ÎCCJ, decizie (scj.ro #81961)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81961) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Apel. Efectul devolutiv al apelului. Invocarea în apel a

unei norme europene. Admisibilitate.

Cuprins pe materii.

Drept procesual civil. Apel. Efectul devolutiv al

apelului. Invocarea pentru prima data în apel a unei norme europene.

Admisibilitate.

Index alfabetic.

Drept procesual civil.

-

Apel.

-

Efectul devolutiv al apelului.

-

Invocarea pentru prima data în apel a unei

norme europene.

-

Admisibilitate.

C.p.civ.: art. 294

Legea nr. 248/2005

Efectul devolutiv al apelului

constă în reeditarea judecății de către instanța de

control judiciar. Părțile au posibilitatea de a supune

rejudecării litigiul în ansamblul său, situație în care

operează o devoluțiune totală sau numai o parte, situație

în care devoluțiunea este parțială.

Invocarea în apel a normelor europene

care reglementează dreptul la libera circulație reprezintă o

apărare juridică nouă și fiind de ordine publică,

poate fi invocată oricând potrivit art. 294 pct. 1 teza a 2 – a din codul

de procedură civilă, neconstituind o cerere nouă în

accepțiunea legii

.

Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia nr. 2652 din 23 martie 2007.

Prin cererea înregistrată la data de 20

septembrie 2006 la Tribunalul Alba, reclamanta Direcția generală de

Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor,

a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă

circulație a pârâtului G.D.I. pentru o perioadă de cel puțin 3

ani, cu motivarea că acesta a fost returnat din Italia în baza unui acord

de readmisie încheiat cu această țară, astfel că sunt

aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005

modificată și completată cu Ordonanța Guvernului nr.

5/2006.

Tribunalul Alba, prin sentința

civilă nr. 1116/2006, a admis acțiunea și a dispus restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului pe o

perioadă de 1 an pe teritoriul Italiei și al tuturor statelor membre

ale Uniunii Europene.

Instanța de fond a reținut că

pârâtul a fost returnat din Italia, unde nu a putut justifica cu documentele pe

care le deținea asupra sa dacă se află ca turist sau poate locui

legal pe teritoriul acestui stat, fiind astfel aplicabile situației

pârâtului prevederile art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005, în raport de procedura

conform căreia „călătoriile efectuate într-unul sau mai multe

state din spațiul Schengen nu trebuie să depășească 90

de zile pe parcursul unui semestru”.

Având în vedere prevederile art. 52 din Legea

nr. 248/2005, instanța de fond a aplicat o sancțiune orientată

spre minimul prevăzut de lege, pentru statele membre ale Uniunii Europene,

inclusiv pentru Italia.

Împotriva hotărârii primei instanțe

a formulat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia,

susținând că instanța de fond a încălcat prevederile art.

52 din Legea nr. 248/2005 modificată și completată prin

Ordonanța Guvernului nr. 5/2006, deoarece restrângerea dreptului la

liberă circulație trebuia dispusă și pentru statul de unde

a fost returnat pârâtul, stat ce face parte din Uniunea Europeană, doar

până la 31 decembrie 2006. S-a apreciat de către apelant că au

fost încălcate și prevederile art. 25 din Constituția României

care garantează dreptul la liberă circulație a

cetățeanului român.

La termenul de judecată de la 16 ianuarie

2007, când s-a judecat apelul, având în vedere aderarea României la Uniunea

Europeană la data de 1 ianuarie 2007, procurorul de ședință

a susținut că nu se mai impune restrângerea în continuare a dreptului

la liberă circulație în temeiul art. 38 din Legea nr. 248/2005 pentru

cetățenii români returnați din Statele Uniunii Europene,

argumentând că după aderarea României la Uniunea Europeană,

principiile priorității dreptului comunitar și aplicabilitatea

lor directă fac inoperante orice reguli contrare de drept național în

vigoare sau viitoare în raporturile juridice din sfera comunitară.

Prin decizia civilă nr. 17 A din 16

ianuarie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondat, apelul

formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba împotriva hotărârii

primei instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a apreciat că invocarea pentru prima dată a normei europene în

apel este inadmisibilă dat fiind caracterul devolutiv al apelului, care

presupune ca instanța superioară să se limiteze la a cerceta

cauza numai cu privire la motivele invocate în cererea de apel.

