ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3959/2019

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 27 aprilie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016/a2, a admis cererea formulată de petentul A. privind acordarea ajutorului public judiciar, și a acordat petentului ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în valoare de 20 de RON; a respins cererea de reexaminare amendă judiciară formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2817 din data de 4 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, ca nefondată.

Împotriva acestei Încheieri a formulat contestație în anulare petentul A., înregistrată la data de 31 mai 2018, de altfel, o cerere olografă întemeiată în drept pe prevederile art. 503 alin. (1) și (2) pct. 2 C. proc. civ., în esență, arătând că instanța a încălcat dispozițiile legale ale art. 157 alin. (1) lit. c), g), k), j); art. 397 alin. (1) și art. 191 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, a susținut contestatorul, cererea de reexaminare împotriva Deciziei nr. 2817 din 4 octombrie 2017, dată în dosarul nr. x/2016, a fost corect motivată în drept și în fapt, și se impunea să fie admisă, iar nu respinsă, cum nelegal a dispus instanța, fără să analizeze și să respingă motivele invocate în cerere.

La termenul de judecată din data de 5 octombrie 2018, constatând că niciuna din părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii, deși procedura de citare a fost îndeplinită conform dispozițiilor legale, precum și faptul că niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării contestației în anulare.

Prin cererea scrisă înregistrată la 24 aprilie 2019, contestatorul A. a formulat, în temeiul art. 415 pct. 1 C. proc. civ., cerere de reluare a judecății, solicitând reluarea procesului, întrucât, în opinia sa, încheierea din 5 octombrie 2018 este eronată.

Înalta Curte, a admis cererea de reluare a judecății formulată de către contestator, constatând îndeplinite condițiile de la art. 415 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., și a dispus repunerea pe rol a cauzei.

Analizând contestația în anulare formulată, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte reține următoarele:

Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În acest sens, art. 457 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Ca urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice. Totodată, principiul legalității căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ., rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În speță, prin contestația în anulare formulată, se atacă o încheiere pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 27 aprilie 2018, prin care s-a admis cererea petentului A. de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în valoare de 20 de RON, și s-a respins cererea de reexaminare amendă judiciară formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2817 din data de 4 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, ca nefondată.

În esență, contestatorul a susținut că cererea de reexaminare împotriva Deciziei nr. 2817 din 4 octombrie 2017, dată în dosarul nr. x/2016, a fost corect motivată în drept și în fapt, și se impunea să fie admisă, iar nu respinsă, cum nelegal a dispus instanța, fără să analizeze și să respingă motivele invocate în cerere.

Potrivit dispozițiilor art. 191 alin. (1) C. proc. civ., împotriva încheierii prin care instanța a stabilit amenda judiciară, cel obligat la amendă "va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acesteia".

Alin. (3) prevede că:

"În toate cazurile, cererea - de reexaminare, s.n.- se soluționează, cu citarea părților, prin încheiere, dată în camera de consiliu, de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea", iar alin. (4) dispune:

"Încheierea prevăzută la alin. (3) este definitivă".

Față de cele ce preced, cererea de reexaminare prevăzută de art. 191 alin. (1) din C. proc. civ. reprezintă o cale de atac specială, singura prin care poate fi supusă analizei ori cenzurii măsura aplicării amenzii judiciare.

Aspectele privind modul de stabilire a amenzii judiciare nu pot forma obiect de critică prin intermediul altor căi de atac, neexistând un drept de opțiune al părții în această privință.

În speță, contestatorul A. nu a uzat de calea de atac prevăzută de dispozițiile art. 191 alin. (1) C. proc. civ., mai sus redate, respectiv, cererea de reexaminare formulată împotriva hotărârii prin care a fost stabilită amenda judiciară, ci a exercitat calea extraordinară de atac, de retractare, a contestației în anulare împotriva hotărârii astfel pronunțate.

Prin raportare la aceste considerații, față de formularea clară a textului art. 191 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea anterior evocată nu este susceptibilă de a fi atacată pe nicio altă cale de atac, deci, nici pe calea contestației în anulare, ci doar pe calea cererii de reexaminare.

Împrejurarea că legiuitorul a stabilit o cale de atac internă, în fața altui complet al aceleiași instanțe, nu este de natură să afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum este înțeleasă în termenii art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Ceea ce este esențial din punct de vedere al procesului echitabil este ca partea să poată supune contestația sa unui tribunal independent și imparțial, care nu trebuie să funcționeze neapărat la nivelul unei jurisdicții superioare celei care a adoptat soluția, statele având o marjă de apreciere în organizarea sistemului căilor de atac.

Accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție, acest drept putând fi supus unor condiționări de fond și de formă, iar existența uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituție și nici de vreun tratat internațional la care România este parte.

Așadar, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul de acces liber la justiție, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare, în sensul dispozițiilor art. 16 din Constituția României.

Recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii consacrat de art. 16 din Constituția României, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curții Constituționale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul la acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.

Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 503 alin. (1) și (2) C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte urmează a da eficiență textului art. 191 alin. (1) C. proc. civ.și, pe cale de consecință, a respinge contestația în anulare formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii din 27 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016/a2.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2019.

GGC - MM