ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2583/2021

Circumstanțele cauzei Prin cererea formulată la 25 martie 2019, înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, petentul A. a solicitat returnarea taxelor din dosarele nr. x/2015, y/2015* și 4673/111/2015** ale Curții de Apel Oradea. Prin încheierea din 2 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimații Spitalul Clinic Municipal "Dr. B." și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Prin decizia nr. 2126/20.10.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, constatând că împotriva încheierii atacate se poate declara apel, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Oradea Prin decizia nr. 409/2021-A din 30 martie 2021 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2015, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către petentul A., în contradictoriu cu intimații Spitalul Clinic Municipal "Dr. B." Oradea și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării București, împotriva încheierii civile din data de 02.10.2019, pronunțată de către Curtea de Apel Oradea.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 409/2021-A din 30 martie 2021 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2015, a declarat recurs petentul A.. Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 4 mai 2021. Recursul a fost comunicat intimaților la 21 și 24 mai 2021, astfel cum reiese din dovezile de comunicare aflate la dosar. Intimații nu au formulat întâmpinare la dosarul cauzei.

Procedura de filtru Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reținut că, în opinia raportorului, decizia nr. 409/2021-A din 30 martie 2021 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2015, nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs. Raportat la excepția necompetenței funcționale a secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de recurentul-petent A., raportorul a opinat că Înalta Curte este competentă să se pronunțe asupra recursului exercitat în cauză, întrucât hotărârea atacată este pronunțată de secția I civilă a Curții de Apel Oradea, conform regulilor instituite prin art. 97 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter imperativ, de la care părțile nu pot deroga. Totodată, s-a reținut că, în ceea ce privește criticile formulate, în opinia raportorului, acestea ar putea fi analizate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. În măsura în care completul de filtru va aprecia că nu este posibilă încadrarea criticilor în niciunul dintre cazurile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ar fi incidență excepția nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. în caz contrar, în aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., completul de judecată urmează a se pronunța asupra admisibilității în principiu a recursului, conform art. 493 alin. (6) C. proc. civ. Completul de filtru C9, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părți, pentru ca acestea să depună punct de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 27 septembrie 2021. La data de 7 octombrie 2021, recurentul A. a depus punct de vedere prin care a arătat că obiectul juridic dedus judecății a fost formulat clar prin cererea de recurs, în temeiul prevederilor art. 29 alin. (5) ultima teză din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, menționând că judecarea recursului este obligatoriu a fi făcută în 3 zile. Prin rezoluția din 3 noiembrie 2021, s-a fixat termen de judecată la 23 noiembrie 2021, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul în raport de excepția necompetenței funcționale a secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de petentul A. și de excepția inadmisibilității, reținută și prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele: În ceea ce privește excepția necompetenței funcționale a secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursuri, precum și orice alte cereri date prin lege în competența sa. În această materie, art. 21 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară prevede că "Secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel". Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare. Coroborând dispozițiile legale incidente, menționate anterior și aplicând cu prioritate normele imperative ce guvernează materia competenței materiale, se reține că secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu i-a fost atribuită competența de a judeca litigii care intră sub incidența Legii nr. 554/2004, aflate în stadiul procesual al recursului, legile procesuale și de organizare judiciară nemenționând o astfel de posibilitate. Pentru a judeca, potrivit art. 97 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., orice alte cereri date prin lege în competență, este necesar ca aceste cereri să fie expres atribuite de lege secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție; or, de lege lata nu există o prevedere care să confere expres acestei instanțe prerogativa de a soluționa litigii care intră sub incidența Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Reținând că hotărârea atacată este pronunțată de secția I civilă a Curții de Apel Oradea, în raport de regulile instituite prin art. 97 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter imperativ, de la care părțile nu pot deroga, Înalta Curte este competentă să se pronunțe asupra recursului exercitat în cauză, excepția excepția necompetenței funcționale a secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de petentul A. urmând a fi respinsă. În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține că, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului. Art. 457 din C. proc. civ. prevede că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din cuprinsul ei. Prin decizia civilă nr. 409/2021-A din 30 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de petentul A. împotriva încheierii civile din data de 2 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2015. Prin încheierea din 2 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimații Spitalul Clinic Municipal "Dr. B." și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Împotriva acestei încheieri petentul a formulat inițial recurs care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Prin decizia nr. 2126/20.10.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a declinat soluționarea căii de atac declarate de petentul A. împotriva încheierii de ședință din 2 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Oradea. În considerentele acestei decizii s-au reținut următoarele. Din conținutul art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, reiese că cererea de restituire a taxei judiciare de timbru are caracter necontencios, neurmărindu-se prin aceasta stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, sens în care dispozițiile din legea specială, O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, urmează a fi coroborate cu cele ale art. 527 și urm. C. proc. civ., referitoare la procedura necontencioasă. Din prevederile art. 534 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că încheierea prin care s-a soluționat cererea de restituire a taxei judiciare de timbru poate fi atacată doar cu apel. Față de acestea, văzând că legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării încheierii prin care s-a soluționat o cerere necontencioasă, iar calea de atac prevăzută de lege în acest sens este apelul, pentru a nu încălca dreptul părții de a-i fi analizate criticile împotriva soluției de respingere a cererii sale de restituire a taxei judiciare de timbru, în temeiul dispozițiilor art. 152 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că deși petentul și-a intitulat calea de atac formulată recurs, fiind înregistrată în programul ECRIS ca atare, aceasta reprezintă apel, urmând a fi calificată ca atare. În consecință, văzând că, în conformitate cu prevederile art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența de a soluționa cereri de apel, iar potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție competența instanțelor este prevăzută numai prin lege, a fost declinată soluționarea căii de atac declarate de petentul A. împotriva încheierii de ședință din 2 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Oradea. Astfel, prin decizia civilă nr. 409/2021-A din 30 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, care face obiectul prezentului recurs, a fost soluționat un apel în procedura necontencioasă, conform art. 534 alin. (2) C. proc. civ., dispoziții potrivit cărora încheierea dată asupra unei cereri necontencioase este supusă numai apelului, cu excepția celei pronunțate de un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care este definitivă. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului". Potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. Aceleași prevederi se regăsesc și în cadrul art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013. Pe cale de consecință, rezultă că decizia nr. 409/2021-A din 30 martie 2021 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2015, nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs. Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta. În afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pentru considerentele expuse, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat.