lovit de nulitate absolută, deoarece reclamanta L.A. a cesionat pârâtului

părțile sociale în nume propriu, cât și ca mandatară a minorei I.I., în lipsa

unei procuri speciale din partea acesteia, în speță cesionarea părților sociale

fiind un act de dispoziție prin care patrimoniul minorei a fost diminuat

contrar prevederilor legale. Au precizat reclamantele că prin actul adițional

în discuție s-au cesionat în bloc cele 33 părți sociale, în condițiile în care

masa succesorală după defunctul soț și respectiv tată al reclamantelor era de

50 părți sociale, fără a se stabili câte părți sociale din cele cesionate aparțin

fiecărei reclamante, deci fără a se cunoaște cu câte părți sociale a fost

diminuat patrimoniul minorei. S-a mai susținut că la întocmirea actului nu a

fost dat consimțământul curatorului minorei sau al autorității tutelare.

Pârâtul a formulat

cerere reconvențională și a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii, cu

motivarea că temeiul acesteia îl reprezintă situația depășirii limitelor

mandatului dat reclamantei L.A. de fiica sa minoră I.I., ceea ce pune în

discuție o eventuală nulitate relativă a actului și nu nulitatea absolută. A

mai susținut că acțiunea a fost introdusă peste termenul general de prescripție

de 3 ani prevăzut de art.3 – D. 167/1958. A solicitat a se încuviința

retragerea sa din societate conform art.221 alin.1 lit.c – Legea nr.31/1990

republicată.

Tribunalul Suceava –

Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal, prin sentința

nr.956/17 mai

2006 a

admis acțiunea și a constatat nulitatea actului adițional

nr.3001 din 26 noiembrie 2002.

Împotriva sentinței a

declarat apel I.V., apelul fiind respins prin decizia nr.119/2006 a Curții de

Apel Suceava – Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal.

În urma recursului

declarat de pârâtul I.V., Înalta Curte de Casație și Justiție a casat decizia

Curții de Apel Suceava și a desființat sentința Tribunalului, trimițând cauza

acestuia pentru rejudecare.

Investit cu

rejudecarea, Tribunalul Suceava, prin sentința nr.3112/2007 a respins acțiunea

principală cât și cererea reconvențională formulată de pârât.

Instanța de fond a

reținut că în raport de art.1536 C. civ., întocmirea unui act de dispoziție

asupra părților sociale implică existența unei procuri speciale și în cauză

această cerință a fost îndeplinită.

A mai reținut că în

cauză, condiția mandatului special a fost suplinită prin clauzele stipulate în

procură, iar mandatara a acționat în limitele puterilor conferite, neefectuând

nici unul din actele de dispoziție care în mod limitativ i-au fost prohibite.

Prin urmare, nu se poate reține că actul adițional ar fi fost încheiat cu

depășirea limitelor mandatului și fără consimțământul asociatei minore.

Împotriva sentinței au

declarat apel reclamantele și pârâtul.

Prin apelul lor,

reclamantele au arătat că instanța de fond nu a ținut cont de art.1536 C. civ.

care prevede că mandatul trebuie să fie special, cerință obligatorie în cazul

înstrăinării bunurilor minorei, trebuia să cuprindă ceea ce s-a făcut,

respectiv cesiunea gratuită de părți sociale.

S-a mai arătat că

instanța nu a avut în vedere prevederile art.129 C. fam., care dispun expres că

„tutorele nu poate în numele minorului să facă donații și nici să garanteze

obligația altuia” (alin.1), iar în temeiul prevederilor alin.2, pentru ca

tutorele să poată dispune de bunurile minorului, de diminuarea patrimoniului

acestuia, trebuie să solicite prealabila încuviințare a autorității tutelare.

Apelantele menționează

că lipsa consimțământului minorei este evidentă, iar sancțiunea directă este

nulitatea absolută a actului adițional prin care pârâtul a devenit acționar

prin cesiune gratuită.

Pârâtul a solicitat

schimbarea parțială a sentinței în sensul admiterii cererii reconvenționale și

încuviințarea retragerii din societate, întrucât nu s-a putut lua această

hotărâre în cadrul A.G.A. și sunt incidente dispozițiile art.226 lit.c din

Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale.

Curtea de Apel Suceava

– Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal, prin decizia nr.142

din 20 octombrie

2008, a

admis apelul formulat de reclamantele I.I., L.A.. Prin aceeași

decizie a respins ca nefondată cererea de aderare la apel formulată de pârâtul

I.V..

Instanța a reținut că

lipsește consimțământul reclamantei minore, întrucât prin procură i s-a

interzis expres mandatarului să încheie acte prin care mandantul, deținător al

părților sociale, să fie exclus din societate.

Având în vedere

această interdicție expres stipulată, mandatarul nu putea vinde părțile sociale

aparținând minorei reclamante, întrucât prin vinderea părților sociale s-ar fi

putut ajunge la o excludere din societate, ceea ce procura interzice.

