ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 105/2017

Acțiunea judiciară; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal , reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta B. Cluj Napoca, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Deciziei nr. 548 din 12 august 2014 emisă de pârâtă, a Raportului de inspecție fiscală nr. F/SM nr. 121 din 31 octombrie 2013 și a Deciziei de impunere nr. F/SM/167 din 31 octombrie 2013, ambele emise de C. Satu-Mare, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Reclamanta a formulat cerere precizatoare la acțiunea introductivă de instanță prin care a solicitat și anularea Deciziei nr. 888 din 11 decembrie 2014 emisă de pârâta B. Cluj-Napoca, precum și obligarea acestei pârâte la soluționarea pe fond a contestației administrative privind suma de 1.341.783 lei (filele 233-235, vol. II fond).

Soluția instanței de fond; Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 50 din 16 martie 2015 , a admis acțiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată, a anulat Decizia nr. 888 din 11 decembrie 2014 emisă de pârâta B. Cluj Napoca și a obligat pârâta să soluționeze pe fond contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. F/SM nr. 626 din 29 septembrie 2014, emisă de C. Satu Mare în baza Raportului de inspecție fiscală nr. F/SM/532 din 29 septembrie 2014.

Calea de atac exercitată; Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta B. Cluj Napoca, care a solicitat casarea acesteia și, în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată cuprinde un motiv străin de natura pricinii și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În dezvoltarea motivelor de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare. La soluționarea pe fond a pricinii, prima instanță a avut în vedere doar Rezoluția din data de 13 decembrie 2012 pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare în Dosarul penal nr. x/P/2012, în condițiile în care aceasta este anterioară emiterii Deciziei nr. 888 din 11 decembrie 2014 de către B. Cluj Napoca. Constatările organelor de inspecție fiscală care au generat obligațiile fiscale stabilite în sarcina reclamantei, prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. F/SM nr. 626 din 29 septembrie 2014, care fac obiectul sesizării penale nr. 191883 din 15 octombrie 2014, se referă la înregistrarea în evidența contabilă a societății a unui număr de 11 facturi fiscale emise de SC D. SRL și 5 facturi fiscale emise de SC E. SRL și nu doar la cele 2 facturi fiscale emise de SC D. SRL, cu privire la care prima instanță a reținut că administratorul reclamantei a fost cercetat în Dosarul penal nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare. Sesizarea penală nr. 191883 din 15 octombrie 2014 face obiectul Dosarului penal nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare în care s-a constituit parte civilă, prin adresa din 03 februarie 2015. În mod eronat, prima instanță a apreciat că cele două demersuri judiciare - penal și în contencios administrativ - nu se exclud reciproc, întrucât organele de inspecție fiscală și-au exprimat doar suspiciunea asupra realității tranzacțiilor derulate de reclamantă cu cei doi furnizori, în limita propriilor competențe, urmând ca, prin soluționarea laturii penale, organele abilitate să se exprime cu titlu de certitudine, asupra realității sau caracterului fictiv al tranzacțiilor, situație în care soluția pe cale administrativă depinde în totalitate de soluționarea cauzei penale.

Apărările formulate în cauză; Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la filele 12-14 dosar.