S-a conchis că efectul devolutiv al

apelului se răsfrânge numai asupra a ceea ce s-a judecat în prima

instanță, controlul neputând avea în vedere alte pretenții sau

elemente care nu au format obiectul primei judecăți.

S-a mai reținut că parchetul nu a

invocat în fața primei instanțe existența unei norme europene

care reglementează dreptul la libera circulație, astfel că

invocarea acesteia în apel este inadmisibilă din punct din punct de vedere

procedural.

Pe fond, instanța de apel a apreciat

că în mod corect, potrivit legislației în vigoare la acea dată,

respectiv art. 38 lit. a și art. 52 din Legea nr. 248/2005, instanța

de fond a limitat pârâtului dreptul la liberă circulație în toate

statele membre ale Uniunii Europene și pe timp de 1 an în statul de pe

teritoriul căruia a fost returnat.

În fine, s-a apreciat că procurorul, în

situația în care considera că dispozițiile Legii nr. 248/2005

sunt neconstituționale, avea deschisă o altă cale

procedurală, nicidecum apelul de față.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia,

susținând, în esență,  că este greșită

aprecierea instanței în sensul că invocarea pentru prima dată a

normei europene în apel nu ar fi admisibilă dat fiind caracterul devolutiv

al apelului, în condițiile în care aplicabilitatea și principiile

dreptului comunitar nu înlătură efectul devolutiv al apelului iar

dispozițiile Tratatului de Instituire a Comunității Europene

și Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului

sunt de imediată aplicare.

Pe fond, recurentul susține că în

raport de dispozițiile Tratatului de Instituire a Comunității

Europene și în special art. 12, art. 18, art. 40, art. 44 și art. 52,

precum și Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a

Consiliului, restrângerea dreptului la libera circulație a

cetățenilor români în statele Uniunii Europene a operat doar

până la data de 31 decembrie 2006, dată după care sunt

aplicabile dispozițiile dreptului comunitar privind libera

circulație, dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 fiind

aplicabile doar pentru statele care nu fac parte din Uniunea Europeană,

ceea ce nu este cazul în speță.

În fine, se susține că prin

instituirea față de pârât a măsurii restrângerii dreptului la

liberă circulație în Italia, țară membră a Uniunii

Europene, după 31 decembrie 2006, au fost încălcate de către

instanță și prevederile art. 25 din Constituția României

care garantează dreptul la liberă circulație a

cetățeanului român.

Recursul este fondat.

În mod greșit instanța de apel a

reținut că nu este admisibilă invocarea aplicării normei

europene în apel întrucât aceasta contravine efectului devolutiv al apelului.

Efectul devolutiv al apelului constă în

reeditarea judecății de către instanța de control judiciar.

Părțile au posibilitatea de a supune rejudecării litigiul în

ansamblul său, situație în care operează o devoluțiune

totală sau numai o parte, situație în care devoluțiunea este

parțială.

În speță, apelul declarat de parchet

viza la data declarării și motivării, o devoluțiune

parțială, doar cu privire la greșita restrângere a dreptului la

liberă circulație după 31 decembrie 2006 în statul

aparținând Uniunii Europene de unde pârâtul – cetățean român – a

fost returnat.

La data de 1 ianuarie 2007 România a aderat la

Uniunea Europeană, iar statutul cetățenilor români s-a schimbat,

aceștia devenind, conform art. 17 din Tratatul de Instituire a

Comunității Europene, cetățeni ai Uniunii Europene,

beneficiind, conform art. 18, de dreptul la liberă circulație în

statele Uniunii Europene în aceleași condiții ca toți

ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene.

Cum cauza se afla în apel după data de 31

decembrie 2006, procurorul de ședință, susținând că nu

se mai impune restrângerea în continuare a dreptului la liberă

circulație în temeiul art. 38 din Legea nr. 248/2005 pentru

cetățenii returnați din statele Uniunii Europene (cum este

și cazul în speță) a invocat drept argument în plus, în

același sens cu motivele invocate în scris, necesitatea aplicării

imediate, prioritare și directe a dreptului comunitar, mijloc de

apărare ce nu poate fi considerat în sensul art. 294 pct. 1 teza a 2 – a

din codul de procedură civilă o cerere nouă așa cum în mod

greșit a reținut instanța de apel.

