ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1175/2018

Prin contestația înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2017, contestatorul A. a chemat în judecată pe intimații Consiliului Superior al Magistraturii și Consiliul pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea parțială a Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 941/21.09.2017, sub următoarele aspecte:

- art. 1, în ceea ce privește prevederea "sub condiția finanțării posturilor alocate pentru promovarea pe loc" și

- art. 4, în ceea ce privește prevederea "sub condiția finanțării posturilor" și în ceea ce privește lit. A. - prin care se prevede un număr limitat de locuri alocate pentru promovarea pe loc a judecătorilor în grad de tribunal.

În motivarea contestației s-a arătat că petentul este judecător la Judecătoria Constanța, cu grad profesional de judecătorie, fiind înscris la concursul organizat- de C.S.M., la data de 26.11.2017, potrivit Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 941/21.09.2017, pentru a obține promovarea pe loc în gradul superior, de tribunal.

Prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 941/21.09.2017, la art. 1 se stabilește organizarea unui concurs pentru promovare în funcții de execuție pentru judecători și procurori, efectivă și pe loc, sub condiția finanțării posturilor alocate pentru promovarea pe loc, iar prin art. 4 al aceleiași hotărâri este stabilit numărul locurilor scoase la concurs pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a judecătorilor, atât pentru obținerea gradului de tribunalul, cât și pentru obținerea gradului de Curte de Apel.

La lit. A. din cadrul art. 4 al hotărârii contestate, este stabilit numărul de 200 de locuri propuse a fi scoase la concurs pentru gradul de tribunal.

Din cuprinsul hotărârii contestate se observă că organizarea concursului de promovare pe loc în funcții de execuție a judecătorilor este condiționată de asigurarea finanțării corespunzătoare de către Ministerul Justiției, în calitatea sa de ordonator principal de credite cu privire la bugetele tuturor instanțelor judecătorești - altele decât Înalta Curte de Casație și Justiție.

Această condiționare reprezintă un prim motiv de nelegalitate a hotărârii contestate, deoarece organizarea acestui examen este apanajul exclusiv al pârâtului CSM fără condiționări prevăzute de lege, care stipulează doar alocarea anuală a unui anumit număr de locuri pentru un astfel de concurs.

Chiar dacă, în mod inerent, activitatea C.S.M. este dublată de o dependență financiară a acestuia de executiv, aceasta nu poate conduce la restrângerea dreptului magistraților la promovare și la condiționarea exercitării atribuțiilor specifice C.S.M. în ceea ce privește politica de personal, în virtutea calității sale de garant al independenței justiției. potrivit art. 133 alin. (1) din legea fundamentală.

Iar aceasta se întâmplă în contextul în care astfel de condiționări nu se opun altor categorii socioprofesionale pentru care o astfel de promovare ar putea avea un impact financiar chiar mai mare decât cel de față.

Cu privire la numărul de locuri scoase la concurs, contestatorul invocă prevederile art. 87 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și prevederile în materie de promovare din cuprinsul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și apreciază că:

- Legea folosește noțiunea de "examen" doar în cazurile care nu impun în mod neapărat o concurență pe loc (ex: examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, examenul de capacitate al magistraților stagiari, examen pentru numirea în funcțiile de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel și parchetelor corespunzătoare alternativ cu un eventual concurs în acest sens);

- Legea folosește noțiunea de "concurs" cu referire la admiterea în magistratură ori la promovarea magistraților în funcții de conducere (alternativ cu un eventual examen în acest sens. probabil dacă nu există un contracandidat) sau în funcții de execuție.

Analizând comparativ cele două definiții, contestatorul observă că diferența o face nu modalitatea de examinare, ci concurența: examenul nu presupune o competiție.

Analizând și modul consecvent în care legiuitorul a folosit noțiunea de examen doar acolo unde se pretează, respectiv la situațiile care nu impun o concurență, se observă că acesta, în mod voit, a acordat personalului de specialitate juridică din Ministerul Justiției. Ministerul Public. Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii un drept la promovare mai favorabil decât magistraților cu care se asimilează.

Se constată astfel că, pentru promovarea în funcții de execuție, toți magistrații, judecători și procurori sunt obligați să participe la un CONCURS. Însă pentru promovarea în funcții de execuție, personalul asimilat magistraților susține doar EXAMENE.

