ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.06.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2581/2018

HOTĂRÂRE
14.06.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2581/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2014/a3.1 din 3.12.2015, petenta A. a formulat contestație în anulare împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 5.11.2015 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. x/2014.

Prin Decizia nr. 227 din 9 februarie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de inadmisibilitate, invocată de intimat prin întâmpinare și a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 5.11.2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, ca inadmisibilă.

Împotriva Deciziei nr. 227 din 9 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs petenta A.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a invocat excepția inadmisibilității căii de atac exercitate în cauză (în cazul în care aceasta ar fi calificată drept contestație în anulare), respectiv excepția nulității căii de atac pentru nemotivare (în cazul în care aceasta ar fi calificată drept recurs), solicitând, totodată, să fie analizată posibilitatea aplicării unei amenzi judiciare petentei, conform art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a C. proc. civ.

Ulterior, la data de 20 aprilie 2016, petenta a formulat cerere privind acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru, cerere care a fost respinsă prin încheierea de ședință pronunțată în Camera de Consiliu la data de 22 aprilie 2016.

Încheierea pronunțată a fost comunicată petentei, iar împotriva acestei încheieri petenta a formulat cerere de reexaminare, la data de 27.05.2016.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea pronunțată la data de 21.06.2016 în dosarul nr. x/2014.3.1.1. a respins cererea de reexaminare, această încheiere fiind comunicată petentei la data de 31.08.2016.

Prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit ulterior în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Completul de filtru învestit cu soluționarea dosarului de față a reținut că cererea de recurs nu îndeplinește toate cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a și c) - e) și art. 486 alin. (2) C. proc. civ., deoarece recurenta nu a depus la dosar motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor și nici taxa de timbru aferentă căii de atac exercitate, iar calea de atac formulată de recurentă nu este prevăzută de lege, având în vedere dispozițiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, s-a mai reținut prin raport că recurenta-contestatoare a invocat motive care nu se pot circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 din Noul C. proc. civ., precum și faptul că au fost găsite motive de ordine publică în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., respectiv:

- nulitatea recursului în raport de faptul că recursul nu este legal timbrat, astfel cum dispun prevederile art. 486 alin. (2) C. proc. civ.

- nulitatea recursului în raport de faptul că motivele de casare invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

- faptul că recursul este inadmisibil, în raport de prevederile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, coroborat cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

Prin încheierea din 22 februarie 2018, completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., prin care s-a propus soluția de anulare a recursului ca netimbrat, iar, în subsidiar, sub rezerva achitării taxei de timbru aferente căii de atac exercitate, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., soluția de respingere a recursului, ca inadmisibil.

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția netimbrării recursului, invocată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va anula recursul ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În speță, astfel cum s-a reținut și în raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, cererea de recurs nu îndeplinește toate cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a și c) - e) și art. 486 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., întrucât recurenta nu a depus dovada achitării taxelor de timbru în cuantumul datorat conform O.U.G. nr. 80/2013, aspect care primează în analiza regularității căii de atac exercitate.

Înalta Curte constată că, deși recurenta a fost citată în mod repetat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, datorată conform O.U.G. nr. 80/2013, astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, respectiv din actele și lucrările dosarului, partea nu și-a îndeplinit această obligație legală.

Or, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Devine astfel incidentă sancțiunea anulării recursului, în raport cu dispozițiile art. 148 alin. (6) și art. 197 C. proc. civ., conform cărora:

"TITLUL IV - Actele de procedură, CAPITOLUL I - Forma cererilor

Art. 148. - Condițiile generale […]

(6) Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel."

"Art. 197. - Timbrarea cererii

În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 32 și art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013:

"Art. 32. - Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.

Art. 33. - (1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

(2) Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. […]".

În același sens sunt și dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., mențiunea prevăzută la alin. (2) al aceluiași articol este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5), coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) și art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului formulat, ca netimbrat, ținând seama și de prevederile art. 499 din același cod, decizia urmând a fi comunicată părților.

Anulează recursul declarat de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 227 din 9 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-09-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2561/2017
contencios administrativ și fiscal a admis excepția netimbrării cererilor de repunere pe rol, invocată din oficiu, constatând nule cererile de repunere pe rol formulate de contestatoarea A. și de intimatul Inspectoratul Județean de Poliție
ÎCCJ 2016-11-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3223/2016
Decizia nr. 3223/2016 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrati
ÎCCJ 2017-02-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 312/2017
pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Prin cererea din data de 11 februarie 2016, petentul A. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința nr. 12 din 21 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul de reviz
ÎCCJ 2020-10-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4842/2020
Ședința publică din data de 1 octombrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată inițial pe rol
ÎCCJ 2018-04-17
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1193/2018
. 63 din 27 ianuarie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât B. împotriva sentinței nr. 218 din 4 martie 2015, pronunțată de Tribuna
Sursă