ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1687/2019

Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10.11.2017, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene), aplicarea unei amenzi conducătorului autorității pârâte sau persoanei vinovate și acordarea de penalități, în condițiile art. 905 alin. (3) C. proc. civ. În drept, a invocat art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 22 mai 2018, Curtea de Apel București a respins excepțiile invocate de pârât prin întâmpinare (excepția lipsei de interes și excepția prematurității) și a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată.

Cererea de recurs Împotriva acestei încheieri, a formulat recurs reclamanta A. SRL, solicitând desființarea încheierii atacate și trimiterea cauzei în vederea continuării procedurii de executare în conformitate cu art. 24 din Legea nr. 554/2004 și obligarea debitorului la plata sumei de 35.217,97 RON, debit neachitat, și a sumei de 70.977,61 RON, reprezentând dobânzi legale și penalități de întârziere. A susținut recurenta-reclamantă că, atât din cererea de chemare în judecată, cât și din dispozitivul Sentinței nr. 962 din 3 aprilie 2015, rezultă fără dubiu că ambele plângeri formulate prin notificări fac obiectul unui singur și unic contract, respectiv Contractul nr. x/24.01.2012, iar tăierea procentului de 5 le privește pe ambele. Astfel, în mod netemeinic instanța de fond a apreciat că sunt necesare lămuriri privind înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului sentinței pronunțate în fond. Din întregul material probator rezultă că cererea de executare se referă la tăierea procentului din valoarea contractului în valoare de 1.078.210,22 RON, 5% reprezentând suma de 53.910,51 RON, din care i-a fost achitată suma de 18.692,54 RON, rămânând de plată 35.217,97 RON.

Apărările intimatului-pârât Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, constatarea tardivității recursului și admiterea excepției nulității acestuia pentru nemotivare. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția instanței de recurs 1. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, soluția instanței de fond fiind corectă, însă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. 1.1. Prin Sentința civilă nr. 962 din 3 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia nr. 2154 din 8 iunie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus: - anularea măsurilor dispuse și notificate reclamantei SC A. SRL de respingere a cererii de rambursare nr. x/09.03.2012 și obligarea pârâtului Ministerul Fondurilor Europene să aprobe plata sumei de 14.884,05 RON, reprezentând valoarea echipamentelor achiziționate, și a sumei de 5.582,57 RON, reprezentând cheltuieli de transport și punere în funcțiune - anularea măsurilor dispuse și notificate reclamantei de respingere a cererii de rambursare nr. x/11.04.2011 și obligarea pârâtului să aprobe plata sumei de 377.500,93 RON - anularea măsurilor ajustărilor nelegale și netemeinice aplicate reclamantei prin tăierea unui procent de 5 din valoarea contractului de achiziție nr. x/24.01.2012. 1.2. Prin acțiunea ce face obiectul prezentului recurs, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aplicarea unei amenzi conducătorului autorității publice pârâte sau persoanei vinovate și acordarea de penalități, în condițiile art. 905 alin. (3) C. proc. civ., pentru neaducerea la îndeplinire a obligațiilor stabilite prin sentința menționată. 1.3. Înalta Curte reține că, în contenciosul administrativ, hotărârea prezintă particularitatea dată de activitatea specifică a autorităților administrative, respectiv emiterea de acte administrative. Obiectul unei cereri de chemare în judecată în contencios administrativ constă în anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale, soluționarea unei cereri și efectuarea unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 (în forma în vigoare la data formulării cererii reclamantei), "Art. 24. - (1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. (2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege. (3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate, instanța de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 905 din C. proc. civ. (...)." 1.

Deci, în ceea ce privește soluțiile pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ, legea se referă la anularea actului administrativ, obligarea autorității publice să emită un act administrativ, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. Art. 24 din lege, ținând seama de ipoteza obligației de a face, dispusă prin hotărârea judecătorească și de natura intuitu personae a acestei obligații impuse autorității debitoare, prevede un termen de maximum 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în care trebuie executată hotărârea, iar dacă termenul nu este respectat, consacră posibilitatea creditorului de a se adresa instanței de contencios administrativ care a pronunțat soluția, pentru aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, conducătorului autorității publice. De asemenea, dacă prin întârzierea executării creditorul a suferit un prejudiciu, se poate adresa instanței de executare în aceeași procedură specială, instituită pentru încuviințarea măsurilor speciale, în vederea executării hotărârilor în materia contenciosului administrativ. 1.

Dacă se dispune anularea unui act emis de autoritatea publică, nu se poate reține o modalitate de executare silită pentru aducerea la îndeplinire a dispozitivului, nefiind vorba despre obligația de a face mențiunile necesare în registre, de a emite actele necesare pentru constatarea nulității, aceasta producându-se în virtutea hotărârii judecătorești. Legea nr. 554/2004 nu se referă la executarea hotărârilor judecătorești prin care se acordă despăgubiri bănești, singura referire fiind făcută în art. 22 la cheltuielile de judecată acordate prin hotărârea prin care acțiunea a fost respinsă, pentru executarea cărora legea trimite la dreptul comun. Astfel, procedura specială de executare instituită de art. 24 al Legii nr. 554/2004 se aplică numai dacă prin dispozitivul hotărârii definitive autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, fiind vorba, așadar, de obligații de a face care nu pot fi aduse la îndeplinire decât de autoritatea publică, prin reprezentanții săi. Hotărârile care cuprind alte obligații decât cele avute în vedere de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cum ar fi plata unor sume de bani - cu titlu de despăgubiri, compensații, penalități ș.a.m.d. -, urmează procedura de executare silită reglementată de C. proc. civ. și/sau de O.U.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii. De altfel, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că dispozițiile acesteia se completează cu prevederile C. civ. și cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte. Deci, recurenta-reclamantă SC A. SRL nu putea solicita executarea silită a Sentinței nr. 962 din 3 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, conform procedurii speciale instituite de art. 24 din Legea nr. 554/2004, aplicabilitatea acestui articol fiind condiționată de compatibilitatea normei procedurale cu specificul raporturilor de drept administrativ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, neexistând motive de casare a hotărârii recurate, în mod corect fiind respinsă acțiunea reclamantei, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.