Astfel, s-a reținut că

actul adițional a fost făcut cu depășirea limitelor mandatului, întrucât

lipsește consimțământul mandantului (art.948 pct.2 C. civ.) și deci este lovit

de nulitatea absolută.

Cu privire la cererea

de aderare la apel formulată de pârât, instanța de apel a reținut că în

condițiile în care instanța a constatat nulitatea absolută a actului adițional

litigios, cererea reconvențională prin care a solicitat excluderea din

societate a rămas fără obiect, pârâtul-apelant neavând calitatea de asociat.

Pârâtul I.V. a

declarat recurs, prin motivele de nelegalitate invocate, arătând că instanța a

denaturat înțelesul contractului de mandat încheiat între curatorul asociatei

minore I.I. și asociata majoră L.A.. Conform procurii autentificate i s-au

conferit mandatarei puteri depline în efectuarea actelor de administrare și

dispoziție privind societatea și părțile sociale ale minorei, limitele acestor

puteri fiind expres stipulate în procură.

Astfel, prin procură,

mandatara a fost împuternicită să inițieze și să semneze orice act privind

modificarea societății, cooptarea de noi asociați, creșterea sau diminuarea

capitalului social și „orice va socoti necesar după împrejurări”, singurele

acte de dispoziție care i-au fost expres prohibite mandatarei fiind excluderea

minorei din societate și desființarea societății.

Recurentul arată că

instanța de apel ar fi trebuit să rețină că mandatul încredințat de asociata

minoră, prin curator, este un mandat comercial în sensul art.374 C. com.,

astfel încât instanța trebuie să se raporteze la dispozițiile art.375 alin.3 C.

com., potrivit cărora mandatul pentru o anume afacere cuprinde împuternicire și

pentru toate actele necesare executării lui, chiar dacă nu ar fi fost anume

arătate.

Recurentul a mai

arătat că s-a făcut o aplicare greșită a legii, reținându-se fără temei că

vânzarea de către un asociat a părților sociale echivalează cu excluderea

acestuia din societate.

De asemenea, a mai

susținut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii în sensul că,

referindu-se la motivele de nulitate a actului adițional contestat, instanța de

apel a reținut, pe de o parte, că actul ar fi fost încheiat cu depășirea

limitelor mandatului, iar pe de altă parte, că ar fi lipsit consimțământul

minorei la încheierea actului în discuție.

Recurentul a arătat că

în mod nelegal a fost respinsă cererea sa de aderare la apel, deoarece

asociatele nefiind de acord cu aprobarea cererii de retragere din societate

prin hotărâre a adunării generale a asociaților, devin incidente dispozițiile

art.226 lit.a din Legea nr.31/1990 conform cărora retragerea poate fi

încuviințată de instanță pentru motive temeinice.

În drept, recursul a

fost întemeiat art.304 pct.7, 8 și

9 C

. proc. civ..

Recursul declarat de

pârât a fost respins ca nefondat.

Cu privire la primul

motiv de recurs invocat, Înalta Curte a apreciat că instanța de apel nu a

denaturat înțelesul contractului de mandat încheiat între curatorul minorei

I.I. și asociata majoră L.A., situație în care a respins motivul invocat.

Așadar, potrivit art.

1536 C

. civ., mandatul conceput în termeni

generali cuprinde numai actele de administrație, „când e vorba de înstrăinare,

ipotecare, sau de facerea unor acte ce trec peste administrația ordinară,

mandatul trebuie să fie special”, prevedere a alin.2 al articolului menționat.

Având în vedere

prevederile legale anterior menționate, rezultă că instanța de apel corect a

interpretat dispozițiile legale aplicabile speței și a reținut că mandatarul nu

putea vinde părțile sociale aparținând minorei, aceasta ar fi reprezentat o

diminuare a patrimoniului minorei și de altfel potrivit dispozițiilor cuprinse

în art.129 alin.1, 2,

3 C

. fam., era obligatorie încuviințarea dată de către autoritatea

tutelară.

Așadar, rezultă că cesionarea

părților sociale în baza mandatului general și nu special, s-a făcut prin

depășirea limitelor mandatului general, fără consimțământul minorei, astfel că

sancțiunea este nulitatea absolută a actului adițional, cum corect a reținut

instanța de apel.

Cu privire la a doua

critică, referitoare la faptul că instanța de apel nelegal a schimbat înțelesul

explicit al contractului de mandat, s-a apreciat că această critică nu poate fi

primită, având în vedere că instanța a interpretat corect dispozițiile legale

referitoare la mandat, coroborând aceste dispoziții cu procura și statutul

societății.

Susținerea

recurentului că hotărârea atacată este contradictorie nu este fondată, instanța

de apel corect a reținut că actul adițional prin care, de fapt, au fost cesionate

acțiuni nedeterminate, este lovit de nulitate absolută fiind încheiat cu

depășirea limitelor mandatului.

Față

de aceste considerente, Înalta Curte a constatat că decizia atacată este legală

și potrivit dispozițiilor art.312 alin.1 C. proc. civ., a respins recursul

pârâtului.