ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6155/2019

Ședința publică din data de 4 decembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 268.368,47 RON reprezentând sumă acordată cu titlu de avans de la bugetul de stat și necheltuită și a dobânzii legale de întârziere, calculate de la data de 08.11.2013 până la data plății efective a debitului, în baza contractului de cofinanțare nr. x/30.11.2010, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 749 din data de 6 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în contradictoriu cu pârâta A. și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 268.368,47 RON reprezentând sumă acordată cu titlu de avans în baza contractului de cofinanțare nr. x/30.11.2010 și necheltuită, și a dobânzii de întârziere aferente, dobândă determinată potrivit art. 6 alin. (8) din contractul de cofinanțare nr. x/30.11.2010 și aplicată asupra sumei menționate, pentru perioada cuprinsă între data de 08.11.2013 și data achitării efective a debitului.

Totodată, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 5.693,48 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 749 din data de 6 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă invocă interpretarea și aplicarea a legii de către prima instanță în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii, critica de nelegalitate vizând în concret neaplicarea dispozițiilor care reglementează în C. civ. compensarea de drept - respectiv a dispozițiilor art. 1617 C. civ.

Recurenta-pârâtă susține că soluția dispusă este nelegală deoarece în cauză erau îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 1617 C. civ. pentru a opera compensarea de drept a creanțelor reciproce deținute de fiecare parte, iar argumentul primei instanțe în sensul că nu poate opera compensarea creanțelor care provin din surse diferite nu are un temei legal.

Aceasta deoarece sursa de finanțare din care rezultă creanța nu reprezintă o condiție legală pentru a opera compesarea de drept în condițiile în care sunt îndeplinite cumulativ cerințele din norma legală aplicabilă respectiv 1617 C. civ.

Un alt aspect de nelegalitate invocat privește interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 6 alin. (5) și (8) contractul de cofinanțare nr. x/30.11.2010, dispoziții care nu interzic compensarea legală care se produce ope legis, în cauză operând la data 8.11.2013. La aceea dată a operat compensarea celor două creanțe reciproce, dată când a devenit exigibilă creanța MDRAP în cuantum de 268.368,17 RON. Recurenta - pârâtă avea deja la data de 8. XI.2013 o creanță față de intimatul-reclamant în cuantum de 187.542 RON, iar în cazul în care compensarea ar fi fost constatată de instanță, reclamantul are dreptul la plata sumei de 80.826,47 RON cu titlu de avans nedeductibil plus dobânda legală, de la data de 8.11.2013.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând admiterea în parte a acțiunii și aplicarea în cauză a dispozițiilor legale privind compensarea respectiv obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 80.826,47 RON și a dobânzii corespunzătoare.

La dosar intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare și în termenul de amânare a pronunțării a depus concluzii scrise.

Analizând recursul declarat, în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Sentința atacată prin care a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii respectiv a dispozițiilor pct. 6 alin. (5) și (6) din contractul de cofinanțare nr. x/30.11.2010, în cauză neputând fi aplicabile dispozițiile normei legale prevăzute de art. 1617 C. civ., care reglementează instituția compensării de drept a creanțelor reciproce.

Principala critică de nelegalitate invocată de recurenta-pârâtă privește faptul că prima instanță a constatat existența pentru fiecare parte a unor creanțe reciproce certe și exigibile la data de 8.11.2013 nu a făcut aplicarea art. 1616 și următoarele din C. civ. privind compensarea și a obligat pe recurenta-pârâtă la plata către reclamantul-intimat Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a sumei de 268.368,47 RON reprezentând suma acordată cu titlu de avans în baza contractului cofinanțare și necheltuită și a dobânzii aferente pentru perioada 8.11.2013 și data efectivă a debitului.

Curtea apreciază că prima instanță a făcut o corectă aplicare a normei speciale care o reprezintă contractul de cofinanțare și a înlăturat de la aplicare norma generală reprezentată de dispozițiile C. civ., respectiv dispozițiile art. 1616 și următoarele, conform regulii de drept în sensul aplicării cu prioritate a normei speciale.

Situația de fapt nu este contestată de pârâți, prima instanță înlăturând motivat aplicarea compensației legale, deoarece aceasta nu poate opera creanței deși necontestate având surse diferite - creanța reclamantului având ca sursă bugetul de stat și creanța recurentei-pârâte având ca sursă fondurile FEDR.

În ceea ce privește aspectul de nelegalitate privind interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor contractului de cofinanțare.

Curtea nu îl va reține prima instanță apreciind corect că dispozițiile din contract exclud posibilitatea compensării sumelor de rambursat din surse diferite de finanțare.

Potrivit art. 6 din contractul de cofinanțare, 5) avansul [acordat beneficiarului] va fi recuperat prin scăderea din valoarea eligibilă a următoarelor cereri de rambursare din sursa de finanțare pe care au acordat-o. 6) Recuperarea se face începând cu prima cerere de rambursare astfel încât întregul avans va fi acoperit din ultima cerere de rambursare. 7) Dacă avansul nu a fost recuperat înainte de plata finală sau înainte de finalizarea contractului, sumele nerecuperate trebuie plătite de partener către autoritatea de management în 30 de zile de la data notificării de către autoritatea de management. 8) În cazul în care partenerul nu trimite sumele către autoritatea de management la timpul cuvenit, autoritatea de management poate percepe penalizări mai mari de 1,5 puncte decât rata aplicată de Banca Europeană Centrală din prima zi lucrătoare din luna cu data termenului limită. Penalizările sunt calculate la valoarea la care trebuie să fie recuperată; plata finală se efectuează după recuperarea sumelor plătite în mod necuvenit.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 105/2011 privind gestionarea și utilizarea fondurilor externe nerambursabile și a cofinanțării publice naționale, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană", aprobate prin Ordinul MDRT nr. 252/2012, pentru proiectele finanțate în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013 se acordă plăți în avans din cofinanțare în procent de maximum 80% din valoarea eligibilă a contractului de cofinanțare încheiat între Autoritatea de management/Autoritatea națională și liderii de proiect/partenerii din România. Autoritatea de management/Autoritatea națională virează către liderii de proiect/partenerii din România sumele aferente plăților în avans, în conturi deschise la instituții financiar-bancare (bănci comerciale) sau la Trezoreria Statului, după caz, în moneda națională, iar potrivit art. 9 alin. (1) din aceleași Norme, sumele acordate pentru proiecte implementate în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră România - Bulgaria 2007 - 2013 sub forma plății în avans se deduc din sursele din care au fost acordate, procentual din valoarea fiecărei cereri de rambursare întocmite de partenerii din România, respectiv de către liderii de proiect, conform contractului de cofinanțare/finanțare încheiat cu autoritățile de management/Autoritatea națională, după caz.

În mod corect prima instanță a făcut aplicarea acestor dispoziții legale și a apreciat că în cauză compensația invocată de pârâtă nu operează în sensul solicitat - Compensația poate opera doar între creanțe din cadrul aceleiași surse de finanțare, deducerea avansului rămas de recuperat, fiind posibilă doar din valoarea eligibilă a cererilor de rambursare din sursa de finanțare din care avansul a fost acordat.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva sentinței civile nr. 749 din data de 6 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2019.