ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3401/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3401/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 3401/2015
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluția instanței de fond
Prin Sentința civilă nr. 72/f-cont din 7 mai 2015 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de petenta SC A. SRL, privind restituirea cauțiunii în cuantum de 34.004 RON, consemnată la B. SA cu Recipisa de consemnare din 8 septembrie 2011, în contradictoriu cu intimata D.G.F.P. Ploiești - A.J.F.P. Argeș și a dispus restituirea cauțiunii.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că fondul cauzei a fost soluționat, după cum a învederat petenta, prin Sentința nr. 943 din 9 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 4.422 din 10 noiembrie 2014 a Curții de Apel Pitești.
S-a mai constatat că intimata D.G.R.F.P. Ploiești, prin A.J.F.P. Argeș nu a formulat cerere pentru plata de despăgubiri în termenul de 30 de zile de la data la care, prin hotărârea irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei, de unde rezultă că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 723
1
alin. (3) C. proc. civ., pentru a se dispune restituirea, către petentă, a cauțiunii în cuantum de 34.004 RON, consemnată la B. SA cu Recipisa de consemnare din 8 septembrie 2011.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D.G.R.F.P. Ploiești - A.J.F.P. Argeș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se invocă prevederile art. 304 pct. 9 precum și prevederile art. 304
1
C. proc. civ., potrivit căruia instanța poate să examineze cauza sub toate aspectele.
Astfel, se susține că, în mod eronat, instanța a admis cererea formulată și a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 34.004 RON, achitată de societatea reclamantă, depusă cu Recipisa de consemnare din 8 septembrie 2011 la B. SA.
Recurenta mai arată că dispozițiile art. 723
1
alin. (3) C. proc. civ. nu sunt îndeplinite, în sensul că deși cererea de suspendare ce a format obiectul Dosarului nr. x/46/2011 a fost soluționată, în mod irevocabil, în favoarea reclamantei și deși instituția fiscală nu a formulat cerere în despăgubiri, nu se impune restituirea cauțiunii, societatea beneficiind de suspendarea la executare a actelor fiscale întocmai datorită plății acestei cauțiuni.
Mai mult, cererea de suspendare a deciziei de impunere a fost, în mod nelegal, admisă de instanța de judecată, prin Sentința civilă nr. 378/f-cont din 9 septembrie 2011, doar în baza achitării cauțiunii în discuție, fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 723
1
alin. (3) C. proc. civ. "Cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei. Cu toate acestea, cauțiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea părții adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate".
Înalta Curte constată că prima ipoteză este îndeplinită în cauză, deoarece acțiunea având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat a fost soluționată în mod irevocabil prin Decizia nr. 4.422 din 10 noiembrie 2014 a Curții de Apel Pitești.
Și a doua ipoteză a textului este inadmisibilă, având în vedere faptul că intimata-pârâtă nu a formulat cerere pentru plata de despăgubiri.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege sus-menționat.
În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 723
1
alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de restituire a cauțiunii a fost admisă, în mod corect, de Curtea de Apel.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
Soluția instanței de recurs
Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta D.G.R.F.P. Ploiești - A.J.F.P. Argeș împotriva Sentinței civile nr. 72/f-cont din 7 mai 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2015.
Procesat de GGC - N