ÎCCJ, decizie (scj.ro #83764)

Continuarea procesului penal. Prescripția răspunderii penale Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Regulile de bază și acțiunile în procesul penal. Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal Indice alfabetic: Drept procesual penal - continuarea procesului penal C. proc. pen., art. 13 Potrivit art. 13 C. proc pen., în caz de amnistie, prescripție sau retragere a plângerii prealabile, precum și în cazul existenței unei cauze de nepedepsire, numai învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal. În consecință, în cazul în care constată că a intervenit prescripția răspunderii penale, în lipsa cererii inculpatului de continuare a procesului penal, instanța dispune încetarea procesului penal, fără a efectua cercetarea judecătorească și fără a constata că nu este incident niciunul dintre cazurile prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. a) - e) C. proc.

pen. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 982 din 2 aprilie 2012 Prin sentința penală nr. 248 din 9 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Iași s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.N. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la participație improprie la evaziune fiscală prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 31 alin. (2) C. pen. și art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale. În baza art. 14 raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen.

și art. 998 - 999 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 63.182,5458 lei către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală București, reprezentând contravaloarea totală a obligațiilor fiscale constând în accize și TVA, plus dobânzile prevăzute în Codul de procedură fiscală calculate până la achitarea integrală a debitului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Inculpatul L.N. are domiciliul legal în Republica Moldova, ocupându-se de comercializarea de fire sintetice, deplasându-se, în mod regulat, în municipiul Iași, la societatea comercială T., care producea astfel de bunuri. În cursul anului 1998, L.I., ruda inculpatului, a efectuat pe teritoriul României mai multe tranzacții cu alcool etilic, care s-au dovedit a fi nelegale, la parte din aceste tranzacții participând și inculpatul L.N.

Prin sentința penală nr. 41 din 19 ianuarie 2009 a Tribunalului Iași, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 82 din 11 mai 2010 a Curții de Apel Iași, s-a reținut în sarcina numitului L.I.

încheierea, în calitate de mandatar al unei societăți din Republica Moldova și a două societăți din Bulgaria, a trei contracte de vânzare-cumpărare alcool etilic de 96 0 , cu societatea comercială V. În urma efectuării controalelor de către Brigăzile de Supraveghere și Control Iași, Giurgiu și Galați, s-a constatat că în perioada 1998-1999 Biroul vamal Botoșani a emis 9 declarații vamale pentru alcool etilic de 96 0 către societatea comercială V. în vederea derulării unor operațiuni de export, însă, dintre acestea, 7 nu s-au regăsit în evidențele birourilor vamale de ieșire din țară, apărând ca neînregistrate un număr de 3 la Biroul vamal Albita, 3 la Biroul vamal Giurgiu și una la Biroul vamal Albita, aspect care relevă faptul că au fost confirmate în fals Biroului vamal emitent Botoșani.

În consecință, din cele 9 operațiuni de export derulate de societatea comercială V., prin Biroul vamal Botoșani, 7 transporturi nu au părăsit țara. În ceea ce-l privește pe inculpatul L.N., acesta a fost trimis în judecată pentru participarea la tranzacțiile cu alcool etilic, încheiate la data de 9 octombrie 1998, în baza contractului din 17 septembrie 1998, între societatea comercială V. și societatea comercială I., cu sediul în Republica Moldova, reprezentată de inculpatul L.I. Astfel, potrivit materialul probator administrat, rezultă că L.I., însoțit fiind de inculpatul L.N.

și de numitul R.I., s-a deplasat în luna septembrie 1998 în municipiul Botoșani, unde s-a întâlnit cu reprezentantul legal al societății comerciale V., respectiv cu numitul Ț.M., ce avea funcția de director și a încheiat, în baza unei procuri din care rezulta că este împuternicit de societatea comercială I., contractul de vânzare pentru export de alcool etilic din 17 septembrie 1998. La începutul lunii octombrie 1998, numitul L.I. a luat legătura cu martorii M.N. și P.D., angajați ca șoferi la o societate de transport marfă, pe autocisterne, cu care s-a înțeles să efectueze, contra cost, transporturi cu alcool pe teritoriul României, respectiv din municipiul Botoșani în alte localități. În ziua de 8 octombrie 1998, autocisternele conduse de martorii M.N.

