ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4644/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 14 ianuarie 2016, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, solicitând instanței:

A) - Anularea Deciziei nr. 439 din 30 iunie 2015 privind soluționarea contestației depusă de societate împotriva Deciziei de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015 privind obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală și Raportului de inspecție fiscală nr. x din 29 ianuarie 2015, în ce privește Soluția de respingere ca neîntemeiată a contestației pentru impozitul pe profit în suma de 51.360 RON și TVA în cuantum de 77.040 RON rezultate în urma excluderii de la deducere a achizițiilor înscrise în facturile emise de SC B. SRL,

- Anularea Deciziei de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015 privind obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală și Raportului de inspecție fiscala nr. x din 29 ianuarie 2015, în ce privește obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite ca urmare a considerării ca nedeductibile fiscal la determinarea impozitului pe profit, a cheltuielilor de achiziție în suma de 321.000 RON și ca urmare a neacceptării la deducere a TVA în cuantum de 77.040 RON,

- Anularea tuturor actelor administrative individuale subsecvente emise în baza actelor administrative mai sus menționate;

B) - Anularea Deciziei nr. 439 din 30 iunie 2015 privind soluționarea contestației depusă de societate împotriva Deciziei de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015 privind obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală și Raportului de inspecție fiscală nr. x din 29 ianuarie 2015, în ce privește Soluția de respingere ca neîntemeiată a contestației pentru impozitul pe profit în suma de 11.882 RON și TVA în cuantum de 14.110 RON, rezultate în urma excluderii de la deducere a achizițiilor înscrise în facturile emise de C. SRL,

- Anularea Deciziei de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015 privind obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală și Raportului de inspecție fiscală nr. x din 29 ianuarie 2015, în ce privește obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite ca urmare a considerării ca nedeductibile fiscal la determinarea impozitului pe profit, a cheltuielilor de achiziție în suma de 74.264 RON și ca urmare a neacceptării la deducere a TVA în cuantum de 14.110 RON,

- Anularea tuturor actelor administrative individuale subsecvente emise în baza actelor administrative mai sus menționate,

C) - Anularea Deciziei nr. 439 din 30 iunie 2015 privind soluționarea contestației depusă de societate împotriva Deciziei de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015 privind obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală și Raportului de inspecție fiscală nr. x din 29 ianuarie 2015, în ce privește Soluția de suspendare a soluționării contestației, pentru impozitul pe profit în suma de 520.421 RON și TVA în cuantum de 753.821 RON, rezultate în urma excluderii de la deducere a achizițiilor înscrise în facturile emise de SC D. SRL, SC E. SRL, SC F. SRL, SC G. SRL, SC H. SRL și SC I. SRL, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, cu obligarea pârâtelor la soluționarea pe fond a contestației administrative,

D) - Anularea Deciziei nr. 439 din 30 iunie 2015 privind soluționarea contestației depusă de societate împotriva Deciziei de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015 privind obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală și Raportului de inspecție fiscală nr. x din 29 ianuarie 2015, în ce privește Soluția de suspendare a soluționării contestației, pentru cuantumul total al accesoriilor stabilite prin Decizia de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015, în suma totala de 562.789 RON din care: 210.602 RON - dobânzi impozit pe profit, 87.252 RON - penalități impozit pe profit, 209.316 RON - dobânzi TVA și 55.619 RON - penalități TVA, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, cu obligarea pârâtelor la soluționarea pe fond a contestației administrative;

II. Obligarea pârâtelor la radierea mențiunilor privitoare la obligațiile fiscale stabilite prin actele administrative fiscale a căror anulare se solicită, cu restabilirea situației anterioare emiterii Deciziei de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015,

III. Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.

Prin Sentința civilă nr. 109/CA/2016-PI din data de 6 iunie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligații suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F.SM 27 din 29 ianuarie 2015 emisă de DGRFP Cluj-Napoca - AJFP Satu Mare, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Împotriva Sentinței nr. 59/CA/2018-PI din 16 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare invocând dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contencios administrativ.

Prin cererea de recurs se arată că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea unui act întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul unei acțiuni în anulare, respectiv faptul că nu s-a acceptat la deducere fără a ține seama de împrejurările concrete ale condițiilor de fond și de forma în care se poate exercita acest drept.

Iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată. Îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță simplele afirmații făcute privind numărul angajaților ori pierderea valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 11 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 03 decembrie 2018.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor intimatei-reclamante invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanșat de intimata-reclamantă are ca obiect suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligații suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F.SM 27 din 29 ianuarie 2015 emisă de DGRFP Cluj-Napoca - AJFP Satu Mare, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Instanța de fond a admis cererea intimatei-reclamante și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligații suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F.SM 27 din 29 ianuarie 2015 emisă de DGRFP Cluj-Napoca - AJFP Satu Mare, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Verificând legalitatea hotărârii atacate, Înalta Curte constată că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

"în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond".

Suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității activității administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

Din analiza Deciziei de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015 privind obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală și, respectiv, a Deciziei nr. 439 din 30 iunie 2015 privind soluționarea contestației administrativ fiscale, rezultă că la întocmirea acestora, organul fiscal nu a ținut cont de actele justificative aflate în evidențele societății, respectiv contracte de vânzare-cumpărare, facturi de achiziție, fise de magazie, note de recepție și constatare de diferențe.

Așa fiind, în cazul concret dedus judecății, aparența de drept este în favoarea intimatei-reclamante existând împrejurări legate de starea de fapt și de drept care ridică serioase semne de îndoială față de legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se cere, ținând atât de procedura de adoptare a actului administrativ atacat cât și de temeinicia pe fond a acestuia. Toate aceste aspecte de nelegalitate menționate sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ a cărui suspendare a fost solicitată de către reclamantă, fiind îndeplinite cerințele art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea 554/2004.