Procedura derulată în recurs; Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 20 aprilie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. La termenul din data de 19 ianuarie 2017, în condițiile în care raportul a fost declarat admisibil, toți membrii completului au fost de acord, iar problema de drept nu este controversată și face obiectul unei jurisprudențe constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a procedat la analiza fondului recursului, fără citarea părților, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Controlul judiciar declanșat de intimata-reclamantă are ca obiect verificarea legalității Deciziei nr. 888 din 11 decembrie 2014prin care recurenta-pârâtă B. Cluj Napoca a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de societate împotriva Deciziei de impunere nr. F/SM nr. 626 din 29 septembrie 2014 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. F/SM nr. 532 din 29 septembrie 2014, pentru suma de 1.341.783 lei, reprezentând: - 433.848 lei - impozit pe profit; - 83.173 lei - dobânzi de întârziere aferente impozitului pe profit; - 65.077 lei - penalități de întârziere aferente impozitului pe profit; - 541.558 lei - taxa pe valoarea adăugată; - 136.893 lei - dobânzi de întârziere aferente T.V.A.; - 81.234 lei - penalități de întârziere aferente T.V.A. Totodată, s-a dispus faptul că procedura administrativă va fi reluată la data la care contestatoarea sau organul fiscal va sesiza organul de soluționare competent cu o astfel de cerere, cu arătarea situației care determină încetarea măsurii suspendării. Temeiul legal al adoptării acestei măsuri administrative l-a reprezentat art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., republicat, care statuează faptul că organul de soluționare a contestației administrative poate suspenda, prin decizie motivată, cauza atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în contestația administrativă. Prima instanță a infirmat soluția administrativă dispusă prin decizia contestată în cauză, arătând că autoritatea investită cu analizarea contestației reclamantei a săvârșit un abuz de drept procesual prin faptul că a sesizat a doua oară organele penale cu privire la aceeași stare de fapt fiscală, fără să țină seama de soluția dată în primul dosar penal. Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele: 6.1. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: (“când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”). Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii “se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.” Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. 6.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: (“când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”). Într-adevăr, art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., republicat, conferă organului de soluționare a contestației administrative un drept de apreciere asupra oportunității adoptării măsurii de suspendare aflate în discuție, desigur, cu obligația acestuia de a motiva decizia adoptată. În speța de față, B. Cluj Napoca a prezentat în cuprinsul Deciziei nr. 888/11 decembrie 2014 motivele de fapt și de drept care au justificat necesitatea suspendării soluționării contestației administrative promovate de intimata-reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. F/SM/626 din 29 septembrie 2014. Astfel, organul de inspecție fiscală a transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare sesizarea penală nr. 191883 din 15 octombrie 2014, împreună cu Procesul-verbal înregistrat din 01 octombrie 2014, la baza căruia a stat Raportul de Inspecție Fiscală nr. F/SM/532 din 29 septembrie 2014, în vederea începerii urmăririi penale pentru stabilirea existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Pe acest aspect, organul de inspecție fiscală a apreciat că între stabilirea obligațiilor fiscale prin Decizia de impunere nr. F/SM/626 din data de 29 septembrie 2014, emisă în baza constatărilor din Raportul de inspecție fiscala nr. F/SM/532 din 29 septembrie 2014, și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite, există o strânsă interdependentă de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă. Mai precis, în cauză, se ridică problema realității și legalității operațiunilor desfășurate de petentă, în condițiile în care organele de inspecție fiscală au constatat că, în perioada verificata (01 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2012), SC A. SRL a efectuat achiziții de lucrări și servicii de la furnizorii SC D. SRL din jud. Harghita și SC E. SRL din același județ, a căror realitate și legalitate nu s-a putut demonstra. Prin înregistrarea în evidența contabilă și în deconturile de T.V.A. a facturilor emise de furnizorii mai sus menționați, asupra cărora există suspiciunea că nu reflectă operațiuni reale, se majorează în mod nejustificat costurile și, respectiv, se diminuează baza impozabilă și impozitul pe profit aferent și, de asemenea, se majorează în mod nejustificat T.V.A. deductibil și, în consecință, se diminuează T.V.A. de plata către bugetul statului. Înalta Curte reține că adoptarea măsurii analizate este condiționată de înrâurirea hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a existenței elementelor constitutive ale unei infracțiuni asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Desigur, este normal ca într-o asemenea situație soluționarea recursului administrativ să fie suspendat pentru a se preveni pronunțarea unor hotărâri contradictorii pe aceeași situație juridică. Însă, în mod pe deplin justificat, prima instanță a evidențiat că starea de fapt fiscală a mai făcut obiectul unei sesizări a organelor de urmărire penală care s-a finalizat cu soluție de neîncepere a urmăririi penale. În concret, este vorba despre Dosarul penal nr. x/P/2012 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare în care a fost emisă Rezoluția din data de 13 decembrie 2012 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, printre alții, și față de numitul F., întrucât fapta nu există (filele 293-301, vol. II fond). Împrejurarea că organul de soluționare a contestației administrative a mai formulat o nouă sesizare penală cu privire la aceea stare de fapt fiscală nu reprezintă decât un abuz de drept procesual care lezează dreptul de acces al societății intimate la instanță. În concluzie, în speța de față, nu sunt întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.