A se vedea în acest sens, cu titlu de exemplu, Hotărârea Consiliului Științific al INM nr. 12/26.06.2017, prin care a fost aprobata organizarea, la data de 13.09.2017, la București, a unui examen de promovare în funcții de execuție a personalului de specialitate juridica asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul I.N.M., în condițiile prevăzute de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea examenului, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1260/20.11.2014

Dat fiind faptul că promovarea pe loc nu presupune a priori existența unor locuri vacante la instanțele/parchetele superioare, la fel ca și în cazul asimilaților, contestatorul apreciază că magistraților li se creează un regim de promovare mai dezavantajos, prin comparație.

Aceasta este critica de nelegalitate a prevederii contestate din cuprinsul Hotărârii sus amintite: caracterul discriminatoriu al acesteia prin raportare la o categorie socioprofesională, asimilată în totalitate magistraților, respectiv personalul de specialitate juridică din cadrul Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii.

În cadrul contestației sale, contestatorul a înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 45 din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, excepție ce va fi soluționată, separat, în cadrul dosarului cu nr. x/2017

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, invocând pe această cale excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, precum și excepția inadmisibilității acesteia.

În raport de obiectul cererii deduse judecății, intimatul apreciază aplicabile dispozițiile art. 16 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora "în materia contenciosului administrativ, cererile introduse de cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se taxează după cum urmează: a) cererile pentru anularea actului sau. după caz, recunoașterea dreptului pretins, precum și pentru eliberarea unui certificat, a unei adeverințe sau a oricărui altui înscris - 50 RON".

Cu privire la excepția inadmisibilității, intimatul arată că actul administrativ a cărui anulare parțială se solicită, Hotărârea Plenului nr. 941/2017, nu reprezintă un act administrativ în înțelesul dat acestei noțiuni de Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Precizează că Hotărârea Plenului nr. 941/21.09.2017 privind organizarea concursului de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, efectivă și pe loc, nu reprezintă un act administrativ, ci un aci premergător, nesusceptibil de a produce efecte juridice prin el însuși.

Hotărârea supusă controlului în speță, ca și celelalte acte emise în vederea organizării concursului de promovare, poate fi atacată numai odată cu hotărârea de validare a rezultatelor respectivului concurs, singurul act producător de efecte juridice.

În privința netemeiniciei contestației, intimatul arată că promovarea judecătorilor și procurorilor se face numai prin concurs organizat- la nivel național, în limita posturilor vacante existente la tribunale și curți de apel sau, după caz, la parchete, iar concursul se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii.

După cum se poate observa din textele legale incidente, în ceea ce privește modalitatea de promovare a judecătorilor și procurorilor la instanțele și parchetele superioare, reglementarea primară și cea secundară în materie stabilesc două forme de promovare și anume efectivă și pe loc, ambele în limita unui număr de locuri, respectiv în limita posturilor vacante existente pentru promovarea efectivă și a numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii pentru promovarea pe loc.

Principala formă de promovare a magistraților este cea efectivă, întrucât noțiunea de "promovare"' implică o avansare într-o funcție sau într-un rang superior și desfășurarea propriu-zisă a atribuțiilor ce revin funcției în care s-a promovat. în timp ce promovarea pe loc trebuie privită ca o formă de avansare subsidiară, aceasta presupunând doar obținerea gradului superior, cel promovat într-o asemenea modalitate desfășurându-și în continuare activitatea Ia aceeași instanță sau parchet.

Potrivit dispozițiilor legale, numărul de locuri alocat pentru promovarea pe loc se stabilește la nivel național, corespunzător gradelor instanțelor și parchetelor, distinct de cele stabilite pentru promovarea efectivă, cu consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite.

Stabilirea distinctă a numărului de locuri pentru promovarea efectivă și respectiv promovarea pe loc are la bază și rațiuni de ordin bugetar. întrucât în ceea ce privește promovarea efectivă, locurile respective scoase la concurs sunt deja finanțate, prin evidențierea lor pe schemele instanțelor, în timp ce scoaterea la concurs a unor posturi pentru promovarea pe loc. separat de posturile vacante efectiv în sistem la nivelele superioare, implică un efort bugetar suplimentar, astfel că pentru organizarea concursului de promovare pe Ioc este necesară asigurarea în prealabil a finanțării necesare de către ordonatorii principali de credite, respectiv Ministerul Justiției.

Aceasta este justificarea pentru care, în Hotărârea Plenului nr. 941/2017, s-a menționat că numărul de locuri scoase la concurs pentru promovarea pe loc este stabilit, sub condiția finanțării acestora.

Contrar susținerilor contestatorului. din normele invocate, reiese că atributul exclusiv al Consiliului vizează stabilirea/aprobarea numărului de locuri scoase la concursul de promovare pe loc, nu însă și finanțarea respectivelor locuri care este în competența altui ordonator de credite, și anume Ministerul Justiției.

