ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1807/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1807/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea formulată la data de 3 iunie 2015 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2013, reclamanta societatea A. SRL a solicitat restituirea cauțiunii stabilită în valoare de 45.000 RON, având în vedere că procesul în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea a fost soluționat prin hotărâre definitivă.
Hotărârea primei instanțe
Prin încheierea de ședință din data de 11 august 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea formulată de A. SRL, intimată fiind Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș și s-a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 45.000 RON, achitată în Dosarul nr. x/2013, conform recipisei de consemnare nr. 1033908/1 din 11 iulie 2013.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii de ședință din data de 11 august 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, solicitând modificarea încheierii recurate, în sensul respingerii cererii de restituire a cauțiunii.
În motivarea recursului, se arată că în mod eronat, prima instanță a admis cererea formulată de către reclamantă și a dispus restituirea cauțiunii, deoarece în speță, cauțiunea a fost depusă pentru suspendarea executării deciziei de impunere nr. 641 din 11 aprilie 2013, emisă de fosta D.G.F.P. Argeș, cerere ce a fost anulată ca netimbrată prin încheierea de ședință din data de 17 iulie 2013, astfel că în opinia recurentei, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 7231 C. proc. civ., având în vedere că fondul litigiului dintre părți nu a fost soluționat în mod irevocabil în favoarea reclamantei, iar reclamanta îi datorează sumele stabilite prin actele administrativ fiscale contestate.
Apărările formulate de intimata-reclamantă societatea A. SRL
Intimata-reclamantă societatea A. SRL a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, susținând în esență, că în speță sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru restituirea cauțiunii, dat fiind faptul că hotărârea prin care a fost soluționată cererea de suspendare a efectelor actului administrativ contestat, a rămas definitivă.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.
Argumente de fapt și de drept relevante
Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar reține că deși recurenta a invocat prin cererea de recurs, dispoziții ale vechiului C. proc. civ., prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicat, în raport de data înregistrării acțiunii introductive, și anume 17 iunie 2013.
În condițiile arătate, se reține faptul că susținerile formulate prin cererea de recurs se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, urmând a fi examinate din perspectiva acestor dispoziții legale.
Potrivit dispozițiilor art. 1064 alin. (1) și (2) C. proc. civ., republicat:
"(1) Cauțiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.
(2) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus. (...)
(4) Dacă cererea pentru care s-a depus cauțiunea a fost respinsă, instanța va dispune din oficiu și restituirea cauțiunii."
În speță, prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/46/2013, reclamanta societatea A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, constatarea nulității absolute a Raportului de Inspecție Fiscală F- Ax din 11 aprilie 2013, emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, Activitatea de inspecție fiscală și a deciziei de impunere F-AG641 din 11 aprilie 2013, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, precum și suspendarea executării actelor administrativ fiscale menționate.
Prin Sentința civilă nr. 179/F-Cont din 18 septembrie 2013 a fost respinsă ca prematur introdusă, acțiunea în anulare formulată de reclamanta societate A. SRL.
Prin încheierea de ședință din 17 iulie 2013, pronunțată în aceeași cauză, a fost anulată, ca netimbrată, cererea de suspendare a executării actelor administrativ fiscale, formulată de reclamanta societate A. SRL.
În considerarea cererii astfel formulate, societatea A. SRL a făcut dovada consemnării unei cauțiuni în cuantum de 45.000 RON, conform recipisei de consemnare nr. 1035908/1 din data de 11 iulie 2013, emisă de B.
Sentința civilă nr. 179/F-Cont din 18 septembrie 2013, pronunțată asupra acțiunii în anulare, de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 3820 din 15 octombrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a respins recursul declarat de reclamanta A. SRL, ca nefondat.
Înalta Curte constată că aspectul invocat de către recurentă, în sensul că intimata-reclamantă îi datorează sumele stabilite prin actele administrativ fiscale contestate, nu este de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, câtă vreme aceste creanțe nu pot face obiectul despăgubirilor despre care se face vorbire în art. 1064 alin. (2) teza I C. proc. civ., republicat, ci aceste despăgubiri sunt condiționate de a fi fost generate prin suspendarea executării actelor administrativ fiscale, în considerarea căreia a fost consemnată respectiva cauțiune, ceea ce nu este cazul în cauza de față.
Cum cererea de suspendare a executării formulată de intimata-reclamantă a fost anulată ca netimbrată, iar acțiunea în anulare a actelor administrativ fiscale a fost respinsă ca prematur introdusă, soluție rămasă definitivă în calea de atac a recursului, în speță sunt incidente dispozițiile art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., republicat, motiv pentru care, cererea de restituire a cauțiunii, formulată de reclamantă, este întemeiată.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, împotriva încheierii de ședință din data de 11 august 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș împotriva încheierii de ședință din data de 11 august 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 mai 2017.
Procesat de GGC - CT