ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2655/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2655/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea
lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 2 noiembrie 2006, reclamanta
Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și
Internelor, a solicitat restrângerea dreptului la libera circulație a pârâtului
G.V. pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu motivarea că pârâtul a fost
returnat din Franța, în baza unui acord de readmisie încheiat cu această țară,
făcând astfel aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005
modificată și completată cu O.G. nr. 5/2006.
Prin sentința
civilă nr. 1374/2006 Tribunalul Alba a admis acțiunea formulată de reclamantă
și în consecință a dispus restrângerea dreptului la libera circulație a
pârâtului în toate statele membre ale Uniunii Europene până la data de 31 decembrie
2006 și pe o perioadă de un an de la data pronunțării sentinței pe teritoriul
Franței.
În motivarea
hotărârii, instanța de fond a reținut că pârâtul a fost returnat din Franța
pentru că nu a putut justifica cu documente dacă se află în Franța, ca turist
sau dacă locuiește legal pe teritoriul acestui stat. S-a mai reținut că în
cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 și
față de prevederile art. 52 din aceeași lege s-a aplicat o sancțiune orientată
spre minimul prevăzut de lege.
Împotriva
hotărârii pronunțate de instanța de fond Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba
a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate
în sensul restrângerii dreptului la liberă circulație și în Franța numai până
la 31 decembrie 2006, dată de la care și România este membră a Uniunii
Europene, situație ce conferă cetățenilor români dreptul de a intra în oricare
din statele membre.
Prin decizia
civilă nr. 39/A din 22 ianuarie 2007, Curtea de Apel Alba-Iulia a respins ca
nefondat apelul motivat de faptul că s-a invocat pentru prima dată în apel o
normă europeană, și care în acest moment procedural este inadmisibilă invocarea
ei.
Împotriva
deciziei pronunțate de instanța de apel, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Alba-Iulia, a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304
pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea
recursului s-a susținut că apelul parchetului viza la acea dată o devolutiune
parțială doar cu privire la greșita restrângere a dreptului la libera
circulație după data de 31 decembrie 2006, în statul membru al Uniunii Europene
de unde cetățeanul român a fost returnat. în esență s-a arătat că după 1
ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, statutul
cetățenilor români s-a schimbat, devenind conform art. 17 din Tratatul de
instituire a Comunității Europene cetățeni ai Uniunii Europene beneficiind
conform art. 18 de dreptul la liberă circulație în statele Uniunii Europene în
aceleași condiții ca toți ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene.
Recursul va fi
admis pentru următoarele considerente:
În mod greșit
instanța de apel a reținut că nu este admisibilă invocarea aplicării normei
europene în apel întrucât aceasta contravine efectului devolutiv al apelului.
Efectul
devolutiv al apelului constă în reeditarea judecății de către instanța de
control judiciar. Părțile au posibilitatea de a supune rejudecării litigiul în
ansamblul său, situație în care operează o devoluțiune totală sau numai o
parte, situație în care devoluțiunea este parțială.
În speță, apelul
declarat de parchet viza la data declarării și motivării, o devoluțiune
parțială, doar cu privire la greșita restrângere a dreptului la liberă
circulație după 31 decembrie 2006 în statul aparținând Uniunii Europene de unde
pârâtul, cetățean român, a fost returnat.
La data de 1
ianuarie 2007 România a aderat la Uniunea Europeană, iar statutul cetățenilor
români s-a schimbat, aceștia devenind, conform art. 17 din Tratatul de
Instituire a Comunității Europene, cetățeni ai Uniunii Europene, beneficiind,
conform art. 18, de dreptul la liberă circulație în statele Uniunii Europene în
aceleași condiții ca toți ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene.
