ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2654/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 25 octombrie 2006

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor a solicitat restrângerea dreptului la liberă

circulație în statele Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, față

de pârâtul S.I.N., cu motivarea că acesta a fost returnat din Franța în baza

Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, situație în care

sunt aplicabile dispozițiile art 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, modificată

și completată prin O.G. nr. 5/2006.

Tribunalul Alba, secția civilă, prin

sentința nr. 1343 din 15 noiembrie 2006, astfel cum a fost îndreptată prin

încheierea nr. 222 din 8 decembrie 2005 a aceleași instanțe, a admis acțiunea

reclamantei și a dispus restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului

în toate statele membre ale Uniunii Europene până la data de 31 decembrie 2006

și pe o perioadă de 1 an începând cu data pronunțării sentinței pe teritoriul

Franței.

Apelul declarat împotriva acestei

sentințe de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, a fost respins ca nefondat,

prin decizia nr. 38/A din 22 ianuarie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a motivat următoarele:

Invocarea de către parchet, pentru

prima dată în apel, a unei norme europene, care ar fi aplicabilă cauzei de

față, nu este admisibilă dat fiind caracterul devolutiv al apelului care

presupune ca instanța superioară să se limiteze a cerceta cauza numai cu

privire la motivele indicate în cererea de apel, pentru a da posibilitatea

intimatului să se apere în cunoștință de cauză, față de motivele invocate în

scris prin cererea depusă de apelant.

Efectul devolutiv al apelului se

răsfrânge numai asupra a ceea ce s-a judecat în primă instanță, regulă care are

o justificare deplină pentru că instanța de apel realizează numai un control

judiciar asupra hotărârii atacate, iar acest control nu poate avea în vedere

alte pretenții sau elemente care nu au format obiectul primei judecăți, iar în

caz contrar s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicție.

Apelantul nu a invocat în fața

instanței de fond existența unei norme europene care reglementează dreptul la

liberă circulație a cetățenilor, care nici nu era aplicabilă în acel moment,

astfel că invocarea normei în apel este inadmisibilă.

S-a decis de instanța de apel că în

mod corect și cu respectarea art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005,

instanța de fond a limitat dreptul la liberă circulație a pârâtului până la 31

decembrie 2006 în toate statele membre U.E. și pe timp de 1 an în statul de pe

teritoriul căruia pârâtul a fost returnat.

Împotriva deciziei dată în apel,

prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal, a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care a invocat următoarele

critici: în mod eronat instanța de apel a reținut că nu este admisibilă

invocarea și aplicarea normei europene în apel întrucât aceasta ar contraveni

efectului devolutiv al apelului; întrucât după 1 ianuarie 2007, odată cu

aderarea României la Uniunea Europeană, statutul cetățenilor români s-a

schimbat, aceștia devenind, conform art. 17 din Tratatul de instituire a

Comunității Europene (versiunea consolidată) cetățeni ai Uniunii Europene, ei

beneficiază potrivit art. 18 din Tratat de dreptul la liberă circulație în

statele Uniunii Europene în aceleași condiții ca toți ceilalți cetățeni ai

uniunii; invocarea, pe cale de excepție peremptorie, de ordine publică, a

necesității aplicării imediate, prioritare și directe a dreptului comunitar, în

măsura în care se apreciază că normele interne vin în contradicție cu acesta,

nu înseamnă o înfrângere a caracterului devolutiv a apelului, neconstituind o

cerere nouă în accepțiunea art. 294 pct. 1, teza a II-a C. proc. civ., putând

fi luată în considerare și din oficiu, potrivit art. 295 din același cod;

măsura luată de instanță față de pârât contravine art. 6, art. 24 și art. 27

din Directiva 2004/38/C.E.

Recursul este fondat.

Căile de atac devolutive sunt acelea

care pot reedita judecata în fond, aceasta, realizându-se, numai în limita a

ceea ce s-a solicitat prin acțiune și, în limita a ceea ce formează obiectul

căii de atac. Calea de atac devolutivă, tipică, fiind apelul, prin intermediul

lui se permite o nouă judecată a cauzei atât sub aspectul problemelor de fapt

stabilite de prima instanță, cât și asupra dezlegării date problemelor de

drept.

