ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1541/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 02.04.2014 de către SC A. SA, prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești în numele și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, petenta a solicitat restituirea cauțiunii în sumă de 50.000 RON achitată în dosarul nr. x/2010 și a cauțiunii de 10.345 RON achitată în dosarul nr. x/2010

Prin încheierea din 30.04.2014, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de restituire a cauțiunii formulată de SC A. SA, administrator judiciar C., intimată fiind Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, în numele și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș și a dispus restituirea cauțiunii stabilite și consemnate în dosarul nr. x/2010 în sumă de 50.000 RON și achitată conform chitanței nr. x/1/26.08.2010 și recipisei de consemnare nr. x/1/26.08.2010 la D. - Sucursala Pitești.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că sunt nefondate susținerile din întâmpinare, potrivit cărora se impune respingerea cererii de restituire a cauțiunii, motivat de faptul că reclamanta înregistrează în continuare debite fiscale izvorâte parțial chiar din actul de impunere ce a fost anulat numai în parte.

Reținând, însă, că despăgubirile la care se referă textul precitat au un alt izvor decât cel al debitului principal, ele fiind numai consecința suspendării de executare, s-a apreciat că în cauză, în absența unei astfel de cereri de dezdăunare, solicitarea de restituire a cauțiunii îndeplinește cerințele art. 7231 C. proc. civ. și se impune a fi admisă.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, autoritatea pârâtă susține că în mod eronat instanța a admis cererea formulată și a dispus restituirea cauțiunii în suma de 50.000 RON achitată conform chitanței nr. x/1/26.08.2010 și recipisei de consemnare nr. x/1/26.08.2010 la D. Sucursala Pitești.

În speță, condițiile legale nu sunt realizate, în sensul că fondul litigiului dintre părți nu a fost soluționat în mod irevocabil în favoarea reclamantei, motiv pentru în prezent acesta datorează în parte sumele stabilite prin actele administrative fiscale contestate.

Totodată, precizează recurenta, începând cu data de 17.08.2011, SC A. SA se afla sub incidența Legii nr. 85/2006, executarea silită fiind suspendată în temeiul prevederilor art. 36 din acest act normativ.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Temeiul juridic al cererii intimatei-reclamante l-a constituit art. 7231 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia "Cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei. Cu toate acestea, cauțiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea părții adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate".

Din interpretarea acestui text de lege rezultă că pentru formularea cererii de restituire a cauțiunii trebuie îndeplinite în prealabil două condiții imperative: hotărârea de fond să fie irevocabilă și, în al doilea rând, partea interesată, respectiv creditorul, să nu fi formulat cerere pentru plata de despăgubiri din suma achitată cu titlu de cauțiune.

Cauțiunea a fost instituită ca o condiție a suspendării executării actului administrativ fiscal, pentru acoperirea eventualelor daune suferite prin efectul suspendării acestuia, iar, pe de altă parte, prin acest mecanism, s-a urmărit să se prevină și să se limiteze eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către părți.

În cazul actelor administrativ fiscale cauțiunea se plătește în vederea soluționării cererii de suspendare, având în vedere caracterul executoriu, din oficiu, al actului administrativ.

Înalta Curte constată că instanța de fond, cu ocazia soluționării cererii de restituire, a verificat îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 7231 alin. (3) C. proc. civ. pentru restituirea cauțiunii, reținând în mod corect că hotărârea de fond este irevocabilă prin Decizia nr. 841 din data de 20.02.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, că partea interesată, respectiv recurenta, nu a făcut dovada formulării unei cereri pentru plata de despăgubiri, în termenul legal de 30 de zile, din suma achitată cu titlu de cauțiune.

Totodată, se reține că prin respingerea cererii de suspendare potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, executorie de drept, pârâta nici nu ar putea solicita despăgubiri ca urmare a suspendării executării Deciziei de impunere nr. 902/2010 emisă de MEFP - DGFP Argeș.

Împrejurarea că recurenta invocă o procedură de executare silită aflată în derulare, nu are relevanță raportat la dispozițiile art. 7231 C. proc. civ., în condițiile în care cauțiunea nu reprezintă o garanție instituită pe numele creditoarei-recurente, în general, cu privire la orice obligații fiscale ale petentei, ci doar cu privire la prejudiciul suferit urmare a măsurii dispuse de către instanță

De altfel, această abordare a fost reglementată mai clar prin dispozițiile noului C. proc. civ., care în art. 1063 alin. (4) prevăd expres că dacă cererea pentru care s-a depus cauțiunea a fost respinsă, aceasta se restituie din oficiu de către instanța de judecată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 3041 din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de autoritatea pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești (succesoare a Direcției Generale a Finanțelor Publice Argeș) prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, împotriva încheierii din 30 aprilie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2015.

Procesat de ED