ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5821/2007

Asupra recursului de față, constată:

Prin

cererea înregistrată la 2 noiembrie 2006,

reclamanta Direcția

Generală

de Pașapoarte București a cerut restrângerea exercițiului dreptului la libera

circulație în statele membre ale Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult

3 ani a pârâtului D.N., returnat din Franța în baza Acordului de readmisie

încheiat cu această tară, aprobat prin H.G. nr. 278/1994, invocând incidența

art. 38 lit. a) și art. 5 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Prin sentința civilă nr. 1372 din 22

noiembrie 2007, Tribunalul Alba, secția civilă,

a admis

acțiunea și a dispus restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulație în

toate statele membre ale Uniunii

Europene

până la data de 21 decembrie 2006 și pe o perioadă de 1 an începând cu data

pronunțării sentinței pe teritoriul Franței.

În

motivarea sentinței instanța a reținut că atâta timp cât pârâtul a

fost readmis ca urmare a încălcării condițiilor pe care cetățenii

români trebuie să le îndeplinească pentru a călători în spațiul Schengen, în raport

de dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, se impune

admiterea cererii și restrângerea dreptului

pârâtului la liberă circulație în țările Uniunii Europene, după distincțiile

prevăzute la capitolul V al legii,

anume până la data aderării României

la Uniunea Europeană pe teritoriul tuturor statelor membre ale Uniunii iar după

această dată doar cu privire la teritoriul Franței.

Prin

decizia civilă nr. 34/A din 22 ianuarie 2007, Curtea de Apel Alba

lulia, secția civilă,

a respins ca nefondat apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

În motivarea deciziei instanța a

reținut că invocarea de către

apelant pentru

prima oară în apel a dispozițiilor unei directive europene

care ar fi incidență în cauza dedusă judecății

este inadmisibilă dat fiind

caracterul devolutiv al acestei căi de atac

cu mențiunea că aplicarea acesteia direct în apel ar constitui și o încălcare a

principiului dublului grad de jurisdicție atâta timp cât aplicarea sa nu a

făcut și obiectul analizei primei instanțe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia invocând incidența art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În

motivarea recursului recurentul arată că aplicarea unei directive

europene la o cauză dedusă judecății nu contravine efectului devolutiv

al apelului, astfel cum greșit s-a reținut prin decizia recurată, părțile având

posibilitatea de a solicita rejudecarea litigiului de către instanța de apel.

Recurentul susține că înțelege să

critice hotărârile date în fond sub aspectul greșitei restrângeri a dreptului

la liberă circulație a pârâtului după data de 31 decembrie 2006 în statul din

care a fost returnat întrucât după data de 1 ianuarie 2007 cetățenii români au

devenit cetățeni comunitari și beneficiază, conform art. 18 din Tratatul de

instituire a Comunității Europene de dreptul la libera circulație.

Analizând criticile formulate de

recurent, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele

considerente:

În fapt, pârâtul a fost returnat în

țară de autoritățile franceze la data de 19 mai 2006 pe motiv de ședere

nelegală.

Potrivit

legii interne, singura condiție de restrângere a dreptului la

libera circulație este ca persoana în cauză să fi fost returnată

dintr-un

stat în baza acordului de readmisie

încheiat de România cu respectivul

stat.

Această reglementare restrictivă vine

însă în conflict cu prevederile Directivei 2004/38/CE, care permit limitarea

dreptului fundamental la libera circulație doar în situații excepționale

privind motive de ordine publică sau de sănătate publică [art. 27 alin. (1) din

Directivă].

Pentru ca aceste motive de ordine

publică sau de siguranță publică să justifice măsurile de îngrădire a dreptului

la libera circulație este necesar, totodată, să fie respectat principiul

proporționalității iar conduita persoanei în cauză să constituie o amenințare

reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al

societății [art. 27 alin. (2) din Directivă].

Or, astfel de motive nu pot rezulta în

mod suficient din faptul însuși al expulzării, pentru că ar însemna că

principiul proporționalității în adoptarea măsurii să nu mai intereseze și

astfel să fie ignorată exigența normei comunitare.

Împrejurarea că la data returnării

intimatului România nu era oficial membru al Uniunii Europene este irelevantă

din punct de vedere al aplicabilității Directive.

Astfel, la

data la care instanța trebuie să aprecieze asupra măsurii

îngrădirii

dreptului la libera circulație, normele de drept comunitar erau pe deplin aplicabile

iar potrivit art. 148 alin. (2) din Constituția României, „ca urmare a

aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și

celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față

de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor

actului de aderare".

Or, sub

acest aspect, instanța de judecată, ca autoritate a statului

cu obligații decurgând din aderare, trebuie să interpreteze și să

aplice legea internă, în orice măsură posibilă, în lumina textului și

finalității directivei, în principiu fără aplicabilitate directă în dreptul

intern, pentru a se atinge rezultatul avut în vedere de acesta, autoritățile

statului trebuind să se conformeze prevederilor art. 189 alin. (3) din Tratatul

de instituire a Comunității Europene.

Cum interpretarea și aplicarea

dreptului național nu se pot realiza în conformitate cu prevederile Directivei

datorită condițiilor restrictive

impuse de

legea internă [art. 39 lit. a) din Legea nr. 248/2005], rezultă că

instanța

trebuie să aplice dreptul comunitar, protejând astfel drepturile conferite de

acesta persoanelor.

Nici

împrejurarea că Directiva nu a fost transpusă încă în dreptul

intern, nu poate conduce la o altă interpretare întrucât acest fapt ar

contraveni jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, potrivit

căreia „jurisdicțiile naționale sunt obligate să se abțină să interpreteze

dreptul intern într-un mod care ar risca serios, după

epuizarea termenului de transpunere, realizarea obiectivului urmărit de

respectiva directivă" (în acest sens, hotărârea din 4 iulie 2006 a

Marii Camere).

Totodată,

instanța constată că pârâtului îi sunt aplicabile normele comunitare și prin

raportare la legea incidență situației juridice.

Astfel, atâta timp cât situația

juridică ce a fost creată prin faptul șederii nelegale s-a epuizat prin

adoptarea măsurii returnării și cât timp la momentul la care se solicită

restrângerea libertății de circulație normele (comunitate) incidente nu mai

impun condiții decurgând din

nerespectarea

anterioară a unor cerințe de ședere în spațiul Uniunii, pe

cale de

consecință se aplică reglementarea mai favorabilă chiar dacă aceasta a

intervenit ulterior petrecerii faptelor.

Așadar, constatând incidența normelor

comunitare și faptul că

acestora, venind în

conflict cu legea internă, trebuie să li se recunoască

preeminența, Înalta Curte reține că în mod greșit

instanțele de fond au

primit cererea reclamantei deși în cauză nu a fost

dovedită existența situațiilor de excepție prevăzute de normele comunitare în

care

exercițiul dreptului unei persoane la

libera circulație poate fi restrâns.

Așa fiind,

în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

urmează

a admite recursul și a modifica decizia recurată în sensul că va schimba

sentința primei instanțe și, pentru considerentele de fapt și

de drept arătate, va respinge cererea formulată

de reclamantă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia împotriva deciziei nr. 34/A din

22 ianuarie 2007 a Curții de Apel Alba lulia.

Modifică decizia atacată și admite apelul

declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba împotriva

sentinței civile nr. 1372 din 22 noiembrie 2006a Tribunalului Alba.

Schimbă sentința în sensul că respinge cererea

formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Administrației și Internelor în contradictoriu cu

pârâtul D.N.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2007.