Nu se poate considera nici că dependența financiară a Consiliului, anterior menționată, de un alt ordonator de credite, conduce la încălcarea dreptului contestatorului de a promova în grad profesional, deoarece acest drept nu este absolut, fiind supus unor condiționări.

Printre aceste condiționări, se regăsește și cea referitoare la finanțarea de către Ministerul Justiției a posturilor scoase la concursul pentru promovarea pe loc a judecătorilor, dată fiind calitatea ministrului justiției de ordonator de credite, conform art. 131 alin. (2) din Legea nr. 3042004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Mai arată intimatul că susținerile contestatorului privind aplicarea unui tratament discriminatoriu în ceea ce privește forma de promovare pe loc a magistraților, prin raportare la modalitatea de promovare a personalului asimilat judecătorilor și procurorilor, nu atrag nelegalitatea parțială a Hotărârii Plenului nr. 941/2017.

Susține intimatul că pronunțarea unor hotărâri de către instanța de judecată prin care s-ar constata existența unor situații discriminatorii ce își au izvorul direct în conținutul unor norme legale, ar pune în discuție legitimitatea puterii judecătorești de a interfera în competențele legislativului, prin înlăturarea aplicabilității unor acte normative și instituirea aplicării altora, fiind deci încălcat principiul separației puterilor în stat.

Or, admiterea prezentei contestații ar însemna ca instanța judecătorească să refuze aplicarea dispozițiilor art. 43-47 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările ulterioare, considerând că acestea sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu prevederi cuprinse în alte acte normative, referitoare la promovarea altor categorii socio-profesionale. ceea ce ar contraveni principiului constituțional al separației puterilor în stat.

Referitor la pretinsa discriminare în raport de statutul personalului asimilat judecătorilor și procurorilor, intimatul arată că discriminarea poate fi invocată numai în raport de anumite situații identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat. Iară ca acest tratament să fie justificat obiectiv de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și necesare.

În acest sens, face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale, prin care s-a statuat că principiul constituțional al egalității în drepturi nu presupune uniformitate, astfel că situații diferite justifică și uneori chiar impun un tratament juridic diferit (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I. nr. 69 din 16 martie 1994).

Contrar susținerilor contestatorului, apreciază că magistrații și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor reprezintă categorii socio-profesionale distincte, ceea ce justifică stabilirea unor proceduri diferite de promovare în funcții de execuție.

Astfel, deși personalul de specialitate juridică este asimilat magistraților în ceea ce privește drepturile și obligațiile acestora, există deosebiri esențiale prin raportare la natura activității efectiv desfășurate.

În cazul judecătorilor și procurorilor, finanțarea posturilor scoase la concursul de promovare efectivă sau pe loc în funcții de execuție este atributul ordonatorilor principali de credite, Ministerul Justiției și Ministerul Public, care pot comunica Consiliului Superior al Magistraturii un număr limitat de locuri pentru concurs, din rațiuni bugetare.

În ceea ce privește promovarea personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, trebuie observat că ordonatorii de credite sunt distincți, fiecare apreciind în funcție de bugetul propriu, oportunitatea organizării unui astfel de examen.

Totodată, dacă pentru magistrați, art. 43 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, impune ca un concurs de promovare să fie organizat- cel puțin anual, în cazul personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, art. 2 din Hotărârea Plenului nr. 1260/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea examenului de promovare în funcții de execuție a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii și al Institutului Național al Magistraturii stabilește că respectivul examen se organizează anual, numai dacă este cazul.

De asemenea, în cazul promovării pe loc în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, limitarea numărului de locuri pentru concursul de promovare este determinată. în plus față de finanțarea locurilor, și de faptul că judecătorii și procurorii, ulterior promovării pe loc au posibilitatea de a se transfera la instanța/parchetul corespunzător gradului profesional dobândit, în schimb personalul asimilat nu poate uza de o astfel de procedură.

În același timp. numărul de locuri scoase la concursul de promovare pe loc este influențat și de schemele de personal de la instanțe și parchete, deoarece în situația în care magistrații care au promovat concursul formulează cereri de transfer, este necesar ca la instanțele și parchetele la care li se acordă transferul să existe posturi vacante și susceptibile de a fi ocupate în această modalitate.

Prin urmare, numărul de locuri stabilit pentru concursul de promovare pe loc este determinat, pe lângă obligativitatea finanțării corespunzătoare, și de eventuala posibilitate a magistratului de a-și desfășura activitatea la instanța/parchetul corespunzător gradului profesional dobândit.

