ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3377/2007

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele; Prin sentința civilă nr. 1370 din 22 noiembrie 2006, Tribunalul Alba a admis acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, în contradictoriu cu pârâtul C.T. și a dispus restrângerea dreptului la liberă circulație a acestuia în toate statele membre ale Uniunii Europene, până la data de 31 decembrie 2006 și pe o perioadă de 1 an, începând cu data pronunțării sentinței, pe teritoriul Franței. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că pârâtul a fost readmis pe teritoriul României, deoarece a încălcat condițiile pe care cetățenii români trebuie să le îndeplinească pentru a călători în spațiul Schengen și anume, “călătoriile efectuate într-unul sau mai multe state din spațiul Schengen nu trebuie să depășească 90 de zile pe parcursul unui trimestru”.

Gravitatea faptei comisă de pârât justifică aplicarea măsurii sancționării pe o perioadă orientată spre minimul prevăzut de lege. Față de dispozițiile art. 52 din Legea nr. 248/2005, măsura s-a dispus pe teritoriul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, până la data de 31 decembrie 2006, iar, potrivit dispozițiilor art. 38 din lege, s-a dispus pe o perioadă de 1 an pentru teritoriul Franței. Apelul declarat împotriva sentinței de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a fost respins prin decizia civilă nr. 32A din 22 ianuarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia. Curtea de apel a reținut că invocarea pentru prima dată în apel a unei directive europene nu este admisibilă, dat fiind caracterul devolutiv al apelului, care presupune ca instanța superioară să se limiteze la a cerceta cauza numai cu privire la motivele invocate în cererea de apel.

Efectul devolutiv al apelului se răsfrânge numai asupra a ceea ce s-a judecat în primă instanță, altfel încălcându-se principiul dublului grad de jurisdicție. Apelantul nu a invocat în fața instanței de fond existența unei directive europene, care nu era aplicabilă la acel moment, astfel că invocarea în apel este inadmisibilă din punct de vedere procedural. A mai reținut curtea de apel, că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 248/2005 și a art. 25 din Constituția României. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia este nelegală, deoarece, efectul devolutiv al apelului presupune rejudecarea pe fond a cauzei de către instanța de control judiciar.

În cauză, apelul declarat de parchet are ca efect o devoluțiune parțială, doar cu privire la greșita restrângere a dreptului la liberă circulație după data de 31 decembrie 2006, în statul ce aparține Uniunii Europene. După data de 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, statutul cetățenilor români s-a schimbat, aceștia devenind, conform art. 17 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, cetățeni ai Uniunii Europene. Invocarea directivei 2004/38/CE în apel constituie o excepție peremtorie, de ordine publică, ce poate fi invocată în apel, iar nu o nouă cerere. În urma aplicării directivei europene, arată recurentul, instanțele trebuiau să constate că restrângerea dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în statele Uniunii Europene a operat doar până la 31 decembrie 2006, dată de la care sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar.

Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, ca urmare a aderării României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării. Prin urmare, invocarea legislației europene în apel nu încalcă efectul devolutiv al apelului, care presupune posibilitatea pe care o au părțile de a supune judecății toate problemele de fapt și de drept ce au fost ridicate în primă instanță.

Este adevărat că la data la care cauza a fost soluționată în primă instanță, analiza nu a avut în vedere prevederile directivei 2004/38/CE, dar acest lucru era firesc, din moment ce România nu era încă stat membru al Uniunii Europene. Odată, însă cu semnarea actului de aderare, instanțele de judecată au obligația să interpreteze legea internă prin raportare la dreptul comunitar, care, așa cum s-a arătat, are prioritate. Or, potrivit dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre tratatul european și convențiile încheiate înainte de data aderării, ce au generat drepturi și obligații.

Această prevedere din tratat face ca legislația comunitară să fie de imediată aplicare, ceea ce înseamnă că legea română va fi interpretată în raport cu norma comunitară, chiar dacă la data soluționării în fond a cauzei România nu era stat membru al Uniunii Europene. Dreptul la libertatea de circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat. În aplicare acestui articol, a fost adoptată directiva 2004/38/CE a Parlamentului European. Actul normativ menționat este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile și aranjamentele admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, pentru că, potrivit art. 27 din directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune doar pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică, iar potrivit alin. (2) al articolului, măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză. Soluția este în deplin acord cu art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, numai că, limitarea trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din directiva 2004/38/CE, iar dispozițiile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară. Față de aceste considerente, se constată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, atunci când a constatat că analizarea dispozițiilor comunitare în apel ar încălca efectul devolutiv al apelului și când a aplicat art. 38 din Legea nr. 248/2005, fără a analiza proporționalitatea dintre natura și întinderea restricției aplicate și scopul legitim urmărit. Analizarea condițiilor în care se poate dispune restrângerea dreptului la libertatea de circulație, prin raportare la alte elemente decât cele permise de dreptul comunitar, echivalează cu o necercetare a cererii de apel.

De aceea, se va admite recursul declarat, se va casa decizia atacată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. La rejudecare se vor avea în vedere circumstanțele concrete ale cauzei și principiul proporționalității, consacrat de tratat și de art. 27 din directiva 2004/38/CE.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, împotriva deciziei nr. 32A din 22 ianuarie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, pe care o casează. Trimite cauza Curții de Apel Alba Iulia în vederea rejudecării apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2007.