ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2654/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 25 octombrie 2006 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, față de pârâtul S.I.N., cu motivarea că acesta a fost returnat din Franța în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, modificată și completată prin O.G. nr. 5/2006.

Tribunalul Alba, secția civilă, prin sentința nr. 1343 din 15 noiembrie 2006, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea nr. 222 din 8 decembrie 2005 a aceleași instanțe, a admis acțiunea reclamantei și a dispus restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului în toate statele membre ale Uniunii Europene până la data de 31 decembrie 2006 și pe o perioadă de 1 an începând cu data pronunțării sentinței pe teritoriul Franței. Apelul declarat împotriva acestei sentințe de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 38/A din 22 ianuarie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a motivat următoarele: Invocarea de către parchet, pentru prima dată în apel, a unei norme europene, care ar fi aplicabilă cauzei de față, nu este admisibilă dat fiind caracterul devolutiv al apelului care presupune ca instanța superioară să se limiteze a cerceta cauza numai cu privire la motivele indicate în cererea de apel, pentru a da posibilitatea intimatului să se apere în cunoștință de cauză, față de motivele invocate în scris prin cererea depusă de apelant. Efectul devolutiv al apelului se răsfrânge numai asupra a ceea ce s-a judecat în primă instanță, regulă care are o justificare deplină pentru că instanța de apel realizează numai un control judiciar asupra hotărârii atacate, iar acest control nu poate avea în vedere alte pretenții sau elemente care nu au format obiectul primei judecăți, iar în caz contrar s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicție.

Apelantul nu a invocat în fața instanței de fond existența unei norme europene care reglementează dreptul la liberă circulație a cetățenilor, care nici nu era aplicabilă în acel moment, astfel că invocarea normei în apel este inadmisibilă. S-a decis de instanța de apel că în mod corect și cu respectarea art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005, instanța de fond a limitat dreptul la liberă circulație a pârâtului până la 31 decembrie 2006 în toate statele membre U.E. și pe timp de 1 an în statul de pe teritoriul căruia pârâtul a fost returnat.

Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care a invocat următoarele critici: în mod eronat instanța de apel a reținut că nu este admisibilă invocarea și aplicarea normei europene în apel întrucât aceasta ar contraveni efectului devolutiv al apelului; întrucât după 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, statutul cetățenilor români s-a schimbat, aceștia devenind, conform art. 17 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (versiunea consolidată) cetățeni ai Uniunii Europene, ei beneficiază potrivit art. 18 din Tratat de dreptul la liberă circulație în statele Uniunii Europene în aceleași condiții ca toți ceilalți cetățeni ai uniunii; invocarea, pe cale de excepție peremptorie, de ordine publică, a necesității aplicării imediate, prioritare și directe a dreptului comunitar, în măsura în care se apreciază că normele interne vin în contradicție cu acesta, nu înseamnă o înfrângere a caracterului devolutiv a apelului, neconstituind o cerere nouă în accepțiunea art. 294 pct. 1, teza a II-a C. proc.

civ., putând fi luată în considerare și din oficiu, potrivit art. 295 din același cod; măsura luată de instanță față de pârât contravine art. 6, art. 24 și art. 27 din Directiva 2004/38/C.E. Recursul este fondat. Căile de atac devolutive sunt acelea care pot reedita judecata în fond, aceasta, realizându-se, numai în limita a ceea ce s-a solicitat prin acțiune și, în limita a ceea ce formează obiectul căii de atac. Calea de atac devolutivă, tipică, fiind apelul, prin intermediul lui se permite o nouă judecată a cauzei atât sub aspectul problemelor de fapt stabilite de prima instanță, cât și asupra dezlegării date problemelor de drept.

Este perfect adevărată motivarea instanței de apel potrivit căreia limitarea efectului devolutiv al apelului este exprimată prin două adagii elocvente: tantum devolutum quantum appellatum și tantum devolutum quantum judicatum . Prima regulă constituie o exigență a principiului disponibilității procesuale care se aplică și în fața instanțelor de control judiciar ordinar și exprimă tocmai ideea că instanța ierarhic superioară este limitată să cerceteze cauza numai cu referire la motivele indicate în cererea de apel quantum appellatum . Cea de a doua regulă exprimă ideea că efectele apelului nu se pot răsfrânge decât numai asupra a ceea ce s-a judecat de către prima instanță quantum judicatum , aceasta însemnând că prin intermediul apelului nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe.

Este însă la fel de adevărat că cele două reguli restrictive enunțate nu își găsesc întotdeauna aplicarea ori de câte ori devoluțiunea este integrală sau totală, ca și atunci când una dintre părți sau un participant la procesul civil, ori chiar instanța din oficiu, invocă, direct în apel, un motiv de ordine publică sau o excepție de procedură care, întemeiate fiind, tind la paralizarea demersului judiciar întreprins de reclamant. Astfel, potrivit art. 294 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ. „excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi”.

Făcând excepție de la cele două reguli restrictive amintite mai sus și impunând o rezolvare mlădioasă pentru situațiile ce privesc ordinea de drept, sintagma „excepții de procedură”, legiuitorul a folosit-o într-o accepție largă care cuprinde în conținutul său atât excepțiile de procedură propriu-zise, cât și excepțiile de fond, care pot fi invocate, fără restricții, în instanța de apel, căci ordinea publică impune o atare soluție. De altfel, art. 295 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ. dispune că „motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu” în instanța de apel.

Invocarea de către procuror, în apel, a necesității aplicării imediate, prioritare și directe a dreptului comunitar, situație generată de aderarea României, după data de 1 ianuarie 2007, la Uniunea Europeană, norme de drept ce aveau prevalență față de legislația internă, nu a reprezentat o încălcare a efectului devolutiv al apelului, întrucât incidența normelor europene, de imediată aplicare, reprezintă o chestiune ce viza însăși ordinea publică și de drept internă.

Conform art. 6 din Directiva 2004/38/C.E, cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat membru pe o perioadă de trei luni, fără nici o condiție sau formalitate, în afara cerinței de a deține o carte de identitate sau un pașaport valabil, iar potrivit art. 27 din aceeași directivă, cazurile de restrângere a dreptului la ședere sunt doar pentru motive de ordine publică, siguranță publică și sănătate publică, existând dispoziții speciale împotriva expulzării (art. 28) și garanții procedurale, prin accesul la justiție și cu posibilitatea atacării hotărârilor date. În contextul acestor reglementări comunitare, având în vedere și dispozițiile exprese ale art. 52 din Legea nr. 248/2005, concluzia care se impune este că instituția restrângerii dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în statele Uniunii Europene a operat doar până la 31 decembrie 2006, dată după care sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație.

Întrucât reclamanta nu a făcut nici o dovadă că pârâtul ar fi săvârșit în străinătate fapte de natură a aduce atingere unor norme referitoare la ordinea publică, siguranța publică și sănătatea publică, în sensul prevederilor art. 27 din Directiva 2004/38/C.E, se constată că față de această persoană greșit instanțele au dispus restrângerea dreptului la liberă circulație. Față de cele ce preced, se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și se vor casa hotărârile date în cauză, cu consecința respingerii, ca nefondată, a acțiunii promovată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, împotriva deciziei civile nr. 38A din 22 ianuarie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia. Casează decizia atacată precum și sentința civilă nr. 1343 din 15 noiembrie 2006 a Tribunalului Alba și în fond respinge acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2007.