Apreciază, de asemenea intimatul, că nu poate fi reținută ca formă de discriminare directă sau indirectă stabilirea unor condiții de promovare diferite pentru magistrați și pentru alte categorii socio-profesionale (medici, profesori, militari, funcționari publici).

Stabilirea de către legiuitor a unor cerințe distincte de promovare pentru diverse categorii socio-profesionale este determinată în primul rând de statutul diferit al acestor categorii și atribuțiile specifice fiecăreia dintre acestea.

Intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, deși legal citat nu a formulat apărări în cauză.

La data de 16.02.2018 contestatorul a formulat o cerere adițională la contestația inițială, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea CSM la emiterea unei hotărâri de completare a Anexei prevăzute la art. 1 din Hotărârea Plenului CSM nr. 1448/19.12.2017 prin care s-a dispus promovarea pe loc, începând cu data de 01.01.2018 a judecătorilor și procurorilor menționați în acea anexă, în sensul că începând de la aceeași dată, să se dispună promovarea pe loc a contestatorului.

Intimatul CSM a formulat întâmpinare la cererea completatoare, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În dovedirea susținerilor lor, părțile au înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma probatoriilor administrate și a dispozițiilor legale incidente, se rețin următoarele:

Acțiunea contestatorului constă în cererea sa de anulare a unei Hotărâri a Plenului CSM, iar aceasta privește cariera și drepturile judecătorilor și ale procurorilor, astfel încât intră sub incidența prevederilor art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004.

Prin urmare, fiind vorba de un litigiu ce are ca obiect raportul de serviciu al magistratului, Înalta Curte apreciază că prezenta acțiune nu se timbrează, prin raportare la prevederile art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013.

În aceste condiții, excepția netimbrării invocată de intimata va fi respinsă ca neîntemeiată.

Această excepție a fost invocată din perspectiva faptului că actul atacat și anume Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 941/21.09.2017 nu reprezintă un act administrativ, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte observă că prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 941/21.09.2017, la art. 1 s-a stabilit organizarea unui concurs pentru promovare în funcții de execuție pentru judecători și procurori, efectivă și pe loc, sub condiția finanțării posturilor alocate pentru promovarea pe loc, iar prin art. 4 al aceleiași hotărâre s-a stabilit numărul locurilor scoase la concurs pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a judecătorilor, atât pentru obținerea gradului de tribunalul, cât și pentru obținerea gradului de Curte de Apel.

La lit. A. din cadrul art. 4 al hotărârii contestate, este stabilit numărul de 200 de locuri propuse a fi scoase la concurs pentru gradul de tribunal.

Hotărârea a fost adoptată în baza prevederilor art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată: "Judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii."

Pe de altă parte, se reține că prin cererea completatoare depusă la dosar la data de 16.02.2018, contestatorul a atacat și Hotărârea Plenului CSM nr. 1448/19.12.2017, de validare a rezultatului concursului de promovare.

Cu titlu de principiu, reamintim că art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 definește actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Din această definiție, reies trăsăturile actului administrativ și anume: este forma juridică principală a activității autorităților administrației publice, este o voință juridică unilaterală, este emis numai în realizarea puterii publice, conduce la nașterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice și are un regim juridic specific.

Din aceste considerente teoretice, rezultă că Hotărârea contestată de petent întrunește condițiile legale pentru a fi calificată drept act administrativ, având în vedere că prin cererea completatoare a fost contestată și hotărârea de validare a concursului de promovare și anume Hotărârea Plenului CSM nr. 1448/19.12.2017.

Rezumând, va fi respinsă și excepția inadmisibilității, invocată de intimat, cu consecința cercetării pe fond a acțiunii.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că nu este necesară citarea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, așa cum a solicitat contestatorul, având în vedere că a fost investită cu o acțiune în anularea unui act administrativ, în temeiul disp. art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar nu cu o acțiune de genul celei prevăzute de art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Prin Hotărârea nr. 941/21.09.2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, s-a stabilit organizarea concursului de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, efectivă și pe loc, la București, în data de 26 noiembrie 2017.

În ceea ce privește concursul de promovare pe loc, Plenul, a hotărât scoaterea la concurs a locurilor pe grade de jurisdicție, pentru promovarea pe loc a judecătorilor, sub condiția finanțării posturilor și alocarea pe materii de concurs, stabilind un număr de 200 de locuri pentru tribunale și 100 de locuri pentru curțile de apel.

Contestatorul s-a înscris la concursul de promovare pe loc, pentru obținerea gradului profesional de judecător de tribunal, optând pentru materia dreptul muncii, disciplină pentru care au fost alocate 28 de locuri.