Cum cauza se
afla în apel după data de 31 decembrie 2006, procurorul de ședință, susținând
că nu se mai impune restrângerea în continuare a dreptului la liberă circulație
în temeiul art. 38 din Legea nr. 248/2005 pentru cetățenii returnați din
statele Uniunii Europene (cum este și cazul de față) a invocat drept argument
în plus, în același sens cu motivele invocate în scris, necesitatea aplicării
imediate, prioritare și directe a dreptului comunitar, mijloc de apărare ce nu
poate fi considerat în sensul art. 294 pct. 1 teza a 2-a C. proc. civ. o cerere
nouă așa cum în mod greșit a reținut instanța de apel.
Invocarea în apel a
normelor europene care reglementează dreptul la libera circulație reprezintă o
apărare juridică nouă și fiind de ordine publică, poate fi invocată oricând
potrivit art. 294 pct. 1 teza a 2-a C. proc. civ., neconstituind o cerere nouă
în accepțiunea legii.
Referitor la
cea de-a doua critică ce vizează fondul cauzei, se constată că și aceasta este
întemeiată.
Potrivit art.
38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la libera
circulație poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la
persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie
încheiat între România și acel stat. Conform art. 52 din aceeași lege „Până la
data aderării României la Uniunea Europeană ... măsura restrângerii dreptului
la libera circulație în străinătate, instituită în condițiile art. 38, trebuie
să se refere la teritoriile tuturor acestor state...", ceea ce înseamnă că
odată cu aderarea art. 52 își încetează aplicabilitatea.
Rezultă, așadar, că
odată cu aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007,
dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 sunt aplicabile doar pentru statele
care nu fac parte din Uniunea Europeană.
Pentru circulația
cetățenilor români în Uniunea Europeană sunt aplicabile dispozițiile Tratatului
de Instituire a Comunității Europene și în special, art. 12, art. 18, art. 40,
art. 44 și art. 52 precum și Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a
Consiliului.
În temeiul
dispozițiilor menționate, Cetățenia Uniunii conferă fiecărui cetățean al
Uniunii un drept fundamental și individual la liberă circulație și ședere pe
teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de
tratat și a înscrisurilor adoptate în scopul aplicării acestuia.
Conform art. 6 din
Directiva 2004/38/CE, Cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul
altui stat membru pe o perioadă de 3 luni, fără nici o altă condiție sau
formalitate în afara cerinței de a deține o carte de identitate sau un pașaport
valabil.
Condițiile de
ședere pentru o perioadă mai mare de trei luni sunt reglementate în art. 7 și
urm. din directivă, iar dreptul la ședere permanentă, în art. 16.
În art. 24 se
reglementează egalitatea de tratament de care se bucură orice cetățean al
Uniunii în raport cu resortisanții statului gazdă.
Conform art. 27 din
directivă, cazurile de restrângere a dreptului la ședere sunt doar pentru
motive de ordine publică, siguranță publică și sănătate publică, existând
dispoziții speciale de protecție împotriva expulzării (art. 28) și garanții
procedurale, prin accesul la justiție și cu posibilitatea atacării hotărârilor
date.
În contextul
acestor reglementări comunitare, având în vedere și dispozițiile art. 52 din
Legea nr. 248/2005, rezultă că instituția restrângerii dreptului la liberă
circulație a cetățenilor români în statele Uniunii Europene a operat doar până
la data de 31 decembrie 2006, dată după care sunt aplicabile dispozițiile
dreptului comunitar privind libera circulație, ce sunt de imediată aplicare de
la data adoptării lor.
Potrivit art.
25 din Constituția României, dreptul cetățeanului român la libera circulație
este garantat.
Odată cu
aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, dreptul la libera
circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene nu mai poate fi
restrâns, indiferent de statul care 1-a remis în baza unui acord de readmisie
(cum este și cazul în speță), deoarece s-ar încălca dreptul la libera
circulație garantat constituțional. Nu se poate restrânge un drept ce a fost
dobândit în baza normelor europene.
Drept urmare,
în raport de considerentele expuse și constatând că hotărârea atacată a fost
dată cu ignorarea prevederilor legale menționate, de imediată aplicare,
recursul declarat în cauză se privește ca fiind fondat și urmează a fi admis în
conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ., cu consecința casării atât
a deciziei instanței de apel cât și a sentinței primei instanțe și în fond, se
va respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Ministerul Public,
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, împotriva deciziei civile nr.
