ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2465/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea de ședință din 28 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimații Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, achitată în Dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Oradea.

Împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a formulat recurs petentul A.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 12 iulie 2019, sub nr. x/2018/a1, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 6.

Recurentul-petent a solicitat admiterea recursului, cu consecința trimiterii cauzei, spre rejudecare, Curții de Apel Oradea.

În motivarea căii de atac, a înțeles să invoce, în temeiul prevederilor art. 178 alin. (1) din C. proc. civ. și cele ale Deciziei nr. 17 din 17 septembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, excepția de necompetență materială a completului de judecată de a soluționa prezentul litigiu din perspectiva faptului că o parte este o autoritate publică, iar izvorul naturii juridice al obiectului dedus judecății îl constituie normele juridice care reglementează refuzul nejustificat al autorității publice de răspunde la plângerea prealabilă ce este asimilat unui act administrativ unilateral definit ca atare de prevederile art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum și cele care reglementează discriminarea.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile pct. 22 din decizia anterior menționată, specializarea judecătorilor și secțiilor instanțelor nu este reglementată în C. proc. civ., ci în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, având caracter de ordine publică, astfel că orice motivare de respingere a excepției de necompetență materială procesuală de către un complet de judecată specializat în drept civil, în temeiul prevederilor C. proc. civ., este lovită de nulitate.

A mai arătat că, prin neîndeplinirea obligațiilor impuse prin prevederile art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din C. proc. civ. și prevederile art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu privire la verificarea competenței materiale a completului de judecată specializat în materia drept civil, completul de judecată care a soluționat cererea de restituire a taxei judiciare de timbru a încălcat regulile de procedură menționate de prevederile art. 176 alin. (3) din C. proc. civ. a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității necondiționate.

A mai susținut recurentul-petent că motivarea de către completul de judecată specializat în materia de drept civil privind lipsa citării părților, în temeiul prevederilor art. 532 alin. (1) din C. proc. civ., este nulă și fără obiect deoarece aceste prevederi fac referire la "sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept".

Chiar și în ipoteza în care completul de judecată specializat în materia drept civil ar fi decis judecata în exces de putere fără citarea părților, lipsa unei motivări juridice care să justifice nerespectarea dispoziției art. 127 din Constituția României, privind caracterul public al ședinței de judecată, face ca încheierea din data 28 mai 2019, în raport de prevederilor art. 176 alin. (5) din C. proc. civ., să fie sancționată cu nulitatea absolută.

În opinia recurentului-petent, completul de judecată specializat în materia drept civil nu a motivat cererea referitoare la discriminare prin raportare la prevederile art. 27 alin. (1) din Ordonanța nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

A mai arătat că încheierea din 28 mai 2019 a fost dată cu încălcarea dreptului garantat de către dispozițiile art. 127 din Constituția României, art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 47 parag. 2 din CDFUE, întrucât nicio instanță judecătorească nu poate trece peste principiul disponibilității stabilit de lege prin care acțiunea în justiție pentru discriminare este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

De asemenea, a mai susținut petentul că, în raport de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., încheierea din data 28 mai 2019 nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea completului de judecată de drept civil, cele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părții cu privire la discriminare, dreptul pacientului și plângerea prealabilă.

În drept, cererea de recurs a fost motivată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 și 6 C. proc. civ.

Prin raportul privind admisibilitatea, în principiu, a recursului, s-a reținut că recursul este declarat împotriva unei hotărâri care nu are deschisă această cale de atac.

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părții pentru a-și exprima poziția procesuală prin depunerea unui punct de vedere, în scris, la raport.

Recurentul-petent a depus, în scris, punct de vedere la raport, reiterând aspectele cu privire la excepția de necompetență materială a completului de judecată de a soluționa prezentul litigiu, precum și cele vizând nelegalitatea încheierii atacate, astfel cum au fost dezvoltate prin cererea de recurs.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 12 decembrie 2019, în complet de filtru, fără citarea părților.

Examinând excepția necompetenței materiale a secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce urmează a soluționa recursul, prin prisma dispozițiilor legale incidente, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursuri precum și orice alte cereri date prin lege în competența sa.

În această materie, art. 21 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară prevede că "Secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel".

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Coroborând dispozițiile legale incidente, menționate anterior și aplicând cu prioritate normele imperative ce guvernează materia competenței materiale, se reține că secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu i-a fost atribuită competența de a judeca litigii care intră sub incidența Legii nr. 554/2004, aflate în stadiul procesual al recursului, legile procesuale și de organizare judiciară nemenționând o astfel de posibilitate.

Pentru a judeca, potrivit art. 97 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., orice alte cereri date prin lege în competență, este necesar ca aceste cereri să fie expres atribuite de lege secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție; or, de lege lata nu există o prevedere care să confere expres acestei instanțe prerogativa de a soluționa litigii care intră sub incidența Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Reținând că încheierea atacată este pronunțată de secția I civilă a Curții de Apel Oradea, în raport de regulile instituite prin textul procedural la care s-a făcut referire, normă cu caracter imperativ, de la care părțile nu pot deroga, Înalta Curte constată că este competentă să se pronunțe asupra recursului exercitat în cauză, așa încât va respinge excepția necompetenței materiale a secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de recurentul-petent A.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza admisibilitatea recursului, reținând următoarele:

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.

Totodată, principiul legalității căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru reglementează situațiile în care, la cererea petiționarului, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie - integral, parțial sau proporțional.

Mai departe, alin. (4) teza I din același act normativ stipulează că, "cererea de restituire se adresează instanței judecătorești la care s-a introdus acțiunea sau cererea", corelativ alin. (5) prevede că, "cererea de restituire soluționată de instanța de judecată va fi depusă în vederea restituirii la unitatea administrativ-teritorială la care a fost achitată.".

Așadar, potrivit procedurii prevăzute de dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cererea de restituire a taxei judiciare de timbru se soluționează de către instanța de judecată, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de a fi atacată cu vreo cale de atac.

Astfel, din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale menționate, rezultă că încheierea de ședință din 28 mai 2019, obiect al recursului pendinte, prin care Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins cererea de restituire a taxei judiciare de timbru, formulată de petentul A., nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de ședință din 28 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, invocată de recurentul-petent A.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de ședință din 28 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 decembrie 2019.

GGC - NN