În conformitate cu prevederile art. 43 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 303/2004, promovarea judecătorilor și procurorilor se face numai prin concurs organizat- la nivel național, în limita posturilor vacante existente la tribunale și curți de apel sau, după caz, la parchete, iar concursul se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii.

Potrivit art. 45 din lege, judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii.

Conform art. 1 din Regulament, promovarea judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție, efectiva sau pe loc, la tribunale, tribunale specializate, Curți de apel se face numai prin concurs, organizat- la nivel național, în limita posturilor vacante existente, respectiv a numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii pentru promovarea pe loc. Posturile vacante de conducere de la instanțe și parchete nu se ocupă prin concursul de promovare în funcții de execuție, ci potrivit procedurilor speciale stabilite prin lege și regulament.

În baza art. 4 alin. (2) din Regulament, posturile scoase la concurs pentru promovarea efectivă, respectiv locurile scoase la concurs pentru promovarea pe loc se stabilesc de către Consiliul Superior al Magistraturii, în mod distinct.

Potrivit art. 4 alin. (22) din același act normativ, la promovarea pe loc, locurile scoase la concurs se stabilesc la nivel național, corespunzător gradelor instanțelor sau parchetelor ierarhic superioare pentru care se organizează concursul: în interiorul fiecărui grad, locurile se stabilesc separat, pe materii de concurs. Numărul de locuri scoase la concurs se stabilește cu consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite, iar alocarea locurilor pe materii de concurs se realizează de către Consiliul Superior al Magistraturii ținând cont de ponderea numărului de cauze la nivelul gradului de jurisdicție pentru care se scot locurile la concurs și de necesitățile sistemului.

Din analiza textelor de lege citate mai sus, se constată că în mod corect intimatul a stabilit numărul de locuri alocat pentru promovarea pe loc, la nivel național, corespunzător gradelor instanțelor și parchetelor, distinct de cele stabilite pentru promovarea efectivă, menționându-se că numărul de locuri scoase la concurs pentru promovarea pe loc este stabilit, sub condiția finanțării acestora.

Criticile contestatorului privind aplicarea unui tratament discriminatoriu în ceea ce privește forma de promovare pe loc a magistraților, prin raportare la modalitatea de promovare a personalului asimilat judecătorilor și procurorilor, nu atrag nelegalitatea parțială a Hotărârii Plenului nr. 941/2017.

Astfel, se observă că în fapt, contestatorul urmărește prin demersul său judiciar, nu înlăturarea actului administrativ pentru aceea că a fost emis cu nesocotirea normelor legale interne, ci înlăturarea însăși a normei legale interne care a permis, în accepțiunea sa, existența unei situații discriminatoare între anumite categorii de personal.

În plus, în cauza de față, fiind formulate critici cu privire la efectul textului legal incident, eventualul control de "legalitate", implică, în principiu și în principal, un control de constituționalitate, operațiune ce nu intră însă în competența instanței de judecată, ci a Curții Constituționale, în cond. art. 146 lit. d) din Constituția României revizuită.

Totodată, art. 124 din Constituție prevede că "Justiția se înfăptuiește în numele legii", ceea ce implică o acțiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaște judecătorului dreptul de a legifera.

Se impune totodată a reaminti și decizia nr. 1325/2008 a Curții Constituționale, care, în legătură cu O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a reținut că dispozițiile acelui act normativ "sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". A reținut Curtea Constituțională în considerentele deciziei amintite că "Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective." (s.n.).

Prin acțiunea de față tocmai o astfel de finalitate este urmărită de către contestator, respectiv înlăturarea de la aplicare a unui text de lege în vigoare și nedeclarat ca fiind neconstituțional, sub motivul unei pretinse discriminări prin efectul legii, urmată de crearea unei norme pe cale jurisprudențială. Or, în contextul a ceea ce s-a arătat deja în precedent, lipsește temeiul legal care să atribuie instanței competența de a proceda de o asemenea manieră.

Aceasta fiind singura critică de nelegalitate a Hotărârii Plenului CSM nr. 941/21.09.2017 și anume caracterul discriminatoriu al acesteia prin raportare la o categorie socioprofesională asimilată în totalitate magistraților, respectiv personalul de specialitate juridică din cadrul Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii, Înalta Curte constată că, date fiind considerentele de mai sus, contestația, așa cum a fost completată este neîntemeiată și va fi respinsă, în temeiul prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepțiile netimbrării și inadmisibilității invocate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge contestația completată formulată de A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 941 din 21 septembrie 2017, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2018.