39A din 22 ianuarie 2007 a Curții de Apel Alba-Iulia.
Casează decizia
atacată precum și sentința civilă nr. 1374 din 22 ianuarie 2006 a Tribunalului
Alba și în fond, respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta
Direcția Generală de Pașapoarte.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 23 martie 2007.
Conform art. 52 din aceeași lege „Până la
data aderării României la Uniunea Europeană ... măsura restrângerii dreptului
la libera circulație în străinătate, instituită în condițiile art. 38, trebuie
să se refere la teritoriile tuturor acestor state...", ceea ce înseamnă că
odată cu aderarea art. 52 își încetează aplicabilitatea.
Rezultă, așadar, că
odată cu aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007,
dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 sunt aplicabile doar pentru statele
care nu fac parte din Uniunea Europeană.
Pentru circulația
cetățenilor români în Uniunea Europeană sunt aplicabile dispozițiile Tratatului
de Instituire a Comunității Europene și în special, art. 12, art. 18, art. 40,
art. 44 și art. 52 precum și Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a
Consiliului.
În temeiul
dispozițiilor menționate, Cetățenia Uniunii conferă fiecărui cetățean al
Uniunii un drept fundamental și individual la liberă circulație și ședere pe
teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de
tratat și a înscrisurilor adoptate în scopul aplicării acestuia.
Conform art. 6 din
Directiva 2004/38/CE, Cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul
altui stat membru pe o perioadă de 3 luni, fără nici o altă condiție sau
formalitate în afara cerinței de a deține o carte de identitate sau un pașaport
valabil.
Condițiile de
ședere pentru o perioadă mai mare de trei luni sunt reglementate în art. 7 și
urm. din directivă, iar dreptul la ședere permanentă, în art. 16.
În art. 24 se
reglementează egalitatea de tratament de care se bucură orice cetățean al
Uniunii în raport cu resortisanții statului gazdă.
Conform art. 27 din
directivă, cazurile de restrângere a dreptului la ședere sunt doar pentru
motive de ordine publică, siguranță publică și sănătate publică, existând
dispoziții speciale de protecție împotriva expulzării (art. 28) și garanții
procedurale, prin accesul la justiție și cu posibilitatea atacării hotărârilor
date.
În contextul
acestor reglementări comunitare, având în vedere și dispozițiile art. 52 din
Legea nr. 248/2005, rezultă că instituția restrângerii dreptului la liberă
circulație a cetățenilor români în statele Uniunii Europene a operat doar până
la data de 31 decembrie 2006, dată după care sunt aplicabile dispozițiile
dreptului comunitar privind libera circulație, ce sunt de imediată aplicare de
la data adoptării lor.
Potrivit art.
25 din Constituția României, dreptul cetățeanului român la libera circulație
este garantat.
Odată cu
aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, dreptul la libera
circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene nu mai poate fi
restrâns, indiferent de statul care 1-a remis în baza unui acord de readmisie
(cum este și cazul în speță), deoarece s-ar încălca dreptul la libera
circulație garantat constituțional. Nu se poate restrânge un drept ce a fost
dobândit în baza normelor europene.
Drept urmare,
în raport de considerentele expuse și constatând că hotărârea atacată a fost
dată cu ignorarea prevederilor legale menționate, de imediată aplicare,
recursul declarat în cauză se privește ca fiind fondat și urmează a fi admis în
conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ., cu consecința casării atât
a deciziei instanței de apel cât și a sentinței primei instanțe și în fond, se
va respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul
declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia,
împotriva deciziei civile nr. 39A din 22 ianuarie 2007 a Curții de Apel
Alba-Iulia.
Casează decizia
atacată precum și sentința civilă nr. 1374 din 22 ianuarie 2006 a Tribunalului
Alba și în fond, respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta
Direcția Generală de Pașapoarte.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 martie
2007.