și P.D. au ajuns în municipiul Botoșani, la intrarea în oraș fiind așteptate de o persoană, ce a fost identificată de către martori ca fiind inculpatul L.N. Însoțiți de inculpatul L.N., martorii M.N. și P.D. au condus cisternele la sediul societății comerciale V., unde în aceeași seară au fost încărcate cu alcool, peste noapte râmând în curtea fabricii. A doua zi, inculpatul L.N., însoțit de L.I., le-a solicitat celor doi conducători auto pașapoartele pentru întocmirea documentelor, iar la prânz un lucrător vamal din cadrul Biroul vamal Botoșani a verificat încărcătura și a sigilat cisternele, consemnându-se că marfa este în tranzit până la Punctul vamal Albița. Spre seară, inculpatul L.N.

le-a solicitat celor doi șoferi să-l urmeze cu cisternele, el mergând cu autoturismul în față, destinația fiind municipiul Roman, unde cele două cisterne au fost oprite, într-o primă fază, într-o parcare situată la intrarea în municipiul Roman, inculpatul cerându-le martorilor M.N. și P.D. să-l aștepte. După ce a revenit, inculpatul L.N. i-a condus pe cei doi conducători auto într-o curte, unde le-a spus să parcheze lângă alte două cisterne aflate acolo, în aceeași noapte fiind descărcată întreaga cantitate de alcool în aceste cisterne. Imediat după descărcare, inculpatul L.N. le-a înmânat celor doi conducători auto câte 100 USD și le-a spus că pot pleca în Republica Moldova prin Punctul vamal Sculeni, ceea ce au și făcut cei doi martori, la trecerea frontierei cele două cisterne fiind goale.

Din nota de constatare din 29 ianuarie 1999, întocmită de Direcția Generală a Vămilor - Brigada de Supraveghere și Control Vamal Iași, rezultă că pentru cele două transporturi cu alcool etilic rafinat, pentru care s-au efectuat formalități vamale de export la Biroul vamal Botoșani și care nu au părăsit teritoriul României, nu a fost respectat regimul vamal. Nerealizarea operațiunilor de export produce anularea efectelor juridice ale celor două declarații vamale, rezultând faptul că societatea comercială V. datorează bugetului de stat obligații fiscale, constând în accize și TVA, în sumă totală de 631.825.458 ROL. Audiat fiind, în faza cercetării judecătorești, inculpatul L.N.

nu a recunoscut participarea sa la comiterea acestor fapte, declarând că, deși este adevărat că s-a deplasat cu verișorul său L.I., de două ori, la Botoșani cu un autoturism, nu a făcut decât să-l însoțească pe acesta în oraș, unde verișorul său efectua tranzacții cu produse alcoolice, tranzacții la care nu a asistat, în care nu s-a implicat, iar, ulterior, după încărcarea cisternelor, nu a cunoscut dacă acestea au părăsit teritoriul țării sau dacă au fost descărcate în țară.

Se reține ca vinovăția inculpatului a fost dovedită prin următoarele mijloace de probă: nota de constatare a Brigăzii de Supraveghere și Control Vamal Iași; contractul de vânzare pentru export din 17 septembrie 1998 încheiat între societatea comercială V. și societatea comercială I.; procura întocmită de societatea comercială I. pe numele numitului L.I.; adresa Ministerului Justiției din Republica Moldova, potrivit căreia societatea comercială I. nu figurează ca fiind înregistrată în Registrul de stat al comerțului; procesul-verbal de percheziție auto; facturi fiscale, avize de însoțire a mărfii și declarațiile vamale aferente celor două transporturi; declarațiile martorilor; declarațiile numitului L.I., audiat în calitate de inculpat în faza de urmărire penală.

S-a reținut că modalitățile de săvârșire a faptelor la care a participat inculpatul L.N. alături de numitul L.I. coincid cu modalitățile în care au fost săvârșite celelalte fapte penale de către L.I., în cazul celorlalte două contracte încheiate de către acesta cu societatea comercială V., respectiv a fost cumpărat alcool etilic pentru export de la societatea comercială V., efectuarea vămii, declarată nereal „în tranzit" pe teritoriul României, s-a făcut la Biroul vamal Botoșani, iar descărcarea acesteia, contrar declarațiilor vamale, pe teritoriul României. În drept, faptele inculpatului L.N. au fost încadrate în dispozițiile art. 26 C. pen. raportat la art. 31 alin. (2) C. pen. și art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

