ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6000/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 606 din 30 martie 2010, Tribunalul Mureș, a admis în parte cererea formulată

de reclamanții C.D.E. și O.M.O. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice și, a obligat pârâtul la plata către reclamanți a

echivalentului în lei la momentul plății, a sumei de 100.000 euro (câte 50.000 euro

pentru fiecare reclamant), cu titlu de daune morale.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că tatăl reclamanților, defunctul C.D., a fost

condamnat prin sentința penală nr. 82 din 27 februarie 1960 a Tribunalului Militar

Cluj, la pedeapsa de 4 ani închisoare, 4 ani interdicție corecțională și confiscarea

totală a averii personale, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, prevăzut

de art. 209 pct. 11 lit. a) C. pen., iar prin decizia M.A.I. nr. 50/1950 a fost

încadrat într-o colonie de muncă pentru o perioadă de 18 luni și arestat la data

de 10 iunie 1950, această măsură fiind ridicată la data de 7 ianuarie 1952.

S-a mai reținut că, anterior

condamnării prin sentința penală nr. 82 din 27 februarie 1960 a Tribunalului Militar

Cluj, tatăl reclamanților a fost arestat la data de 8 septembrie 1959, după care

a executat în detenție sancțiunea aplicată până la data de 4 octombrie 1962.

Raportat la starea de

fapt prezentată, Tribunalul a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 1

alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), art. 3 și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009 și, având în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză, care

au confirmat tratamentul abuziv la care a fost supus condamnatul, precum și efectele

negative resimțite de către familia acestuia, pe perioada detenției și ulterior,

a apreciat că, sub aspectul daunelor morale pretinse prin acțiune - respectiv suma

de 250.000 EURO, cererea reclamanților este întemeiată în parte, fiind acordată

astfel suma de 100.000 EURO (câte 50.000 euro pentru fiecare).

Apelul declarat de pârât

împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia nr. 124 A din 22 septembrie

2010, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, instanța de apel reținând, în esență,

următoarele:

Despăgubirile stabilite

de către prima instanță sunt exagerate și nu răspund cerinței proporționalitățiî

între valorile morale lezate și întinderea compensației bănești acordate.

Astfel, sub aspectul menționat,

curtea a avut în vedere faptul că însăși recunoașterea caracterului politic al condamnării

și/sau al măsurii administrative luate împotriva unei persoane, este de natură a

reprezenta – în planul percepției subiective a celor ce pretind o reparație morală,

o acoperire cel puțin parțială a prejudiciului invocat.

Prin urmare, acordarea

unei sume de bani în același scop nu se poate constitui decât într-o completare

a celei dintâi modalități reparatorii și, întrucât legiuitorul nu a stabilit criterii

obiective de apreciere a întinderii despăgubirii, revine instanței de judecată sarcina

cuantificării acesteia, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărei cauze

deduse judecății.

În contextul celor anterior

expuse, instanța a recurs la utilizarea unui criteriu judiciar de evaluare, în sensul

că s-a raportat atât la durata efectivă a privării de libertate, ca urmare a condamnării

și internării tatălui reclamanților într-o colonie de muncă, cât și la condițiile

de detenție și tratamentul aplicat de organele de represiune ale perioadei de timp

în care cele două sancțiuni aplicate au fost executate.

Cu referire concretă la

situația din speța dedusă judecății, s-a constatat că – potrivit adresei din 30

noiembrie 1990, emisă de Ministerul de Interne, defunctul C.D. (antecesorul reclamanților)

a fost încadrat timp de 19 luni într-o colonie de muncă, respectiv în perioada 10

iunie 1950-7 ianuarie 1952, iar din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin

sentința penală nr. 82/1960, a executat efectiv în regim de detenție perioada 8

septembrie 1959 - 4 octombrie 1962, prin urmare, un interval de timp de 37 de luni.

Coroborând împrejurările

anterior menționate cu data nașterii reclamanților - 17 aprilie 1953, respectiv

27 decembrie 1956, Curtea a constatat că aceștia au resimțit în mod direct efectele

condamnării penale a tatălui lor, în sensul că, pe durata executării efective a

pedepsei închisorii, au fost privați de dreptul de a beneficia de ocrotirea părintească

a acestuia. S-a reținut totodată că nu poate fi ignorată, sub același aspect, nici

perioada de după eliberare, când – potrivit datelor furnizate de martorii audiați

în cauză, întreaga familie s-a confruntat cu serioase lipsuri materiale, generate

de măsura confiscării totale a averii, evacuarea din propria locuință și mutarea

într-o altă localitate.

Cu referire, însă, la

evaluarea întinderii prejudiciului moral invocat în cauză de către reclamanți –

prin raportare atât la condamnarea penală a tatălui lor, cât și la măsura administrativă

anterioară, constând în internarea acestuia într-o colonie de muncă, instanța de

apel a observat că persoana în cauză a beneficiat de măsuri reparatorii instituite

prin Decretul – Lege nr. 118/1990, astfel cum rezultă din cuprinsul Hotărârii

nr. 6 din 17 ianuarie 1991 a Comisiei județene Mureș. Or, această împrejurare impune

aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, preluate

și de art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010, avute în vedere la determinarea

despăgubirilor morale acordate reclamanților.

Raportat la ansamblul

considerentelor anterior expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 296 C.

proc. civ., a admis apelul pârâtului Statul Român și a schimbat în parte hotărârea

atacată, în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor acordate reclamanților la

suma de 5.000 EURO (câte 2.500 EURO pentru fiecare), restul dispozițiilor sentinței

fiind menținute.

