ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2620/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., a reținut următoarele: Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată la data de 2 noiembrie 2006 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat, în contradictoriu cu pârâta G.N.R., restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că pârâta a fost returnată din Franța la data de 5 aprilie 2006 în baza Acordului de Readmisie încheiat de România cu această țară, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 modificată și completată prin O.G. nr. 5/2006.

Prin sentința civilă nr. 1376/2006 din 22 noiembrie 2006 a Tribunalului Alba a fost admisă acțiunea reclamantei și s-a dispus restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtei în toate statele membre ale Uniunii Europene până în data de 31 decembrie 2006 și pe o perioadă de 1 an începând cu data pronunțării sentinței, pe teritoriul Franței. Prim instanță a reținut, în esență că față de dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, ca și în raport de fapta comisă, ședere ilegală în spațiul Schengen, că gravitatea acesteia justifică aplicarea măsurii sancționării orientate spre minimul prevăzut de lege și stabilită la o durată de 1 an. S-a mai arătat că nu există nici un impediment legal ca aceste texte de lege să nu fie aplicate începând cu 1 ianuarie 2007, sens în care s-au invocat prevederile art. 38 și art. 39 din lege al căror conținut nu a fost modificat și nu are o aplicabilitate temporară.

Ca urmare, s-a reținut ca fiind fără relevanță juridică modalitatea în care organele împuternicite să execute măsura dispusă, o vor pune în aplicare, atâta vreme cât persoana împotriva căreia s-a pronunțat o atare hotărâre judecătorească este cuprinsă în baza de date a statului care a dispus returnarea, precum și a statului român, ambele state semnatare ale acordului de readmisie. Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 37/A din 22 ianuarie 2007 a Curții de Apel Alba-Iulia, instanța care a reținut că nu este admisibilă invocarea, pentru prima dată în apel, a unei directive europene, instanța fiind ținută să examineze cauza numai cu privire la motivele cererii de apel și numai în raport de actele și lucrările cauzei de la prima instanță.

S-a arătat că, în mod corect, cu respectarea legislației în vigoare la data soluționării cauzei, prima instanță a limitat dreptul la liberă circulație a pârâtului pe durata înscrisă în dispozitivul hotărârii sale și care este în acord cu dreptul la liberă circulație garantat de art. 25 din Constituția României, drept ce se poate exercita doar în cadrul reglementat de Legea nr. 248/2005, lege aplicabilă raportului juridic dedus judecății. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, criticând-o pentru nelegalitate, motivele căii de atac fiind încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea recursului său, recurenta a susținut că instanța de apel a nesocotit prevederile art. 52 din Legea nr. 248/2005 care limita măsura restrângerii dreptului la liberă circulație, instituită în condițiile art. 38, până la data aderării României la Uniunea Europeană.

Ulterior acestui moment, respectiv după data de 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, dat fiind schimbarea statutului cetățenilor români, care au devenit în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Tratatul Comunității Europene, cetățeni ai Uniunii Europene, aceștia beneficiază, în conformitate cu prevederile art. 18 de dreptul la liberă circulație în statele Uniunii Europene. În acest sens s-a învederat caracterul prioritar a dispozițiilor comunitare în materie, în măsura în care normele dreptului intern vin în contradicție cu acestea, excepție de ordine publică și care trebuia primită și analizată de instanța de apel în conformitate cu prevederile art. 295 C. proc.

civ. Cât privește fondul cauzei, s-a arătat că, în contextul aderării României la Uniunea Europeană sunt aplicabile dispozițiile Tratatului de Instituire a Comunității Europene, dispoziții în raport de care, instituția restrângerii dreptului la libera circulație a cetățenilor români în statele uniunii a operat doar până la data de 31 decembrie 2006, dată după care sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație.

Recursul este fondat, potrivit considerentelor ce succed: Măsura restrictivă impusă de instanță se justifica în condițiile art. 52 din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările ulterioare, „până la data aderării României la Uniunea Europeană”, moment ce s-a împlinit la data de 31 decembrie 2006. După această dată, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană devin aplicabile normele dreptului comunitar în materie și care garantează, potrivit art.18 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, dreptul la liberă circulație al cetățenilor români în statele Uniunii Europene în aceleași condiții ca toți ceilalți cetățeni ai acesteia.

În măsura în care normele dreptului intern vin în contradicție cu cele comunitare prioritare sunt dispozițiile dreptului comunitar, în acord cu principiile preeminenței și efectului direct al dreptului comunitar, consacrate și de prevederile art. 148 alin. (2) din Constituția României. În raport cu dreptul național, regulile dreptului comunitar au caracter de ordine publică, așa încât în cercetarea și judecarea unei cauze, judecătorul național este ținut să examineze din oficiu incidența lor. Ca urmare, reținând prioritatea și caracterul de ordine publică a excepției invocate, greșit nesoluționată de instanța de apel dar și încetarea efectului normei incidentă în cauză reglementată de art. 52 din Legea nr. 248/2005 după data de 31 decembrie 2006, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi admis cu consecința casării hotărârilor atacate potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba–Iulia împotriva deciziei civile nr. 37/A din 22 ianuarie 2007 a Curții de Apel Alba-Iulia. Casează decizia și sentința nr. 1376 din 22 noiembrie 2006 a Tribunalului Alba în sensul că înlătură restrângerea dreptului la libera circulație pe teritoriul Franței după data de 31 decembrie 2006. Menține restul dispozițiilor. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 martie 2007.