ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 248/2020

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin încheierea de ședință din 23 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă în Dosarul nr. x/2019, s-a respins cererea de necompetență materială procesuală invocată de petentul A..

S-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, s-a respins cererea de restituire a taxei judiciare de timbru achitată în Dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Oradea.

Împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, petentul A. a formulat recurs.

Prin Decizia nr. 1278 din 18 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019.1, s-a respins excepția de necompetență a secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de ședință din 23 mai 2019 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Împotriva deciziei pronunțate în recurs, petentul A. a formulat contestație în anulare.

Prin Decizia civilă nr. 1733 din 10 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019, s-a respins excepția necompetenței materiale a secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de petentul A. împotriva Deciziei nr. 1278 din 18 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în Dosarul nr. x/2019.

Împotriva acestei hotărâri, contestatorul A. a formulat contestație în anulare.

Calea extraordinară de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 27 noiembrie 2019, sub Dosar nr. x/2019.

În dezvoltarea criticilor sale de timp copy-paste cu cele formulate în cuprinsul contestației în anulare anterioare, contestatorul a susținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 126 alin. (6) din Constituția României, ale art. 130 C. proc. civ. și a celor statuate prin Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii și a reiterat invocarea excepției necompetenței materiale a secției civile care va soluționa contestația în anulare.

Contestatorul a solicitat anularea hotărârii atacate, întrucât a fost pronunțată de un complet de judecată specializat în materia drept civil, ce nu are competența materială de a soluționa litigii în materia contenciosului administrativ.

De asemenea, a susținut că soluția de respingere a excepției necompetenței materiale a instanței de recurs a fost pronunțată cu nerespectarea prevederilor Deciziei nr. 17/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, iar cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederile art. 517 alin. (4) C. proc. civ. a fost soluționată cu nerespectarea Deciziei nr. XXXVI/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii.

În continuare, contestatorul a criticat hotărârea atacată și sub aspectul preluării în considerente, de către instanța care a soluționat contestația în anulare, a argumentelor instanței de apel cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale invocate.

A apreciat că nu a fost îndeplinită obligația de control judecătoresc de către completul de judecată specializat în materia de drept civil din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul în care completul a refuzat a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate invocate, care ar constitui ea însăși o cerere principală separată.

În final, contestatorul a reiterat considerentele prezentate în susținerea excepției de neconstituționalitate a prevederile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., pentru aceleași argumente expuse în cererea formulată în fața instanței care a soluționat contestația în anulare.

A precizat că în soluționarea contestației în anulare, completul "a sfidat prevederile art. 517 alin. (4) C. proc. civ. la invocarea dispozițiilor Deciziei RIL a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 17/2018 din 17 septembrie 2018, faptă care constituie o abatere disciplinară potrivit prevederilor art. 99 lit. ș) din Legea 303/2004, și cum un complet de judecată în control judecătoresc nu poate fi complice", astfel încât, în temeiul prevederilor art. 508 alin. (3) teza a I-a din C. proc. civ., solicită anularea Deciziei civile nr. 1733 din 10 octombrie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) și art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestația în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanței de recurs).

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situația în care partea nu a fost legal citată și nici nu a fost prezentă la termenul când avut loc judecata.

În cuprinsul motivelor contestației în anulare, astfel cum acestea a fost formulate, nu se regăsesc ipotezele prevăzute de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., considerent pentru care calea extraordinară de atac nu poate fi supusă analizei din perspectiva acestor prevederi.

Contestația în anulare specială reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., poate fi promovată în patru cazuri distincte:

Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății, după cum nu este posibilă nici exercitarea unui control judiciar prin promovarea unei căi de atac de retractare, controlul judiciar fiind posibil doar prin intermediul căilor de atac de reformare (apel și recurs).

Or, astfel cum reiese din lecturarea contestației în anulare formulate în cauză, aspectele invocate de către contestator drept motive ale contestației în anulare nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre cazurile legale, expres și limitativ prevăzute de lege, pentru care părțile au deschisă această cale extraordinară de atac.

În cauză, prin Decizia civilă nr. 1733 din 10 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019, s-a respins excepția necompetenței materiale a secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de petentul A. împotriva Deciziei nr. 1278 din 18 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019.1.

Motivele invocate în cuprinsul prezentei contestații în anulare, care reiterează motivele prezentate în cuprinsul primei contestații în anulare - soluționată prin decizia atacată, vizează, în esență, nulitatea hotărârii din perspectiva neaplicării de către instanța care a soluționat contestația în anulare a unor norme legale incidente în cauză, omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, precum și preluarea de către instanță, în motivarea deciziei atacate, a argumentelor instanței de apel cu privire la soluția dată acestei cereri.

Criticile deduse judecății prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac nu se circumscriu niciuneia dintre ipotezele prevăzute de dispozițiile art. 503 C. proc. civ., care să determine încadrarea lor în cazurile ce pot forma obiect al contestației în anulare, obiectul contestației în anulare neputând fi extins, prin analogie, la alte situații decât cele prevăzute expres de dispozițiile legale mai sus menționate.

Cu referire la criticile ce vizează faptul că în mod greșit instanța a respins contestația în anulare, sfidând prevederile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., respectiv faptul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la criticile ce pun în discuție chestiuni de drept care țin de dezlegarea dată de către instanța de recurs excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., se reține că atare critici nu deschid calea contestației în anulare.

Pe lângă faptul că dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. vizează hotărâri pronunțate în recurs, se reține faptul că nu se poate formula contestație în anulare pentru a determina o nouă judecată în fond, respectiv pentru a repune în discuție nelegalitatea hotărârii pronunțate, sub pretextul omisiunii unor aspecte invocate în motivele de recurs sau sub pretextul invocării unor greșeli materiale care, în fapt, vizează greșeli de judecată, relative la dezlegarea dată de instanța de apel, respectiv de instanța de recurs, fondului raportului juridic dedus judecății, ori a unor presupuse greșeli de interpretare și aplicare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural.

Contestația în anulare este o cale de atac de retractare (de competența instanței care a pronunțat hotărârea atacată), nedevolutivă, iar dispozițiile art. 503 C. proc. civ. au în vedere erorile materiale grave, de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecății, pentru a căror verificare nu este necesară o reexaminare a fondului cauzei.

Dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul legalității căilor de atac, prevăd că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Revine, așadar, persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, constatând că, în speță, criticile deduse judecății nu se circumscriu niciunuia dintre motivele contestației în anulare reglementate de dispozițiile art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, calea de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 1733 din 10 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - NN