Împotriva susmenționatei

hotărâri au declarat recurs reclamanții C.D.E. și O.M.O., criticând-o pentru nelegalitate,

sens în care, invocând dispozițiile art. 304 C. proc. civ., au susținut că în mod

greșit s-a făcut aplicațiunea dispozițiile art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 62 din

30 iunie 2010 întrucât, prin decizia din 20 octombrie 2010 a Curții Constituționale,

s-a constatat că aceste prevederi legale sunt neconstituționale, context în care

reducerea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale de la 100.000

euro la 5.000 euro este greșită, fiind dată cu încălcarea legii.

Au solicitat admiterea

recursului, modificarea deciziei Curții de Apel în sensul respingerii apelului pârâtului

cu consecința menținerii sentinței Tribunalului.

Recursul este fondat,

potrivit considerentelor cer succed:

Într-adevăr la data pronunțării

hotărârii atacate erau în vigoare dispozițiile O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010 prin

care despăgubirile morale reglementate ca modalitate de reparațiune prin art. 5

alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 au fost cuantificate în anumite

limite, dispoziții în a căror aplicare a procedat instanța de apel la determinarea

despăgubirilor stabilite ca fiind cuvenite reclamanților.

Însă, ulterior, prin Decizia

Curții Constituționale nr. 1354 din 21 octombrie 2010, prevederile legale enunțate

au fost declarate neconstituționale, ceea ce înseamnă, potrivit art. 147 din Constituția

României și art. 31 din Legea nr. 47/1992, încetarea efectelor actului normativ

sau dispoziției legale declarate neconstituționale.

Deciziile Curții Constituționale

nu abrogă și nici nu modifică prevederi legale, ci împiedică producerea de efecte

juridice de către dispozițiile declarate neconstituționale.

În acest context, dat

fiind că dispoziția legală ce a constituit temeiul redimensionării cuantumului despăgubirilor

morale reținute legal a fi cuvenite reclamanților în limitele prevăzute de această

normă astfel cum au fost acestea plafonate, a fost declarată neconstituțională și

în raport de considerentele mai sus reținute, se reține ca fondată critica din recurs

privind inaplicabilitatea acestei norme consecință a lipsirii sale de efecte juridice

în urma exercitării controlului de constituționalitate a posteriori.

Totodată se reține că

la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale instanța de apel a făcut o evaluare

a acestora și din perspectiva celorlalte criterii prevăzute de actul normativ incident

cauzei, Legea nr. 221/2009, atât prin raportare la măsurile reparatorii acordate

prin alte acte normative de reparațiune Decretul-Lege nr. 118/1990, cât și în raport

de circumstanțele particulare ale cauzei, privind condamnarea suferită de antecesorul

reclamanților și a consecințelor sale asupra acestuia și a părților însăși.

Din această perspectivă

se constată că, astfel cum legal a reținut instanța de apel, se impune redimensionarea

despăgubirilor astfel cum au fost stabilite de prima instanță, întrucât aprecierea

unor asemenea daune se realizează în echivalent și cu respectarea principiului proporționalității,

scopul acordării daunelor morale constând în realizarea, în primul rând, a unei

satisfacții morale pentru suferințe de același ordin, moral, iar nu a unei satisfacții

patrimoniale (a unei restituiri în sens delictual).

Natura nepatrimonială

a prejudiciului apare a fi incompatibilă cu acoperirea/repararea sa prin echivalent

bănesc, întrucât viața, sănătatea, onoarea nu pot fi evaluate în bani.

Din acest motiv se impune

ca în aprecierea unor asemenea daune să se dea eficiență principiilor legale enunțate,

de natură să asigure păstrarea justului echilibru între natura valorilor lezate

și sumele acordate, care nu trebuie, în același timp, să se constituie în amenzi

excesive pentru debitorul obligației astfel stabilite.

Faptul că reparația trebuie

să fie una echitabilă înseamnă că nu se poate ignora natura valorilor încălcate,

dar și că ea nu poate constitui temei al îmbogățirii întrucât, în caz contrar, s-ar

deturna însăși finalitatea acordării unor asemenea daune.

Or, în speță, astfel cum

a reținut și instanța de apel, cel ce a pretins despăgubirile morale nu este victima

directă, nemijlocită a condamnării politice, ci descendenții celui care a suferit

condamnarea, astfel încât, dincolo de puternicele relații de afecțiune, de resimțirea

în plan emoțional a acestei măsuri, efectele sale nu pot fi aceleași ca și în situația

persoanei asupra căreia acestea s-au produs în mod direct.

În raport de aceste considerente

ce vizează titularul acțiunii, de intervalul mare de timp scurs de la momentul condamnării,

de natură să atenueze suferința morală, de faptul că autorul lor a beneficiat și

de măsurile reparatorii prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 și reținând că suma

stabilită de instanța de apel (astfel cum a fost diminuată, pe baza unor coordonate

constatate a fi rămase fără efecte juridice) nu corespunde criteriilor legale enunțate,

urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății

să fie admis.

Urmare a rejudecării cauzei,

pentru cele expuse și statuând în echitate cu respectarea totodată a principiului

justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate, se constată

ca întemeiată critica reclamanților privind cuantumul despăgubirilor cuvenite și

primind recursul acestora, să se modifice în parte decizia atacată în sensul stabilirii

cuantumului despăgubirilor la suma de 50.000 euro, cu menținerea celorlalte dispoziții

ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanții C.D.E. și O.M.O. împotriva deciziei nr. 124 A din 22 septembrie 2010

pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie.

Modifică decizia atacată,

în sensul că admite apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice prin D.G.F.P. Mureș împotriva sentinței civile nr. 606 din 30 martie 2010

pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă, pe care o schimbă în parte în sensul

că reduce cuantumul despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale de la suma

de 100.000 euro la suma de 50.000 euro, echivalentul în lei la data plății efective.

Menține restul dispozițiilor

sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 septembrie 2011.