Invocarea în apel a normelor europene care

reglementează dreptul la libera circulație reprezintă o

apărare juridică nouă și fiind de ordine publică,

poate fi invocată oricând potrivit art. 294 pct. 1 teza a 2 – a din codul

de procedură civilă, neconstituind o cerere nouă în

accepțiunea legii.

Referitor la cea de-a doua critică ce

vizează fondul cauzei, se constată că și aceasta este

întemeiată.

Potrivit art. 38 lit. a din Legea nr.

248/2005, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație

poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la

persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de

readmisie încheiat între România și acel stat.

Conform art. 52 din aceeași lege

„Până la data aderării României la Uniunea Europeană …

măsura restrângerii dreptului la libera circulație în

străinătate, instituită în condițiile art. 38, trebuie

să se refere la teritoriile tuturor acestor state…”, ceea ce înseamnă

că odată cu aderarea articolul 52 își încetează

aplicabilitatea.

Rezultă, așadar, că odată cu

aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007,

dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 sunt aplicabile doar pentru

statele care nu fac parte din Uniunea Europeană.

Pentru circulația cetățenilor

români în Uniunea Europeană sunt aplicabile dispozițiile Tratatului

de Instituire a Comunității Europene și în special, art. 12,

art. 18, art. 40, art. 44 și art. 52 precum și Directiva 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului.

În temeiul dispozițiilor menționate,

Cetățenia Uniunii conferă fiecărui cetățean al

Uniunii un drept fundamental și individual la liberă circulație

și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor

și condițiilor prevăzute de tratat și a înscrisurilor

adoptate în scopul aplicării acestuia.

Conform art. 6 din Directiva 2004/38/CE,

Cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat

membru pe o perioadă de 3 luni, fără nici o altă

condiție sau formalitate în afara cerinței de a deține o carte

de identitate sau un pașaport valabil.

Condițiile de ședere pentru o

perioadă mai mare de trei luni sunt reglementate în articolul 7 și

următoarele din directivă, iar dreptul la ședere

permanentă, în articolul 16.

În articolul 24 se reglementează

egalitatea de tratament de care se bucură orice cetățean al

Uniunii în raport cu resortisanții statului gazdă.

Conform art. 27 din directivă, cazurile

de restrângere a dreptului la ședere sunt doar pentru motive de ordine

publică, siguranță publică și sănătate

publică, existând dispoziții speciale de protecție împotriva

expulzării (art. 28) și garanții procedurale, prin accesul la

justiție și cu posibilitatea atacării hotărârilor date.

În contextul acestor reglementări

comunitare, având în vedere și dispozițiile art. 52 din Legea nr.

248/2005, rezultă că instituția restrângerii dreptului la

liberă circulație a cetățenilor români în statele Uniunii

Europene a operat doar până la data de 31 decembrie 2006, dată

după care sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar privind

libera circulație

,

ce sunt de imediată aplicare de la data

adoptării lor.

Potrivit articolului 25 din Constituția

României, dreptul cetățeanului român la libera circulație este

garantat.

Odată cu aderarea României la Uniunea

Europeană la 1 ianuarie 2007, dreptul la libera circulație pe teritoriul

statelor membre ale Uniunii Europene nu mai poate fi restrâns, indiferent de

statul care l-a remis în baza unui acord de readmisie (cum este și cazul

în speță), deoarece s-ar încălca dreptul la libera

circulație garantat constituțional. Nu se poate restrânge un drept ce

a fost dobândit în baza normelor europene.

Drept urmare, în raport de considerentele

expuse și constatând că hotărârea atacată a fost dată

cu ignorarea prevederilor legale menționate, de imediată aplicare,

recursul declarat în cauză a fost admis, cu consecința casării

atât a deciziei instanței de apel cât și a sentinței primei

instanțe și în fond, s-a respins, ca nefondată, acțiunea

formulată de reclamantă.