Este perfect adevărată motivarea

instanței de apel potrivit căreia limitarea efectului devolutiv al apelului

este exprimată prin două adagii elocvente:

tantum devolutum quantum

appellatum

și

tantum devolutum quantum judicatum

. Prima regulă

constituie o exigență a principiului disponibilității procesuale care se aplică

și în fața instanțelor de control judiciar ordinar și exprimă tocmai ideea că

instanța ierarhic superioară este limitată să cerceteze cauza numai cu referire

la motivele indicate în cererea de apel

quantum appellatum

. Cea de a

doua regulă exprimă ideea că efectele apelului nu se pot răsfrânge decât numai

asupra a ceea ce s-a judecat de către prima instanță

quantum judicatum

,

aceasta însemnând că prin intermediul apelului nu se poate lărgi cadrul

procesual stabilit în fața primei instanțe.

Este însă la fel de adevărat că cele

două reguli restrictive enunțate nu își găsesc întotdeauna aplicarea ori de câte

ori devoluțiunea este integrală sau totală, ca și atunci când una dintre părți

sau un participant la procesul civil, ori chiar instanța din oficiu, invocă,

direct în apel, un motiv de ordine publică sau o excepție de procedură care,

întemeiate fiind, tind la paralizarea demersului judiciar întreprins de

reclamant.

Astfel, potrivit art. 294 alin. (1),

teza a II-a C. proc. civ. „excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de

apărare nu sunt considerate cereri noi”. Făcând excepție de la cele două reguli

restrictive amintite mai sus și impunând o rezolvare mlădioasă pentru

situațiile ce privesc ordinea de drept, sintagma „excepții de procedură”,

legiuitorul a folosit-o într-o accepție largă care cuprinde în conținutul său

atât excepțiile de procedură propriu-zise, cât și excepțiile de fond, care pot

fi invocate, fără restricții, în instanța de apel, căci ordinea publică impune

o atare soluție. De altfel, art. 295 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ.

dispune că „motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu” în

instanța de apel.

Invocarea de către procuror, în

apel, a necesității aplicării imediate, prioritare și directe a dreptului

comunitar, situație generată de aderarea României, după data de 1 ianuarie

2007, la Uniunea Europeană, norme de drept ce aveau prevalență față de

legislația internă, nu a reprezentat o încălcare a efectului devolutiv al

apelului, întrucât incidența normelor europene, de imediată aplicare,

reprezintă o chestiune ce viza însăși ordinea publică și de drept internă.

Conform art. 6 din Directiva

2004/38/C.E, cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat

membru pe o perioadă de trei luni, fără nici o condiție sau formalitate, în

afara cerinței de a deține o carte de identitate sau un pașaport valabil, iar potrivit

art. 27 din aceeași directivă, cazurile de restrângere a dreptului la ședere

sunt doar pentru motive de ordine publică, siguranță publică și sănătate

publică, existând dispoziții speciale împotriva expulzării (art. 28) și

garanții procedurale, prin accesul la justiție și cu posibilitatea atacării

hotărârilor date.

În contextul acestor reglementări

comunitare, având în vedere și dispozițiile exprese ale art. 52 din Legea nr.

248/2005, concluzia care se impune este că instituția restrângerii dreptului la

liberă circulație a cetățenilor români în statele Uniunii Europene a operat

doar până la 31 decembrie 2006, dată după care sunt aplicabile dispozițiile

dreptului comunitar privind libera circulație.

Întrucât reclamanta nu a făcut nici

o dovadă că pârâtul ar fi săvârșit în străinătate fapte de natură a aduce

atingere unor norme referitoare la ordinea publică, siguranța publică și

sănătatea publică, în sensul prevederilor art. 27 din Directiva 2004/38/C.E, se

constată că față de această persoană greșit instanțele au dispus restrângerea

dreptului la liberă circulație.

Față de cele ce preced, se va admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și se vor

casa hotărârile date în cauză, cu consecința respingerii, ca nefondată, a acțiunii

promovată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Alba Iulia, împotriva deciziei civile nr. 38A din 22 ianuarie 2007 a Curții de

Apel Alba Iulia.

Casează decizia atacată precum și

sentința civilă nr. 1343 din 15 noiembrie 2006 a Tribunalului Alba și în fond

respinge acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

23 martie 2007.