ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1859/2019

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 30 decembrie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară anularea Deciziei nr. 1790 din 30 iulie 2005 și a Deciziei nr. 3401 din 16 noiembrie 2015 emise de ASF, cu cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 1790 din 30 iulie 2015 petenta, în calitate de președinte C.A. al societății B. SA Orăștie, a fost sancționată de către intimată cu amenda în cuantum de 11.004,03 RON, sumă ce reprezintă 1% din cifra de afaceri netă a societății A. SRL pe anul 2014. Reclamanta a invocat faptul că din lecturarea Deciziei atacate motivul care a stat la baza sancționării petentei nu este prezentat sau explicat, astfel că doar s-ar putea presupune datorită indicării articolului nr. 210 din Legea nr. 297/2004. De asemenea s-a pus în vedere petentei faptul că are obligația ca în termen de 15 zile lucrătoare de la emiterea deciziei să publice raportul curent cu privire la prețul acțiunilor care urmează a fi plătit acționarilor care solicită retragerea din societate. Împotriva Deciziei nr. 1790 din 30 iulie 2015 petenta a formulat contestație pe cale administrativă, prin intermediul căreia au fost aduse argumente în contra celor susținute de către intimată, atât prin raportare la starea de fapt cat și prin raportare la temeiurile de drept invocate.

Prin Decizia nr. 3401 din 16 noiembrie 2015 intimata a respins plângerea prealabilă formulată, soluție luată în baza analizei prezentate în anexa care face parte integrantă din decizia menționată mai sus și în hotărârea adoptată în ședința Consiliului ASF din data de 11 noiembrie 2015. împotriva Deciziei nr. 3401/2015 a fost formulată prezenta cererea de chemare în judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1441 din data de 27 aprilie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca nefondată.

Împotriva Sentinței civile nr. 1441 din data de 27 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta SC A. SRL invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Referitor la textul de lege în baza căreia au fost emise deciziile de sancționare:

În cuprinsul deciziilor de sancționare nu este indicat temeiul legal pentru aplicarea sancțiunii contravenționale față de recurentă. Mai exact, în deciziile de sancționare nu se arată motivele pentru care conduita recurentei intră sub incidența prevederilor articolului indicat în cuprinsul acestora - art. 210 din Legea nr. 297/2004.

Din lecturarea cuprinsului deciziilor de sancționare rezultă că recurenta a fost sancționată pentru că nu și-a îndeplinit obligația de a transmite raportul referitor la valoarea acțiunilor societății în termenul prevăzut de Regulamentul nr. 17/2014. În schimb, în ceea ce privește temeiul de drept pentru aplicarea sancțiunii, în cuprinsul deciziilor de sancționare este indicat art. 210 din Legea nr. 297/2004.

Or, simpla indicare a respectivului articol nu poate consta într-o motivare valabilă pentru aplicarea unei sancțiuni contravenționale.

În speță nu este aplicabil art. 210 din Legea nr. 297/2004 privind Piața de Capital, întrucât, astfel cum rezultă din chiar denumirea actului normativ, Legea 297/2004 reglementează regimul juridic aplicabil societăților tranzacționate pe o piață reglementată, nu pe piața RASDAQ, care este o piață nereglementată.

În esență, textul de lege indicat în cadrul deciziilor de sancționare, respectiv art. 210 din Legea nr. 297/2004, nu este aplicabil situației de fapt din speță, întrucât se referă la alt tip de acțiuni, cele cotate la bursă, și nu prevede expres și neechivoc motivele pentru care conduita subscrisei atrage sancțiunea aplicată în speță.

3.2. Referitor la lipsa vinovăției recurentei în comiterea faptei sancționate contravențional:

Instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că nerespectarea obligației de a transmite raportul referitor la valoarea acțiunilor societății în termenul prevăzut de lege este imputabilă recurentei și că nu poate fi admisă susținerea recurentei potrivit căreia culpa pentru nerespectarea termenului îi revine exclusiv expertului desemnat pentru stabilirea prețului acțiunilor.

Contrar celor reținute de instanța de fond, faptul că între momentul desemnării expertului și data emiterii de către expert a unei oferte financiare pentru încheierea contractului privind raportul de evaluare a acțiunilor au trecut mai bine de 3 luni de zile nu poate fi imputat recurentei, ci doar expertului desemnat.