Cauza a fost disjunsă față de inculpatul L.N., formându-se dosarul nr. 10539/99/2006 al Tribunalului Iași, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 248 din 9 mai 2011 a aceleiași instanțe. Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond a declarat apel inculpatul L.N. Prin decizia nr. 178 din 17 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus respingerea apelului, ca nefondat. Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul L.N., invocând cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 și 12 C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu cauza, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Din probele administrate la dosarul cauzei rezultă că în sarcina inculpatului L.N. instanța de fond a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la participație improprie la evaziune fiscală - constând în aceea că l-a ajutat pe inculpatul L.I. la încheierea contractului din 17 septembrie 1998, dintre societatea comercială I. și societatea comercială V., ce a avut ca obiect vânzarea-cumpărarea de alcool etilic nerafinat, determinând reprezentanții acestei din urmă societăți să săvârșească o faptă fără vinovăție, eludând astfel plata accizelor și a TVA-ului la bugetul statului, prin nerealizarea operațiunilor de export.

Infracțiunea de complicitate la participație improprie la evaziune fiscală prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 31 alin. (2) C. pen. și art. 12 din Legea nr. 87/1994 se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. În raport cu data comiterii faptei reținută în sarcina inculpatului L.N. - 9 octombrie 1998 - și dispozițiile art. 122 alin. (1) lit. c) și art. 124 C. pen., în mod corect s-a constatat ca fiind împlinit termenul de prescripție specială, dispunându-se, în consecință, încetarea procesului penal. În cauză se constată, însă, că instanța de fond, în lipsa unei cereri exprese a inculpatului de a cere continuarea procesului penal, a administrat probe, stabilind implicarea inculpatului în activitatea infracțională ce i s-a imputat.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 13 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că în cazul amnistiei, prescripției sau retragerii plângerii prealabile, precum și în cazul existenței unei cauze de nepedepsire, învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal. Prescripția este o cauză care atrage încetarea aptitudinii funcționale a acțiunii penale, lăsând neclarificată în fapt situația juridică a inculpatului cu privire la vinovăția sau nevinovăția sa. În astfel de situații, inculpatul beneficiază de un caz de stingere a acțiunii penale, dar nu se știe dacă în realitate era sau nu vinovat, planând asupra sa o îndoială. Prin dispozițiile art. 13 C. proc.

pen., legiuitorul a stabilit, în mod expres, situațiile în care inculpatul poate cere continuarea procesului penal. Indiferent de faza procesuală în care intervin aceste cazuri de stingere a acțiunii penale, inculpatul nu poate împiedica incidența lor în cauza respectivă, dar poate cere ca procesul penal să continue pentru aflarea adevărului în ceea ce privește existența faptei și a vinovăției sale. Din analiza dispozițiilor art. 13 alin. (1) C. proc. pen. rezultă că, în cazul stingerii acțiunii penale, inculpatul este singurul titular care poate cere continuarea procesului penal, această aptitudine nefiind lăsată nici la dispoziția instanței și nici la dispoziția celorlalte părți din proces: parte civilă, parte vătămată, parte responsabilă civilmente.

Ca atare, atunci când se constată ca fiind împlinit termenul de prescripție, inculpatul poate să ceară, în mod expres, continuarea procesului penal, în caz contrar instanța pronunțând încetarea procesului penal. În cauza dedusă judecății, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu au fost respectate cerințele imperative ce decurg din textul de lege enunțat anterior. Astfel, din actele cauzei rezultă că inculpatul - asistat de apărător ales - s-a prezentat la instanță la termenul din 7 iunie 2010 (termenul de prescripție fiind împlinit) și nu a cerut continuarea procesului penal conform art. 13 C. proc. pen. Aceeași atitudine a avut inculpatul și la termenele ulterioare acordate în cauză, când instanța a dispus administrarea de probe în condițiile în care acțiunea penală era stinsă ca urmare a prescripției, iar inculpatul nu a cerut continuarea procesului penal pentru a-și dovedi nevinovăția.

În atare situație, instanța de fond a constatat, după efectuarea cercetării judecătorești, că nu se poate reține existența unui caz de excludere a răspunderii penale ori de inexistență a acestei răspunderi (art. 10 alin. 1 lit. a - e C. proc. pen.), situația anterioară a inculpatului rămânând neschimbată, astfel că, efectele cauzei de înlăturare a răspunderii penale fiind câștigate cauzei, s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție. Înalta Curte de Casație și Justiție, dat fiind faptul că a fost învestită numai cu recursul inculpatului - respectând principiul non reformatio in pejus - a examinat criticile acestuia pe fond, constatându-le, însă, ca fiind neîntemeiate și, în consecință, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.N.

împotriva deciziei nr. 178 din 17 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, Secția penală și pentru cauze cu minori.