ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2929/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2929/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2815 din data de 26 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a anulat recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 146/F-CONT din 16 octombrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Împotriva acestei decizii, recurentul A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., arătând că, în mod nelegal, s-a anulat recursul ca netimbrat, în condițiile în care, prin chitanța nr. 1846 din data de 19.10.2016 emisă de Primăria Comunei Albeștii de Muscel, a achitat taxa judiciară de timbru datorată pentru calea de atac exercitată.
Menționează că înainte de termenul de judecată din 26 octombrie 2016, la data de 21 octombrie 2016 a expediat prin poștă, cu confirmare de primire, chitanța privind plata taxei judiciare de timbru, necunoscând faptul dacă a fost sau nu atașată la dosarul cauzei.
La data de 10 octombrie 2017, revizuentul a depus la dosarul cauzei note scrise, prin care a învederat faptul că prezenta cerere de revizuire a rămas fără obiect, având în vedere că, prin decizia nr. 1036 din 25.05.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis contestația în anulare formulată împotriva aceleiași decizii nr. 2815/2016, care face obiectul prezentei cereri de revizuire, a anulat-o și a stabilit termen de judecată pentru rejudecarea recursului.
Analizând cererea de revizuire formulată, în raport de susținerile concluziile atât ale revizuentului, cât și ale intimatei Agenția Națională de Integritate, Înalta Curte constată că cererea de revizuire a rămas fără obiect, urmând a o respinge ca atare.
Astfel, prin intermediul prezentei cereri de revizuire, revizuentul A. a solicitat schimbarea în tot a deciziei nr. 2815 din 26.10.2016 a Înaltei Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, urmărind încetarea efectelor acesteia și rejudecarea cererii de recurs.
Înalta Curte constată că la data soluționării prezentei cereri de revizuire, hotărârea ce face obiectul acesteia, a fost deja anulată pe calea contestației în anulare, astfel încât începând cu data de 25.05.2017 - data pronunțării deciziei nr. 1036/2016 - aceasta nu mai produce efecte juridice.
În acest context, în mod evident, interesul procesual al revizuentului a fost deja satisfăcut. iar prezenta cale extraordinară de atac nu mai are obiect.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 326 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge revizuirea ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 2815 din 26 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2012, ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 octombrie 2017.