De altfel, chiar din motivarea contradictorie a instanței de fond în sensul că din cuprinsul stării de fapt reiese că pârâta a motivat deciziile de sancționare rezultă două ipoteze: fie instanța nu a constatat dacă deciziile au fost motivate prin studierea cuprinsului acestora, ci doar a dedus că acestea ar fi fost motivate, pe baza situației de fapt învederate prin documentele de la dosar, fie că simpla redare a stării de fapt este considerată o motivare suficientă care să justifice aplicare sancțiunii contravenționale. Din orice variantă însă, reiese că instanța de fond a respins în mod greșit acest argument al recurentei.

Or, după cum a arătat și în cadrul contestației formulate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea exactă a acestei fapte în primul rând, duce la posibilitatea formulării apărării de către cel sancționat cât și la posibilitatea aprecierii gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite. Iar sancțiunea pentru această neregularitate este cuprinsă în art. 17 din O.G. nr. 2/2001 - nulitatea actului.

3.3. În final, în ceea ce privește solicitarea întemeiată în baza art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, de schimbare a sancțiunii amenzii cu aceea a avertismentului, consideră că respingerea acestei solicitări de către instanța de fond nu este întemeiată. În esență, contrar celor menționate în motivarea hotărârii atacate, prevederile Legii nr. 297/2007 prin care se stabilesc sancțiuni contravenționale în sarcina subiecților de drept - legea specială din speță - se completează cu prevederile generale în materie contravențională, stabilite prin O.G. nr. 2/2001. Astfel, considerăm pe deplin aplicabile prevederile art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, care prevăd că:"avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune."

Față de această prevedere legală și ținând cont și de aspectul că domeniul dreptului contravențional are un regim asimilat dreptului penal care permite aplicarea prin analogie a unor prevederi favorabile persoanei sancționate chiar dacă acestea nu sunt prevăzute de lege, consideră că este permisă de lege și echitabilă schimbarea sancțiunii amenzii cu aceea a avertismentului.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Cu privire la motivul de casare invocat de recurentă prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", acesta nu poate fi reținut întrucât instanța de fond a interpretat în mod corect textele legale incidente în cauza de față și a făcut o aplicare corectă, atât a normelor speciale incidente domeniului instrumentelor și investițiilor financiare, cât și a normelor generale prevăzute în materie administrativă.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 20 martie 2019.

Prin Decizia ASF nr. 1790 din 30 iulie 2015, s-a dispus sancționarea societății A. SRL, în calitate de Președinte CA. al societății B. SA Orăștie, cu amendă în cuantum de 11.004,03 RON (reprezentând 1% din cifra de afaceri netă a societății A. SRL pe anul 2014).

Totodată, s-a dispus în sarcina Consiliului de Administrație al societății B. SA Orăștie obligația de a dispune măsurile care se impun astfel încât, în termen de 15 zile lucrătoare de la emiterea deciziei, să publice raportul curent cu privire la prețul acțiunilor care urmează a fi plătit acționarilor care solicită retragerea din societate.

Măsura a fost adoptată în temeiul art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3 și art. 273 alin. (1) lit. b) pct. (ii) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, având în vedere următoarele aspecte:

- acțiunile emise de societatea B. SA Orăștie sunt tranzacționate pe piața RASDAQ;

- în cadrul AGEA societății B. SA Orăștie, convocată în temeiul Legii nr. 151/2014, s-a hotărât respingerea efectuării demersurilor legale necesare în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor societății;

- raportul curent publicat pe site-ul BVB în data de 8 ianuarie 2015 cu privire la înregistrarea primei cereri de retragere din societate și raportul curent din 20 februarie 2015 aferent numirii dlui C. în calitate de expert autorizat independent, în vederea stabilirii prețului care urmează a fi plătit acționarilor care și-au exercitat dreptul de retragere din societate în baza Legii nr. 151/2014;

- raportul curent publicat pe site-ul BVB în data de 27 mai 2015 potrivit căruia societatea B. SA Orăștie a încheiat, la data raportului curent, contractul aferent realizării raportului de evaluare de către expertul autorizat independent C.;

- adresa înregistrată la ASF cu nr. RG/61595 din 7 iulie 2015 prin care expertul autorizat independent C. a comunicat că oferta financiară transmisă societății B. SA Orăștie nu a fost acceptată și contractul pentru efectuarea serviciilor de evaluare nu a fost semnat;

- consiliul de administrație al societății B. SA Orăștie nu a dispus cele necesare în vederea respectării prevederilor legale referitoare la determinarea de către un expert autorizat independent desemnat de ORC a prețului care urmează a fi plătit acționarilor care solicită retragerea din societate și publicarea unui raport curent cu privire la acest preț, fapt de natură a leza drepturile acționarilor;

- societatea A. SRL este Președinte CA. al societății B. SA Orăștie, conform informațiilor furnizate de ONRC în data de 9 iulie 2015;

- prevederile art. 210 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile art. 2 alin. (5) lit. h) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Decizia nr. 3401 din 16 noiembrie 2015, A.S.F. a respins plângerea formulată de recurentă împotriva Deciziei A.S.F. nr. 1790 din 30 iulie 2015, fiind menținută această decizie ca temeinică și legală.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor intimatei-pârâte invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Problema de drept ce se impune a fi analizată cu prioritate este legată de statutul Pieței Rasdaq, piață care, în opinia Înaltei Curți, bazată inclusiv pe jurisprudența anterioară a instanței (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia nr. 865 din 13 martie 2013 Dosar nr. x/2011) nu este o piață reglementată în sensul Legii nr. 297/2004, întrucât acesta nu a fost autorizată să funcționeze ca atare printr-o decizie administrativă a C.N.V.M., singura autoritate competentă să confere unei piețe de tranzacționare a instrumentelor financiare statut de piață reglementată.

În ipoteza în care piața nu putea fi considerată reglementată în accepțiunea legală, faptele imputate recurentei reclamante, sancționate prin raportare la dispozițiile art. 210 din Legea nr. 297/2004, deveneau lipsite de elementele care, în întregul lor, dădeau conținut constitutiv al contravenției ce s-a dorit a-i fi reținută.

Așa cum s-a stabilit în practica judiciară sus amintită, se impune precizarea că noțiunea de piață reglementată este cea prevăzută în art. 253 din Legea nr. 297/2004, singura semnificație juridică ce urmează a fi avută în vedere.

Prin urmare, trebuie văzut dacă piața RASDAQ este una reglementată în înțelesul Legii nr. 297/2004 și nu o piață care funcționează după anumite reguli.

Urmărind evoluția acestei piețe, se constată că a fost înființată în baza Legii nr. 52/1994, fiind autorizată de către C.N.V.M. prin Decizia nr. 1092/1996. Legea nr. 297/2004, adoptată ca urmare a transpunerii Directivei nr. 2004/39/CE a adus în planul dreptului intern noi concepte ale pieței de capital, respectiv cea de piață reglementată și sistem alternativ de tranzacționare, cu stabilirea unor condiții clar stabilite de autorizare, funcționare și încetare a funcționării.

Art. 281 al legii evocate stabilea modalitatea în care entitățile preexistente intrării în vigoare a Legii nr. 297/2004, care la acel moment nu întruneau condiția unei piețe reglementate ori de sistem alternativ de tranzacționare, situație în care se afla și piața RASDAQ, vor fi adaptate noilor norme, în sensul transformării lor.

În raport cu această evoluție legislativă, susținerea potrivit căreia piața RASDAQ ar fi avut statutul de piață reglementată apare ca incorectă.

Pe de altă parte, se impune observația că statutul RASDAQ de piață care nu este reglementată decurge și din faptul că nu îndeplinește condițiile specifice privind autorizarea și funcționarea unei piețe reglementate, o condiție primordială și esențială, fiind întru început emiterea de către C.N.V.M. a deciziei de autorizare a funcționării pieței reglementate, o asemenea decizie neexistând în cazul RASDAQ.

Elocventă în acest sens este comunicarea C.N.V.M. (Adresa C.N.V.M. nr. 5761 din 23 martie 2011 la care se face referire în decizia ICCJ 865 din 13 martie 2013), potrivit căreia nu a primit o cerere de autorizare a pieței RASDAQ ca piață reglementată în sensul Legii nr. 297/2004 privind piața de capital și a Directivei nr. 39/2004, iar C.N.V.M. nu a emis niciun act individual (decizie) prin care să autorizeze piața RASDAQ ca piață reglementată în sensul art. 125 din leg .

Rezultă așadar că statutul pieței RASDAQ este acela de piață nereglementată, și pe cale de consecință, lipsa unuia din elementele constitutive ale contravenției deduse judecății, în ceea ce o privește pe recurenta reclamantă, face inutilă analiza celorlalte aspecte de nelegalitate sesizate prin recurs.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 1441 din 27 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015.

Va casa hotărârea atacată și, rejudecând:

Va admite acțiunea și va anula Decizia nr. 1790 din 30 iulie 2015 și nr. 3401 din 16 noiembrie 2015, emise de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 1441 din 27 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015.

Casează hotărârea atacată și, rejudecând:

Admite acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Anulează Decizia nr. 1790 din 30 iulie 2015 și nr. 3401 din 16 noiembrie 2015, emise de pârâtă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 aprilie 2019.

Procesat de GGC - LM