ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1278/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1278/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 mai 2019 în dosarul nr. x/2019/a1 al Curții de Apel Oradea, având ca obiect cerere de restituire taxă judiciară de timbru, petentul a invocat excepția de necompetență materială procesuală a completului de judecată specializat în materia de drept civil în a soluționa cererea ce a făcut obiectul respectivului dosar, precum și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ.
În susținerea excepției de neconstituționalitate invocate, a arătat că, potrivit Legii nr. 47/1992, completate cu dispozițiile Deciziei nr. XXXVI din 11 decembrie 2006 dată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanțele sunt obligate să analizeze admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, deoarece textul art. 517 alin. (4) C. proc. civ. este în vigoare și are legătură cu soluționarea cauzei, nefiind nici constatată anterior neconstituționalitatea acestei norme de drept.
Prin încheierea din 23 mai 2019, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins cererea de necompetență materială procesuală invocată de petent, precum și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., reținând că aceasta este inadmisibilă, întrucât este contrară dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, neavând legătură cu soluționarea cauzei ce are ca obiect restituire taxă timbru. Totodată, a respins cererea de restituire a taxei judiciare de timbru achitată în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Oradea.
Împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale a formulat recurs petentul A., prin care a reluat aceleași argumente din cererea formulată în fața instanței de fond la data de 14 mai 2019 și a arătat că norma are legătură cu soluționarea cauzei, invocând și în fața Înaltei Curți excepția necompetenței materiale a completului de judecată ce urmează să soluționeze calea de atac, precum și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu aceeași excepție.
Analizând, cu prioritate, excepția de necompetență a secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constată caracterul nefondat al acesteia, raportat la prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 coroborate cu cele ale art. 97 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță superioară Curții de Apel Oradea, secția I civilă, care a pronunțat încheierea din 23 mai 2019 atacată în prezenta cauză, este competentă să soluționeze prezentul recurs.
Înalta Curte constată că prima instanță a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., concluzionând în sensul lipsei legăturii între norma contestată și incidența ei în soluționarea cauzei ce avea ca obiect restituire taxă timbru.
Conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., "Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I".
Soluția vizând neconstituționalitatea unui text nu poate fi evaluată în abstract, ci în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru a se putea verifica cerința referitoare la necesitatea existenței legăturii normei contestate cu rezolvarea cauzei.
Față de obiectul cauzei - restituire taxă timbru, Înalta Curte constată că în mod corect s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., neexistând o legătură între norma contestată și obiectul pricinii.
Înalta Curte nu poate analiza cererea de sesizare a Curții Constituționale, reinvocată în fața sa, atât timp cât este investită cu o cerere de recurs având același obiect.
În consecință, cu aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția de necompetență a secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din data de 23 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019/a1.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 iunie 2019.
Procesat de GGC - CL