ÎCCJ, decizie (scj.ro #81961)

Apel. Efectul devolutiv al apelului. Invocarea în apel a unei norme europene. Admisibilitate. Cuprins pe materii. Drept procesual civil. Apel. Efectul devolutiv al apelului. Invocarea pentru prima data în apel a unei norme europene. Admisibilitate. Index alfabetic. Drept procesual civil. - Apel. - Efectul devolutiv al apelului. - Invocarea pentru prima data în apel a unei norme europene. - Admisibilitate. C.p.civ.: art. 294 Legea nr. 248/2005 Efectul devolutiv al apelului constă în reeditarea judecății de către instanța de control judiciar. Părțile au posibilitatea de a supune rejudecării litigiul în ansamblul său, situație în care operează o devoluțiune totală sau numai o parte, situație în care devoluțiunea este parțială.

Invocarea în apel a normelor europene care reglementează dreptul la libera circulație reprezintă o apărare juridică nouă și fiind de ordine publică, poate fi invocată oricând potrivit art. 294 pct. 1 teza a 2 – a din codul de procedură civilă, neconstituind o cerere nouă în accepțiunea legii . Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2652 din 23 martie 2007. Prin cererea înregistrată la data de 20 septembrie 2006 la Tribunalul Alba, reclamanta Direcția generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului G.D.I. pentru o perioadă de cel puțin 3 ani, cu motivarea că acesta a fost returnat din Italia în baza unui acord de readmisie încheiat cu această țară, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 modificată și completată cu Ordonanța Guvernului nr. 5/2006.

Tribunalul Alba, prin sentința civilă nr. 1116/2006, a admis acțiunea și a dispus restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului pe o perioadă de 1 an pe teritoriul Italiei și al tuturor statelor membre ale Uniunii Europene. Instanța de fond a reținut că pârâtul a fost returnat din Italia, unde nu a putut justifica cu documentele pe care le deținea asupra sa dacă se află ca turist sau poate locui legal pe teritoriul acestui stat, fiind astfel aplicabile situației pârâtului prevederile art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005, în raport de procedura conform căreia „călătoriile efectuate într-unul sau mai multe state din spațiul Schengen nu trebuie să depășească 90 de zile pe parcursul unui semestru”.

Având în vedere prevederile art. 52 din Legea nr. 248/2005, instanța de fond a aplicat o sancțiune orientată spre minimul prevăzut de lege, pentru statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv pentru Italia. Împotriva hotărârii primei instanțe a formulat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, susținând că instanța de fond a încălcat prevederile art. 52 din Legea nr. 248/2005 modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 5/2006, deoarece restrângerea dreptului la liberă circulație trebuia dispusă și pentru statul de unde a fost returnat pârâtul, stat ce face parte din Uniunea Europeană, doar până la 31 decembrie 2006. S-a apreciat de către apelant că au fost încălcate și prevederile art. 25 din Constituția României care garantează dreptul la liberă circulație a cetățeanului român.

La termenul de judecată de la 16 ianuarie 2007, când s-a judecat apelul, având în vedere aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, procurorul de ședință a susținut că nu se mai impune restrângerea în continuare a dreptului la liberă circulație în temeiul art. 38 din Legea nr. 248/2005 pentru cetățenii români returnați din Statele Uniunii Europene, argumentând că după aderarea României la Uniunea Europeană, principiile priorității dreptului comunitar și aplicabilitatea lor directă fac inoperante orice reguli contrare de drept național în vigoare sau viitoare în raporturile juridice din sfera comunitară. Prin decizia civilă nr. 17 A din 16 ianuarie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba împotriva hotărârii primei instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a apreciat că invocarea pentru prima dată a normei europene în apel este inadmisibilă dat fiind caracterul devolutiv al apelului, care presupune ca instanța superioară să se limiteze la a cerceta cauza numai cu privire la motivele invocate în cererea de apel. S-a conchis că efectul devolutiv al apelului se răsfrânge numai asupra a ceea ce s-a judecat în prima instanță, controlul neputând avea în vedere alte pretenții sau elemente care nu au format obiectul primei judecăți. S-a mai reținut că parchetul nu a invocat în fața primei instanțe existența unei norme europene care reglementează dreptul la libera circulație, astfel că invocarea acesteia în apel este inadmisibilă din punct din punct de vedere procedural.

Pe fond, instanța de apel a apreciat că în mod corect, potrivit legislației în vigoare la acea dată, respectiv art. 38 lit. a și art. 52 din Legea nr. 248/2005, instanța de fond a limitat pârâtului dreptul la liberă circulație în toate statele membre ale Uniunii Europene și pe timp de 1 an în statul de pe teritoriul căruia a fost returnat. În fine, s-a apreciat că procurorul, în situația în care considera că dispozițiile Legii nr. 248/2005 sunt neconstituționale, avea deschisă o altă cale procedurală, nicidecum apelul de față.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, susținând, în esență, că este greșită aprecierea instanței în sensul că invocarea pentru prima dată a normei europene în apel nu ar fi admisibilă dat fiind caracterul devolutiv al apelului, în condițiile în care aplicabilitatea și principiile dreptului comunitar nu înlătură efectul devolutiv al apelului iar dispozițiile Tratatului de Instituire a Comunității Europene și Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului sunt de imediată aplicare.

