ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1936/2017

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin Decizia nr. 2815 din 26 octombrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a anulat recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 146 din 16 octombrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut că recurentul nu și-a îndeplinit obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 2,00 RON și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 RON, făcând aplicarea prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și ale art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995.

1.2. Prin Decizia nr. 234 din 1 februarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 2815 din data de 26 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2012.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut că nu s-a dovedit existența plății taxei judiciare de timbru datorate în recurs, din înscrisurile depuse de contestator nerezultând această dovadă, întrucât nu se menționează expres ce document a fost expediat la 21.10.2016 și primit de Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 02.11.2016.

Împotriva acestor decizii a formulat contestație în anulare A., invocând prevederile art. 318 alin. (1) din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, contestatorul a susținut, în esență, că cele două hotărâri contestate sunt rezultatul unor greșeli materiale, în condițiile în care a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3 RON și a timbrului judiciar în valoare de 0,50 RON, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar în fotocopie.

Contestatorul a învederat că și-a îndeplinit obligația de a achita taxa judiciară de timbru pentru cererea de recurs în data de 19 octombrie 2016, dovada a fost transmisă prin poștă la data de 21 octombrie 2016 și înregistrată la Înalta Curte la data de 2 noiembrie 2016, ulterior pronunțării deciziei de recurs, ca urmare a protestelor organizate la nivelul Poștei Române.

Or, faptul că originalul acestei chitanțe care atestă plata taxei de timbru și al adresei pe care s-a aplicat timbrul judiciar nu se regăsesc la dosar nu este culpa sa, acestea fiind transmise cu scrisoare recomandată cu confirmare de primite, ale căror copii au fost depuse la dosar.

Contestatorul a susținut că motivul respingerii primei contestații în anulare l-a constituit lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru în dosarul de recurs, motiv pentru care a întrepins demersuri la Registratura generală a instanței, iar la data de 9 februarie 2017 a primit răspuns din partea Biroului de Informare și Relații Publice al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Din răspunsul comunicat, a rezultat cele învederate în susținerea contestației în anualare, în sensul că dovada achitării taxei judiciare de timbru înaintate cu corespondența transmisă au fost înregistrate la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precizându-se faptul că au fost atașate la dosar nr. x/2012.

În aceste condiții, contestatorul a susținut că lipsa celor două documente care dovedeau îndeplinirea obligației de a timbru exclude orice culpă a sa.

Așa fiind, a arătat că motivele care au stat la baza primei contestații în anulare au fost diferite, iar probele solicitate în dovedirea acesteia nu au vizat dovedirea motivului din prezenta contestație în anulare, despre existența căruia nu a avut cunoștință la momentul formulării primei contestații, ci a aflat în data de 01.02.2017, în mod tangențial, neavând cunoștință astfel de lipsa documentelor din dosar la momentul pronunțării, așa încât nu sunt aplicabile prevederile art. 321 din C. proc. civ.

În concluzie, contestatorul a solicitat admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată, invocând jurisprudența națională, doctrina de specialitate și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu referire la Hotărârea din 23 septembrie 2014 pronunțată în cauza Hietch împotriva României, în care s-a făcut trimitere, mutatis mutandis, la cauza Șega împotriva României nr. 29022/04, pct. 37, 13 martie 2012.

Prin notele scrise depuse la dosar, intimata Agenția Naționlă de Integritate a solicitat respingerea contestației în anulare, ca nefondată, apreciind că în cauză nu există o eroare materială în sensul art. 318 alin. (1) din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Examinând decizia atacată prin prisma motivului prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I din C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de față este fondată pentru argumentele prezentate în continuare.

Potrivit art. 318 alin. (1) din C. proc. civ.: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Prin Decizia nr. 2815 din 26 octombrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a anulat, ca netimbrat, recursul formulat de recurentul A., reținându-se că nu s-a făcut dovada timbrării cererii de recurs, iar prin Decizia nr. 234 din 1 februarie 2017 a respins contestația în anulare împotriva deciziei pronunțate în recurs, cu aceeași motivare.

Din înscrisurile depuse în susținerea contestației în anulare, reprezentate de chitanța seria x din 19 octombrie 2016 emisă de Primăria Albeștii de Muscel, județul Argeș și adresa de înaintare pe care este aplicat timbrul judiciar, expediate de recurent, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, potrivit facturii nr. 2196904 din 21.10.2016, eliberată de Poșta Română, și primite de Înalta Curte la data de 2 noiembrie 2016, conform confirmării de primire, rezultă, fără echivoc, că recurentul și-a îndeplinit obligația timbrării corespunzătoare a cererii de recurs .

Totodată, Biroul de Informare și Relații Publice al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin răspunsul din data de 9 februarie 2017 formulat la solicitarea contestatorului, confirmă înregistrarea corespondenței privind achitarea taxelor de timbru de către recurent, în evidențele secției de contencios administrativ și fiscal, precizând că aceasta a fost atașată la dosarul de recurs nr. x/2012

Împrejurarea că, deși expediate în data de 21 octombrie 2016, dovezile privind achitatea taxei judiciare de timbru (3 RON) și a timbrului judiciar în valoare de 0,50 RON au ajuns la registratura generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție și ulterior la registratura secției de contencios administrativ și fiscal, la data de 2 noiembrie 2016, ulterior pronunțării deciziei de recurs, și faptul că nu se află la dosar originalul acestor dovezi nu pot fi imputate contestatorului, care și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege.

Așadar, dovada plății efective a taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina recurentului nu poate fi contestată.

Înalta Curte are în vedere și Hotărârea din 23 septembrie 2014 pronunțată în cauza Hietch împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia) a constatat că este vorba de o încălcare a art. 6 parag. (1) din Convenție, în cazul anulării recursului reclamantei și apoi a respingerii contestației sale în anulare în ipoteza în care a fost achitată efectiv taxa judiciară de timbru prevăzută pentru exercitarea recursului și s-a transmis instanței, prin scrisoare recomandată, dovada acestei plăți, în forma și termenele prevăzute de C. proc. civ., însă scrisoarea nu a fost depusă la dosarul de recurs din cauza unor disfuncționalități la nivelul grefei sau al serviciilor poștale, iar nu din motive imputate reclamantei.

Prin urmare, cum în ambele decizii atacate s-a reținut lipsa dovezilor achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, se constată că este evidentă greșeala materială invocată, fiind incident motivul prevăzut în art. 318 alin. (1) teza I din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 320 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestația, va anula deciziile atacate și va stabili un termen pentru judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2815 din 26 octombrie 2016 și Deciziei nr. 234 din 1 februarie 2017 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Anulează deciziile contestate.

Fixează termen pentru soluționarea recursului la data de 28 septembrie 2017.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2017.