În ceea ce privește paguba iminentă, Înalta Curte constată că și cea de-a doua condiție necesară suspendării executării actului administrative, prevăzută de art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 este îndeplinită, punerea în executare a deciziei fiind în măsură să producă în sarcina reclamantei un prejudiciu material viitor și previzibil.

Pentru obligațiile suplimentare de plata stabilite prin Decizia de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015 atacată, și ramase nestinse din eșalonarea la plată, în cuantum de 1.736.458 RON (până la data de 5 aprilie 2016), în sarcina reclamantei a fost emis Titlul executoriu nr. x din 12 aprilie 2016, ca urmare a pierderii valabilității eșalonării la plata aprobată prin Decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. 78558 din 21 aprilie 2015 începând cu data de 20 ianuarie 2016.

De asemenea prin Decizia nr. 3412 din 5 aprilie 2016 de pierdere a valabilității amânării la plata a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare s-a stabilit ca suma rămasa de plata din amânarea la plată a penalităților de întârziere este de 19.216 RON, iar prin Decizia nr. 3411 din 5 aprilie 2016 referitoare la obligații de plata accesorii reprezentând penalități datorate în cazul eșalonărilor la plata s-au calculat obligații fiscale accesorii în cuantum de 86.823 RON, ca urmare a pierderii valabilității eșalonării la plata.

Prin urmare, începând cu data de 12 aprilie 2016 fiind emis, în conformitate cu prevederile art. 141 din O.G. nr. 92/2003 cu modificările și completările ulterioare, titlul executoriu pentru obligații suplimentare de plata stabilite prin decizia de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015 atacată, împotriva societății reclamante urmează sa se ia masuri de executare silită.

De asemenea, Înalta Curte, în acord cu prima instanță constată că față de obligațiile de plată stabilite în sarcina intimatei-reclamante, cu ocazia controlului fiscal, s-au instituit masuri asigurătorii în temeiul art. 129 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, fiind încheiat la data de 17 aprilie 2015 Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr. x din 17 aprilie 2015. Astfel, pentru obligații de plată în cuantum de 2.025.671 RON s-a aplicat sechestru asigurător asupra bunurilor imobile, proprietatea reclamantei, individualizate în cuprinsul Procesului-verbal de sechestru, a căror valoare se ridica la suma de 2.164.857RON (exclusiv TVA) conform Raportului de evaluare nr. x din 17 aprilie 2015.

Drept urmare, în mod corect a reținut prima instanță că prin punerea în executare a deciziei de impunere s-ar produce o pagubă iminentă în patrimoniul reclamantei prin aducerea societății în stare de incapacitate de plată, cauzând prejudicii atât ei, cât și societăților cu care colaborează.

Executarea intempestivă a sumelor de bani menționate în decizia de impunere ar cauza societății dificultăți financiare și comerciale majore, iar activitatea societății, care are un total de 30 de salariați, ar fi serios și iremediabil perturbată, bugetul de stat și cel local ar fi afectat, prin imposibilitatea achitării de către societate a taxelor și impozitelor datorate cu aceasta destinație și care nu sunt deloc neglijabile sub aspectul cuantumului.

De asemenea, intimata-reclamantă ar fi în imposibilitatea onorării obligațiilor scadente față de furnizori, ceea ce ar produce societății un prejudiciu de imagine considerabil față de colaboratorii și partenerii de afaceri. Totodată, prin indisponibilizarea acestor sume, ar fi în imposibilitatea plații salariilor, fiind obligată să recurgă la restructurări.

În plus, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ potrivit cărora:

"În ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)".

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin Sentința nr. 59/CA/2018-PI din 16 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare.

A anulat Decizia nr. 439 din 30 iunie 2015 privind soluționarea contestației depuse de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală și Raportul de inspecție fiscală nr. x din 29 ianuarie 2015, în ceea ce privește soluția de suspendare a soluționării contestației pentru impozitul pe profit în sumă de 520.421 RON și TVA în cuantum de 753.821 RON, rezultate în urma excluderii de la deducere a achizițiilor înscrise în facturile emise de SC D. SRL, SC E. SRL, SC F. SRL, SC G. SRL, SC H. SRL și SC I. SRL, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, cu obligarea pârâtelor la soluționarea pe fond a contestației administrative.

A anulat Decizia nr. 439 din 30 iunie 2015 privind soluționarea contestației depuse de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală și Raportul de inspecție fiscală nr. x din 29 ianuarie 2015, în ceea ce privește soluția de suspendare a soluționării contestației pentru cuantumul total al accesoriilor stabilite prin Decizia de impunere nr. x din 29 ianuarie 2015, în sumă totală de 562.789 RON, din care: 210.602 RON - dobânzi impozit pe profit, 87.252 RON - penalități impozit pe profit, 209.316 RON - dobânzi TVA și 55.619 RON - penalități TVA, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, cu obligarea pârâtelor la soluționarea pe fond a contestației administrative.

A respins celelalte capete de cerere formulate de reclamantă, ca neîntemeiate.

A obligat pârâtele, în solidar, la plata sumei de 1.050 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, în favoarea reclamantei.

În aceste circumstanțe, soluția adoptată de instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare creează, cel puțin cu caracter provizoriu, premisa nelegalității actului a cărui suspendare s-a solicitat, fiind astfel infirmată prezumția de legalitate atașată actului administrativ, până la soluționarea recursului, astfel că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, cu privire la măsurile dispuse prin actul administrativ supus cenzurii instanței.

În concluzie, în speța de față, motivele de recurs nu sunt întemeiate.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare împotriva Sentinței nr. 109/CA-PI din 6 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 decembrie 2018.

Procesat de GGC - LM