Pe fond, recurentul susține că în raport de dispozițiile Tratatului de Instituire a Comunității Europene și în special art. 12, art. 18, art. 40, art. 44 și art. 52, precum și Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, restrângerea dreptului la libera circulație a cetățenilor români în statele Uniunii Europene a operat doar până la data de 31 decembrie 2006, dată după care sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație, dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 fiind aplicabile doar pentru statele care nu fac parte din Uniunea Europeană, ceea ce nu este cazul în speță. În fine, se susține că prin instituirea față de pârât a măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în Italia, țară membră a Uniunii Europene, după 31 decembrie 2006, au fost încălcate de către instanță și prevederile art. 25 din Constituția României care garantează dreptul la liberă circulație a cetățeanului român.

Recursul este fondat. În mod greșit instanța de apel a reținut că nu este admisibilă invocarea aplicării normei europene în apel întrucât aceasta contravine efectului devolutiv al apelului. Efectul devolutiv al apelului constă în reeditarea judecății de către instanța de control judiciar. Părțile au posibilitatea de a supune rejudecării litigiul în ansamblul său, situație în care operează o devoluțiune totală sau numai o parte, situație în care devoluțiunea este parțială. În speță, apelul declarat de parchet viza la data declarării și motivării, o devoluțiune parțială, doar cu privire la greșita restrângere a dreptului la liberă circulație după 31 decembrie 2006 în statul aparținând Uniunii Europene de unde pârâtul – cetățean român – a fost returnat.

La data de 1 ianuarie 2007 România a aderat la Uniunea Europeană, iar statutul cetățenilor români s-a schimbat, aceștia devenind, conform art. 17 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, cetățeni ai Uniunii Europene, beneficiind, conform art. 18, de dreptul la liberă circulație în statele Uniunii Europene în aceleași condiții ca toți ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene.

Cum cauza se afla în apel după data de 31 decembrie 2006, procurorul de ședință, susținând că nu se mai impune restrângerea în continuare a dreptului la liberă circulație în temeiul art. 38 din Legea nr. 248/2005 pentru cetățenii returnați din statele Uniunii Europene (cum este și cazul în speță) a invocat drept argument în plus, în același sens cu motivele invocate în scris, necesitatea aplicării imediate, prioritare și directe a dreptului comunitar, mijloc de apărare ce nu poate fi considerat în sensul art. 294 pct. 1 teza a 2 – a din codul de procedură civilă o cerere nouă așa cum în mod greșit a reținut instanța de apel. Invocarea în apel a normelor europene care reglementează dreptul la libera circulație reprezintă o apărare juridică nouă și fiind de ordine publică, poate fi invocată oricând potrivit art. 294 pct. 1 teza a 2 – a din codul de procedură civilă, neconstituind o cerere nouă în accepțiunea legii.

Referitor la cea de-a doua critică ce vizează fondul cauzei, se constată că și aceasta este întemeiată. Potrivit art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat. Conform art. 52 din aceeași lege „Până la data aderării României la Uniunea Europeană … măsura restrângerii dreptului la libera circulație în străinătate, instituită în condițiile art. 38, trebuie să se refere la teritoriile tuturor acestor state…”, ceea ce înseamnă că odată cu aderarea articolul 52 își încetează aplicabilitatea.

Rezultă, așadar, că odată cu aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 sunt aplicabile doar pentru statele care nu fac parte din Uniunea Europeană. Pentru circulația cetățenilor români în Uniunea Europeană sunt aplicabile dispozițiile Tratatului de Instituire a Comunității Europene și în special, art. 12, art. 18, art. 40, art. 44 și art. 52 precum și Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului. În temeiul dispozițiilor menționate, Cetățenia Uniunii conferă fiecărui cetățean al Uniunii un drept fundamental și individual la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și a înscrisurilor adoptate în scopul aplicării acestuia.

Conform art. 6 din Directiva 2004/38/CE, Cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat membru pe o perioadă de 3 luni, fără nici o altă condiție sau formalitate în afara cerinței de a deține o carte de identitate sau un pașaport valabil. Condițiile de ședere pentru o perioadă mai mare de trei luni sunt reglementate în articolul 7 și următoarele din directivă, iar dreptul la ședere permanentă, în articolul 16. În articolul 24 se reglementează egalitatea de tratament de care se bucură orice cetățean al Uniunii în raport cu resortisanții statului gazdă. Conform art. 27 din directivă, cazurile de restrângere a dreptului la ședere sunt doar pentru motive de ordine publică, siguranță publică și sănătate publică, existând dispoziții speciale de protecție împotriva expulzării (art. 28) și garanții procedurale, prin accesul la justiție și cu posibilitatea atacării hotărârilor date.

În contextul acestor reglementări comunitare, având în vedere și dispozițiile art. 52 din Legea nr. 248/2005, rezultă că instituția restrângerii dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în statele Uniunii Europene a operat doar până la data de 31 decembrie 2006, dată după care sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație , ce sunt de imediată aplicare de la data adoptării lor. Potrivit articolului 25 din Constituția României, dreptul cetățeanului român la libera circulație este garantat. Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, dreptul la libera circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene nu mai poate fi restrâns, indiferent de statul care l-a remis în baza unui acord de readmisie (cum este și cazul în speță), deoarece s-ar încălca dreptul la libera circulație garantat constituțional.

Nu se poate restrânge un drept ce a fost dobândit în baza normelor europene. Drept urmare, în raport de considerentele expuse și constatând că hotărârea atacată a fost dată cu ignorarea prevederilor legale menționate, de imediată aplicare, recursul declarat în cauză a fost admis, cu consecința casării atât a deciziei instanței de apel cât și a sentinței primei instanțe și în fond, s-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă.